ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 439/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 119 din 10 ianuarie 2008,

Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția de necompetentă materială și a declinat în favoarea

Curții de Apel București competența de soluționare a acțiunii formulată de

reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării (în prezent

Ministerul Apărării Naționale), având ca obiect obligarea pârâtului la

acordarea drepturilor bănești actualizate, corespunzătoare gradului și funcției

deținute începând cu 27 august 1992, anularea Ordinului M.P. nr. 737 din 27

august 1992, repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art.

5 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și cu calitatea pârâtului de

autoritate publică centrală.

Judecând în fond pricina în

primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1525 din 20 mai 2008, a admis

excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât cu privire la anularea

Ordinului M.P. nr. 733 din 27 august 1992 și a respins capătul de cerere

privind acordarea drepturilor bănești actualizate, corespunzătoare gradului și

funcției, neîncasate de la data de 27 august 1992, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, cu

privire la capătul de cerere referitor la anularea Ordinului M.P. nr. 747/1992,

cu care reclamantul și-a completat acțiunea, Curtea de Apel a reținut că în

cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C.

proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, deoarece între prezenta

pricină și cea care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1262 din 10

decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

existând tripla identitate: de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește

drepturile bănești solicitate, instanța a reținut că această cerere este

accesorie acțiunii privind anularea ordinului de trecere în rezervă, astfel

încât, în funcție de dezlegarea dată principalului, se impune a fi respinsă, ca

neîntemeiată.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.I., care, invocând

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că aceasta este

nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se

menționează că prima instanță greșit a reținut autoritatea de lucru judecat

întrucât cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1476/1997 al Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat

sentința nr. 1262 din 10 decembrie 1997, nu a fost soluționată pe fond ci a fot

respinsă ca fiind tardiv introdusă, astfel că nici o instanță nu s-a pronunțat

asupra nelegalității sau legalității Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992.

Întrucât acțiunea de față are un alt obiect, respectiv nulitatea absolută a

acestui ordin de trecere în rezervă, iar prima acțiune viza anularea acestuia,

se apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ.,

referitoare la identitatea obiectului cererilor.

Ministerul Apărării a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a

formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise prin care a reiterat

considerentele din motivele de recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există

la dosarul cauzei și de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

fondat pentru următoarele considerente.

Puterea lucrului judecat

este reglementată în art. 1201 C. civ. ca o prezumție legală absolută,

irefragabilă și în art. 166 C. proc. civ. ca o excepție de fond, peremptorie și

absolută.

Pentru a exista putere de

lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de părți, de obiect și

cauză. Este însă necesar ca prima hotărâre definitivă și irevocabilă să fi

rezolvat în fond procesul dintre părți.

După cum se constată, prin

sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ, în dosarul nr. 1476/1997,

definitivă și irevocabilă, s-a respins ca fiind tardivă cererea reclamantului

în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, pentru anularea Ordinului M.P.

nr. 737/1992, repunerea în drepturi și daune în cuantum de 75.000.000 lei (ROL).

Prin urmare, cauza nefiind

soluționată în fond, nu se poate reține puterea de lucru judecat, fiind astfel

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Celălalt motiv de recurs

referitor la faptul că prima instanță a reținut greșit că există identitate de

obiect este nefondat.

În cererea ce a fost

soluționată prin sentința nr. 1525 din 20 mai 2008 de Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a solicitat

anularea Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992 și nulitatea absolută a

acestuia, iar cererea asupra căreia s-a pronunțat aceeași instanță, prin

sentința nr. 1262/1997 a avut ca obiect anularea aceluiași ordin.

În mod corect prima instanță

a reținut că în materia actelor administrative nu operează distincția între

nulitatea absolută și cea relativă pentru că în materia contenciosului administrativ

aceste noțiuni nu au aceeași semnificație ca în dreptul civil, deoarece soluția

pe care o poate pronunța instanța de contencios administrativ în cazul

constatării nelegalității actului administrativ este aceea de anulare a

acestuia.

Prin urmare, acțiunile

reclamantului au același scop final și anume, anularea Ordinului M.P. nr. 737/1992,

astfel că există identitate de obiect între cele două acțiuni promovate de

recurentul-reclamant.

Deoarece în precedent s-a

constatat ca fiind fondat celălalt motiv de recurs, referitor la faptul că în

cauză nu se putea reține puterea lucrului judecat, iar prin sentința recurată

acțiunea nu a fost soluționată pe fond, ci reținându-se această excepție, în

raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi, alin. (3) și (5) teza

întâi C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) teza a doua din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1525 din 20 mai 2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.