ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7062/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a, sub nr. 29604/3/2009, reclamantul Prefectul municipiului București a chemat în judecată pe pârâtul Primarul general al municipiului București, solicitând anularea Dispozițiilor nr. 10796/2008 și nr. 10797/2008 emise în baza Legii nr. 10/2001, de către pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că moștenitorii notificatorului nu au făcut, în mod indubitabil, dovada calității de persoane îndreptățite la restituire pentru construcția situată în sector 1, câtă vreme imobilul apare în Decretul nr. 92/1950, pe listele imobilelor preluate în construcție, fapt recunoscut inclusiv prin notificare.

S-a mai arătat că în cauză calitatea de moștenitor a fost supusă și este supusă instanțelor într-o serie de litigii, astfel încât ar fi necesar să se aștepte hotărârile luate în mod definitiv și irevocabil, cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 1200/1999 a Curții de Apel București nu s-a recunoscut calitatea de proprietar a numitei M.L.M., ci a fratelui său, D.C., asupra etajelor 1, 2 și mansardei. În speța dedusă judecății, este necesară reverificarea situației juridice a imobilului prin solicitarea de relații suplimentare din care să rezulte cu certitudine dacă s-a luat la stat o construcție cu 2 etaje și mansardă, căreia i s-au adus doar îmbunătățiri sau a fost vorba de un imobil, etaj 1, 2 și mansardă, reconstituit din fondurile statului, caz în care nu poate opera restituirea.

La dosarul cauzei, au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții M.N.D., O.M.A., D.S. și D.M., solicitând respingerea acțiunii formulate, ca neîntemeiată, fără a se oferi o motivare în ceea ce privește fondul cauzei. Prin Încheierea din 30 septembrie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a, a admis excepția de necompetență materială funcțională și a înaintat cauza, în vederea repartizării, la una din secțiile civile ale tribunalului, cu motivarea că litigiul este de competența unei secții civile, dosarul fiind înregistrat, spre competentă soluționare, la secția a IV-a civilă, sub nr. 42314/3/2009.

În cadrul acestui dosar, prin Încheierea din 4 februarie 2010, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție, însă cu precizarea că cererea de intervenție are natura juridică a unei cereri de intervenție în interesul pârâtului, având în vedere că prin cererea de intervenție nu se formulează nicio pretenție proprie, ci se solicită numai respingerea acțiunii. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința civilă nr. 257 din 25 februarie 2010, a admis acțiunea și a anulat Dispozițiile nr. 10796 din 13 iunie 2008 și nr. 10797 din 13 iunie 2008 emise de Primarul general al municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001 și a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de intervenienții M.N.D., O.M.A., D.S.

și D.M., reținând următoarele: Prin Dispoziția nr. 10796/2008, s-a dispus restituirea în natură către actualii intervenienți a etajului 2 din imobilul situat în București, sector 1, astfel cum încăperile sunt identificate în conținutul dispoziției.

Prin Dispoziția nr. 10797/2008 emisă de pârât, a fost respinsă notificarea formulată de D.V., moștenit de intervenienți privind restituirea în natură a spațiilor vândute în baza Legii nr. 112/1995 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre suma încasată și valoarea de piață pentru încăperile nr. 1 - 8, în suprafață utilă de 81,36 mp și balcon situate la etajul 2; încăperile 10 - 13, situate la demisol și pivnița nr. 2, situată la demisol; încăperile nr. 1 și 2, situate la mansardă, toate aceste încăperi fiind vândute prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ca și pentru cota indiviză de 23% din spațiile comune și teren construit în suprafață de 43,24 mp și teren neconstruit în indiviziune în suprafață de 16 mp.

Imobilele ce au făcut obiectul celor 2 dispoziții sus-menționate au fost solicitate de către autorul intervenienților D.V., prin Notificarea nr. 2876/2001 însă aceasta a fost formulată doar pentru imobilul de la etajul 2 al clădirii și nicidecum și pentru alte spații. Potrivit Adresei nr. 10541/2005 emisă de SC R.V. SA, imobilul situat în sector 1, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 34, pag. 361, cu mențiunea „imobil în construcție”, proprietar D.D., iar aceeași situație juridică rezultă din Adresa nr. 3042/1994 emisă de aceeași instituție. Totodată, din anexa la Decretul nr. 92/1950 depusă la dosarul cauzei, rezultă că imobilul din sector 1 a fost naționalizat fiind în construcție.

Mai mult decât atât, în memoriul depus de către chiar autorul intervenienților s-a arătat că în anul 1948 s-a început construirea clădirii pe terenul în suprafață de 276 mp, situată în sector 1, compusă din 6 apartamente, câte 2 pentru fiecare coproprietar însă, în anul 1950, imobilul încă neterminat a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Aceeași situație rezultă și din considerentele Sentinței civile nr. 6154/1996 a Judecătoriei Sector 1, în care autorul reclamanților a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sector 1 și SC R.V. SA, să se constate că este proprietarul unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu și o suprafață de teren de 276 mp.

În raport de situația de fapt sus-menționată, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este întemeiată, întrucât din niciun act existent la dosarul cauzei nu rezultă că autorul intervenienților ar fi fost proprietar asupra etajului 2 al imobilului, asupra etajului 1 sau asupra mansardei. Art. 24 din Legea nr. 10/2001 prevede necesitatea dovedirii de către reclamant nu numai a existenței dreptului de proprietate, ci și a întinderii acestuia, ori, în speța dedusă judecății, din înscrisurile mai sus menționate, rezultă cu evidență că la data naționalizării imobilul era în construcție, fapt recunoscut de însăși autorul intervenienților, cu consecința că nu se puteau emite cele 2 dispoziții care să cuprindă măsuri de reparare în natură sau în echivalent a unor imobile care niciodată nu au fost în proprietatea autorilor intervenienților.

Această situație rezultă cu evidență și din Adresa nr. 6/1/179/2006 emisă de CFR SA din care rezultă că imobilul în cauză a fost repartizat de către Sfatul Popular București, în anul 1950, Departamentului CFR cu scopul de a fi reparat și amenajat pe cheltuială proprie în vederea închirierii pentru salariați, clădirea fiind reabilitată cu fonduri aparținând CFR. Din autorizația de reparații radicale și transformări din 14 iulie 1950, rezultă că s-au autorizat reparații radicale și transformări la etajele 1, 2 și mansardă. De menționat că H.G.

nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dă posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului, nu numai prin titlul original, dar și prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea autorului intervenienților, însă aceste înscrisuri trebuie să cuprindă cu necesitate elemente din care să rezulte întinderea dreptului de proprietate, în caz contrar instanța fiind în imposibilitatea de a aprecia cu privire la acest aspect. Ori, din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei menționate anterior, inclusiv la anexa la Decretul nr. 92/1950, rezultă cu evidență că etajul 2 nu a fost construit de autorul intervenienților la data naționalizării imobilului.

În al doilea rând, tribunalul a reținut că anterior apariției Legii nr. 10/2001, autorii intervenienților C.D., M.M. și D.C. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sector 1 și SC R.V. SA, să se constate că sunt proprietarii unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu și o suprafață de teren de 276 mp, situat în București, sector 1 și să se dispună restituirea în natură a imobilului, întrucât nu există titlu de preluare de către stat. Prin Sentința civilă nr. 9446/1996 a fost respinsă acțiunea, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia civilă 1200/1999. O acțiune similară a fost respinsă și prin Sentința civilă nr. 6154/1996 a Judecătoriei Sector 1, în care s-a menționat în mod expres că se solicită inclusiv revendicarea etajului 2, a 2 pivnițe, a 2 garsoniere la demisol, o cameră și bucătărie în podul imobilului.

S-a conchis că, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a respins cererea formulată de autorul intervenienților, această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat în raport de intervenienți, care nu pot ignora efectele sale privite ca realitate juridică, iar intervenienților le incumbă obligația generală a oricărui subiect de drept de a respecta raporturile juridice pe care aceasta le consacră, și că sentința civilă sus-menționată este opozabilă intervenienților, atât în sensul restrâns, autorul intervenienților fiind parte în respectivul dosar, dar este opozabilă și în sensul general al noțiunii de opozabilitate, care presupune respectarea situației juridice consacrate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin Decizia civilă nr. 565/A din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelurile formulate de apelanții-intervenienți M.N.D., O.M.A., D.S., D.M., și de către apelantul-pârât Primarul general al municipiului București; a schimbat în tot sentința apelată; a respins, ca nefondată, acțiunea și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, reținând, în esență, că reclamantul-intimat Prefectul municipiului București a solicitat anularea Dispozițiilor nr. 10796/2008 și nr. 10797/2008 emise de Primarul general al municipiului București, motivat de faptul că moștenitorii notificatorului, ulterior decedat, nu fac în mod indubitabil dovada calității de persoane îndreptățite de a solicita beneficiul Legii nr. 10/2001 pentru construcția situată în sector 1, împreună cu anexele și terenul aferent, câtă vreme imobilul apare în Decretul nr. 92/1950 pe listele privind imobilele preluate „în construcții”.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând că autorul intervenienților a formulat anterior notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 o acțiune în revendicare pe dreptul comun prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil, acțiune ce a fost respinsă irevocabil, astfel încât nu se mai puteau emite dispozițiile ce formează obiectul cauzei, iar intervenienții nu mai puteau solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a aceluiași imobil și în temeiul Legii nr. 10/2001, mai ales că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională. Curtea a constatat că aceste considerente sunt străine de natura pricinii întrucât, prin Sentința civilă nr. 944/1996, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea formulată de reclamanții C.D., M.M.

și D.C. împotriva SC R.V. SA și Primăria municipiului București, prin care solicitau să se constate că au calitatea de succesori legali ai autorului lor D.G., care a dobândit dreptul de proprietate asupra celor două apartamente situate la nivelul etajului 1 al imobilului și că nu există niciun titlu de preluare de către stat a apartamentelor care au fost omise de la naționalizare și să se dispună restituirea în natură a imobilului. A reținut instanța că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, conform Decretului nr. 92/1950, fiind nominalizat la pct. 7, poziția 34, pe numele D.G. Apelul formulat de reclamanți a fost respins de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2940 A din 29 octombrie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 1708/1998.

De asemenea, recursul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1200 din 8 iunie 1999, cu motivarea că imobilul în litigiu a fost naționalizat în întregime pe numele D. (D.) C., poz. 34, Decret nr. 92/1950, astfel cum rezultă din adresele depuse la dosar privind situația juridică a acestuia și că imobilul a trecut cu titlul în proprietatea statului. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1055/2008, a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, dar numai cu referire la formularea unei noi acțiuni în revendicare prin care se tinde să se încalce drepturile dobândite de chiriașii cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995. În situația dedusă judecății este vorba de soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată, act normativ care prevede în mod expres că preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 92/1950 este o preluare abuzivă.

Pe acest aspect s-a conchis că, în mod greșit, instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 și ale Deciziei nr. 1055/2008 a Curții Constituționale. În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a intervenienților-apelanți la restituirea imobilului, curtea a reținut că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă în mod cert că imobilul proprietatea lui D.D., era compus la data naționalizării din parter, etaj 1, 2, dar și mansardă, și că acesta nu era finisat, ușile nu erau montate, etc., dar acest aspect nu conduce la concluzia că la data naționalizării imobilul avea numai parter. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Prefectul municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat următoarele: Prefectul municipiului București, în motivarea acțiunii, a arătat faptul că moștenitorii notificatorului nu fac în mod indubitabil dovada calității de persoane îndreptățite la restituire pentru construcția situată în București, sector 1, atâta vreme cât imobilul apare în Decretul nr. 92/1950 pe listele imobilelor preluate în construcție, fapt recunoscut și prin Notificarea nr. 2876/2001, depusă în baza Legii nr. 10/2001. Instanța de fond, analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, a reținut corect faptul că imobilele ce au făcut obiectul celor două dispoziții atacate au fost solicitate de autorul intervenienților prin Notificarea nr. 2876/2001 formulată doar pentru etajul 2 al imobilului, nu și pentru alte spații.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Astfel, articolul de lege mai sus menționat prevede necesitatea dovedirii nu numai a dreptului de proprietate, ci și a întinderii acestuia, însă, în speța de față, din înscrisurile ce au fost depuse la dosar, a rezultat că imobilul era în construcție la data naționalizării, fapt ce a fost recunoscut de chiar autorul beneficiarilor. Sub un alt aspect, s-a arătat că, anterior apariției Legii nr. 10/2001, autorii intervenienților au solicitat în contradictoriu cu Primăria Sector 1 și SC R.V.

SA să se constate că sunt proprietarii unui imobil compus din 6 apartamente, 3 garsoniere, 3 camere de serviciu și o suprafață de teren de 276 mp, situat în București, sector 1 și să se dispună restituirea în natură a imobilului, întrucât nu există titlu de preluare de către stat. Prin Sentința civilă nr. 9446/1996, acțiunea acestora a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1200/1999, bucurându-se astfel de autoritatea de lucru judecat în raport de intervenienți. În ședința publică din 29 septembrie 2011, instanța, din oficiu, a invocat excepția de ordine publică constând în necompetența materială a secției civile a Tribunalului București de a soluționa cauza în primă instanță.

Instanța, examinând cu prioritate excepția de ordine publică invocată din oficiu, constată următoarele : Controlul de legalitate efectuat de prefect asupra fazei administrative a desfășurării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, este obligatoriu, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv asupra dispozițiilor emise de Primarul general al municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 10796/2008 și nr. 10797/2008, prin care s-a dispus restituirea în natură a etajului 2 al imobilului în litigiu și acordarea de măsuri reparatorii pentru încăperile vândute în baza Legii nr. 112/1995, ca și pentru mai multe suprafețe de teren, așa cum rezultă din conținutul acestora.

Având în vedere că acțiunea introductivă a fost formulată de un terț și nu de beneficiarul dispoziției, se constată că, în speță, devin aplicabile dispozițiile speciale care reglementează controlul de legalitate al prefectului, în temeiul principiului constituțional instituit prin art. 123 alin. (5) din Constituție. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicată, și dispozițiile art. 5 din Titlul II al O.U.G nr. 184/2002, aprobate și modificate prin Legea nr. 48/2004, controlul de legalitate al prefectului se efectuează în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, act normativ invocat prin acțiune, urmând ca această instanță să analizeze condițiile de exercițiu ale acțiunii în nulitate, pentru a putea aprecia asupra admisibilității ori inadmisibilității demersului judiciar.

Pentru aceste considerente și, reținând ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de apel, și va trimite cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Prefectul municipiului București împotriva Deciziei nr. 565 A din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia, precum și Sentința nr. 257 din 25 februarie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011. Procesat de GGC - AZ