ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3182/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Constată că prin sentința comercială nr. 450/COM/2010

pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 4356/114/2009 a fost respinsă acțiunea

comercială formulată de reclamanta

SC A. SA

în contradictoriu cu pârâta

SC I.S.I.E. SRL

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut următoarele că, solicitând administrarea probațiunii,

reclamanta a înțeles că îi revine sarcina probei potrivit dispozițiilor art. 1169

C. civ., în conformitate cu care cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie

să o dovedească. Așadar în raport ce aceste prevederi legale, sarcina probei revine

în primul rând reclamantului, neavând relevantă conduita procesuală a pârâtului.

În afară de solicitarea

probațiunii, reclamantului îi revine însă și obligația de a depune la dosar înscrisurile

încuviințate și interogatoriul propus spre a fi luat pârâtului, precum și de a indica

numele și adresa martorilor. În cauză, reclamanta a dat dovadă de totală pasivitate,

în condițiile în care probațiunea a fost încuviințată încă de la data de 9 decembrie

sa a fost sancționată prin aplicarea dispozițiilor art. 170 C. proc. civ.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 157 din

17 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială

, care a reținut în considerentele

deciziei că,

critica

reclamantei privind nelegala respingere la termenul din 7 septembrie 2010 de către

Tribunalul Alba a cererii de amânare formulată față de amânarea pentru lipsa apărării

acordate de Tribunalul Buzău este nefondată întrucât în Dosarul nr. 4356/114/2009

al Tribunalului Alba reclamanta a fost legal citată la data de 9 iunie 2010 cu privire

la fixarea termenului de judecată pentru data de 7 septembrie cu mențiunea indicării

numelui martorilor sub sancțiunea decăderii din probă conform procesului – verbal

de îndeplinire a procedurii de citare.

Intimata a avut în vedere

și faptul că, de la data comunicării citației până la primul termen de judecată

au trecut circa 90 de zile, perioadă apreciată de instanța de apel mai mult decât

rezonabilă pentru angajarea unui apărător, chiar în condițiile strămutării dosarului

de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Alba și a distanței dintre cele două instanțe.

S-a constatat că nu este

întemeiată nici critica apelantei privind încălcarea de către instanța de fond a

dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. deoarece acestea prevăd că amânarea

pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise în cazul refuzului amânării

judecății se poate realiza doar „la cererea părții

”

, or în cauză niciuna

din părți nu a solicitat amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii

scrise.

Nici motivul de apel referitor

la decăderea reclamantei din probele încuviințate la 9 decembrie 2009 de Tribunalul

Buzău a fost însușit de instanța de apel, deoarece odată încuviințate de Tribunalul

Buzău, a dispus la termenul din 1 iunie 2010 prin încheierea de ședință citarea

reclamantei cu mențiunea „să depună interogatoriul pentru pârâtă, să indice numele

martorilor a căror audiere o solicită sub sancțiunea decăderii din probă și înscrisurile

de care înțelege să se prevaleze”, manifestându-și rolul activ prevăzut de art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

Or, după primul termen

de judecată din 1 iunie 2010 la Tribunalul Alba, reclamanta a înțeles să formuleze

o cerere de amânare pentru cel de-al doilea termen de judecată din 7 septembrie

2010 și nu s-a conformat dispozițiilor instanței referitoare la administrarea dovezilor

încuviințate, astfel că în mod legal judecătorul fondului a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 170 alin. (3) C. proc. civ. privind decăderea din probe pentru neconformarea

dispozițiilor instanței.

Pe fondul cauzei, instanța

de apel a avut în vedere că reclamanta nu a făcut dovada executării culpabile a

comenzii de mobilier de către pârâtă, contractul de furnizare din 5 octombrie 2004

nesemnat și neștampilat de reclamantă, corespondența pe mail depuse în apel neprobând

culpa pârâtei în sensul expedierii unor corpuri de mobilier diferite de obiectul

înțelegerii, așa cum susține și, mai mult, nici în apel reclamanta nu a depus interogatoriul

solicitat și nici nu a indicat numele și adresa a 3 martori fără a preciza ce intenționează

a dovedi prin audierea acestora, astfel că a fost respinsă cererea de probațiune

formulată în apel ca neconcludentă și nepertinentă.

Împotriva deciziei,

SC A. SA a declarat recurs

prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține

următoarele:

Soluționarea cererii de

chemare în judecată s-a realizat cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât instanța

nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare a judecății pentru lipsă de apărare,

cerere formulată pentru termenul din

17 decembrie 2010, iar în raport de

dispozițiile art. 156 C. proc. civ. instanța nu a pus în discuție cererea sa și

nici nu a amânat pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise.

În mod nelegal a fost

respinsă cererea privind refacerea sau completarea probelor pe fondul cererii.

Se susține că, din partea

introductivă a deciziei atacate, rezultă că instanța a respins cererea de probațiune

pentru că nu ar fi rezultat aspectele ce urmau a fi lămurite, dispoziție ce este

nelegală, în contextul în care – cu excepția înscrisurilor – la instanța de fond

nu s-au admis alte probe de natură a lămuri cauza sub toate aspectele.

De asemenea, se susține

că instanța a încălcat dispozițiile art. 130

6

C. proc. civ. ce reglementează

rolul activ al instanței, apreciindu-se că instanța de apel era obligată să admită

cererea de probațiune, impunându-se lămurirea cauzei sub toate aspectele, probele

solicitate fiind pertinente și utile cauzei.

De asemenea, recurenta

invocă încălcarea dispozițiilor art. 130

6

C. proc. civ. în ipoteza încălcării

rolului activ al instanței, întrucât instanța de apel era obligată să admită cererea

de probatorii, care era pertinentă și utilă cauzei câtă vreme art. 292 alin.

(2) C. proc. civ. impunea lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 156 C.

proc. civ. părțile pot solicita amânarea cauzei pentru lipsă de apărare temeinic

motivată, iar asupra amânării, instanța are o mare putere de apreciere raportat

la circumstanțele cauzei.

Textul invocat a fi fost

încălcat nu instituie în sarcina instanței o obligație în acordarea unui nou termen

de judecată, ci o simplă facultate lăsată la aprecierea instanței.

Singura obligație este

cea instituită prin alin. (2) al aceluiași articol în care se referă la obligația

instanței de a amâna pronunțarea – în vedere dispunerii de concluzii scrise – atunci

când a refuzat amânarea judecății pentru lipsă de apărare și, numai dacă partea

a cerut acest lucru.

Or, așa cum rezultă din

partea introductivă a deciziei atacate din care rezultă că instanța a analizat cererea

SC A. SA,

aceasta nu a cerut amânarea pronunțării în cazul în care cererea sa de amânare ar

fi fost refuzată.

Nici pretinsa încălcare

a dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. și art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. nu poate fi primită întrucât, raportat la argumentul adus în susținerea acestei

critici – acela că, în fața instanței de fond nu s-au admis alte probe – decât aceea

cu înscrisuri – de natură a lămuri cauza sub toate aspectele se constată că recurenta

își invocă de fapt propria culpă, constând în pasivitatea procesuală, rezultată

dintr-o cerere formală prin care se solicită audierea unor martori fără a se indica

în ce constă pertinența, concludența și utilitatea acestora în dezlegarea pricinii.

Sub acest aspect, pentru

argumentele anterior expuse nu se poate imputa instanței o lipsă de rol activ, ci

dimpotrivă conformarea acesteia regulilor impuse de normele de procedură.

În fine, nici dispozițiile

art. 292 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost încălcate pentru timpul motiv că nu

au incidență în cauza de față, în contextul în care apelul reclamantei a fost motivat.

Față de argumentele expuse

urmează ca instanța să respingă ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. SA BUZĂU împotriva deciziei comerciale nr. 157/A/2010

din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta

să plătească intimatei SC I.S.I.E. SRL Șelimbăr suma de 1.800 RON, cu titlul de

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2011.