ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 847 din 15 iunie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâții S.R. prin C.N.A.D.N.R., Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari, a modificat art. 2 din Hotărârea nr. 34/2007 rectificată prin Hotărârea din 28 februarie 2008, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 459.114 lei, din care s-a consemnat deja suma de 188.540,76 lei, rămânând de achitat diferența de 270.573,24 lei. Totodată, a respins acțiunea formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect.

Analizând Hotărârea nr. 34/2007 prin prisma motivelor invocate prin contestație, tribunalul a reținut că reclamanta este proprietara unui teren în suprafață de 1685,22 m.p. situat în intravilanul localității Tunari, jud. Ilfov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 639 din 11 aprilie 2002. Din acest teren, o suprafață de 469,86 m.p., identificată cu nr. cadastral fracționat 93/1/1 de O.C.P.I. Ilfov, a fost expropriată în vederea realizării lucrării de utilitate publică de interes național „Fluidizare trafic pe DN1 km 8 + 100 - km 11 + 100 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2 + 400 și intersecția cu DN, prin H.G.

nr. 1124/2007, care a stabilit amplasamentul lucrării și imobilele supuse exproprierii. Ulterior, prin Hotărârea nr. 34/2007 rectificată prin Hotărârea din 28 februarie 2008, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 188.505,96 lei, la dispoziția societății proprietare consemnându-se însă, conform recipisei nr. 1945465/2 din 26 noiembrie 2007, suma nerectificată de 188.540,76 lei.

În raport cu situația de fapt reținută și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de Comisia de experți desemnată potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a constatat, în aplicarea art. 26 din același act normativ, că oferta de despăgubire (188.505,96 lei) este nejustificat de mică în raport cu valoarea reală a imobilului expropriat, atât de la momentul consemnării despăgubirilor (556.643 lei), cât și de la momentul efectuării expertizei, când prețurile au suferit o scădere semnificativă din cauza crizei imobiliare, pe fondul crizei economice generale (459.114 lei). Tribunalul a constatat că în cauză nu au intervenit și nici nu s-au indicat alte persoane îndreptățite la despăgubiri, iar societatea reclamantă a invocat cu titlu de prejudiciu suprafața mare de teren ce se expropriază, însă acest prejudiciu urmează să fie acoperit efectiv tocmai prin despăgubirile ce se vor stabili.

Prin decizia civilă nr. 236 din 02 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât S.R., prin C.N.A.D.N.R., împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat, în primul rând, că, în mod corect, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari, având în vedere că primul capăt al cererii îl constituie anularea Hotărârii nr. 34/2007 și a hotărârii de rectificare din data de 28 februarie 2008, fiind îndeplinită condiția identității între persoana chemată în judecată și cea care are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, această comisie fiind cea care a emis hotărârea de stabilire a despăgubirilor.

În ceea ce privește motivele de apel referitoare la cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, Curtea a constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 198/2004, momentul stabilirii valorii exproprierii este acela în care a fost efectuat raportul de expertiză în baza căruia a fost emisă hotărârea Comisiei Tunari nr. 34 din 30 octombrie 2007 de stabilire a despăgubirilor.

Curtea a constatat că raportul de expertiză efectuat în apel, care a stabilit valoarea reală a imobilului la nivelul trimestrului 3 - 2007, momentul expertizării terenului pentru emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor momentul transferul dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul exproprierii, deci la momentul efectuării raportului de expertiză în baza căruia a fost emisă hotărârea împotriva căreia s-a formulat plângerea din cauză, a stabilit un preț de 274 euro/m.p., superior prețului acordat intimatei reclamante de către prima instanță cu titlu de despăgubire, 231 euro/m.p. În consecință, criticile referitoare la cuantum sunt nefondate, confirmându-se că suma stabilită de către instanța de fond este corespunzătoare valorii reale a bunului expropriat și reprezintă o justă și dreaptă despăgubire pentru exproprierea efectuată în interes public.

Curtea nu a avut în vedere raportul de expertiză efectuat de către expertul parte al apelantului pârât, deoarece acesta a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite la nivelul anului 2010, semestrul III, când a fost efectuat raportul de expertiză, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Legea nr. 198/2004. Deoarece prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-a constatat că terenul rămas neexpropriat nu a dobândit niciun spor de valoare, s-a apreciat ca nefondată critica formulată de către pârâtă privind faptul că nu s-ar fi scăzut acest spor din valoarea despăgubirii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul S.R., prin C.N.D.N.R. SA, pentru motive de nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care trimit dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în ceea ce privește momentul la care se stabilește valoarea imobilului și se calculează despăgubirile cuvenite pentru terenul expropriat. Astfel, în mod greșit, instanța a concluzionat că perioada de referință este data raportului de evaluare întocmit anterior exproprierii, întrucât din interpretarea literală a normei și prin coroborarea acesteia cu art. 25, rezultă că „data raportului de expertiză” se referă strict la momentul efectuării raportului de expertiză în cadrul litigiului având ca obiect cuantumul despăgubirilor contestate pe cale judiciară, fără ca legiuitorul să fi menționat un alt criteriu temporal de care experții sau instanța sa fie ținuți.

Raportul de expertiză întocmit anterior exproprierii, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (8) din Legea nr. 198/2004, nu poate fi luat în considerare în cadrul litigiului, astfel cum a procedat instanța de apel, și pentru motivul că între acesta și raportul de evaluare întocmit în cursul judecății există diferențe ce rezidă în denumirea dată de textul legal, dar și din metodologia diferită prevăzută de legiuitor pentru efectuarea celor doua acte procedurale. Recurentul a arătat, totodată, că instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul și să respingă cererea ca neîntemeiată, deoarece valoarea de circulație la momentul efectuării expertizei în apel a fost stabilită în mod unanim de experți la 67 euro/m.p., fiind net inferioară valorii acordate de expropriator -113,5 euro/m.p.

Prin motivele de recurs s-a susținut, în același timp, că, în mod greșit, instanța de apel a reținut calitatea procesuală pasivă a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, deși atribuțiile acesteia, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 198/2004, nu cuprind și modificarea cuantumului despăgubirilor, calculate în baza raportului de expertiză întocmit în cursul judecății. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Procedura exproprierii s-a derulat în conformitate cu Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, al cărei art. 9 prevede că cererea adresată instanței de judecată de persoana nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate în procedura administrativă se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Chiar dacă Legea nr. 198/2004 era abrogat la data pronunțării deciziei pronunțate în apel la data de 2 martie 2011, prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (publicată în M. Of. nr. 853/20.12.2010), se observă că și Legea nr. 255/2010 trimite, în ceea ce privește procedura jurisdicțională, tot la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, astfel încât interesează modul de aplicare, de către instanța de apel, a acestor din urmă dispoziții. În acest context, se constată că instanța de apel nu a făcut o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit acestei norme, „ La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…”.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, ca, de altfel și prima instanță, sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” corespunde datei la care este efectuată expertiza topografică în cursul judecății, și nu celei a raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă a exproprierii, prealabilă procedurii jurisdicționale, derulată în fața Comisiei de aplicare a legii din cadrul C.N.A.D.N.R. SA Această interpretare rezultă din obiectul cererii în justiție puse de către legiuitor la dispoziția persoanei expropriate, însă și din raportarea normei în discuție la alte dispoziții ale Legii nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a desfășurat procedura exproprierii din cauză. Astfel, chiar dacă cererea prevăzută de art. 9 din aceeași lege, reprezintă o cale de atac împotriva hotărârii emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul C.N.A.D.N.R.

SA, după cum reiese din art. 10 alin. (1) lit. h) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 941/2004, finalitatea cererii este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată, potrivit unei proceduri specifice și pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa administrativă prealabilă. Legiuitorul nu a intenționat verificarea, de către instanța de judecată, a legalității hotărârii administrative de stabilire a despăgubirilor, în raport de prețurile de vânzare practicate în zona în care se află imobilul expropriat, deoarece, în acest caz, nu ar fi prevăzut o procedură diferită de calcul al despăgubirilor, ci ar fi dispus în sarcina instanței obligația de verificare a legalității emiterii hotărârii administrative, prin prisma actelor care au stat la baza acesteia.

Or, se observă că procedura de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată este cea prevăzută de Legea nr. 33/1994, și nu de către Legea nr. 198/2004 pentru faza exproprierii, cu finalitatea determinării prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială . În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (în forma de la data pronunțării sentinței din cauză), autoritatea administrativă implicată în procedura exproprierii are în vedere un raport de evaluare, care se întocmește avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) C. fisc.

Rezultă, din modul diferit de reglementare a procedurii în etapa jurisdicțională, că intenția legiuitorului a fost aceea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, de către instanța de judecată, pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. Întrucât instanța de judecată nu verifică dacă hotărârea administrativă a fost legal emisă, nu există niciun motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la data transferului dreptului de proprietate prin expropriere.

În aceste condiții, sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor. În consecință, se constată că instanța de apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei instanțe prin care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecății, în mai 2009 (data completării raportului), care a calculat valoarea terenului expropriat la nivelul anului 2007, când a avut loc transferul dreptului de proprietate prin expropriere, motivul de recurs pe acest aspect fiind fondat.

Nu se poate proceda la modificarea deciziei și rejudecarea, de către această instanță de recurs, a apelului pârâtului S.R., în considerarea raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului și în aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, astfel cum se preconizează prin motivele de recurs. Este adevărat că valoarea terenului expropriat, calculată prin raportul de expertiză din apel (ce nu a fost valorificat prin decizia recurată, pentru a nu agrava situația apelantului – pârât în propria cale de atac), este mai mică decât cea oferită de către expropriator, ceea ce ar conduce la respingerea cererii de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Raportul de expertiză întocmit în faza apelului nu întrunește, însă, exigențele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu reflectă p rețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea administrativ – teritorială în care se află imobilul expropriat. Acesta corespunde, în primul rând, prețului consemnat în acte autentice de vânzare – cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei) și doar în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale.

Or, experții desemnați de către instanța de apel s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă, motivând că nu au avut acces la informații deținute de către Primăria comunei Tunari sau de Camera Notarilor Publici din unitatea administrativ – teritorială pe raza căreia este situat terenul expropriat, privind prețurile din contracte autentice de vânzare – cumpărare, situație în care evaluarea făcută de către acești experți nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. În aceste condiții, se impune efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare - cumpărare.

În acest sens, urmează a se obține informațiile relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul instanței de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele necesare administrării probei. Doar în măsura în care nu s-au încheiat asemenea tranzacții în perioada de referință, experții se vor raporta la alte elemente de evaluare, respectiv ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate. Înalta Curte constată că este, de asemenea, fondat și motivul de recurs relativ la lipsa calității procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Chiar dacă hotărârea de stabilire a despăgubirilor din procedura exproprierii a fost emisă de către această comisie, în condițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004, cererea adresată instanței de judecată, în conformitate cu art. 9 din aceeași lege, nu vizează legalitatea acestei hotărâri, după cum s-a arătat deja, prin prezentele considerente, pentru a fi justificată participarea în proces a emitentului hotărârii, ci are drept obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță. Or, în raport de obiectul cererii și finalitatea plății efective a despăgubirilor în cuantumul determinat de instanță, legitimarea procesuală pasivă este întrunită în persoana expropriatorului, care efectuează plata, în executarea hotărâri judecătorești și condițiile art. 8 din Legea nr. 198/2004.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare, în contradictoriu doar cu pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R., în vederea efectuării unei noi expertize, în condițiile arătate prin prezenta decizie. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 236/ A din 02 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 aprilie2012.