ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4067/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 466 din 22 octombrie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul B.P. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Astfel, reține

instanța de fond că în materia restituirii proprietăților art. 19 alin. (1) din

Cap. V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu creează nicio derogare de la regula

obligativității exercitării recursului administrativ prealabil, ci dimpotrivă

arată că „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004”.

În speță, în raport

de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a reținut că

reclamantul, nu a urmat procedura prealabilă obligatorie ceea ce a atras

inadmisibilitatea acțiunii formulate în contencios administrativ.

Apărările formulate

de reclamant în legătură cu faptul că a îndeplinit procedura prealabilă impusă

de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu au fost reținute de instanța de fond, care

a apreciat că actele depuse în acest sens de reclamant la dosarul cauzei,

reprezintă obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite în procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 și Normele de aplicare ale

acesteia (art. 16.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005) iar nu

procedura prealabilă formulată împotriva deciziei contestate, fiind anterioare

emiterii acestei decizii.

în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 466 din 22 octombrie 2010, a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.P., arătând, în esență

următoarele:

Astfel, susține

recurentul că instanța de fond a rezolvat în mod greșit excepția referitoare la

lipsa procedurii prealabile, față de dispozițiile Legii contenciosului

administrativ, în condițiile în care el a criticat pe cale administrativă toate

cele trei rapoarte de expertiză pentru evaluarea bunurilor întocmite în cauză

iar decizia contestată a fost emisă în baza acestor rapoarte de expertiză,

critici care se referă la aspecte ce stau la baza și fac obiectul propriu-zis

al actului administrativ contestat.

Mai arată recurentul

că, contestațiile formulate împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în

cauză relevă detaliat toate neregulile constatate în întreaga procedură de

evaluare. Așa încât, recurentul consideră că, este cert că și-a declarat

nemulțumirea față de procedurile urmate de pârât iar prin toate aceste

contestații formulate a urmărit reexaminarea actului administrativ, respectiv a

rapoartelor de evaluare, cu atât mai mult cu cât decizia contestată își

însușește integral evaluarea imobilelor stabilită prin raportul de expertiză

contestat.

Mai susține

recurentul că, chiar dacă nu a făcut precizări exprese în sensul revocării sau

modificării deciziei contestate, starea de fapt trebuia raportată de către

instanța de fond la finalitatea demersurilor sale, respectiv anularea celor

trei rapoarte de expertiză și efectuarea unor noi evaluări.

Conchide recurentul

în sensul că interpretarea dată de instanța de fond conceptului de plângere

prealabilă, în mod greșit a fost raportată strict la definiția dată de art. 7

din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este importantă intenția de a obține

în cele din urmă o revocare a actului administrativ pe care nu-l împărtășește,

adresându-se în prealabil pârâtei în vederea rezolvării administrative a

situației.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Înalta Curte

analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în

cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant,

circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În primul rând,

Înalta Curte, reamintește că în raport cu prevederile art. 19 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005 coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

persoana care se consideră vătămată prin decizia reprezentând titlu de

despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are

obligația de a îndeplini procedura prealabilă administrativă anterior sesizării

instanței de contencios administrativ competente cu o acțiune având ca obiect

decizia respectivă.

Este de necontestat

că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de

exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este

obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în

contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109

alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, reclamantul

avea obligația ca înainte de introducerea acțiunii de față, prin care a

solicitat anularea Deciziei nr. X/29 ianuarie 2010 emisă de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, comunicată în data de 30 aprilie 2010, și în

termenul prevăzut de lege să se adreseze cu plângere autorității administrative

care a emis decizia contestată, ceea ce nu a dovedit că ar fi făcut.

Nu are relevanță, sub

aspectul dovedirii parcurgerii procedurii prealabile administrative, că pe

perioada parcurgerii procedurii de evaluare a imobilului reclamantul a înțeles

să formuleze o serie de obiecțiuni la rapoartele de evaluare întocmite în

cauză, câtă vreme obiectul acțiunii de față îl constituie anularea Deciziei nr.

X din 29 ianuarie 2009, act administrativ individual, în legătură cu care

recurentul nu a înțeles să se adreseze autorității publice emitente, cu un

recurs grațios în condițiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ.

Faptul că la baza

deciziei contestate a stat raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr.

39801/CC, în legătură cu care reclamantul și-a manifestat nemulțumirea prin

intermediul memoriilor formulate pe parcursul procedurii de evaluare a

imobilului, nu poate conduce la concluzia îndeplinirii procedurii prealabile

administrative, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Așadar, este de

necontestat în cauză, și instanța de fond a relevat această împrejurare, că

reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ, astfel că soluția de respingere, ca

inadmisibilă a acțiunii reclamantului, dată de instanța de fond, se impune a fi

menținută.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.P., împotriva Sentinței nr. 466 din 22 octombrie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2011.