ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2767/105/2011 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și 3 C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților T.M. și A.N.V. Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate nu s-au schimbat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri inculpatul T.M.
a declarat recurs, susținând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii și că a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive". În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului T.M. Instanța de prim control judiciar a constatat, justificat, că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt grave întrunind elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, iar din analiza probelor administrate, corect, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală specială pentru care pedeapsa prevăzută este mai mare de 4 ani închisoare (inculpatul T.M.
a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare). În raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. constatându-se, în mod justificat, că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat în speță și de modalitatea în care a acționat inculpatul care a supravegheat, transportat și găzduit victimele minore, înlesnind practicarea prostituției de către acestea, însușindu-și în interes personal sumele de bani astfel deținute. Infracțiunile pentru care inculpatul a fost deja condamnat de prima instanță sunt deosebit de grave, activitatea acestuia aducând atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea de mișcare și dreptul la viață sexuală a persoanei.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere a cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru considerentele arătate mai sus și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul T.M. în stare de arest va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc.
pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Încheierii din 18 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2767/105/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.