ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2679/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 iulie 2010, reclamantul P.D. a solicitat anularea Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 emis de pârâta A.N.O.F.M. și suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin ordinul atacat s-a dispus în mod nelegal detașarea sa pentru o perioadă de 6 luni de la A.J.O.F.M. Constanța la A.J.O.F.M. Hunedoara, fără a se motiva măsura detașării și fără a se fi avut în vedere refuzul său justificat conform legii, prin existența unor probleme temeinice familiale și a unei situații financiare precare.

Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, motivând că aceeași cerere a fost soluționată prin Sentința civilă nr. 246/2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 887/36/2010. Prin Sentința civilă nr. 293/CA din 9 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, au fost admise cererile formulate de reclamant, a fost suspendată executarea Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 emis de pârâta A.N.O.F.M. până la soluționarea irevocabilă a cauzei, a fost anulat acest ordin și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 3000 RON.

Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât cererile de suspendare a executării au avut cauze judiciare diferite, fiind invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în Dosarul nr. 887/36/2010 și respectiv, dispozițiile art. 15 din aceeași lege în prezenta cauză. Instanța de fond a admis cererea de suspendare, cu motivarea că, au fost dovedite cerințele prevăzute de art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 14 alin. (1) din aceeași lege, în sensul că, măsura de suspendare a executării actului atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei s-a impus pentru cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Instanța de fond a admis și cererea de anulare a Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 și a dispus anularea acestui ordin, reținând că agenția pârâtă a luat măsura detașării reclamantului cu încălcarea dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Conform acestei reglementări, detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni și în cursul unui an calendaristic, un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris. În art. 89 alin. (3) din aceeași lege, s-a prevăzut că, funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află într-una dintre situațiile indicate expres în cuprinsul textului de lege.

În cauză, s-a considerat că pârâta nu a dovedit că măsura detașării era necesară pentru interesul autorității publice în care urma să își desfășoare activitatea funcționarul public și nici nu a apreciat ca fiind justificat refuzul reclamantului, prin invocarea unor motive temeinice familiale, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 188/1999. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. În primul motiv de recurs, a fost criticată soluția dată excepției autorității de lucru judecat în privința cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, arătându-se că instanța de fond a apreciat în mod eronat că sunt diferite temeiurile juridice invocate în cele două cereri de suspendare formulate de intimatul-reclamant.

Recurenta a învederat că, ambele cereri au avut același temei juridic întrucât, fundamentul raportului juridic litigios a fost același, astfel că, soluționarea primei cereri de suspendare prin Sentința civilă nr. 246/CA din 8 iulie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3953 din 29 septembrie 2010, impunea admiterii excepției autorității de lucru judecat. Recurenta a criticat și soluția de admitere a cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, considerând că este greșită constatarea instanței de fond privind îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Față de inexistența unui caz bine justificat și de inexistența unei pagube iminente, s-a arătat că se impunea respingerea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât aceasta nu mai avea obiect, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 738 din 8 septembrie 2010, prin care s-a dispus încetarea detașării intimatului-reclamant la A.J.O.F.M.

Hunedoara în baza Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010, cu începere de la data de 9 septembrie 2010. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat pe fondul cauzei, s-a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului administrativ dedus judecății și cu încălcarea reglementărilor incidente în materia funcției publice și a funcționarilor publici, în vigoare la data emiterii ordinului contestat. Recurenta a arătat că Ordinul nr. 349 din 24 iunie 2010 a fost motivat în fapt și în drept, îndeplinind condițiile de fond și de formă impuse de lege pentru validitatea actelor administrative. Astfel, s-a învederat că măsura dispusă prin acest ordin a fost luată în virtutea prerogativelor deținute de conducătorul instituției, în baza prevederilor Legii nr. 202/2006, republicată, ale Statutului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, aprobat prin H.G.

nr. 1610/2006 și ale Legii nr. 188/1999, în vederea asigurării exercitării atribuțiilor specifice funcției publice de director executiv al Direcției Managementului Pieței Muncii, funcție publică vacantă în cadrul A.J.O.F.M. Hunedoara, condiție esențială a desfășurării eficiente a activității acestei instituții. Pentru măsura detașării, s-a arătat că Legea nr. 188/1999 nu reglementează necesitatea existenței unei solicitări formulate de autoritatea sau de instituția publică în cadrul căreia urmează a se efectua detașarea funcționarului public, iar oportunitatea efectuării detașării este strict la aprecierea președintelui A.N.O.F.M., ca fiind singurul care poate evalua necesitatea detașării pentru realizarea interesului de eficientizare a activității instituției.

Recurenta a considerat că instanța de fond nu a justificat nici rațiunea pentru care a stabilit o relație de condiționare între încetarea funcției intimatului de director executiv adjunct din cadrul A.J.O.F.M. Constanța și vacantarea acestei funcții în cadrul A.J.O.F.M. Hunedoara. Referitor la refuzul intimatului de a da curs detașării, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut greșit existența unei situații financiare precare, fără a avea în vedere că, pe perioada detașării nu sunt afectate drepturile salariale ale funcționarului public, acordându-se în plus indemnizația de detașare.

Pe de altă parte, s-a arătat că refuzul intimatului a avut un caracter arbitrar față de împrejurarea că acesta a solicitat acordarea drepturilor salariale cuvenite salariaților detașați, ceea ce reprezintă acceptarea măsurii detașării, cu atât mai mult cu cât un asemenea acord de principiu este dat din momentul numirii în funcția de director executiv adjunct, prin acceptarea autorității angajatorului. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Excepția autorității de lucru judecat în privința cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 a fost respinsă de instanța de fond prin interpretarea corectă a dispozițiilor art. 1201 C. civ., care prevăd că, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Față de reglementarea cuprinsă în art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a constatat întemeiat, că legiuitorul permite nu numai formularea unei cereri în temeiul art. 15, după formularea aceleiași cereri în baza art. 14, dar și formularea succesivă a unor cereri de suspendare, sub condiția invocării unor motive diferite.

În privința soluției de suspendare a executării Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, nu se mai impune examinarea criticilor formulate în recurs, întrucât măsura de suspendare dispusă nu mai produce efecte ca urmare a judecării recursului declarat și pe fondul cauzei privind anularea acestui act normativ. Motivul de recurs invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la soluția de admitere a acțiunii și de anulare a Ordinului nr. 349 din 24 iunie 2010 urmează a fi respins ca nefondat. Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea acestui ordin, emis de agenția recurentă cu încălcarea prevederilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind existența interesului autorității publice în care urmează să fie detașat funcționarul public, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 89 alin. (3) din aceeași lege referitoare la situațiile care dau posibilitatea funcționarului public de a refuza detașarea.

Potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarului public. Existența acestei condiții nu a fost dovedită în cauză și, nici nu se poate considera că a fost îndeplinită prin invocarea necesității eficientizării activității la A.J.O.F.M. Hunedoara, în cadrul căreia devenise vacantă funcția de conducere de director executiv adjunct. Aceste apărări au fost argumentate prin susțineri cu caracter general, fără administrarea unor probe din care să rezulte caracterul real și concret al interesului avut în vedere la adoptarea măsurii de detașare în raport de activitatea desfășurată și de structura de personal de la A.J.O.F.M.

Hunedoara. Fără a contesta atribuția Președintelui A.N.O.F.M. de a lua măsurile considerate necesare pentru a asigura buna funcționare a structurilor din subordinea agenției, instanța de fond a avut în vedere că acest drept de apreciere nu poate fi exercitat decât în condițiile și în limitele prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, astfel că măsura detașării dispuse era condiționată de existența interesului autorității publice în care urma să își desfășoare activitatea funcționarului public, iar această condiție nu a fost realizată în cauză. De asemenea, instanța de fond a constatat corect caracterul justificat al refuzului intimatului-pârât de a da curs detașării, refuz exprimat în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, față de existența unor motive temeinice familiale.

Deși recurenta nu a contestat existența acestei situații în care funcționarul public poate refuza detașarea, a susținut fără temei că această măsură a fost acceptată implicit prin solicitarea de plată a drepturilor salariale cuvenite în cazul detașării. Manifestarea de voință a intimatului-reclamant privind refuzul detașării a fost expresă pentru situația prevăzută de art. 89 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 188/1999, ceea ce exclude o altă valoare juridică pentru același act, cum este interpretarea dată de recurentă unei cereri accesorii, de plată a drepturilor bănești aferente detașării. Criticile din recurs prin care s-a susținut că instanța de fond a constatat neîntemeiat existența unei situații financiare precare ca temei pentru refuzul detașării, precum și existența unei relații de condiționare între încetarea funcției intimatului la A.J.O.F.M.

Constanța și vacantarea funcției similare la A.J.O.F.M. Hunedoara sunt lipsite de obiect, întrucât nu au corespondent în motivele de fapt și de drept prin care a fost argumentată soluția de admitere a acțiunii. Față de considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva Sentinței civile nr. 293/CA din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.