ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7813/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 428 din 10 noiembrie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta

V.R. și continuat de L.M. împotriva Sentinței civile nr. 158/2010 pronunțată de

Tribunalul Arad. A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul la

plata în favoarea reclamantei a sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli

parțiale de judecată în primă instanță. A respins apelul declarat de pârât

împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a compensat în

totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți. Se impune numai

compensarea cheltuielilor constând în contravaloarea expertizelor.

Cât privește apelul

pârâtului, s-a arătat că experții care au întocmit raportul de expertiză în

primă instanță și-au menținut punctul de vedere exprimat în raportul de

expertiză inițial.

Primăria Arad a

comunicat că nu deține evidența valorilor de tranzacționare a imobilelor, iar

pârâtul a depus la dosar 4 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri din

zona afectată de expropriere. Nu s-a putut ține cont de prețurile indicate în

aceste contracte pentru că este vorba despre prețuri stabilite la nivelul

anilor 1993, 2007 și 2008.

2.1. Motive

Pârâtul a declarat

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticile vizând următoarele aspecte:

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea normei legale incidentă în speță. Instanța de apel, confirmând

valoarea de despăgubire stabilită de prima instanță la suma de 45 euro/mp a

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Stabilirea

despăgubirilor trebuia să se efectueze prin raportare la prețurile de

tranzacționare obișnuite de la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Trebuia să se aibă în

vedere prețul efectiv plătit și consemnat ca atare în contractele autentice de

vânzare-cumpărare. În lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte că la data

întocmirii raportului de expertiză judiciară imobile similare imobilului

expropriat au fost tranzacționate la 45 euro/mp, instanța de apel în mod

nelegal a confirmat valoarea de 45 euro/mp stabilită de instanța de fond.

Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 pentru că a respins apelul pârâtului și datorită

faptului că varianta propusă de expert de 16,07 euro/mp a fost considerată

inferioară sumei acordate de stat.

În mod greșit

instanța de apel a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 1200 RON, față de faptul că acțiunea reclamantei a fost admisă în

parte.

2.2. Întâmpinarea

Intimata L.M. a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât

instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și în raport de dovezile

administrate.

2.3. Analiza

recursului

Recursul este

întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Conform art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia.

Instanța de apel a

invocat acest text numai pentru a susține motivele pentru care a înlăturat

dovada cu înscrisuri administrată de pârât, respectiv contracte de

vânzare-cumpărare având ca obiect terenuri similare cu cel expropriat încheiate

la alte momente decât data întocmirii raportului de expertiză.

Pentru aplicarea

corectă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se impunea, însă, să solicite

să se depună contracte de vânzare-cumpărare care să îndeplinească cerința

textului și nu să valideze opinia experților care au arătat că au stabilit

cuantumul despăgubirilor în raport de oferte de vânzare a unor terenuri din

cartierul Aradul Nou. Faptul că instanța ar fi putut asigura administrarea

acestei dovezi o arată înscrisurile depuse în etapa recursului.

Pe cale de

consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de oferta de vânzare a

unor terenuri similare, și validând raportul de expertiză în temeiul art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a pronunțat o soluție

nelegală decurgând din interpretarea greșită a acestui temei de drept. Ca

atare, critica recurentului întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În raport de

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea

din apel va fi casată cu trimitere spre rejudecarea apelului, fiind necesară

efectuarea unei noi expertize pentru a se determina cuantumul despăgubirilor în

raport de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, terenuri de aceeași

natură, în zona în care se află terenul expropriat.

Nu este, însă,

întemeiată critica privitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată a căror

compensare a făcut-o instanța de apel. Astfel, instanța a făcut aplicarea art.

276 C. proc. civ. tocmai întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă în parte.

Ca atare, casarea

deciziei din apel este parțială, numai cât privește reanalizarea apelului

declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A..

De vreme ce în apelul

reclamantei au fost formulate critici doar sub aspectul modului în care prima

instanță a soluționat capătul de cerere privitor la contravaloarea lipsei de

folosință, nu și al cuantumului despăgubirilor, iar acest aspect nu a fost

dedus judecății și în recurs, în fond după casare judecata se va limita numai

la determinarea despăgubirilor cuvenite pentru expropriere în sensul arătat în

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A. împotriva Deciziei nr. 428 din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Casează în parte

decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului

pârâtului.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2011.