ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 847 din 15 iunie 2009,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de

reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâții S.R. prin C.N.A.D.N.R.,

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari,

a modificat art. 2 din Hotărârea nr. 34/2007 rectificată prin Hotărârea din 28

februarie 2008, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de

459.114 lei, din care s-a consemnat deja suma de 188.540,76 lei, rămânând de

achitat diferența de 270.573,24 lei.

Totodată, a respins acțiunea

formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Transporturilor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect.

Analizând Hotărârea nr. 34/2007 prin

prisma motivelor invocate prin contestație, tribunalul a reținut că reclamanta

este proprietara unui teren în suprafață de 1685,22 m.p. situat în intravilanul

localității Tunari, jud. Ilfov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 639

din 11 aprilie 2002.

Din acest teren, o suprafață de

469,86 m.p., identificată cu nr. cadastral fracționat 93/1/1 de O.C.P.I. Ilfov,

a fost expropriată în vederea realizării lucrării de utilitate publică de

interes național „Fluidizare trafic pe DN1 km 8 + 100 - km 11 + 100 și Centura

rutieră în zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere la patru

benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km

2 + 400 și intersecția cu DN, prin H.G. nr. 1124/2007, care a stabilit amplasamentul

lucrării și imobilele supuse exproprierii.

Ulterior, prin Hotărârea nr. 34/2007

rectificată prin Hotărârea din 28 februarie 2008, Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari a stabilit cuantumul

despăgubirilor pentru imobilul expropriat la suma de 188.505,96 lei, la

dispoziția societății proprietare consemnându-se însă, conform recipisei nr. 1945465/2

din 26 noiembrie 2007, suma nerectificată de 188.540,76 lei.

În raport cu situația de fapt

reținută și cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de Comisia

de experți desemnată potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a

constatat, în aplicarea art. 26 din același act normativ, că oferta de

despăgubire (188.505,96 lei) este nejustificat de mică în raport cu valoarea

reală a imobilului expropriat, atât de la momentul consemnării despăgubirilor

(556.643 lei), cât și de la momentul efectuării expertizei, când prețurile au

suferit o scădere semnificativă din cauza crizei imobiliare, pe fondul crizei

economice generale (459.114 lei).

Tribunalul a constatat că în cauză

nu au intervenit și nici nu s-au indicat alte persoane îndreptățite la

despăgubiri, iar societatea reclamantă a invocat cu titlu de prejudiciu

suprafața mare de teren ce se expropriază, însă acest prejudiciu urmează să fie

acoperit efectiv tocmai prin despăgubirile ce se vor stabili.

Prin decizia civilă nr. 236 din 02

martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât S.R., prin C.N.A.D.N.R., împotriva

sentinței menționate.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat, în primul rând, că, în mod corect, prima instanță a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 din cadrul Consiliului Local Tunari, având în vedere că primul capăt

al cererii îl constituie anularea Hotărârii nr. 34/2007 și a hotărârii de

rectificare din data de 28 februarie 2008, fiind îndeplinită condiția identității

între persoana chemată în judecată și cea care are calitatea de subiect pasiv

în raportul juridic dedus judecății, această comisie fiind cea care a emis

hotărârea de stabilire a despăgubirilor.

În ceea ce privește motivele de apel

referitoare la cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, Curtea a

constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 198/2004, momentul

stabilirii valorii exproprierii este acela în care a fost efectuat raportul de

expertiză în baza căruia a fost emisă hotărârea Comisiei Tunari nr. 34 din 30

octombrie 2007 de stabilire a despăgubirilor.

Curtea a constatat că raportul de

expertiză efectuat în apel, care a stabilit valoarea reală a imobilului la nivelul

trimestrului 3 - 2007, momentul expertizării terenului pentru emiterea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor momentul transferul dreptului de

proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul exproprierii, deci la momentul

efectuării raportului de expertiză în baza căruia a fost emisă hotărârea împotriva

căreia s-a formulat plângerea din cauză, a stabilit un preț de 274 euro/m.p.,

superior prețului acordat intimatei reclamante de către prima instanță cu titlu

de despăgubire, 231 euro/m.p.

În consecință, criticile referitoare

la cuantum sunt nefondate, confirmându-se că suma stabilită de către instanța

de fond este corespunzătoare valorii reale a bunului expropriat și reprezintă o

justă și dreaptă despăgubire pentru exproprierea efectuată în interes public.

Curtea nu a avut în vedere raportul

de expertiză efectuat de către expertul parte al apelantului pârât, deoarece

acesta a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite la nivelul anului 2010, semestrul

III, când a fost efectuat raportul de expertiză, ceea ce contravine

prevederilor art. 26 din Legea nr. 198/2004.

Deoarece prin rapoartele de

expertiză efectuate în cauză s-a constatat că terenul rămas neexpropriat nu a

dobândit niciun spor de valoare, s-a apreciat ca nefondată critica formulată de

către pârâtă privind faptul că nu s-ar fi scăzut acest spor din valoarea

despăgubirii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, pârâtul S.R., prin C.N.D.N.R. SA, pentru motive de

nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate,

pârâtul a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la care trimit dispozițiile art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004, în ceea ce privește momentul la care se stabilește

valoarea imobilului și se calculează despăgubirile cuvenite pentru terenul

expropriat.

Astfel, în mod greșit, instanța a

concluzionat că perioada de referință este data raportului de evaluare întocmit

anterior exproprierii, întrucât din interpretarea literală a normei și prin

coroborarea acesteia cu art. 25, rezultă că „data raportului de expertiză” se

referă strict la momentul efectuării raportului de expertiză în cadrul

litigiului având ca obiect cuantumul despăgubirilor contestate pe cale

judiciară, fără ca legiuitorul să fi menționat un alt criteriu temporal de care

experții sau instanța sa fie ținuți.

Raportul de expertiză întocmit

anterior exproprierii, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (8) din

Legea nr. 198/2004, nu poate fi luat în considerare în cadrul litigiului,

astfel cum a procedat instanța de apel, și pentru motivul că între acesta și

raportul de evaluare întocmit în cursul judecății există diferențe ce rezidă în

denumirea dată de textul legal, dar și din metodologia diferită prevăzută de

legiuitor pentru efectuarea celor doua acte procedurale.

Recurentul a arătat, totodată, că

instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul și să respingă cererea ca

neîntemeiată, deoarece valoarea de circulație la momentul efectuării expertizei

în apel a fost stabilită în mod unanim de experți la 67 euro/m.p., fiind net

inferioară valorii acordate de expropriator -113,5 euro/m.p.

Prin motivele de recurs s-a susținut,

în același timp, că, în mod greșit, instanța de apel a reținut calitatea

procesuală pasivă a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, deși atribuțiile

acesteia, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 198/2004, nu cuprind și modificarea

cuantumului despăgubirilor, calculate în baza raportului de expertiză întocmit

în cursul judecății.

Examinând decizia recurată în raport

de criticile formulate și de actele dosarului, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

Procedura exproprierii

s-a derulat în conformitate cu Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean

și local, al cărei art. 9 prevede că cererea adresată instanței de judecată de

persoana nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate în procedura

administrativă se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

Chiar dacă Legea nr. 198/2004

era abrogat la data pronunțării deciziei pronunțate în apel la data de 2 martie

2011, prin Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes național, județean și local (publicată în M.

Of. nr. 853/20.12.2010), se observă că și Legea nr. 255/2010 trimite, în ceea

ce privește procedura jurisdicțională, tot la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994,

astfel încât interesează modul de aplicare, de către instanța de apel, a

acestor din urmă dispoziții.

În acest context, se constată că instanța

de apel nu a făcut o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

Potrivit acestei norme, „

La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză…”.

Contrar celor reținute de către

instanța de apel, ca, de altfel și prima instanță, sintagma „data întocmirii

raportului de expertiză” corespunde datei la care este efectuată expertiza

topografică în cursul judecății, și nu celei a raportului de evaluare întocmit

în procedura administrativă a

exproprierii, prealabilă procedurii jurisdicționale, derulată în fața Comisiei

de aplicare a legii din cadrul C.N.A.D.N.R. SA

Această interpretare rezultă din obiectul

cererii în justiție puse de către legiuitor la dispoziția persoanei

expropriate, însă și din raportarea normei în discuție la alte dispoziții ale

Legii nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a desfășurat procedura exproprierii

din cauză.

Astfel, chiar dacă cererea prevăzută

de art. 9 din aceeași lege, reprezintă o cale de atac împotriva hotărârii emise

de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul C.N.A.D.N.R. SA, după

cum reiese din art. 10 alin. (1) lit. h) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 941/2004, finalitatea cererii este

aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată,

potrivit unei proceduri specifice și pe baza altor criterii decât cele aplicate

în etapa administrativă prealabilă.

Legiuitorul nu a intenționat

verificarea, de către instanța de judecată, a legalității hotărârii

administrative de stabilire a despăgubirilor, în raport de prețurile de vânzare

practicate în zona în care se află imobilul expropriat, deoarece, în acest caz,

nu ar fi prevăzut o procedură diferită de calcul al despăgubirilor, ci ar fi dispus

în sarcina instanței obligația de verificare a legalității emiterii hotărârii

administrative, prin prisma actelor care au stat la baza acesteia.

Or, se observă că procedura de stabilire

a cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată este cea prevăzută

de Legea nr. 33/1994, și nu de către Legea nr. 198/2004 pentru faza

exproprierii, cu finalitatea determinării

prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială

.

În conformitate cu dispozițiile art.

4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004 (în forma de la data pronunțării sentinței

din cauză), autoritatea administrativă implicată în procedura exproprierii are

în vedere un raport de

evaluare,

care se întocmește avându-se în vedere expertiza actualizată de Camera

Notarilor Publici, potrivit art. 77^1 alin. (5) C. fisc.

Rezultă, din modul diferit de reglementare

a procedurii în etapa jurisdicțională, că intenția legiuitorului a fost aceea

de stabilire a cuantumului despăgubirilor, de către instanța de judecată, pe

alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă, inclusiv din

perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. Întrucât instanța de

judecată nu verifică dacă hotărârea administrativă a fost legal emisă, nu

există niciun motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la data

transferului dreptului de proprietate prin expropriere.

În aceste condiții, sintagma „data

întocmirii raportului de expertiză” presupune raportarea la data efectuării

expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu

cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două

etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport

de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din

urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor.

În consecință, se constată că

instanța de apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei instanțe prin

care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecății, în mai

2009 (data completării raportului), care a calculat valoarea terenului

expropriat la nivelul anului 2007, când a avut loc transferul dreptului de

proprietate prin expropriere, motivul de recurs pe acest aspect fiind fondat.

Nu se poate proceda la modificarea

deciziei și rejudecarea, de către această instanță de recurs, a apelului pârâtului

S.R., în considerarea raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a

apelului și în aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, astfel cum se

preconizează prin motivele de recurs.

Este adevărat că valoarea terenului

expropriat, calculată prin raportul de expertiză din apel (ce nu a fost

valorificat prin decizia recurată, pentru a nu agrava situația apelantului –

pârât în propria cale de atac), este mai mică decât cea oferită de către

expropriator, ceea ce ar conduce la respingerea cererii de chemare în judecată,

față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Raportul de expertiză întocmit în

faza apelului nu întrunește, însă, exigențele prevăzute de art. 26 din Legea nr.

33/1994, în sensul că nu reflectă p

rețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea

administrativ – teritorială în care se află imobilul expropriat.

Acesta corespunde, în primul rând, prețului

consemnat în acte autentice de vânzare – cumpărare, încheiate în perioada de

referință (data efectuării expertizei) și doar în măsura în care nu au fost

perfectate tranzacții în acea perioadă, se poate recurge la alte mijloace de

probă concludente, din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din

zonele locale.

Or, experții desemnați de către

instanța de apel s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor

proprietăți imobiliare din zonă, motivând că nu au avut acces la informații

deținute de către Primăria comunei Tunari sau de Camera Notarilor Publici din

unitatea administrativ – teritorială pe raza căreia este situat terenul

expropriat, privind prețurile din contracte autentice de vânzare – cumpărare,

situație în care evaluarea făcută de către acești experți nu este relevantă

pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În aceste condiții, se impune

efectuarea unei noi expertize topografice, cu respectarea prevederilor art. 25

și 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv

practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă

din contracte autentice de vânzare - cumpărare.

În acest sens, urmează a se obține informațiile

relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă

locală ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul

instanței de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele

necesare administrării probei.

Doar în măsura în care nu s-au

încheiat asemenea tranzacții în perioada de referință, experții se vor raporta

la alte elemente de evaluare, respectiv ofertele de preț ale agențiilor

imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate.

Înalta Curte constată că este, de

asemenea, fondat și motivul de recurs relativ la lipsa calității procesuale

pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Chiar dacă hotărârea de stabilire a

despăgubirilor din procedura exproprierii a fost emisă de către această

comisie, în condițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004, cererea adresată

instanței de judecată, în conformitate cu art. 9 din aceeași lege, nu vizează

legalitatea acestei hotărâri, după cum s-a arătat deja, prin prezentele

considerente, pentru a fi justificată participarea în proces a emitentului hotărârii,

ci are drept obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanță.

Or, în raport de obiectul cererii și

finalitatea plății efective a despăgubirilor în cuantumul determinat de

instanță, legitimarea procesuală pasivă este întrunită în persoana expropriatorului,

care efectuează plata, în executarea hotărâri judecătorești și condițiile art. 8

din Legea nr. 198/2004.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare, în contradictoriu

doar cu pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R., în vederea efectuării unei noi

expertize, în condițiile arătate prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

S.R. prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 236/ A din 02 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 05 aprilie2012.