ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8662/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1369 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Sibiu, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului C.I. în contradictoriu cu pârâtul Ș.A., obligând reclamantul la plata către pârât a sumei de 7.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 38 A din 12 martie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea. A constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „chitanță" din data de 12 iulie 2006. Împotriva acestei decizii pârâtul Ș.A. a declarat recurs. Prin Decizia nr. 1786 din 16 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea recursului, reținând că: Pârâtul Ș.A.

s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte: Instanța a reținut greșit și nelegal faptul că martora C. ar fi arătat amănunțit contextul în care a fost întocmit înscrisul contestat. Martora C. este un martor indirect, care nu a furnizat informații dintr-o sursă originară, ci dintr-o sursă mediată de apelant. Martora se află în raport de subordonare cu apelantul. Declarația martorei se află în contradicție cu celelalte probe existente în dosar. Judecătorii apelului nu au examinat efectiv probele supuse aprecierii și au motivat sumar decizia. Probele administrate, declarația martorei, interogatoriul au făcut dovada nesincerității apelantului.

Înalta Curte a mai reținut că în condițiile art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Dezvoltarea criticilor formulate de recurent nu a făcut posibilă încadrarea în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în realitate recurentul punând în discuție netemeinicia hotărârii date în apel, din cauza interpretării eronate a probelor administrate. Împotriva acestei decizii pârâtul Ș.A. a formulat contestație în anulare, invocând generic dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. În motivarea contestației se arată că instanța de recurs nu a analizat motivele de casare invocate. Motivele de recurs au cuprins și alte critici decât cele avute în vedere cu ocazia soluționării recursului și anume: ignorarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a hotărârilor penale pronunțate între părți; că motivarea hotărârii recurate în sensul că instanța penală nu a analizat faptele în raport de art. 956 C. civ. este greșit; că s-a invocat nelegala admitere a acțiunii în constatarea nulității absolute pe motivul vicierii consimțământului, deși vicierea consimțământului atrage nulitatea relativă, iar acțiunea nu a avut un petit prin care să se solicite constatarea nulității relative.

S-a mai invocat nelegala înlăturare a prezumțiilor conținute în art. 967 C. civ. și nelegala aplicare a prevederilor art. 956 C. civ. de către instanța de apel. Acest motiv de recurs se raporta la situația de fapt dovedită în dosar, reținută eronat de instanța de apel și la acest aspect se referea motivarea recursului cu privire la interpretarea greșită a probelor existente în dosar. Soluționarea recursului nu a ținut seama de faptul că recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., acesta fiind rezultatul unei evidente greșeli materiale, constând în confundarea unor elemente și date materiale importante din dosar, greșeală cu caracter procedural, în legătură cu aspectele de ordin formal a judecării cauzei, de asemenea gravitate încât a avut consecință omiterea cercetării unor motive de nelegalitate și pronunțarea unei soluții greșite.

S-a mai arătat că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept procesual civil, că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului, potrivit art. 261 alin. (1), pct. 5 teza a II-a C. proc. civ. și s-a conchis că prin constatarea nulității recursului fără a fi analizate criticile formulate s-au încălcat prevederile art. 6 parag. 1, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin întâmpinare și concluziile scrise intimatul-reclamant a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației în anulare. Înalta Curte va respinge excepția tardivității pentru cele ce succed: Potrivit art. 319 alin. (1) și alin. (2) C. proc.

civ. contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă „în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă". Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată la data de 16 martie 2010, iar contestatorul a formulat calea de atac la data de 22 februarie 2011, rezultă că excepția tardivității nu poate fi primită și va fi respinsă ca atare. Contestația în anulare este inadmisibilă. Astfel, decizia pronunțată în recurs este criticată din perspectiva art. 318 C. proc. civ. Pe calea contestației în anulare se solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare ce poate fi exercitată pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 - contestația în anulare propriu-zisă și de art. 318 C. proc. civ., respectiv contestația în anulare specială. Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., pe care contestatorul le-a invocat, reglementează contestația în anulare specială (greșeală materială și omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare). În ce privește motivul contestației în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., invocat în speță, se constată următoarele: Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Prin urmare acest text de lege reglementează situația când instanța de recurs prin hotărârea contestată a admis sau a respins recursul fără ca aceasta, din greșeală, să analizeze unul sau mai multe motive de recurs. Or, în speță, prin decizia contestată recursul a fost constatat nul, astfel că cererea de contestație în anulare specială întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., formulată împotriva unei astfel de hotărâri apare ca inadmisibilă.

De aceea contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.A. împotriva Deciziei nr. 1786 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. prin care s-a constatat nul recursul, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității invocată de pârât. Admite excepția inadmisibilității invocată de același pârât. Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul Ș.A. împotriva Deciziei nr. 1786 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.