ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 192/FCA din 14 iulie 2010, a respins excepția autorității de lucru judecat și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamantul D.O.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și V.V., având ca obiect suspendarea executării ordinelor nr. 684/2010 și nr. 685/2010, emise de pârât. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin ordinele a căror suspendare se solicită reclamantul a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud, începând cu data de 30 martie 2010, în temeiul dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 95/2006 fiind numit ca director interimar al aceluiași spital și începând cu aceeași dată, pârâtul V.V.

A mai reținut instanța că, în speță, a fost îndeplinită procedura prealabilă și nu sunt îndeplinite cerințele art. 1021 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința nr. 165/CAF/2010 pronunțată de aceeași curte de apel. Pe fondul pricinii s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii, cumulativ a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul susținând că, în mod eronat, instanța de fond, în raport de probatoriul administrat în cauză, a reținut neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, față de încălcarea fragrantă a dispozițiilor art. 178, 179 și 180 din Legea nr. 95/2006, prin care este impusă obligativitatea unor studii universitare, nedeținute de intimatul V.V.

și în raport de paguba ce i-a fost produsă prin pierderea drepturilor generate de contractul de management și a remunerației pentru funcția îndeplinită. Recursul este nefondat. În temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendării executării unui act administrativ, ca măsură vremelnică și provizorie, se poate dispune numai în cazuri bine justificate, precum și pentru prevenirea unei pagubei iminente, ireparabile, de care persoana care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie amenințată ca urmare a executării actului. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât aceasta vizează fondul actului, și se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Dat fiind caracterul de excepție al măsurii suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerința esențială impusă de textul de lege este aceea a îndeplinirii cumulative a celor două condiții mai sus menționate, în speță, neîndeplinirea cerinței cazului bine justificat determinând netemeinicia demersului recurentului. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.O.D. împotriva sentinței civile nr. 192/F/CA din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.