ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de

11 septembrie 2008, sub nr. 33758/3/2008, reclamantul M.S.G. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună modificarea și completarea Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru Aplicarea

Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Tunari Ilfov, în temeiul Legii nr. 198/2004 și

a Hotărârii Guvernului nr. 384/2006, în sensul că, în urma exproprierii

terenului situat în comuna Tunari, Județul Ilfov, având nr. cadastral 93/2/1,

în suprafață de 663 mp, cuantumul total al despăgubirilor care i se cuvin, în

calitate de proprietar al terenului, să fie stabilit la suma de 1.452.824,8 RON

echivalentul a 403.854 euro (sumă care se compune din valoarea reală a

terenului expropriat - 715.522,86 RON echivalentul a 198.900 euro, prejudiciul

cauzat proprietarului pentru lipsa de folosință a terenului și beneficiul

nerealizat - 586.901,94 RON echivalentul a 190.944 euro și prejudiciul cauzat

proprietarului pentru repoziționarea împrejmuirilor terenului - 50.400 RON

echivalentul a 14.010 euro).

Reclamantul a arătat

că este proprietarul terenului intravilan situat în comuna Tunari, județul

Ilfov, cu nr. cadastral 93/2, în suprafață totală de 2.382,78 mp în baza

Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie

2004 la Biroul Notarial "S.", încheiat cu R.C. Deși în baza Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul Local Tunari Ilfov în temeiul

Legii nr. 198/2004, persoana expropriată figurează SC A.G.G. SRL, iar în Anexa

nr. 2 din H.G. nr. 1124 din 18 septembrie 2007 la poziția nr. 35, la rubrica

proprietarul expropriat potrivit documentației cadastrale apare, de asemenea,

societatea comercială sus-menționată, potrivit Contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 și Încheierii de intabulare

nr. 26205 din 11 ianuarie 2005 întocmită de OCPI Ilfov, este proprietarul

actual al terenului expropriat în suprafață de 663 mp, astfel că, în temeiul

art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, este persoana

îndreptățită la acordarea de despăgubiri în urma exproprierii terenului în

cauză.

A susținut

reclamantul că despăgubirea în cuantum de 310.325,11 RON (echivalentul a 92.820

euro) pentru terenul expropriat în suprafață de 663 mp, respectiv 140 euro/mp

nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, pe care l-a estimat la 300

euro/mp.

Cu referire la lipsa

de folosință, reclamantul a arătat că aceasta se ridică la 190.944 euro,

reprezentând 8 euro/lună timp de trei ani.

O sumă de 14.010 euro

a fost solicitată cu titlu de cheltuieli ocazionate de repoziționarea

împrejmuirilor și utilităților aflate în preajma terenului expropriat,

respectiv: beton turnat pe o suprafață de 200 mp, plasa sudată sub beton,

mutare gard și branșament electricitate și gaze.

În drept, cererea de

chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994 și ale

Legii nr. 198/2004.

Pârâtul a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, susținând că terenul în litigiu aparține SC A.G.G. SRL conform

Contractului de vânzare-cumpărarea nr. 1081 din 21 iulie 2000; pe fond, a

solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 1424 din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca

neîntemeiată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, a fost

obligat pârâtul să plătească reclamantului pentru imobilul expropriat situat în

comuna Tunari în suprafață de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1, cu titlu de

despăgubiri, 170.352,95 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății

efective, constând în: 164.994,18 euro reprezentând valoarea reală a terenului

expropriat, 3.842,69 euro și 1.516,euro reprezentând despăgubiri materiale

pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin repoziționarea gardului. A fost

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de

folosință a terenului expropriat și a fost obligat pârâtul la 5.300 RON

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că suprafața de teren de 663

mp din imobilul situat în comuna Tunari având număr cadastral 93/2/1 este

afectată de lucrarea declarată de utilitate publică prin H.G. nr. 1124 din 18

septembrie 2007 (privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

situate pe amplasamentul lucrării de utilitatea publică Fluidizare trafic DN 1

km 8+100 - km 11+100 și extindere centura rutieră din zona de nord a Municipiului

București).

Prin Hotărârea nr. 35

din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au

stabilit, pentru acest teren, despăgubiri în cuantum de 310.325,11 RON

(echivalentul a 92.820 RON), în favoarea SC A.G.G. SRL.

În temeiul Contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP

Semper și a relațiilor obținute din evidențele de publicitate imobiliară (cu

referire la cartea funciară nr. 97 a comunei Tunari), tribunalul a constatat că

suprafață de teren în litigiu face parte din terenul în suprafață totală de

2.382,78 mp, categoria curți construcții, cu număr cadastral 93/2 mp dobândit

de reclamant de la R.C.

Pe cale de

consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, reținând că există identitate între

titularul dreptului la acțiune și persoana reclamantului.

Pe fond, pe baza

raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a stabilit o despăgubire

de 164.994,18 euro (o valoare de 248,86 euro/mp), reprezentând contravaloarea

totală a terenului expropriat.

Cu privire la

celelalte sume pretinse de către reclamant, tribunalul a constatat că, în

cauză, a fost dovedit doar prejudiciul suferit ca urmare a repoziționării

împrejurimilor terenului, având în vedere că a fost expropriată o suprafață de

663 mp, din suprafața totală de 2.382,78 mp proprietatea reclamantului, și s-a

demolat o platformă de beton situată pe acest teren, astfel cum a fost aceasta

calculată de către comisia de experți, în cuantum de 5.358,77 euro.

Tribunalul a reținut

că nu a fost dovedit în cauză prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a

lipsei de folosință a terenului, în absența depunerii în cauză a unor contracte

de închiriere a suprafeței în litigiu sau a altor dovezi, astfel că a respins

acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Tribunalul a

constatat că totalul despăgubirilor acordate reclamantului, în sumă de

170.352,95 euro, respectiv contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății

efective reprezintă o justă despăgubire în sensul art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul M.S.G., cât și pârâtul Statul Român,

iar prin Decizia civilă nr. 535A din 20 mai 2011, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant M.S.G.,

împotriva Sentinței civile nr. 1424 din 9 decembrie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de

apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R), împotriva aceleași sentințe, a

schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că l-a obligat pe pârât la plata

sumei de 100.800 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței iar apelantul-pârât Statul

Român, reprezentat prin CNADNR, a fost dat în debit cu suma de 1.200 RON,

reprezentând onorariu de expert suplimentar.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, pe baza situației de fapt expuse de

tribunal, că la data formulării cererii de chemare în judecată, cadrul legal în

materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin

Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art.

26 prevedea că: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Prin urmare legea

cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal care trebuie avut

în vedere de comisia de experți numită de instanță în conformitate cu

dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus

exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile

similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât

mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește

cuantumul despăgubirii.

A reținut instanța de

apel că în sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente -

al transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a

expropriatului în proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii

efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești

pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului

constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia

„Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de

proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul

expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre

judecătorească au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text

de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru

drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art. 26”.

La același moment,

legislația în domeniu cuprindea o normă de procedură - respectiv art. 9 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale - care, în forma de la data

introducerii acțiunii (adică forma anterioară modificării prin Legea nr.

184/2008 ce a fost publicată în M. Of. nr. 740 din 31 octombrie 2008) prevedea

următoarele: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la

art. 8 (...) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de

(...). Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se

soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în

termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.

Prin urmare, norma de

drept procesual cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului

nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren

necesar pentru realizarea unor lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia

procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

A reținut instanța de

apel că această modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul

comun în materia exproprierii, așa cum au fost reglementate prin Legea nr.

33/1994) a fost menținută și de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local (publicată în M. Of. nr. 853 din 20 decembrie

2010), care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Cu privire la condiția

ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii

cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească, s-a reținut că instanța

este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia: „Despăgubirea acordată de

către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

(...)”.

Cu privire la apelul

declarat de către apelantul-pârât Statul Român, curtea de apel a apreciat că

este întemeiat primul motiv de apel referitor la nerespectarea de către prima

instanță a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul stabilirii

cuantumului despăgubirilor acordate, ca urmare a exproprierii.

Aplicând dispozițiile

legale sus-menționate, curtea de apel a constatat că despăgubirea pentru

imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de

experți în faza de apel, iar nu la valoarea stabilită prin raportul de

expertiză efectuat în primă instanță, care nu a avut în vedere ca metodă de

evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin care

apelantul-pârât a susținut, că la întocmirea expertizei efectuate la judecata

în primă instanță nu a fost folosită metoda comparației directe, care implica

compararea cu prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare din aceeași

rază teritorială cu imobilul supus exproprierii, ci metoda bonității a fost

găsită întemeiată.

Instanța de apel a

reținut, de asemenea, că, obiecțiunile formulate de către apelantul-pârât la

data de 22 octombrie 2009 privind calcularea greșită a valorii suprafeței

expropriate au fost respinse, în mod greșit.

Pe baza raportului de

expertiză efectuată în faza procesuală a apelului, s-a reținut că valoarea

terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză este de 321.100

RON, respectiv 100.800 euro, ca urmare a utilizării metodei comparației

directe.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv de apel, prin care apelantul-pârât a susținut că întrucât

reclamantul a cumpărat terenul expropriat cu suma de 20 euro pe mp, prin

acordarea de despăgubiri în cuantum de 248 euro pe mp, s-ar ajunge la

îmbogățirea fără justă cauză a acestuia, instanța de apel a reținut că este

nefondat având în vedere că valoarea terenului expropriat se stabilește în

raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împrejurarea că

valoarea terenului a crescut de la data dobândirii de către expropriat și până

la data stabilirii cuantumului despăgubirii, ca urmare a exproprierii, nu poate

fi considerată ca fiind o îmbogățire fără justă cauză, având în vedere că

expropriatul, în calitate de titular al dreptului de proprietate suportă

riscurile deprecierii valorii bunului său, dar se bucură și de avantajele

creșterii valorii bunului, pe care l-a dobândit în patrimoniul său.

Curtea de apel a

reținut, de asemenea, că, în cazul exproprierii, care reprezintă o deposedare

legală forțată a titularului dreptului de proprietate de bunul său, este

necesar să fie plătită o justă și prealabilă despăgubire, în conformitate cu

art. 44 alin. (3) din Constituția României, fără a avea relevanță valoarea cu

care expropriatul a dobândit anterior bunuI.

Al treilea motiv de

apel, prin care s-a solicitat obligarea apelantului-pârât la plata de despăgubiri

pentru repoziționarea gardului, a fost găsit nefondat.

Instanța de apel a

mai reținut că apelantul-pârât Statul Român a depus la dosarul cauzei

Contractul de execuție lucrări nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R. - S.A.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în calitate de achizitor și

SC R. SRL, în calitate de antreprenor-executant.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din contractul sus-menționat, antreprenorul-executant se obligă să

finalizeze și să predea achizitorului lucrările și să elaboreze documentația de

proiectare - faza "Detalii de execuție" pentru realizarea

obiectivului intitulat „Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 și

Centura rutieră din zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere

la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins

între km 2+400 și intersecția cu DN 2”.

În Anexa nr. 2 la

același contract, intitulată "Grafic de execuție fizic și valoric"

sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului,

printre care realizarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietatea

(pct. 1.8.) și a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9).

Apelantul-pârât

Statul Român a susținut că prin noțiunea de lucrări diverse se înțelege și

repoziționarea gardului sau demolarea platformei care se afla pe suprafața

expropriată.

Curtea de apel,

analizând contractului sus-menționat și anexa 2 (grafic de execuție și valoric)

a reținut că în categoria diverse lucrări nu intră repoziționarea gardului sau

demolarea platformei, că apelantul Statul Român nu contestă existența acestui

prejudiciu, cauzat prin mutarea gardului și prin demolarea platformei, însă

susține că nu trebuie obligat la suportarea prejudiciului deoarece

repoziționarea împrejmuirii gardului și demolarea platformei trebuie să se

realizeze de către antreprenorul executant.

În aceste condiții,

în care existența prejudiciului cauzat de operațiunile menționate a fost

recunoscută de apelantul-pârât, instanța de apel a apreciat că era necesar să

se dovedească, în mod efectiv, că antreprenorul avea obligația de a executa

aceste operațiunii sau că a executat aceste operațiunii sau că urmează să le

execute în baza contractului de execuție invocat.

Atâta timp cât

contractul invocat și anexa 2 nu cuprind în mod clar obligația antreprenorului

executant de a muta gardul și de a demola platforma, curtea de apel a constatat

că înscrisurile invocate de către apelantul-pârât nu sunt suficiente pentru a

dovedi susținerile acestuia, iar în lipsa unor mijloace probatorii pertinente,

care să probeze plata efectivă a acestor lucrări de către expropriator, sunt

temeinice considerentele primei instanțe cu privire la valoarea prejudiciului

produs reclamantului M.S.G., ca urmare a mutării gardului și a demolării

platformei.

Cu referire la formularul

C5, instanța de apel a constatat că acesta reprezintă o ofertă, așa cum rezultă

din cuprinsul înscrisului, fiind semnată numai de către SC R. SRL; în cauză nu

s-a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, că această ofertă a fost

acceptată de către expropriator, astfel că nu are valoarea probatorie a unui

contract.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a apreciat că acest motiv de apel este nefondat

și a menținut soluția primei instanțe sub aspectul obligării pârâtului la plata

sumei de 5.358,77 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca

urmare a repoziționării gardului și a demolării platformei.

Apelul declarat de

apelantul-reclamant M.S.G., care a criticat soluția primei instanțe sub

aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata

lipsei de folosință a terenului expropriat, a fost găsit nefondat de instanța

de apel care a reținut că acest apelant nu a dovedit prin nici un mijloc de

probă că suprafața expropriată de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1 era

închiriată unei persoane juridice sau fizice; Contractul de închiriere nr. 11

din 7 noiembrie 2006, depus în faza procesuală a apelului, nu reprezintă o

dovadă în sensul închirierii suprafeței expropriate, deoarece obiectul acestui

contract se referă la închirierea unei suprafețe de 800 mp, situată în comuna

Tunari, șos. C., nr. 7A, fără a fi individualizată în mod efectiv suprafața de

teren închiriată și nici identitatea dintre suprafața închiriată și suprafața

expropriată.

Reținând că

apelantul-pârât Statul Român nu a achitat onorariul de expert suplimentar, așa

cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din data 15 aprilie 2011, instanța

de apel l-a dat în debit cu suma de 1.200 RON.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând admiterea

recursului, modificarea, în parte, a deciziei pronunțate în apel iar pe fond,

respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299 și 304 pct. 9

C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată este nelegală

deoarece: 1) instanța a ignorat prevederile imperative ale art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994, care impun stabilirea despăgubirilor în funcție de

prețurile de tranzacționare de la momentul întocmirii raportului de expertiză,

plătite în mod obișnuit pentru terenuri de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială; 2) instanța a obligat, în mod greșit, Statul Roman

la plata despăgubirilor pentru relocarea utilităților și împrejmuirilor,

acestea fiind asigurate și executate efectiv în baza contractului de Prestări

servicii nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R. și SC R. SRL și 3) în mod

greșit s-a procedat la darea în debit a Statului Român pentru suma de 1200 de

RON, reprezentând onorariu de expert suplimentar.

În dezvoltarea

primului motiv de recurs, recurentul a arătat că Decizia civilă nr. 535A din 20

mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost

pronunțată cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform

căruia "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia."

A susținut recurentul

că din interpretarea literală a articolului precitat, rezultă, în esență că

sintagma "prețul cu care se vând" obligă experții și instanța să țină

cont numai de prețurile de tranzacționare uzuale, cu ignorarea tranzacțiilor

care nu se încadrează în plaja firească a prețurilor și, cu atât mai mult, a

altor date precum ofertele de vânzare-cumpărare și că valoarea imobilului

evaluat se va stabili doar în funcție de "data întocmirii raportului de

expertiză", fără a fi menționat un alt criteriu temporal de care experții

sau instanța să fie ținuți.

Invocând decizii de

speță (respectiv Deciziile nr. 5721 din 19 mai 2009, nr. 6680 din 5 noiembrie

2008, nr. 8798 din 28 octombrie 2009, nr. 865 din 12 octombrie 2010, nr. 5154

din 12 octombrie 2010 și 4865 din 1 octombrie 2010), recurentul-pârât a arătat

că Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat prevederile art. 26 alin.

(2), în sensul că experții și instanțele se vor raporta strict la prețul real

de tranzacționare (așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având

ca obiect imobile similare) iar nu la prețul rezultat din compararea cu

ofertele de vânzare apărute în diverse publicații.

Recurentul-pârât a

arătat că a depus la dosarul cauzei Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de

Primăria Tunari referitoare la tranzacții cu terenuri intravilane situate pe

raza comunei Tunari, similare imobilului expropriat, care au fost

tranzacționate într-o perioadă apropiată de data efectuării raportului de

expertiză, conform căreia, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, pentru

imobile similare aflate situate pe raza Comunei Tunari s-au plătit sume variind

între 50 de euro și 110 euro.

A arătat recurentul

că aceste prețuri obișnuite de tranzacționare sunt vădit inferioare

despăgubirilor acordate de Statul Roman (140 euro/mp), iar experții au stabilit

valoarea despăgubirilor la suma de 152 euro/mp prin aplicarea metodei

comparației prin bonitate. Rezultatul expertizei conform căruia prețul mediu al

tranzacțiilor cu terenuri de la similare ar fi de 152 euro/mp contravine

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și contrazice datele

cuprinse în Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 a Primăriei Tunari, care atesta

faptul că în perioada ianuarie 2009 - martie 2010 s-au înregistrat la aceasta

instituție 11 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane,

respectiv: 5 contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 50 - 60

E/mp; 3 contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 70 - 90 E/mp; 2

contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 102 - 110 E/mp; un singur

contract s-a încheiat la prețul de 240 E/mp.

În opinia

recurentului-pârât, din argumentele expuse, rezultă fără echivoc că prețurile

obișnuite, firești, la care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare ale

terenurilor intravilane din localitatea Tunari s-au situat între 50 - 110

euro/mp, valoare considerabil inferioară sumei oferite de Statul Român cu titlu

de despăgubire și, implicit, sumei de 152 euro/mp.

În plus, la

întocmirea raportului de expertiză, omologat de instanța de apel, nu s-au

folosit prețurile obișnuite de tranzacționare, cuantumul despăgubirilor fiind

stabilit prin efectuarea unei medii între metoda comparației prin bonitate

(care nu poale fi folosită potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994) și metoda

comparației directe (unde s-au utilizat oferte, prețuri care nu sunt obișnuite,

etc.).

A susținut recurentul

că prin omologarea raportului de expertiză efectuat în apel, curtea de apel a

creat premisele îmbogățirii fără justă cauză a intimatei-reclamante, obligând

Statului Român la plata unor despăgubiri, stabilite printr-o expertiză

realizată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, vădit superioare valorii imobilului expropriat.

Astfel, imobilul

supus exproprierii, identificat cu nr. cadastral 93/2/1, în suprafață de 663

mp, face parte dintr-un lot mai mare de teren în suprafață de 2.382,78 mp, pe

care reclamantul l-a achiziționat la finele anului 2004 la un preț de

aproximativ 20 E/mp, după cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP "S." din

București.

A concluzionat

recurentul-pârât că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea unor despăgubiri care exced

valorii de piață a imobilului, de la momentul efectuării expertizei.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că obligarea sa la plata sumelor

de 3.842,62 Euro și 1.516 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru repoziționarea

gardului este neîntemeiată, față de înscrisurile înfățișate instanței de apel.

Astfel, așa cum

rezultă din Contractul de execuție lucrări nr. 81/2007 încheiat între

C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în

calitate de achizitor și SC R. SRL, depus la dosar, antreprenorul-executant s-a

obligat să finalizeze și să predea achizitorului lucrările și să elaboreze

documentația de proiectare pentru obiectivul pe care este situat terenul

proprietatea intimatului.

În Anexa nr. 2 la

același contract, intitulată "Grafic de execuție fizic și valoric"

sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului,

printre care realizarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietăți (pct.

1.8.) și a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9).

În opinia

recurentului-pârât, lista care cuprinde lucrările (Formularul C5), pe care a

emis-o în calitate de achizitor, și care a fost asumată prin semnătură și

stampilă de către antreprenorul SC R. SRL detaliază înțelesul sintagmei

"lucrări diverse", în sensul că aceste lucrări cuprind, printre

altele, mutarea gardurilor din beton, mutarea gardurilor din sârmă, mutarea

gardurilor din lemn și supraînălțarea porților.

Instanța de apel a

considerat în mod greșit că înscrisurile depuse la dosar sunt insuficiente

pentru dovedirea plății efective a lucrărilor mai sus menționate, iar

formularul C5 reprezintă doar o ofertă de a contracta emisă de SC R. SRL, de

vreme ce, pe baza acestor documente, SC R. SRL a efectuat deja majoritatea

lucrărilor de relocare utilități și repoziționare împrejmuiri, necesare

realizării obiectivului „Fluidizare trafic km 8+100 - km 17+100 și Centura

rutieră din zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere la

patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins

între km 2+400 și intersecția cu DN 2”.

În plus, la data de

12 septembrie 2008, cu o zi înaintea depunerii cererii de chemare în judecată,

între intimatul-reclamant și reprezentantul recurentului-pârât fost încheiat un

proces-verbal (Anexa 1) prin care CNADNR SA, prin DRDP București, s-a angajat

față de intimatul-reclamant să execute lucrările în discuție. Cu acest prilej,

părțile au detaliat explicit dotările aferente terenului expropriat, respectiv:

gard din plasa bordurată, poartă de acces, branșamente gaze și curent electric,

placă betonată și vegetația situata pe terenul expropriat.

Din procesul-verbal

menționat, rezultă ca Statul Român s-a angajat sa realizeze următoarele

lucrări: dezafectarea construcțiilor situate pe teren și eliminarea

materialelor ce rezultă din dezafectare; mutarea tuturor utilităților și

repoziționarea acestora, precum și refacerea branșamentelor și racordurilor

astfel încât să se asigure funcționalitatea acestora și mutarea și remontarea

construcțiilor pe noile amplasamente. Pentru considerentele expuse,

recurentul-pârât a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei pronunțate

în apel sub aspectul obligării sale la plata sumelor de 3.842,62 Euro și 1.516

Euro pentru repoziționarea gardului și demolarea platformei, întrucât

reprezintă un prejudiciu care a fost reparat de Statul Roman, prin intermediul

SC R. SRL.

În subsidiar,

recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu se impune darea sa în debit

cu suma de 1.200 de RON, reprezentând onorariul suplimentar stabilit pentru

comisia de experți, întrucât a achitat această sumă și a depus la dosar dovada

îndeplinirii acestei obligații.

Intimatul-reclamant

nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, și a dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează să-l

respingă pentru următoarele considerente:

Prima critică, prin

care s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, nu este fondată.

Astfel, este de

reținut că valoarea terenului expropriat a fost stabilită în apel pe baza

raportului de expertiză întocmit în această fază procesuală.

Este adevărat că

experții desemnați au procedat la determinarea despăgubirilor după două metode,

respectiv metoda comparației prin bonitate și metoda comparației directe, fără

a se ajunge la un rezultat care să combine cele două metode.

Astfel, prin metoda

comparației prin bonitate, despre care înșiși experții au arătat că are

caracter statistic și se utilizează numai atunci când nu există suficiente

informații cu privire la tranzacții similare, s-a determinat o despăgubire de

106.240 euro, respectiv 458.300 RON (160 euro/mp).

Prin metoda

comparației directe a fost determinată o valoare a despăgubirii, reprezentând

valoarea de circulație a terenului expropriat la data întocmirii raportului de

expertiză de 100.800 euro, respectiv 321.000 RON (152 euro/mp), valoare care a

fost însușită de instanța de apel.

Deși la evaluarea

efectuată prin această din urmă metodă, comisia de experți a avut în vedere

atât valori de tranzacționare cât și oferte de vânzare, Înalta Curte constată

că au fost respectate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în

sensul că s-au avut în vedere prețuri cu care imobile de același fel s-au

vândut în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Cu privire la

cuantumul efectiv al despăgubirii, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a

apelului, pârâtul nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect ci a solicitat

completarea raportului de expertiză cu privire la eventualul spor de valoare pe

care restul terenului, rămas neexpropriat l-ar fi dobândit.

În ceea ce privesc

valorile de tranzacționare rezultate din Adresa nr. 555 din 1 martie 2010, se

constată că nu a fost însoțită de contractele menționate care puteau fi

solicitate ca piese de comparație la întocmirea expertizei; de asemenea, nu

reprezintă un criteriu de evaluare prețul cu care expropriatul a dobândit

anterior imobiluI.

Față de caracterul

extraordinar al recursului, excede controlului de legalitate examinarea

probelor administrate sub aspectul determinării valorii terenului expropriat.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, prin care s-a susținut greșita obligare a pârâtului

la plata sumelor de 3.842,62 euro și 1.516 euro, cu titlu de despăgubiri pentru

repoziționare gard și demolare platformă, Înalta Curte reține că aceste critici

vizează critici de netemeinicie privind interpretarea probatoriului

administrat, și nu critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Al treilea motiv de

recurs este nefondat având în vedere că prin încheierea de ședință de la 15

aprilie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ., a fost

admisă cererea de majorare a onorariului experților cu 2.400 RON, onorariu

suplimentar care a fost pus în sarcina ambelor părți, în cote egale.

Întrucât apelantul-pârât

nu a făcut dovada achitării a ½ din această sumă, până la soluționarea

apelului, în mod corect s-a dispus darea sa în debit cu suma de 1.200 RON, în

condițiile în care expertiza a fost utilă soluționării cauzei.

Din perspectiva celor

expuse nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei

nr. 535A din 20 mai 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 25 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM