ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Prima instanță

1.Sesizarea instanței

de fond

Prin cererea de

chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia,

reclamantul D.O.D., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Sănătății și V.V., anularea Ordinului nr. 684/2010 și a Ordinului nr. 685/2010

emise de către Ministerul Sănătății, precum și suspendarea executării actelor

administrative unilaterale atacate.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că actele a căror nelegalitate o invocă au fost

emise cu încălcarea prevederilor art. 178, art. 179 și art. 180 Legea nr.

95/2006 și au adus atingere drepturilor sale contractuale și obligațiilor

sinalagmatice rezultate din contractul de management.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția autorității de lucru

judecat, având în vedere soluția pronunțată în Dosarul nr. 424/57/2010.

Pârâtul V.V. a

susținut, prin întâmpinare, faptul că acțiunea este nemotivată și

neargumentată, solicitând respingerea acesteia.

La termenul de judecată

din data de 06 octombrie 2010, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că

solicită anularea Ordinului nr. 684/2010 prin care a fost eliberat din funcția

de director interimar al Spitalului Aiud și menținerea Ordinului nr. 2373/2009

prin care a fost numit în această funcție, precum și faptul că renunță la

judecata cererii în contradictoriu cu pârâtul V.V. și la judecata cererii

privind suspendarea Ordinelor nr. 684/2010 și nr. 685/2010.

Pârâtul Ministerul Sănătății,

prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, a invocat excepția inadmisibilității

cererii, având în vedere dispozițiile art. 178, art. 179 alin. (5) și art. 200

alin. (6) Legea nr. 95/2006, potrivit cărora managerul interimar se numește prin

ordin al ministrului sănătății pe o perioadă de maxim 6 luni, iar la finele acestei

perioade se încheie mandatul pe care legea dispune că ministrul îl poate acorda.

Pe fondul cauzei, instituția pârâtă a susținut că, față de împrejurarea potrivit

căreia reclamantul nu a câștigat funcția prin concurs, ci a fost numit prin voința

unilaterală a Ministrului Sănătății în funcția de director interimar, iar acesta

nu are niciun drept câștigat a cărui încălcare să poată face obiectul vreunei pretenții.

2.Soluția instanței de

fond

Prin sentința nr. 286/F/CA/2010

din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâtul Ministerul

Sănătății, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul

Sănătății, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul

D.O.D. împotriva pârâtului Ministerul Sănătății, ca nefondată, a luat act de renunțarea

reclamantului la judecata cererii de suspendare a executării Ordinelor nr. 684/2010

și respectiv, nr. 685/2010, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății

și V.V. și a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii privind anularea

Ordinului nr. 685/2010, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății

și V.V..

Pentru a pronunța aceasta

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, Curtea a apreciat că se impune respingerea acesteia,

întrucât motivele invocate de instituția pârâtă nu se referă la exercițiul dreptului

la acțiune, ci constituie apărări de fond.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1021 C. civ., întrucât prin sentința nr. 165/F/CA/2010

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 424/57/2010, acțiunea a fost

respinsă ca prematur formulată.

Analizând fondul cauzei,

Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, după expirarea perioadei de 3

ani corespunzătoare numirii reclamantului în funcția de manager al Spitalului Municipal

Aiud prin Ordinul nr. 1433/2006, pârâtul Ministerul Sănătății a emis Ordinul

nr. 2373/2009, prin care reclamantul a fost numit, începând cu data de 15

decembrie 2009, în funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud, până

la revocarea din funcție de către Ministrul Sănătății sau până la ocuparea postului

prin concurs. Ulterior, prin Ordinul nr. 684/2010 al Ministerului Sănătății, reclamantul

a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud începând

cu data de 30 martie 2010, în temeiul dispozițiilor Titlului VII Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Prima instanță, examinând

conținutul ordinului contestat, a înlăturat critica reclamantului referitoare la

nemotivarea actului, reținând că rezultă fără echivoc că ordinul atacat a fost emis

ca urmare a expirării perioadei maxime de 6 luni în care reclamantul putea fi numit

în funcția de director interimar.

Pe de altă parte, Curtea

a apreciat ca fiind nefondată susținerea reclamantului referitoare la prelungirea

efectelor Ordinului nr. 2373/2009, prin care a fost numit în funcția de director

interimar, întrucât, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse in Legea

nr. 495/2006, perioada maximă pentru care o persoană poate fi numită în funcția

de manager interimar este de 6 luni, termen în care se va organiza concurs pentru

ocuparea funcției de manager al spitalului.

II.Instanța de recurs

1.Criticile reclamantului

Împotriva sentinței

nr. 286/F/CA/2010 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul D.O.D., care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ..

Recurentul a arătat că

prima instanță nu a reținut corect situația de fapt dedusă judecății, hotărârea

fiind netemeinică, dar și nelegală, întrucât nu a aplicat corect legea la soluționarea

cauzei, motiv de recurs ce se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 9

C. proc. civ..

Recurentul a susținut

că Ordinul nr. 684/2010 emis de Ministerul Sănătății, a cărui anulare a solicitat-o,

nu este motivat și chiar dacă nu există un text de lege care să oblige la motivarea

unui act administrativ , indicarea motivelor emiterii acestuia reprezintă o obligație

generală, constituțională și o condiție de legalitate externă a actului, indicarea

unor texte de lege care guvernează manageriatul spitalelor nesuplinind motivarea

ordinului.

Cea de-a doua critică

privește pretinsa aplicarea greșită a legii , în condițiile în care recurentul a

fost numit director interimar al spitalului municipal Aiud, prin Ordinul 2373/2009,

după expirarea duratei contractului managerial încheiat cu această instituție pe

o perioadă de 3 ani, încheindu-se un act adițional pentru prelungirea acestui contract,

însă prin Ordinul nr. 684/2010 a fost eliberat din funcție, începând cu 30 martie

2010.

A susținut recurentul

că s-au încălcat astfel dispozițiile art. 178 alin. (3) Legea nr. 95/2006, deoarece

numirea sa ca director interimar avea aplicabilitate până la ocuparea prin concurs

a postului de manager, așa cum prevede textul menționat anterior, ale cărui dispoziții

au fost reluate și în art. 179 alin. (5) Legea nr. 95/2006, fiind nelegală revocarea

sa unilaterală din funcție, de către ministrul sănătății, deși nu s-a organizat

concurs pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Municipal Aiud.

S-a concluzionat că nu

a fost vorba de neîndeplinirea indicatorilor de performanță și nici de o altă culpă

managerială, astfel că eliberarea din funcția de manager interimar, în lipsa organizării

unui concurs, este nelegală, solicitându-se admiterea recursului și modificarea

sentinței, în sensul admiterii capătului de cerere privind anularea Ordinului

nr. 684/2010.

Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs , ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia

acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Prima critică formulată

e recurent vizează nelegalitatea Ordinului nr. 684/2010 a Ministerului Sănătății,

prin care recurentul-reclamant D.O.D. a fost eliberat din funcția de manager interimar

al Spitalului Municipal Aiud din Județul Alba, începând cu data de 30 martie 2010,

susținându-se că acest act administrativ nu este motivat.

Deși nu există un text

de lege care să oblige autoritățile administrative să motiveze actele administrative

emise în regim de putere publică, doctrina și practica judiciară au statuat că motivarea

actului administrativ este necesară, atât pentru asigurarea transparenței procedurilor

administrative, dar și pentru a permite instanțelor specializate să realizeze un

control eficient de legalitate al actelor administrative.

Motivarea actului administrativ

se poate face în fapt și în drept, în conținutul său, dar și prin trimiteri la înscrisuri

(rapoarte, referate, note de constatare, etc) sau la texte de lege care au stat

la baza emiterii acestuia.

În speță, Ordinul Ministrului

Sănătății nr. 684/2010 ce formează obiectul acestui litigiu, deși nu este expres

motivat, în preambulul său indică prevederile Titlului VII - „spitalele” din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care, pentru situația interimară

în care se regăsea recurentul-reclamant, prin numirea sa temporară în postul de

manager interimar în temeiul Ordinului 2373/2009, dispune în sensul posibilității

ministrului de a numi un manager interimar pentru o perioadă de maxim 3 luni, care

poate fi prelungită până la cel mult 6 luni, până la ocuparea postului prin concurs

- art. 178 alin. (3) și art. 183 alin. (5) Legea nr. 95/2006.

Prin urmare, ordinul atacat

în instanță de recurentul-reclamant s-a emis de către intimat ca urmare a expirării

perioadei maxime de 6 luni în care acesta putea ocupa funcția de manager interimar.

De altfel, prin Ordinul

nr. 2373/2009, Ministerul Sănătății l-a numit pe recurent în funcția de manager

interimar al Spitalului Municipal Aiud „până la revocarea unilaterală din funcție

de către ministrul sănătății sau până la ocuparea postului prin concurs” - art.

1, astfel că, chiar prin ordinul de numire s-a conturat posibilitatea ca recurentul

să fie revocat unilateral din funcția publică de conducere ocupată temporar, fără

motivare și fără a se ajunge la momentul ocupării postului prin concurs, împrejurare

pe care recurentul a acceptat-o, din moment ce nu a contestat acest ordin.

Și cea de-a doua critică

formulată de recurent, privind nerespectarea dispozițiilor art. 178 alin. (3) Legea

nr. 95/2006 este nefondată.

Potrivit acestui text

„contractul de management poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale

efectuate pe baza criteriilor de performanță stabilite prin Ordin al ministrului

sănătății publice. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit

pe o perioadă de 3 luni, maxim de 2 ori, perioadă în care se organizează concursul

de ocupare a postului. Ministrul Sănătății Publice numește prin ordin un manager

interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager”.

Recurentul-reclamant a

fost numit de autoritatea administrativă competentă într-o funcție publică de conducere

cu caracter temporar, aceea de manager interimar, astfel că nu și-a câștigat dreptul

de a ocupa această funcție decât în condițiile specificate prin actul de numire

- Ordinul nr. 2373/2009 al Ministerului Sănătății, ori chiar prin art. 1 al acestui

ordin s-a stipulat dreptul ministrului sănătății de a-l revoca unilateral din funcția

de manager interimar, ceea ce s-a realizat prin Ordinul contestat nr. 684/2010.

Prin urmare, recurentului-reclamant

nu i-a fost vătămat vreun drept sau interes legitim, prin eliberarea sa din funcția

publică de conducere pe care a acceptat să o ocupe temporar, în baza Ordinul de

numire în funcție și nu ca urmare a unui concurs, instanța de fond aplicând corect

legea la soluționarea cauzei.

3.Soluția Înaltei Curți

asupra recursului

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. , în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.O.D. împotriva

sentinței nr. 286/F/CA/2010 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2011.