ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2766/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.N.,

anularea ordinului de trecere în rezervă MC3 din 3 ianuarie 1985, ca fiind nelegal emis și obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material cauzat, constând

în contravaloarea retribuției cuvenite pentru perioada 3 ianuarie 1985 – 4 octombrie 1990 și daune morale în sumă de 100.000 lei, recunoașterea ca vechime

în muncă la nivelul pregătirii și încadrării anterioare pentru perioada cât a

fost în armată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că a fost încadrat în armată în funcția de maistru militar

clasa a II-a bucătar și, ca urmare a faptului că, în 1984, fratele

reclamantului a depus actele pentru emigrare, reclamantul a fost trecut în

rezervă, prin aplicarea art. 36 lit. e) din Statutul corpului maiștrilor

militari.

Reclamantul a mai arătat că

nu i s-a comunicat măsura trecerii în rezervă, neavând posibilitatea să o

conteste.

Sesizat inițial, Tribunalul

Timiș, prin sentința civilă nr. 494 din 2 iunie 2008, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul M.A.N. și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 313

din 24 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea

reclamantului O.I., ca tardivă.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului a fost formulată

la 28 februarie 2008, împrejurare față de care, în speță, devin incidente

dispozițiile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de introducere a

acțiunii fiind un termen de prescripție de 6 luni, iar în situația existenței

unor motive temeinice poate fi luat în considerare un termen de decădere de cel

mult un an de la data emiterii actului contestat.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond a declarat recurs reclamantul O.I.

Recurentul reiterează

motivele prezentate în acțiunea introductivă, criticând soluția instanței de

fond, care nu a ținut cont de faptul că nu i-a fost comunicat ordinul de

trecere în rezervă, clasificat” secret de serviciu” și arătând că în anul 1991 a fost reprimit în armată, iar abia la 16 octombrie 2007 i s-a remis ordinul în discuție, moment în care a putut cunoaște natura sancțiunii și a avut posibilitatea de

atacare.

Examinând actele și

lucrările dosarului în raport cu actele normative incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit prevederilor art. 11

din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6

luni de la:

a)

data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă;

b)

data

comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c)      data

expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluționare a cererii;

d)      data

expirării termenului prevăzut a art. 2 alin. (1) lit. h) calculat de la

comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii

sau, după caz, a plângerii prealabile;

e)      data

încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.

Alin. (2) al aceluiași

articol prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ

individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1),

dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la

cunoștință, data cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere,

după caz.

Ultimul alineat al

articolului menționat precizează că termenul prevăzut la alin. (1) este termen

de prescripție, iar cel prevăzut la alin. (2) este un termen de decădere.

Nefăcându-se distincție în

privința modalităților de comunicare a actului administrativ, luarea la

cunoștință a efectelor acestuia apare ca suficientă pentru ca termenele menționate

să înceapă să curgă.

Or, la dosarul cauzei a fost

depusă copia raportului adresat de recurent, la 24 octombrie 1991, comandantului Unității Militare 01876 Timișoara, în cuprinsul căruia acesta face mențiunea că

a „fost trecut în rezervă ca urmare a părăsirii legale a țării de către fratele

său, O.G.

De asemenea, la dosarul cauzei

se află depusă o copie a fișei de lichidare, datată 24 ianuarie 1985, din care rezultă că aceasta a fost întocmită cu ocazia trecerii în rezervă a

recurentului, inclusiv că acesta a predat permisul de intrare în unitate.

Totodată, din certificatul nr. CR 1061 din 15 aprilie 2008 rezultă că la 4 martie 1985, recurentul a ridicat de la Centrul militar Zonal Timiș livretul militar, care este un document de evidență al rezervărilor.

Împrejurările menționate

infirmă susținerile recurentului că nu a avut cunoștința de conținutul

ordinului de trecere în rezervă decât în anul 2007, ceea ce, în opinia sa, ar

justifica atacarea actului în afara termenului de prescripție prevăzut de Legea

nr. 554/2004.

Rezultă că instanța de fond

a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat va fi

respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de O.I. împotriva sentinței civile nr. 303 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2009.