ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4801/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 11 septembrie 2008, sub nr. 33758/3/2008, reclamantul M.S.G.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună modificarea și completarea Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Consiliul Local Tunari Ilfov, în temeiul Legii nr. 198/2004 și a Hotărârii Guvernului nr. 384/2006, în sensul că, în urma exproprierii terenului situat în comuna Tunari, Județul Ilfov, având nr. cadastral 93/2/1, în suprafață de 663 mp, cuantumul total al despăgubirilor care i se cuvin, în calitate de proprietar al terenului, să fie stabilit la suma de 1.452.824,8 RON echivalentul a 403.854 euro (sumă care se compune din valoarea reală a terenului expropriat - 715.522,86 RON echivalentul a 198.900 euro, prejudiciul cauzat proprietarului pentru lipsa de folosință a terenului și beneficiul nerealizat - 586.901,94 RON echivalentul a 190.944 euro și prejudiciul cauzat proprietarului pentru repoziționarea împrejmuirilor terenului - 50.400 RON echivalentul a 14.010 euro).

Reclamantul a arătat că este proprietarul terenului intravilan situat în comuna Tunari, județul Ilfov, cu nr. cadastral 93/2, în suprafață totală de 2.382,78 mp în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 la Biroul Notarial "S.", încheiat cu R.C. Deși în baza Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 35 din 30 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul Local Tunari Ilfov în temeiul Legii nr. 198/2004, persoana expropriată figurează SC A.G.G. SRL, iar în Anexa nr. 2 din H.G.

nr. 1124 din 18 septembrie 2007 la poziția nr. 35, la rubrica proprietarul expropriat potrivit documentației cadastrale apare, de asemenea, societatea comercială sus-menționată, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 și Încheierii de intabulare nr. 26205 din 11 ianuarie 2005 întocmită de OCPI Ilfov, este proprietarul actual al terenului expropriat în suprafață de 663 mp, astfel că, în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, este persoana îndreptățită la acordarea de despăgubiri în urma exproprierii terenului în cauză. A susținut reclamantul că despăgubirea în cuantum de 310.325,11 RON (echivalentul a 92.820 euro) pentru terenul expropriat în suprafață de 663 mp, respectiv 140 euro/mp nu reprezintă valoarea reală a terenului expropriat, pe care l-a estimat la 300 euro/mp.

Cu referire la lipsa de folosință, reclamantul a arătat că aceasta se ridică la 190.944 euro, reprezentând 8 euro/lună timp de trei ani. O sumă de 14.010 euro a fost solicitată cu titlu de cheltuieli ocazionate de repoziționarea împrejmuirilor și utilităților aflate în preajma terenului expropriat, respectiv: beton turnat pe o suprafață de 200 mp, plasa sudată sub beton, mutare gard și branșament electricitate și gaze. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004. Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susținând că terenul în litigiu aparține SC A.G.G.

SRL conform Contractului de vânzare-cumpărarea nr. 1081 din 21 iulie 2000; pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 1424 din 9 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului pentru imobilul expropriat situat în comuna Tunari în suprafață de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1, cu titlu de despăgubiri, 170.352,95 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății efective, constând în: 164.994,18 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, 3.842,69 euro și 1.516,euro reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin repoziționarea gardului.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a terenului expropriat și a fost obligat pârâtul la 5.300 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, că suprafața de teren de 663 mp din imobilul situat în comuna Tunari având număr cadastral 93/2/1 este afectată de lucrarea declarată de utilitate publică prin H.G. nr. 1124 din 18 septembrie 2007 (privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitatea publică Fluidizare trafic DN 1 km 8+100 - km 11+100 și extindere centura rutieră din zona de nord a Municipiului București). Prin Hotărârea nr. 35 din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, s-au stabilit, pentru acest teren, despăgubiri în cuantum de 310.325,11 RON (echivalentul a 92.820 RON), în favoarea SC A.G.G.

SRL. În temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP Semper și a relațiilor obținute din evidențele de publicitate imobiliară (cu referire la cartea funciară nr. 97 a comunei Tunari), tribunalul a constatat că suprafață de teren în litigiu face parte din terenul în suprafață totală de 2.382,78 mp, categoria curți construcții, cu număr cadastral 93/2 mp dobândit de reclamant de la R.C. Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, reținând că există identitate între titularul dreptului la acțiune și persoana reclamantului. Pe fond, pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a stabilit o despăgubire de 164.994,18 euro (o valoare de 248,86 euro/mp), reprezentând contravaloarea totală a terenului expropriat.

Cu privire la celelalte sume pretinse de către reclamant, tribunalul a constatat că, în cauză, a fost dovedit doar prejudiciul suferit ca urmare a repoziționării împrejurimilor terenului, având în vedere că a fost expropriată o suprafață de 663 mp, din suprafața totală de 2.382,78 mp proprietatea reclamantului, și s-a demolat o platformă de beton situată pe acest teren, astfel cum a fost aceasta calculată de către comisia de experți, în cuantum de 5.358,77 euro. Tribunalul a reținut că nu a fost dovedit în cauză prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a lipsei de folosință a terenului, în absența depunerii în cauză a unor contracte de închiriere a suprafeței în litigiu sau a altor dovezi, astfel că a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Tribunalul a constatat că totalul despăgubirilor acordate reclamantului, în sumă de 170.352,95 euro, respectiv contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății efective reprezintă o justă despăgubire în sensul art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul M.S.G., cât și pârâtul Statul Român, iar prin Decizia civilă nr. 535A din 20 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant M.S.G., împotriva Sentinței civile nr. 1424 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R), împotriva aceleași sentințe, a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 100.800 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței iar apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin CNADNR, a fost dat în debit cu suma de 1.200 RON, reprezentând onorariu de expert suplimentar.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, pe baza situației de fapt expuse de tribunal, că la data formulării cererii de chemare în judecată, cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994), care la art. 26 prevedea că: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Prin urmare legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal care trebuie avut în vedere de comisia de experți numită de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

A reținut instanța de apel că în sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite”, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, „Hotărârea de expropriere va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale prevăzute la alin. (3), de dispozițiile art. 26”. La același moment, legislația în domeniu cuprindea o normă de procedură - respectiv art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale - care, în forma de la data introducerii acțiunii (adică forma anterioară modificării prin Legea nr. 184/2008 ce a fost publicată în M. Of.

nr. 740 din 31 octombrie 2008) prevedea următoarele: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 (...) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de (...). Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia”.

Prin urmare, norma de drept procesual cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren necesar pentru realizarea unor lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri naționale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia procedurii de expropriere, respectiv art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. A reținut instanța de apel că această modalitate de legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în materia exproprierii, așa cum au fost reglementate prin Legea nr. 33/1994) a fost menținută și de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (publicată în M. Of.

nr. 853 din 20 decembrie 2010), care a abrogat Legea nr. 198/2004. Cu privire la condiția ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărârea judecătorească, s-a reținut că instanța este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”, precum și în art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căreia: „Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator (...)”.

Cu privire la apelul declarat de către apelantul-pârât Statul Român, curtea de apel a apreciat că este întemeiat primul motiv de apel referitor la nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate, ca urmare a exproprierii. Aplicând dispozițiile legale sus-menționate, curtea de apel a constatat că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze la valoarea stabilită de comisia de experți în faza de apel, iar nu la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță, care nu a avut în vedere ca metodă de evaluare criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, critica întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin care apelantul-pârât a susținut, că la întocmirea expertizei efectuate la judecata în primă instanță nu a fost folosită metoda comparației directe, care implica compararea cu prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare din aceeași rază teritorială cu imobilul supus exproprierii, ci metoda bonității a fost găsită întemeiată. Instanța de apel a reținut, de asemenea, că, obiecțiunile formulate de către apelantul-pârât la data de 22 octombrie 2009 privind calcularea greșită a valorii suprafeței expropriate au fost respinse, în mod greșit. Pe baza raportului de expertiză efectuată în faza procesuală a apelului, s-a reținut că valoarea terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză este de 321.100 RON, respectiv 100.800 euro, ca urmare a utilizării metodei comparației directe.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, prin care apelantul-pârât a susținut că întrucât reclamantul a cumpărat terenul expropriat cu suma de 20 euro pe mp, prin acordarea de despăgubiri în cuantum de 248 euro pe mp, s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia, instanța de apel a reținut că este nefondat având în vedere că valoarea terenului expropriat se stabilește în raport de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Împrejurarea că valoarea terenului a crescut de la data dobândirii de către expropriat și până la data stabilirii cuantumului despăgubirii, ca urmare a exproprierii, nu poate fi considerată ca fiind o îmbogățire fără justă cauză, având în vedere că expropriatul, în calitate de titular al dreptului de proprietate suportă riscurile deprecierii valorii bunului său, dar se bucură și de avantajele creșterii valorii bunului, pe care l-a dobândit în patrimoniul său.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că, în cazul exproprierii, care reprezintă o deposedare legală forțată a titularului dreptului de proprietate de bunul său, este necesar să fie plătită o justă și prealabilă despăgubire, în conformitate cu art. 44 alin. (3) din Constituția României, fără a avea relevanță valoarea cu care expropriatul a dobândit anterior bunuI. Al treilea motiv de apel, prin care s-a solicitat obligarea apelantului-pârât la plata de despăgubiri pentru repoziționarea gardului, a fost găsit nefondat. Instanța de apel a mai reținut că apelantul-pârât Statul Român a depus la dosarul cauzei Contractul de execuție lucrări nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R. - S.A. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în calitate de achizitor și SC R. SRL, în calitate de antreprenor-executant.

Potrivit art. 2 alin. (1) din contractul sus-menționat, antreprenorul-executant se obligă să finalizeze și să predea achizitorului lucrările și să elaboreze documentația de proiectare - faza "Detalii de execuție" pentru realizarea obiectivului intitulat „Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 și Centura rutieră din zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2”. În Anexa nr. 2 la același contract, intitulată "Grafic de execuție fizic și valoric" sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului, printre care realizarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietatea (pct. 1.8.) și a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9).

Apelantul-pârât Statul Român a susținut că prin noțiunea de lucrări diverse se înțelege și repoziționarea gardului sau demolarea platformei care se afla pe suprafața expropriată. Curtea de apel, analizând contractului sus-menționat și anexa 2 (grafic de execuție și valoric) a reținut că în categoria diverse lucrări nu intră repoziționarea gardului sau demolarea platformei, că apelantul Statul Român nu contestă existența acestui prejudiciu, cauzat prin mutarea gardului și prin demolarea platformei, însă susține că nu trebuie obligat la suportarea prejudiciului deoarece repoziționarea împrejmuirii gardului și demolarea platformei trebuie să se realizeze de către antreprenorul executant.

În aceste condiții, în care existența prejudiciului cauzat de operațiunile menționate a fost recunoscută de apelantul-pârât, instanța de apel a apreciat că era necesar să se dovedească, în mod efectiv, că antreprenorul avea obligația de a executa aceste operațiunii sau că a executat aceste operațiunii sau că urmează să le execute în baza contractului de execuție invocat. Atâta timp cât contractul invocat și anexa 2 nu cuprind în mod clar obligația antreprenorului executant de a muta gardul și de a demola platforma, curtea de apel a constatat că înscrisurile invocate de către apelantul-pârât nu sunt suficiente pentru a dovedi susținerile acestuia, iar în lipsa unor mijloace probatorii pertinente, care să probeze plata efectivă a acestor lucrări de către expropriator, sunt temeinice considerentele primei instanțe cu privire la valoarea prejudiciului produs reclamantului M.S.G., ca urmare a mutării gardului și a demolării platformei.

Cu referire la formularul C5, instanța de apel a constatat că acesta reprezintă o ofertă, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului, fiind semnată numai de către SC R. SRL; în cauză nu s-a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, că această ofertă a fost acceptată de către expropriator, astfel că nu are valoarea probatorie a unui contract. Pentru aceste considerente, instanța de apel a apreciat că acest motiv de apel este nefondat și a menținut soluția primei instanțe sub aspectul obligării pârâtului la plata sumei de 5.358,77 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a repoziționării gardului și a demolării platformei.

Apelul declarat de apelantul-reclamant M.S.G., care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință a terenului expropriat, a fost găsit nefondat de instanța de apel care a reținut că acest apelant nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că suprafața expropriată de 663 mp, cu nr. cadastral 93/2/1 era închiriată unei persoane juridice sau fizice; Contractul de închiriere nr. 11 din 7 noiembrie 2006, depus în faza procesuală a apelului, nu reprezintă o dovadă în sensul închirierii suprafeței expropriate, deoarece obiectul acestui contract se referă la închirierea unei suprafețe de 800 mp, situată în comuna Tunari, șos.

C., nr. 7A, fără a fi individualizată în mod efectiv suprafața de teren închiriată și nici identitatea dintre suprafața închiriată și suprafața expropriată. Reținând că apelantul-pârât Statul Român nu a achitat onorariul de expert suplimentar, așa cum s-a stabilit prin încheierea de ședință din data 15 aprilie 2011, instanța de apel l-a dat în debit cu suma de 1.200 RON. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei pronunțate în apel iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 299 și 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată este nelegală deoarece: 1) instanța a ignorat prevederile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impun stabilirea despăgubirilor în funcție de prețurile de tranzacționare de la momentul întocmirii raportului de expertiză, plătite în mod obișnuit pentru terenuri de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială; 2) instanța a obligat, în mod greșit, Statul Roman la plata despăgubirilor pentru relocarea utilităților și împrejmuirilor, acestea fiind asigurate și executate efectiv în baza contractului de Prestări servicii nr. 81/2007 încheiat intre C.N.A.D.N.R.

și SC R. SRL și 3) în mod greșit s-a procedat la darea în debit a Statului Român pentru suma de 1200 de RON, reprezentând onorariu de expert suplimentar.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul a arătat că Decizia civilă nr. 535A din 20 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost pronunțată cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." A susținut recurentul că din interpretarea literală a articolului precitat, rezultă, în esență că sintagma "prețul cu care se vând" obligă experții și instanța să țină cont numai de prețurile de tranzacționare uzuale, cu ignorarea tranzacțiilor care nu se încadrează în plaja firească a prețurilor și, cu atât mai mult, a altor date precum ofertele de vânzare-cumpărare și că valoarea imobilului evaluat se va stabili doar în funcție de "data întocmirii raportului de expertiză", fără a fi menționat un alt criteriu temporal de care experții sau instanța să fie ținuți.

Invocând decizii de speță (respectiv Deciziile nr. 5721 din 19 mai 2009, nr. 6680 din 5 noiembrie 2008, nr. 8798 din 28 octombrie 2009, nr. 865 din 12 octombrie 2010, nr. 5154 din 12 octombrie 2010 și 4865 din 1 octombrie 2010), recurentul-pârât a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat prevederile art. 26 alin. (2), în sensul că experții și instanțele se vor raporta strict la prețul real de tranzacționare (așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare) iar nu la prețul rezultat din compararea cu ofertele de vânzare apărute în diverse publicații.

Recurentul-pârât a arătat că a depus la dosarul cauzei Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 emisă de Primăria Tunari referitoare la tranzacții cu terenuri intravilane situate pe raza comunei Tunari, similare imobilului expropriat, care au fost tranzacționate într-o perioadă apropiată de data efectuării raportului de expertiză, conform căreia, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, pentru imobile similare aflate situate pe raza Comunei Tunari s-au plătit sume variind între 50 de euro și 110 euro. A arătat recurentul că aceste prețuri obișnuite de tranzacționare sunt vădit inferioare despăgubirilor acordate de Statul Roman (140 euro/mp), iar experții au stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 152 euro/mp prin aplicarea metodei comparației prin bonitate.

Rezultatul expertizei conform căruia prețul mediu al tranzacțiilor cu terenuri de la similare ar fi de 152 euro/mp contravine dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și contrazice datele cuprinse în Adresa nr. 555 din 1 martie 2010 a Primăriei Tunari, care atesta faptul că în perioada ianuarie 2009 - martie 2010 s-au înregistrat la aceasta instituție 11 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane, respectiv: 5 contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 50 - 60 E/mp; 3 contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 70 - 90 E/mp; 2 contracte au fost încheiate la prețuri cuprinse între 102 - 110 E/mp; un singur contract s-a încheiat la prețul de 240 E/mp.

În opinia recurentului-pârât, din argumentele expuse, rezultă fără echivoc că prețurile obișnuite, firești, la care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare ale terenurilor intravilane din localitatea Tunari s-au situat între 50 - 110 euro/mp, valoare considerabil inferioară sumei oferite de Statul Român cu titlu de despăgubire și, implicit, sumei de 152 euro/mp. În plus, la întocmirea raportului de expertiză, omologat de instanța de apel, nu s-au folosit prețurile obișnuite de tranzacționare, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit prin efectuarea unei medii între metoda comparației prin bonitate (care nu poale fi folosită potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994) și metoda comparației directe (unde s-au utilizat oferte, prețuri care nu sunt obișnuite, etc.).

A susținut recurentul că prin omologarea raportului de expertiză efectuat în apel, curtea de apel a creat premisele îmbogățirii fără justă cauză a intimatei-reclamante, obligând Statului Român la plata unor despăgubiri, stabilite printr-o expertiză realizată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, vădit superioare valorii imobilului expropriat. Astfel, imobilul supus exproprierii, identificat cu nr. cadastral 93/2/1, în suprafață de 663 mp, face parte dintr-un lot mai mare de teren în suprafață de 2.382,78 mp, pe care reclamantul l-a achiziționat la finele anului 2004 la un preț de aproximativ 20 E/mp, după cum rezultă din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1943 din 12 noiembrie 2004 de BNP "S." din București.

A concluzionat recurentul-pârât că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin stabilirea unor despăgubiri care exced valorii de piață a imobilului, de la momentul efectuării expertizei. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susținut că obligarea sa la plata sumelor de 3.842,62 Euro și 1.516 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru repoziționarea gardului este neîntemeiată, față de înscrisurile înfățișate instanței de apel. Astfel, așa cum rezultă din Contractul de execuție lucrări nr. 81/2007 încheiat între C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, în calitate de achizitor și SC R. SRL, depus la dosar, antreprenorul-executant s-a obligat să finalizeze și să predea achizitorului lucrările și să elaboreze documentația de proiectare pentru obiectivul pe care este situat terenul proprietatea intimatului.

În Anexa nr. 2 la același contract, intitulată "Grafic de execuție fizic și valoric" sunt specificate o serie de lucrări care cad în sarcina antreprenorului, printre care realizarea drumurilor laterale și a acceselor la proprietăți (pct. 1.8.) și a altor lucrări intitulate „lucrări diverse” (pct. 1.9). În opinia recurentului-pârât, lista care cuprinde lucrările (Formularul C5), pe care a emis-o în calitate de achizitor, și care a fost asumată prin semnătură și stampilă de către antreprenorul SC R. SRL detaliază înțelesul sintagmei "lucrări diverse", în sensul că aceste lucrări cuprind, printre altele, mutarea gardurilor din beton, mutarea gardurilor din sârmă, mutarea gardurilor din lemn și supraînălțarea porților.

Instanța de apel a considerat în mod greșit că înscrisurile depuse la dosar sunt insuficiente pentru dovedirea plății efective a lucrărilor mai sus menționate, iar formularul C5 reprezintă doar o ofertă de a contracta emisă de SC R. SRL, de vreme ce, pe baza acestor documente, SC R. SRL a efectuat deja majoritatea lucrărilor de relocare utilități și repoziționare împrejmuiri, necesare realizării obiectivului „Fluidizare trafic km 8+100 - km 17+100 și Centura rutieră din zona de nord a municipiului București obiect 5B - Extindere la patru benzi a Centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2”. În plus, la data de 12 septembrie 2008, cu o zi înaintea depunerii cererii de chemare în judecată, între intimatul-reclamant și reprezentantul recurentului-pârât fost încheiat un proces-verbal (Anexa 1) prin care CNADNR SA, prin DRDP București, s-a angajat față de intimatul-reclamant să execute lucrările în discuție.

Cu acest prilej, părțile au detaliat explicit dotările aferente terenului expropriat, respectiv: gard din plasa bordurată, poartă de acces, branșamente gaze și curent electric, placă betonată și vegetația situata pe terenul expropriat. Din procesul-verbal menționat, rezultă ca Statul Român s-a angajat sa realizeze următoarele lucrări: dezafectarea construcțiilor situate pe teren și eliminarea materialelor ce rezultă din dezafectare; mutarea tuturor utilităților și repoziționarea acestora, precum și refacerea branșamentelor și racordurilor astfel încât să se asigure funcționalitatea acestora și mutarea și remontarea construcțiilor pe noile amplasamente.

Pentru considerentele expuse, recurentul-pârât a solicitat să se constate nelegalitatea deciziei pronunțate în apel sub aspectul obligării sale la plata sumelor de 3.842,62 Euro și 1.516 Euro pentru repoziționarea gardului și demolarea platformei, întrucât reprezintă un prejudiciu care a fost reparat de Statul Roman, prin intermediul

SC R. SRL.

În subsidiar, recurentul-pârât a solicitat să se constate că nu se impune darea sa în debit cu suma de 1.200 de RON, reprezentând onorariul suplimentar stabilit pentru comisia de experți, întrucât a achitat această sumă și a depus la dosar dovada îndeplinirii acestei obligații. Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente: Prima critică, prin care s-a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu este fondată. Astfel, este de reținut că valoarea terenului expropriat a fost stabilită în apel pe baza raportului de expertiză întocmit în această fază procesuală.

Este adevărat că experții desemnați au procedat la determinarea despăgubirilor după două metode, respectiv metoda comparației prin bonitate și metoda comparației directe, fără a se ajunge la un rezultat care să combine cele două metode. Astfel, prin metoda comparației prin bonitate, despre care înșiși experții au arătat că are caracter statistic și se utilizează numai atunci când nu există suficiente informații cu privire la tranzacții similare, s-a determinat o despăgubire de 106.240 euro, respectiv 458.300 RON (160 euro/mp). Prin metoda comparației directe a fost determinată o valoare a despăgubirii, reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză de 100.800 euro, respectiv 321.000 RON (152 euro/mp), valoare care a fost însușită de instanța de apel.

Deși la evaluarea efectuată prin această din urmă metodă, comisia de experți a avut în vedere atât valori de tranzacționare cât și oferte de vânzare, Înalta Curte constată că au fost respectate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că s-au avut în vedere prețuri cu care imobile de același fel s-au vândut în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirii, Înalta Curte reține că, în faza procesuală a apelului, pârâtul nu a formulat obiecțiuni sub acest aspect ci a solicitat completarea raportului de expertiză cu privire la eventualul spor de valoare pe care restul terenului, rămas neexpropriat l-ar fi dobândit.

În ceea ce privesc valorile de tranzacționare rezultate din Adresa nr. 555 din 1 martie 2010, se constată că nu a fost însoțită de contractele menționate care puteau fi solicitate ca piese de comparație la întocmirea expertizei; de asemenea, nu reprezintă un criteriu de evaluare prețul cu care expropriatul a dobândit anterior imobiluI. Față de caracterul extraordinar al recursului, excede controlului de legalitate examinarea probelor administrate sub aspectul determinării valorii terenului expropriat. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, prin care s-a susținut greșita obligare a pârâtului la plata sumelor de 3.842,62 euro și 1.516 euro, cu titlu de despăgubiri pentru repoziționare gard și demolare platformă, Înalta Curte reține că aceste critici vizează critici de netemeinicie privind interpretarea probatoriului administrat, și nu critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Al treilea motiv de recurs este nefondat având în vedere că prin încheierea de ședință de la 15 aprilie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ., a fost admisă cererea de majorare a onorariului experților cu 2.400 RON, onorariu suplimentar care a fost pus în sarcina ambelor părți, în cote egale. Întrucât apelantul-pârât nu a făcut dovada achitării a ½ din această sumă, până la soluționarea apelului, în mod corect s-a dispus darea sa în debit cu suma de 1.200 RON, în condițiile în care expertiza a fost utilă soluționării cauzei. Din perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva Deciziei nr. 535A din 20 mai 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2012. Procesat de GGC - LM