ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2851/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iulie 2011, pronunțată

în Dosarul nr. 2767/105/2011 al Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și 3 C. proc. pen., menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților T.M. și A.N.V.

Instanța a constatat

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate nu s-au

schimbat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite fiind

închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea inculpatului în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri inculpatul T.M. a declarat recurs, susținând, prin apărătorul

desemnat din oficiu, că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea

măsurii și că a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de

inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 160

b

C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Totodată, conform

alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune,

prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea

verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de

fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului T.M.

Instanța de prim

control judiciar a constatat, justificat, că faptele pentru care inculpatul a

fost cercetat și dedus judecății sunt grave întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii reținute în sarcina sa, iar din analiza probelor administrate,

corect, s-a apreciat că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală

specială pentru care pedeapsa prevăzută este mai mare de 4 ani închisoare

(inculpatul T.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani

închisoare).

În raport de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai

ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia,

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect incidența

dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. constatându-se, în mod justificat,

că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat în speță și de

modalitatea în care a acționat inculpatul care a supravegheat, transportat și

găzduit victimele minore, înlesnind practicarea prostituției de către acestea,

însușindu-și în interes personal sumele de bani astfel deținute.

Infracțiunile pentru

care inculpatul a fost deja condamnat de prima instanță sunt deosebit de grave,

activitatea acestuia aducând atingere unor valori sociale importante ocrotite

de lege: libertatea de mișcare și dreptul la viață sexuală a persoanei.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea

dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori

ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de

neîncredere a cetățenilor în actul de justiție.

Mai mult decât atât,

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru considerentele

arătate mai sus și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul T.M. în stare

de arest va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2

lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva Încheierii din 18

iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2767/105/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 august 2011.