ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 853/2012

Asupra recursului de față, după deliberare, constată următoarele: Prin sentința nr. 976/CA/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 660/97/2010 s-a admis, în parte, acțiunea introdusă de reclamanta SC D.E.L. împotriva pârâtei SC S.V.I. SA București și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 245.804,08 lei reprezentând contravaloare produse petroliere - motorină și dobânda comercială aferentă sumei începând cu data de 12 decembrie 2009 și până la plata efectivă a debitului. A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6.533 lei, cheltuieli de judecată. S-a reținut că prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 660/97/2010 din data de 11 februarie 2010, reclamanta SC D.E.L.

a chemat în judecată pe pârâta SC S.V.I. SA București solicitând să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 245.804,08 lei, reactualizată cu indicele de creștere a inflației pe perioada 16 aprilie 2007 până la data plății efective, cu plata dobânzilor bancare calculate de la data de 16 aprilie 2007 și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată. Pe fond, prima instanță a reținut că, prin contractul de cesiune de creanțe încheiat la data de 5 septembrie 2008, SC A.G.H.I. SRL Brad, în calitate de cedent, a cesionat către D.E.L., în calitate de cesionar, creanța sa în sumă de 245.804,08 lei, deținută împotriva debitorului cedat SC S.V.I. SA. București. Cesionarul SC A.G.H.I.

SRL Brad a livrat pârâtei SC S.V.I. SA București produse petroliere - motorină în baza contractului încheiat între părți sub nr. 5 din 12 ianuarie 2007 în ianuarie 2007 și aprilie 2007. Pentru încasarea prețului reclamanta a întocmit facturile nr. 05133687 din data de 24 ianuarie 2007 și nr. 05134012 din 1 aprilie 2007, care nu au fost achitate de pârâtă, prima în sumă de 134.654,27 lei și a doua în sumă de 111.119,81 lei, în total 245.804,08 lei. S-a arătat că în art. 5 pct. 5.1. din contract părțile au stipulat că plata se efectuează în termen de 15 zile de la primirea acestora, or pârâta nu a achitat nici până în prezent contravaloarea facturilor emise de reclamantă.

S-a motivat că în adresa nr. 18-4633 din 18 aprilie 2007 pârâta arată că marfa în sumă de 35.380 1 motorină nu a fost comandată și că între părți nu a fost încheiat niciun contract, însă la dosarul cauzei a fost depus contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere încheiat între părți sub nr. 5 din 12 ianuarie 2007, care poartă semnătura și ștampila părților, iar pârâta nu a făcut dovada ca respectivul contract a fost anulat sau desființat.

S-a arătat că s-a făcut dovada, cu martorii audiați în cauză (filele 37, 38), că au fost livrate cantitățile de motorină facturate prin facturile menționate și a căror valoare totală este în sumă de 245.804,08 lei, că această sumă reprezintă creanța care face obiectul contractului de cesiune încheiat la data de 5 septembrie 2008, că reclamanta a notificat pârâtei cesiunea începând cu data de 12 decembrie 2009, cu recomandata nr.3, care a fost primită de către pârâtă potrivit răspunsului cu nr. 432 din 16 iunie 2010 al O.J.P.O.P. Deva 1 și cu aceeași recomandată a fost trimisă pârâtei și invitația la conciliere directă, iar faptul că aceasta nu s-a prezentat la data stabilită nu înseamnă că reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. S-a motivat că potrivit art. 1393 C. civ. cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea, că reclamanta a îndeplinit această condiție legală și a dovedit în cauză că pârâta nu a achitat contravaloarea produselor livrate în baza contractului nr. 5 din 12 ianuarie 2007. Potrivit art. 969 C. civ. convenția legal îndeplinită are putere de lege între părțile contractante. Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, în baza art. 969 și art. 1393 C. civ., acțiunea s-a apreciat a fi fondată și a fost admisă, în ceea ce privește suma de 245.804,08 lei contravaloare facturi. Au fost invocate și dispozițiile art. 43 C. com., conform cărora datoriile comerciale produc dobândă de la data scadenței, pârâta fiind obligată la dobândă comercială începând cu data de 12 decembrie 2009, când i-a fost notificat de către reclamantă contractul de cesiune.

S-a arătat că nu se acordă și rata inflației, aceasta acordându-se în litigiile de natură civilă. Au mai fost avute în vedere și dispozițiile art. 276 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC S.V.I. SA București a declarat apel, în termen, motivat și legal timbrat, solicitând să fie desființată în totalitate. Reclamanta - intimată SC D.E.L. a formulat cerere de aderare la apelul pârâtei solicitând să fie admisă acțiunea în întregime și să fie obligată pârâta la plata sumei de 245.804,08 lei, reactualizată cu indicele de creștere a inflației pe perioada 16 aprilie 2007 și până la data plății efective, precum și a dobânzilor comerciale aferente obligației de plată a prețului de 245.804,08 lei, începând cu aceeași dată și până la data plății efective.

A arătat că prima instanță i-a respins nemotivat cererea de reactualizare a sumei cu indicele de inflație prin aceasta creându-i-se un prejudiciu. A invocat în drept dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1084 C. civ., art. 43 C. com. și art. 3 din O.G. nr. 9/2000. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele: Critica privind respingerea excepției de necompetență materială este nefondată. Asupra excepției prima instanță s-a pronunțat prin încheierea din 21 aprilie 2010 (fila 27), reținând în mod corect că este competentă să soluționeze cauza, câtă vreme în clauza inserată la art. 10.1 din contractul nr. 5 din 12 ianuarie 2007 părțile nu au prevăzut expres organul arbitrai, care ar fi urmat să soluționeze eventualele litigii.

Clauza compromisorie este contrară prevederilor art. 343 1 alin. (1) C. proc. civ., fiind inoperantă în condițiile în care nu se indică numele arbitrilor și nici modalitatea de numire. Referirea la tribunalul arbitrar din cadrul Camerei de Comerț și Industrie este generică, fără raportare la județ sau la nivel de țară. Astfel, dispozițiile art. 343 4 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. proc. civ. au devenit incidente. De altfel, se observă că pârâta a ridicat excepția necompetenței materiale invocând o clauză din contractul a cărui existență o contestă, iar pe de altă parte încheierea din 21 aprilie 2010 nici nu a fost apelată. Nici critica vizând excepția de necompetență teritorială, respinsă prin încheierea din 16 iunie 2010, de asemenea neatacată, nu este fondată.

Excepția, nefiind de ordine publică, putea fi invocată cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Cum a fost invocată ulterior acestei date (fila 33 dosar fond), abia la data celui de-al patrulea termen de judecată, la primul termen ridicându-se doar excepția de necompetență, a operat sancțiunea decăderii, fiind tardiv formulată. Pe fond, s-a constatat că reclamanta este cesionar al creanței în sumă de 245.804,08 lei, de la cedentul SC A.G.H.I. SRL Brad. In susținerea pretențiilor sale, reclamanta a invocat 2 facturi - cea cu nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 în valoare de 134.654,27 lei și cea cu nr. 05134012 din 1 aprilie 2007 în valoare de 111.149,81 lei, raportat la contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere - motorină Euro nr. 5 din 12 ianuarie 2007. Existența acestui contract a fost contestată de către apelantă, însă pe de altă parte, tot apelanta și-a fondat apărările pe clauze ale respectivei convenții.

In ceea ce privește relevanța probării contractului, prin înscrisul materializat în contractul menționat mai sus, că au existat raporturi comerciale între pârâtă și SC A.G.H.I. SRL Brad nu se poate contesta, măcar și doar în forma comenzii urmate de executare, cel puțin cu privire la factura nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 apelanta necontestând existența tranzacției. In justificarea pretențiilor sale, reclamanta a invocat predarea mărfii. Cu privire la livrarea cantității de 42.065 litri motorină pentru care s-a emis factura nr. 05133687 din 24 ianuarie 2007 în data de 26 ianuarie 2007 - la Punctul de lucru Ploiești al SC A.G.H.I. SRL s-a încheiat procesul - verbal de returnare a respectivei cantități, pentru că nu corespundea din punct de vedere al caracteristicilor fizico - chimice (fila 7 dosar apel).

Delegatul din partea SC A.G.H.I. SRL - P.N. - semnatar al procesului - verbal arătat, audiat în cauză în calitate de martor (filele 82 - 84 dosar apel), a confirmat că îi aparține semnătura pe respectivul act, menționând însă că nu 1-a citit și arătând că a însoțit un transport al unei cantități de 42.065 1 motorină de la Ploiești la Turda, la cererea pârâtei. Indiferent dacă marfa încărcată în data de 26 ianuarie 2007 din Ploiești și transportată la Turda era sau nu una și aceeași cu cea refuzată, fiind vorba de aceeași cantitate, în prezența refuzului exprimat de pârâtă, a cărui existență a fost confirmată de martorul arătat, pârâta nu poate fi obligată la plata mărfii. Mai mult, în procesul - verbal s-a inserat obligația de înlocuire a mărfii, ceea ce nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat.

La fel și în ceea ce privește factura nr. 05134012 din 1 aprilie 2007, predarea mărfii nefiind dovedită. Din declarațiile aceluiași martor P.N. rezultă că marfa s-a transvazat într-o cisternă în apropiere de Pitești. Nu există nicio probă că cisterna aparținea pârâtei. In consecință, față de cele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., prin decizia comercială nr. 33 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis apelul pârâtei și s-a schimbat în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în pretenții. S-a înlăturat obligarea pârâtei la plata sumei de 245.804,08 lei reprezentând contravaloare produse petroliere și a dobânzii comerciale, precum și a cheltuielilor de judecată, către reclamantă.

Față de această soluție asupra acțiunii principale, a fost respinsă cererea de aderare la apel formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta care a solicitat modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel, respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefondat și admiterea cererii de aderare la apel a reclamantei, respectiv admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată. In motivarea recursului, recurenta a arătat, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că apelul a fost analizat nu prin prisma prevederilor contractului de vânzare-cumpărare, ci a unor raporturi juridice generate de livrarea de bunuri în baza unor comenzi, apreciindu-se că reclamanta, în justificarea pretențiilor sale, a invocat predarea mărfii.

S-a arătat că instanța de apel trebuia să analizeze raporturile dintre părți prin prisma prevederilor art. 2.4 din contract care prevăd obligația vânzătorului de însoțire a mărfii cu documente alternative de livrare, respectiv factură sau aviz de expediție. In sprijinul acestei afirmații au fost invocate depozițiile de martori. Față de împrejurarea reținută de instanța de apel în sensul că marfa livrată nu corespunde calitativ și că sunt incidente prevederile art. 3.2 lit. a) din contract, recurenta a invocat probele administrate în cauză din care rezultă, în opinia sa, o altă situație de fapt. Recurenta a invocat și aplicarea greșită a legii, arătând că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 292, art. 115 și art. 720 indice 4 C. proc.

civ. acordând intimatei posibilitatea de a formula probe chiar dacă la fond aceasta nu a invocat decât excepția necompetenței. In dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a învederat că au fost aplicate greșit prevederile art. 969, art. 1313 și art. 1361 C. civ. întrucât nu s-a reținut că raporturile comerciale dintre părți sunt generate de contractul nr. 5 din 12 ianuarie 2007 și s-a stabilit în mod greșit că reclamanta nu a livrat pârâtei marfa din facturile în litigiu. Recurenta a învederat și că, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că obligația de predare a mărfii prevăzută de art. 1313 C. civ. a fost îndeplinită, există și obligația de plată a mărfii către cumpărătoare, obligație prevăzută de art. 1361 din același act normativ.

S-a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 1393 și următoarele C. civ., arătându-se că plata prețului mărfii trebuia făcută către cesionarul creanței, respectiv către reclamantă, la dosar existând dovada notificării cesiunii. Recursul a fost legal timbrat. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Atât criticile formulate de recurentă cu privire la incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., cât și cele care vizează aplicarea greșită a legii se circumscriu de fapt modului în care instanța de apel a evaluat probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile și depozițiile martorilor care au fost audiați.

Aceste critici nu pot face obiect al analizei instanței de recurs întrucât, în actuala reglementare, în recurs se pot formula numai critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, cu excepția situației în care hotărârea pronunțată de instanța de fond este supusă numai recursului. De asemenea, se va reține și că instanța de apel este suverană în aprecierea concludentei, utilității și pertinenței probelor, iar împrejurarea că aceasta a apreciat că, în cauză, probele administrate o îndreptățesc să tragă o anumită concluzie nu evidențiază niciun aspect de nelegalitate a deciziei recurate. Înalta Curte constată și că actul juridic dedus judecății nu a fost ignorat sau denaturat întrucât, pe de-o parte, instanța de apel a reținut derularea unor raporturi comerciale între SC A.G.H.I.

SRL Brad și pârâtă, iar pe de altă parte a analizat coroborat probele administrate în cauză, constatând că nu s-a dovedit predarea mărfii de către reclamantă pârâtei. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ., invocată de recurentă, critica formulată nu subzistă întrucât instanța de apel a analizat hotărârea atacată numai în limitele cererilor de apel, adică în limitele criticilor formulate. De asemenea, este neîntemeiată susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 1313, art. 1361 și art. 1393 C. civ., întrucât recurenta tinde, de fapt, la schimbarea situației de fapt reținută în cauză, iar reaprecierea probelor în recurs nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10-11 din art. 304 C. proc.

civ. In consecință, constatând că nu subzistă motive de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.E.L. NICOSIA împotriva deciziei comerciale nr. 33/2011 din 6 aprilie 2011, pronunțată de Secția comercială a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.