- Dosarul nr.
- 274/57/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 16 noiembrie 2010
Decizia nr. 505/2011 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 274/57/2010 — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La 26 noiembrie 2010 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe o cerere intitulată „Contestație în anulare/Revizuire”, prin care petenta M.E.M. critica decizia pronunțată în dosarul penal nr. 274/57/2010 la 16 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât parchetul și instanțele nu au ținut cont de probele administrate, lucru explicabil prin aceea că intimata P.M. este soția prim-procurorului Tribunalului Timișoara.
Analizând cererea formulată, Curtea constată că aceasta nu poate fi calificată ca cerere de revizuire întrucât se critică decizia instanței de recurs, prezenta cerere fiind depusă în consecință la Înalta Curte, iar conform deciziei nr. XVIII/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată într-un recurs în interesul legii, revizuirea împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibil. De aceea Înalta Curte apreciază că cererea formulată trebuie calificată ca fiind o contestație în anulare. Examinând în principiu contestația în anulare, constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu a fost invocat niciun caz de anulare, iar criticile formulate de petentă nu se înscriu în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute la literele a-e ale art. 386 C. proc.
pen. De aceea, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare și conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. o va obliga pe petentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.E.M. împotriva deciziei penale nr. 3431 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 274/57/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.