ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.G.M. a

chemat în judecată M.S.S.P. Nucet, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâții să dispună anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1544/2009, prin

care a fost eliberată din funcția de manager al S.P. Nucet și, pe cale de

consecință, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 121 din

5 octombrie 2008, emisă în baza ordinului și repunerea reclamantei în funcția

de manager interimar al S.P., precum și acordarea drepturilor bănești

corespunzătoare, de la data emiterii ordinului, până la repunerea efectivă în

funcția deținută.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de manager interimar al S.P. Nucet,

prin Ordinul nr. 371/2009 al Ministerului Sănătății.

La data de 5 august 2009,

Ministrul Sănătății emite Ordinul nr. 1545 prin care reclamanta a fost

eliberată din această funcție, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/2009.

În baza acestui ordin s-a emis și decizia de încetare a contractului de muncă nr.

121 din 5 octombrie 2009.

Deși a formulat două

plângeri împotriva ordinului, reclamanta nu a primit nici un răspuns, până la

formularea acțiunii.

Prin întâmpinare,

pârâtul S.P. Nucet a invocat excepția tardivității formulării plângerii

prealabile.

Soluționând cu

prioritate această excepție, instanța de fond reține că prevederile art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de 30 de zile de la

comunicarea actului administrativ pentru solicitarea revocării în tot sau în

parte a acestuia, au fost respectate, astfel că, excepția tardivității va fi

respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la fondul

cauzei, instanța a reținut că, în mod legal și temeinic, Comisia constituită

prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 790/2009 a constatat că reclamanta nu se încadrează în cerințele legale necesare ocupării postului de

manager, nefiind absolventă a unei instituții de învățământ superior în

domeniul medical, economic, juridic sau administrativ, consecința acestui fapt

fiind încheierea actelor administrative contestate.

Împotriva sentinței nr.

149/ CA din 12 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, a formulat recurs

reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, următoarele critici:

Prin dispozițiile art.

1 pct. 1 ale O.U.G. nr. 69/2009 s-au modificat prevederile art. 178 alin. (2)

din Legea nr. 95/2006 în sensul reglementarii obligației managerului de spital

de a fi „absolvent al unei instituții de învățământ superior în domeniul

medical, economic, juridic sau administrativ și al unor cursuri de

perfecționare în management sau management sanitar”.

Or, ceea ce nu a avut

în vedere Ministerul Sănatății atunci când a emis acest ordin este faptul că, reclamanta

este absolventă a unei instituții de învățământ, superior, respectiv deține diplomă

de master în domeniul economic, specializarea „Managementul financiar-contabil

și juridic al firmei”.

De asemenea, este

îndeplinită și cea de a doua condiție de studii prevăzută la art. 178 alin. (2)

în noua formă și anume cerința unor cursuri de perfecționare, reclamanta fiind

absolventă a cursului de management spitalicesc organizat de Ș.N.S.P.M.S. din

cadrul Ministerului Sănătății, precum și a programului de perfecționare „Managementul

fazei spitalicești a intervenției medicale în dezastre” organizat de I.N.A., și

un certificat de absolvire a unui program de specializare pentru ocupația de „manager”

organizat în conformitate cu legislația privind formarea profesională continuă a

adulților, curs recunoscut în comun atât de Ministerul Muncii cât și de către

Ministerul Educației.

Chiar dacă reclamanta

este absolventă a studiilor de licență în domeniul tehnic, fiind inginer în

specializarea A.I.I., în condițiile în care legea nu distinge, condiționând

doar existența absolvirii unei instituții de învățământ superior, îndeplinește

condițiile de studii prevăzute la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Recursul este

nefondat.

Condiția de studii

impusă managerului de spital, odată cu modificarea prevederilor art. 178 alin.

(2) din Legea nr. 95/2006, prin art. I, pct. 1 din O.U.G. nr. 69/2009 este

aceea a studiilor de licență în domeniul medical, economic, juridic sau

administrativ.

Această exigență

legală este formulată în termenii art. 178 alin. (2), astfel: „

Managerul persoană fizică sau

reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent

al unei instituții de învățământ superior în domeniul medical, economic,

juridic sau administrativ și al unor cursuri de perfecționare în management sau

management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al

ministrului sănătății.

”

În

consecință, faptul că reclamanta posedă o diplomă de master în domeniul

economic și, de asemenea, că aceasta a urmat cursurile de management

spitalicesc nu prezintă relevanță din perspectiva textului legal precitat.

Reclamanta

este posesoarea unei diplome de licență în domeniul tehnic, astfel că nu îndeplinește

condiția formulată în termeni imperativi și inderogabili în Legea nr. 95/2006

în sensul că managerul de spital trebuie să fie absolvent al studiilor de

licență în domeniile expres și limitativ enumerate în art. 178 alin. (2) din

actul normativ precitat.

Este

adevărat că în textul legal amintit se face vorbire și de cursuri de

perfecționare în management sau management sanitar, însă ca o cerință

suplimentară în raport de condiția de bază a studiilor de licență, iar nu ca o

alternativă la aceasta.

În fine, diploma

de master nu suplinește condiția privind studiile de licență, chiar dacă este

obținută în domeniul economic, enumerat în art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.G.M. împotriva sentinței civile nr. 149/ CA din 12 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011.