ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 466 din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul B.P. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Astfel, reține instanța de fond că în materia restituirii proprietăților art. 19 alin. (1) din Cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu creează nicio derogare de la regula obligativității exercitării recursului administrativ prealabil, ci dimpotrivă arată că „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”.

În speță, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a reținut că reclamantul, nu a urmat procedura prealabilă obligatorie ceea ce a atras inadmisibilitatea acțiunii formulate în contencios administrativ. Apărările formulate de reclamant în legătură cu faptul că a îndeplinit procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu au fost reținute de instanța de fond, care a apreciat că actele depuse în acest sens de reclamant la dosarul cauzei, reprezintă obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite în procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale acesteia (art. 16.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005) iar nu procedura prealabilă formulată împotriva deciziei contestate, fiind anterioare emiterii acestei decizii.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței nr. 466 din 22 octombrie 2010, a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.P., arătând, în esență următoarele: Astfel, susține recurentul că instanța de fond a rezolvat în mod greșit excepția referitoare la lipsa procedurii prealabile, față de dispozițiile Legii contenciosului administrativ, în condițiile în care el a criticat pe cale administrativă toate cele trei rapoarte de expertiză pentru evaluarea bunurilor întocmite în cauză iar decizia contestată a fost emisă în baza acestor rapoarte de expertiză, critici care se referă la aspecte ce stau la baza și fac obiectul propriu-zis al actului administrativ contestat.

Mai arată recurentul că, contestațiile formulate împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză relevă detaliat toate neregulile constatate în întreaga procedură de evaluare. Așa încât, recurentul consideră că, este cert că și-a declarat nemulțumirea față de procedurile urmate de pârât iar prin toate aceste contestații formulate a urmărit reexaminarea actului administrativ, respectiv a rapoartelor de evaluare, cu atât mai mult cu cât decizia contestată își însușește integral evaluarea imobilelor stabilită prin raportul de expertiză contestat. Mai susține recurentul că, chiar dacă nu a făcut precizări exprese în sensul revocării sau modificării deciziei contestate, starea de fapt trebuia raportată de către instanța de fond la finalitatea demersurilor sale, respectiv anularea celor trei rapoarte de expertiză și efectuarea unor noi evaluări.

Conchide recurentul în sensul că interpretarea dată de instanța de fond conceptului de plângere prealabilă, în mod greșit a fost raportată strict la definiția dată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este importantă intenția de a obține în cele din urmă o revocare a actului administrativ pe care nu-l împărtășește, adresându-se în prealabil pârâtei în vederea rezolvării administrative a situației. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În primul rând, Înalta Curte, reamintește că în raport cu prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată prin decizia reprezentând titlu de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are obligația de a îndeplini procedura prealabilă administrativă anterior sesizării instanței de contencios administrativ competente cu o acțiune având ca obiect decizia respectivă. Este de necontestat că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. Așadar, reclamantul avea obligația ca înainte de introducerea acțiunii de față, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. X/29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, comunicată în data de 30 aprilie 2010, și în termenul prevăzut de lege să se adreseze cu plângere autorității administrative care a emis decizia contestată, ceea ce nu a dovedit că ar fi făcut.

Nu are relevanță, sub aspectul dovedirii parcurgerii procedurii prealabile administrative, că pe perioada parcurgerii procedurii de evaluare a imobilului reclamantul a înțeles să formuleze o serie de obiecțiuni la rapoartele de evaluare întocmite în cauză, câtă vreme obiectul acțiunii de față îl constituie anularea Deciziei nr. X din 29 ianuarie 2009, act administrativ individual, în legătură cu care recurentul nu a înțeles să se adreseze autorității publice emitente, cu un recurs grațios în condițiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Faptul că la baza deciziei contestate a stat raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. 39801/CC, în legătură cu care reclamantul și-a manifestat nemulțumirea prin intermediul memoriilor formulate pe parcursul procedurii de evaluare a imobilului, nu poate conduce la concluzia îndeplinirii procedurii prealabile administrative, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Așadar, este de necontestat în cauză, și instanța de fond a relevat această împrejurare, că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, astfel că soluția de respingere, ca inadmisibilă a acțiunii reclamantului, dată de instanța de fond, se impune a fi menținută.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.P., împotriva Sentinței nr. 466 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2011.