Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2011

HOTĂRÂRE
24.06.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8391/99/2010 a fost menținută starea de arest a inculpatului T.C. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 142 din 8 martie 2011 a Tribunalului Iași inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., reținându-se că la 27 septembrie 2010, în loc public i-a aplicat părții vătămate S.V. o lovitură cu cuțitul în abdomen cauzându-i o „plagă penetrantă abdominală cu interesare hepatică”, care a pus în pericol viața victimei și a necesitat 23-30 zile de îngrijiri medicale și a considerat că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul T.C., care, prin apărător, a susținut că măsura arestării preventive nu se mai justifică și a solicitat revocarea acesteia și judecarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate instanța, prin încheiere motivată, dispune menținerea stării de arest. Pe de altă parte, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este reținută legal în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.

Din analiza actelor dosarului rezultă că arestarea inculpatului T.C. a fost dispusă de Tribunalul Iași în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. la 5 octombrie 2011 existând motive verosimile de a bănui că acesta, la 27 septembrie 2010 a comis tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că, aflându-se la un iarmaroc, a agresat-o pe partea vătămată S.V. lovind-o cu pumnii și picioarele, apoi a înjunghiat-o cu cuțitul în abdomen, cauzându-i o leziune penetrantă cu interesare hepatică, primejdioasă pentru viață. Aceste motive verosimile au dobândit certitudine și având în vedere probele de vinovăție administrate, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului.

Ținând seama de probatoriul cauzei și de soluția de condamnare pronunțată de tribunal, se constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar menținerea acesteia de către Curtea de Apel Iași, sesizată cu apelul inculpatului este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale evocate mai sus și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea și rezonanța în comunitate a faptelor săvârșite de inculpat. De asemenea, se mai constată că luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate, ar genera riscul ca inculpatul să comită noi infracțiuni, să împiedice buna desfășurare a procesului penal și să tulbure ordinea publică.

Prin urmare criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate. Față de cele ce preced, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva încheierii din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8391/99/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2000/2011
Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 4 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. 8391/99/2010, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în
ÎCCJ 2011-08-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2767/105/2011 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
ÎCCJ 2011-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3182/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția Penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8126/99/2009, printre altele, în
ÎCCJ 2011-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2650/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Prin încheierea din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 8113/99/2010 în baza art.
ÎCCJ 2012-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4183/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 3449/89/2010**, învestită cu soluț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă