ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5118/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 192/FCA din 14 iulie 2010, a respins

excepția autorității de lucru judecat și pe fond a respins acțiunea formulată de

reclamantul D.O.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și

V.V., având ca obiect suspendarea executării ordinelor nr. 684/2010 și nr. 685/2010,

emise de pârât.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că prin ordinele a căror suspendare se solicită reclamantul a

fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Municipal Aiud, începând

cu data de 30 martie 2010, în temeiul dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr.

95/2006 fiind numit ca director interimar al aceluiași spital și începând cu aceeași

dată, pârâtul V.V.

A mai reținut instanța

că, în speță, a fost îndeplinită procedura prealabilă și nu sunt îndeplinite cerințele

art. 1021 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința

nr. 165/CAF/2010 pronunțată de aceeași curte de apel.

Pe fondul pricinii s-a

apreciat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii, cumulativ a condițiilor

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul susținând că, în mod eronat, instanța de fond, în

raport de probatoriul administrat în cauză, a reținut neîndeplinirea condițiilor

cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, față de încălcarea fragrantă a dispozițiilor

art. 178, 179 și 180 din Legea nr. 95/2006, prin care este impusă obligativitatea

unor studii universitare, nedeținute de intimatul V.V. și în raport de paguba ce

i-a fost produsă prin pierderea drepturilor generate de contractul de management

și a remunerației pentru funcția îndeplinită.

Recursul este nefondat.

În temeiul art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendării executării unui act administrativ,

ca măsură vremelnică și provizorie, se poate dispune numai în cazuri bine justificate,

precum și pentru prevenirea unei pagubei iminente, ireparabile, de care persoana

care se consideră vătămată prin actul respectiv să fie amenințată ca urmare a executării

actului.

Cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât aceasta vizează fondul actului, și se analizează numai în

cadrul acțiunii în anulare.

Dat fiind caracterul de

excepție al măsurii suspendării prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerința

esențială impusă de textul de lege este aceea a îndeplinirii cumulative a celor

două condiții mai sus menționate, în speță, neîndeplinirea cerinței cazului bine

justificat determinând netemeinicia demersului recurentului.

Pe cale de consecință,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat,

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.O.D. împotriva sentinței civile nr. 192/F/CA din 14 iulie 2010 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.