ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3182/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Constată că prin sentința comercială nr. 450/COM/2010 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 4356/114/2009 a fost respinsă acțiunea comercială formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta

SC I.S.I.E. SRL

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele că, solicitând administrarea probațiunii, reclamanta a înțeles că îi revine sarcina probei potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., în conformitate cu care cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Așadar în raport ce aceste prevederi legale, sarcina probei revine în primul rând reclamantului, neavând relevantă conduita procesuală a pârâtului. În afară de solicitarea probațiunii, reclamantului îi revine însă și obligația de a depune la dosar înscrisurile încuviințate și interogatoriul propus spre a fi luat pârâtului, precum și de a indica numele și adresa martorilor. În cauză, reclamanta a dat dovadă de totală pasivitate, în condițiile în care probațiunea a fost încuviințată încă de la data de 9 decembrie 2009. Cum probele nu au putut fi administrate din culpa reclamantei, atitudinea sa a fost sancționată prin aplicarea dispozițiilor art. 170 C. proc.

civ. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 157 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială , care a reținut în considerentele deciziei că, critica reclamantei privind nelegala respingere la termenul din 7 septembrie 2010 de către Tribunalul Alba a cererii de amânare formulată față de amânarea pentru lipsa apărării acordate de Tribunalul Buzău este nefondată întrucât în Dosarul nr. 4356/114/2009 al Tribunalului Alba reclamanta a fost legal citată la data de 9 iunie 2010 cu privire la fixarea termenului de judecată pentru data de 7 septembrie cu mențiunea indicării numelui martorilor sub sancțiunea decăderii din probă conform procesului – verbal de îndeplinire a procedurii de citare.

Intimata a avut în vedere și faptul că, de la data comunicării citației până la primul termen de judecată au trecut circa 90 de zile, perioadă apreciată de instanța de apel mai mult decât rezonabilă pentru angajarea unui apărător, chiar în condițiile strămutării dosarului de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Alba și a distanței dintre cele două instanțe. S-a constatat că nu este întemeiată nici critica apelantei privind încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. deoarece acestea prevăd că amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise în cazul refuzului amânării judecății se poate realiza doar „la cererea părții ” , or în cauză niciuna din părți nu a solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

Nici motivul de apel referitor la decăderea reclamantei din probele încuviințate la 9 decembrie 2009 de Tribunalul Buzău a fost însușit de instanța de apel, deoarece odată încuviințate de Tribunalul Buzău, a dispus la termenul din 1 iunie 2010 prin încheierea de ședință citarea reclamantei cu mențiunea „să depună interogatoriul pentru pârâtă, să indice numele martorilor a căror audiere o solicită sub sancțiunea decăderii din probă și înscrisurile de care înțelege să se prevaleze”, manifestându-și rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Or, după primul termen de judecată din 1 iunie 2010 la Tribunalul Alba, reclamanta a înțeles să formuleze o cerere de amânare pentru cel de-al doilea termen de judecată din 7 septembrie 2010 și nu s-a conformat dispozițiilor instanței referitoare la administrarea dovezilor încuviințate, astfel că în mod legal judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor art. 170 alin. (3) C. proc.

civ. privind decăderea din probe pentru neconformarea dispozițiilor instanței. Pe fondul cauzei, instanța de apel a avut în vedere că reclamanta nu a făcut dovada executării culpabile a comenzii de mobilier de către pârâtă, contractul de furnizare din 5 octombrie 2004 nesemnat și neștampilat de reclamantă, corespondența pe mail depuse în apel neprobând culpa pârâtei în sensul expedierii unor corpuri de mobilier diferite de obiectul înțelegerii, așa cum susține și, mai mult, nici în apel reclamanta nu a depus interogatoriul solicitat și nici nu a indicat numele și adresa a 3 martori fără a preciza ce intenționează a dovedi prin audierea acestora, astfel că a fost respinsă cererea de probațiune formulată în apel ca neconcludentă și nepertinentă.

Împotriva deciziei, SC A. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: Soluționarea cererii de chemare în judecată s-a realizat cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare, cerere formulată pentru termenul din 17 decembrie 2010, iar în raport de dispozițiile art. 156 C. proc. civ. instanța nu a pus în discuție cererea sa și nici nu a amânat pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise. În mod nelegal a fost respinsă cererea privind refacerea sau completarea probelor pe fondul cererii.

Se susține că, din partea introductivă a deciziei atacate, rezultă că instanța a respins cererea de probațiune pentru că nu ar fi rezultat aspectele ce urmau a fi lămurite, dispoziție ce este nelegală, în contextul în care – cu excepția înscrisurilor – la instanța de fond nu s-au admis alte probe de natură a lămuri cauza sub toate aspectele. De asemenea, se susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 130 6 C. proc. civ. ce reglementează rolul activ al instanței, apreciindu-se că instanța de apel era obligată să admită cererea de probațiune, impunându-se lămurirea cauzei sub toate aspectele, probele solicitate fiind pertinente și utile cauzei. De asemenea, recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 130 6 C. proc.

civ. în ipoteza încălcării rolului activ al instanței, întrucât instanța de apel era obligată să admită cererea de probatorii, care era pertinentă și utilă cauzei câtă vreme art. 292 alin. (2) C. proc. civ. impunea lămurirea cauzei sub toate aspectele. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 156 C. proc. civ. părțile pot solicita amânarea cauzei pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar asupra amânării, instanța are o mare putere de apreciere raportat la circumstanțele cauzei. Textul invocat a fi fost încălcat nu instituie în sarcina instanței o obligație în acordarea unui nou termen de judecată, ci o simplă facultate lăsată la aprecierea instanței.

Singura obligație este cea instituită prin alin. (2) al aceluiași articol în care se referă la obligația instanței de a amâna pronunțarea – în vedere dispunerii de concluzii scrise – atunci când a refuzat amânarea judecății pentru lipsă de apărare și, numai dacă partea a cerut acest lucru. Or, așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei atacate din care rezultă că instanța a analizat cererea SC A. SA, aceasta nu a cerut amânarea pronunțării în cazul în care cererea sa de amânare ar fi fost refuzată. Nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

nu poate fi primită întrucât, raportat la argumentul adus în susținerea acestei critici – acela că, în fața instanței de fond nu s-au admis alte probe – decât aceea cu înscrisuri – de natură a lămuri cauza sub toate aspectele se constată că recurenta își invocă de fapt propria culpă, constând în pasivitatea procesuală, rezultată dintr-o cerere formală prin care se solicită audierea unor martori fără a se indica în ce constă pertinența, concludența și utilitatea acestora în dezlegarea pricinii. Sub acest aspect, pentru argumentele anterior expuse nu se poate imputa instanței o lipsă de rol activ, ci dimpotrivă conformarea acesteia regulilor impuse de normele de procedură. În fine, nici dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. nu au fost încălcate pentru timpul motiv că nu au incidență în cauza de față, în contextul în care apelul reclamantei a fost motivat. Față de argumentele expuse urmează ca instanța să respingă ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA BUZĂU împotriva deciziei comerciale nr. 157/A/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei SC I.S.I.E. SRL Șelimbăr suma de 1.800 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.