ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2766/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.N., anularea ordinului de trecere în rezervă MC3 din 3 ianuarie 1985, ca fiind nelegal emis și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material cauzat, constând în contravaloarea retribuției cuvenite pentru perioada 3 ianuarie 1985 – 4 octombrie 1990 și daune morale în sumă de 100.000 lei, recunoașterea ca vechime în muncă la nivelul pregătirii și încadrării anterioare pentru perioada cât a fost în armată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că a fost încadrat în armată în funcția de maistru militar clasa a II-a bucătar și, ca urmare a faptului că, în 1984, fratele reclamantului a depus actele pentru emigrare, reclamantul a fost trecut în rezervă, prin aplicarea art. 36 lit. e) din Statutul corpului maiștrilor militari. Reclamantul a mai arătat că nu i s-a comunicat măsura trecerii în rezervă, neavând posibilitatea să o conteste. Sesizat inițial, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 494 din 2 iunie 2008, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M.A.N. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 313 din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea reclamantului O.I., ca tardivă.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului a fost formulată la 28 februarie 2008, împrejurare față de care, în speță, devin incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de introducere a acțiunii fiind un termen de prescripție de 6 luni, iar în situația existenței unor motive temeinice poate fi luat în considerare un termen de decădere de cel mult un an de la data emiterii actului contestat. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul O.I. Recurentul reiterează motivele prezentate în acțiunea introductivă, criticând soluția instanței de fond, care nu a ținut cont de faptul că nu i-a fost comunicat ordinul de trecere în rezervă, clasificat” secret de serviciu” și arătând că în anul 1991 a fost reprimit în armată, iar abia la 16 octombrie 2007 i s-a remis ordinul în discuție, moment în care a putut cunoaște natura sancțiunii și a avut posibilitatea de atacare.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu actele normative incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut a art. 2 alin. (1) lit. h) calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. Ultimul alineat al articolului menționat precizează că termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar cel prevăzut la alin. (2) este un termen de decădere. Nefăcându-se distincție în privința modalităților de comunicare a actului administrativ, luarea la cunoștință a efectelor acestuia apare ca suficientă pentru ca termenele menționate să înceapă să curgă.

Or, la dosarul cauzei a fost depusă copia raportului adresat de recurent, la 24 octombrie 1991, comandantului Unității Militare 01876 Timișoara, în cuprinsul căruia acesta face mențiunea că a „fost trecut în rezervă ca urmare a părăsirii legale a țării de către fratele său, O.G. De asemenea, la dosarul cauzei se află depusă o copie a fișei de lichidare, datată 24 ianuarie 1985, din care rezultă că aceasta a fost întocmită cu ocazia trecerii în rezervă a recurentului, inclusiv că acesta a predat permisul de intrare în unitate. Totodată, din certificatul nr. CR 1061 din 15 aprilie 2008 rezultă că la 4 martie 1985, recurentul a ridicat de la Centrul militar Zonal Timiș livretul militar, care este un document de evidență al rezervărilor.

Împrejurările menționate infirmă susținerile recurentului că nu a avut cunoștința de conținutul ordinului de trecere în rezervă decât în anul 2007, ceea ce, în opinia sa, ar justifica atacarea actului în afara termenului de prescripție prevăzut de Legea nr. 554/2004. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.I. împotriva sentinței civile nr. 303 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2009.