ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3794/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3794/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 394 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării capătului de cerere având ca obiect obligarea M.A. la anularea ordinului M.A.N. nr. MC - 405 din 12 iunie 1988, prin care a fost trecut nelegal în rezervă, și pe cale de consecința si a petitelor accesorii având ca obiect obligarea I.J.P.F. Caraș - Severin la anularea ordinului de zi pe unitate prin care a fost trecut nelegal în rezervă, emis în baza ordinului M.A.N.
nr. MC - 405 din 12 iunie 1988 și obligarea Ministerului Apărării la calcularea, actualizarea și plata, în raport de rata inflației, proporțional cu perioada în care a fost trecut și menținut nelegal în rezervă (18 iunie 1988 - 20 noiembrie 1994, inclusiv), a drepturilor bănești reprezentând salariul de ofițer (solda lunară), constituit din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații (vechimea în muncă) și indemnizația de dispozitiv, de care a beneficiat la data trecerii în rezervă, adică solda corespunzătoare funcției de comandant la C. g. Naidăș și gradele de lt. major, căpitan și maior care trebuiau să-i fie acordate dacă ar fi fost cadru activ în permanență până reactivare.
A respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții M.A. și C.P.M.I.R.A., având ca obiect obligarea M.A. la anularea O.M.A.N. nr. MC 405 din 12 iunie 1988, prin care a fost trecut nelegal în rezervă și obligare M.A. la calcularea, actualizarea și plata, în raport de rata inflație proporțional cu perioada în care a fost trecut și menținut nelegal în rezervă (18 iunie 1988 - 20 noiembrie 1994, inclusiv), a drepturilor bănești reprezentând salariul de ofițer (solda lunară), constituit din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații (vechimea în muncă) și indemnizația de dispozitiv, de care a beneficiat la data trecerii în rezervă, adică solda corespunzătoare funcției de comandant la C. g. Naidăș și gradele de lt.
major, căpitan și maior care trebuiau să-i fie acordate dacă ar fi fost cadru activ în permanență până la reactivare, ca fiind tardiv introduse. A disjuns petitele având ca obiect obligarea pârâtului I.J.P.F. Caraș - Severin la reconstituirea vechimii în muncă și a dosarului de pensionare potrivit elementelor de calcul a pensiei de serviciu cuantificate la nivelul rezultat din cuprinderea drepturilor cuvenite pentru perioada în care a fost trecut în rezervă, care au fost omise a i se lua în considerare, obligarea pârâtei C.P. M.I.R.A.
la recalcularea pensiei de serviciu, potrivit elementelor cuprinse în noul dosar de pensionare și plata retroactivă actualizată cu rata inflației, a drepturilor de pensie recalculate de la data pensionării, ținând seama de noile elemente care compun baza de calcul a pensiei de serviciu, obligarea pârâtului M. A. la plata de daune morale pe care le apreciază la suma de 100.000 RON pentru traumele psihice permanente suferite pe parcursul celor peste 6 ani cât a fost trecut în rezervă în mod abuziv, precum și a petitului având ca obiect constatarea calității reclamantului de persecutat politic și a dispus formarea unui dosar distinct. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în ceea ce excepția tardivității introducerii acțiunii, reclamantul a fost trecut în rezervă prin O.M.A.N.
nr. MC 405 din 12 iunie 1988 începând cu data de 20 iunie 1988, iar prin prezenta acțiune a solicitat în principiu anularea actului de trecere în rezervă și obligarea pârâtului M.A. la anularea acestui ordin, obligarea I.J.P.F. Caraș - Severin să dispună anularea ordinului de zi pe unitate, prin care reclamantul a fost trecut nelegal în rezervă, emis în baza ordinului ministrului apărării naționale nr. M.C.- 405 din 12 iunie 1988, precum si obligarea M.A. să calculeze, actualizeze și să-i plătească, ținând seama de rata inflației, proporțional cu perioada în care a fost trecut și menținut nelegal în rezervă (18 iunie 1988 - 20 noiembrie 1994, inclusiv). Instanța a mai reținut, totodată că reclamantul a solicitat anularea actului de trecere în rezervă la data de 18 noiembrie 2008. Instanța a constatat că însuși reclamantul recunoaște prin cererea de chemare în judecată că, în data de 12 iunie 1988, s-a prezentat la C.G.
Naidăs, iar comandantul de atunci al C.N.G. i-a adus la cunoștință Ordinul. Astfel fiind, instanța a constatat că este întemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii fiind nesocotit termenul de decădere de un an de la emiterea actului contestat, pentru introducerea acțiunii în justiție, motiv pentru care a admis această excepție și a respins acțiunea ca fiind tardiv introdusă. S-a mai reținut că reclamantul nu a îndeplinit nici procedura prealabilă administrativă, reglementată imperativ de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În raport cu acest text legal, chiar dacă s-ar reține că este necesară o comunicare scrisă pentru a începe curgerea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, art. 7 alin. (7) precizează în mod clar că plângerea prealabilă se poate introduce „nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.” Cum actul atacat a fost emis in 1988, termenul de 6 luni de la data emiterii sale era expirat la data introducerii prezentei acțiuni respectiv la data de 18 noiembrie 2008, astfel că și procedura administrativă prealabilă nu a fost îndeplinită legal. Instanța de fond nu a analizat celelalte excepții invocate, față de împrejurarea că excepția tardivității introducerii acțiunii are prioritate în soluționare, față de celelalte excepții.
De asemenea, au fost disjunse petitele având ca obiect obligarea I.J.P.F. la reconstituirea vechimii în muncă și a dosarului de pensionare, potrivit elementelor de calcul a pensiei de serviciu cuantificate la nivelul rezultat din cuprinderea drepturilor cuvenite pentru perioada în care a fost trecut în rezervă, care au fost omise a i se lua în considerare; obligarea pârâtei C.P. M.I.R.A. la recalcularea pensiei de serviciu, potrivit elementelor cuprinse în noul dosar de pensionare, care urmează să-i fie comunicat de pârâtul I.J.P.F. Caraș - Severin și plata retroactivă, actualizată cu rata inflației, a drepturilor de pensie recalculate de la data pensionării, ținând seama de noile elemente care compun baza de calcul a pensiei de serviciu, petite care sunt de competenta instanțelor de asigurări sociale.
Totodată Curtea de Apel va disjunge petitul din cererea precizata având ca obiect constatarea, prin hotărâre judecătorească, a faptului că nu a putut să-și exercite profesia în perioada 18 iunie 1988 - 20 noiembrie 1999, ca urmare a persecuției politice a regimului comunist. Împotriva acestei hotărâri reclamantul E. L. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a apreciat în motivele de recurs, că instanța și-a fondat soluția pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin admiterea excepției de tardivitate a introducerii acțiunii, a îngrădit recurentului liberul acces la justiție. Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului și în raport de motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Recurentul a fost trecut în rezervă prin O.M.A.N. nr. MC 405/1988 și a solicitat prin acțiunea de față anularea acestui act administrativ la data de 18 noiembrie 2008. Din actele dosarului și propria recunoaștere a recurentului, rezultă fără posibilitate de tăgadă că acesta a cunoscut de existența ordinului în litigiu chiar din 18 iunie 1988. Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 sunt expuse în acest sens, actele neputând fi atacate fără o limitare în timp. Astfel, termenul de introducere al acțiunii este de 6 luni dar nu mai târziu de un an de la data comunicării, termenul fiind de decădere.
Pentru că, în speță, este vorba despre un act administrativ individual, se face aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitor la plângerea prealabilă, care nu poate depăși termenul de 6 luni de la data emiterii actului. Desigur, acest termen este unul de prescripție, cum corect a apreciat prima instanță, faptul că recurentul pretinde că nu i-ar fi fost comunicat actul în scris, nefiind un argument în favoarea sa, întrucât legiuitorul nu impune forma scrisă. Dar chiar recurentul recunoaște că i s-a adus la cunoștință măsura trecerii sale în rezervă în 1988 și prin urmare nu se poate apăra pe acest aspect, cu atât mai mult cu cât în 2004 și-a ridicat de la Centrul Militar Caraș-Severin livretul militar, în care era menționată măsura contestată astăzi.
Prin urmare, corect instanța fondului a apreciat că introducerea acțiunii în justiție pentru anularea ordinului atacat, ca și plângerea prealabilă nu au fost legal îndeplinite. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, recurentului nefiindu-i încălcat în nici un fel dreptul de a se adresa justiției, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de E. L., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de E. L., împotriva sentinței civile nr. 394 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.