ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3953/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr.246/CA din 8 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională pentru Ocuparea

Forței de

Muncă, având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 349

din 24

iunie 2010 emis de conducătorul autorității intimate, prin care s-a

dispus detașarea reclamantului pe o perioadă de 6

luni în funcția publică de

director executiv adjunct la A.J.O.F.M.

Hunedoara.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță

a reținut, în esență,

că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul, considerând-

o netemeinică și nelegală, și susținând că în

mod greșit a reținut prima instanță că cererea de suspendare a executării

formulată în cauză nu întrunește condițiile legale.

Ulterior, prin notele scrise formulate în cauză,

înregistrate la această instanță la data de 28 septembrie 2010, recurentul a

precizat că cererea sa a

rămas fără obiect, în raport cu soluția

pronunțată de instanța de fond, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 293

din 9 septembrie 2010, prin care s-a dispus atât suspendarea cât și anularea

actului administrativ contestat.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit

prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

„In cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea

executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond".

Rezultă, din

prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act

administrativ, în temeiul art. 14 alin. (1), deci înainte de sesizarea

instanței competente pentru anularea respectivului act, este limitată sub

aspect temporal, putând fi dispusă numai până la data pronunțării instanței de

fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin

pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată

legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine

imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune

desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând

fără obiect.

In speță,

obiectul cererii reclamantului, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, îl constituie suspendarea executării Ordinului nr. 349 din

24 iunie 2010 emis de conducătorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de

Muncă.

Așa cum rezultă

din precizările formulate de recurent, precum și din mențiunile referitoare la

dosarul nr. 988/36/2010 al Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, înregistrate pe

pagina web a acestei instanțe, prin sentința nr. 293/CA din 9 septembrie 2010,

pronunțată de această instanță în dosarul susmenționat, s-a dispus atât

suspendarea cât și anularea actului administrativ contestat.

Cum, în cauză,

instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ a cărui

executare s-a cerut a fi suspendată, desființându-l, se constată că cererea

recurentului a rămas fără obiect, recursul urmând a fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.D. împotriva sentinței nr. 246/CA din 8

iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.