ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 566/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr.
7625/3/2009, la data de 26 februarie 2009, reclamanta S.C. K.C. S.R.L., a
solicitat în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele
măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,
în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi
și Drumuri Naționale din România S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să
se dispună obligarea expropriatorului la plata către reclamantă a unei juste
despăgubiri, pentru imobilul deținut în proprietate și cu privire la care au
fost declanșate procedurile de expropriere, precum și prejudiciul cauzat
proprietarului ca urmare a exproprierii, în conformitate cu dispozițiile art.
26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică.
Prin Sentința civilă
nr. 1537 din data de 29 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a
civilă, a admis acțiunea, a obligat expropriatorul la plata către reclamanta
expropriată a sumei de 279.502 Euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua
plății, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 498,00 m.p. și
construcție situat în comuna Tunari, Șoseaua de centură nr. 2-4, județul
Ilfov, a obligat pârâtul-expropriator la plata sumei de 19.660 RON cheltuieli
de judecată.
În motivarea
sentinței s-a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004
și art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a admis acțiunea reclamantei și a fost
obligat expropriatorul la plata sumei rezultate din expertiză, reprezentând o
justă despăgubire pentru imobilul deținut în proprietate de către reclamantă și
cu privire la care au fost declanșate procedurile de expropriere, reprezentând
prejudiciul cauzat proprietarului în urma exproprierii bunului său imobil,
deoarece acesta a fost nemulțumit de suma stabilită prin Hotărârea nr. 17 din
26 august 2009.
Urmează ca transferul
dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat din proprietatea
reclamantului în proprietatea expropriatorului să opereze de drept de la data
plății despăgubirilor sau, după caz, de la data consemnării acestora în
condițiile Legii nr. 198/2004.
Prin Decizia nr. 28A
din 14 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei S.C. K.C. S.R.L. împotriva
Sentinței civile nr. 1537 din 29 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 7625/3/2009.
S-a admis apelul
pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România S.A. împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în tot
sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea referitoare la
terenul în cauză.
A respins ca rămasă
fără obiect cererea referitoare la construcții.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
În ceea ce privește
motivul de apel din cadrul apelului pârâtului prin care se susține că a rămas
fără obiect capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata unei
juste despăgubiri pentru construcțiile în cauză, Curtea a reținut că potrivit
hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 noiembrie 2010 a
Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Comisia pentru aplicarea Legii
nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Tunari s-a dispus exproprierea și s-a
aprobat acordarea de despăgubiri aferente imobilului compus din construcțiile
în suprafață totală de 903 m.p. edificate pe terenul situat în corn. Tunari,
județul Ilfov, având număr cadastral 610/1 în suprafață de 498 m.p.
Despăgubirea a fost
stabilită în cuantum total de 769.932 RON, echivalentul a 180.000 Euro.
În hotărâre se
precizează că terenul a fost expropriat în temeiul H.G. nr. 667/2008.
Potrivit procesului
verbal nr. 4 din 10 noiembrie 2010 reclamanta a fost de acord ca pentru
construcțiile care au făcut obiectul hotărârii să primească suma menționată în
aceasta.
Prin acțiune
reclamanta a precizat că solicită suma de 178.500 Euro pentru construcțiile
aflate pe terenul în cauză în suprafață de 498 m.p., care nu au fost avute în
vedere inițial de către comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Prin raportul de
expertiză efectuat în fața primei instanțe au fost evaluate construcțiile
aflate pe terenul în cauză (hala-suprafață desfășurată - 378 m.p., platforme -
360 m.p., cabina poartă - 24,23 m.p., puț forat - 35 m, gard - 22,54 m.l.) la
suma de 625.450 RON (177.412 Euro la data de 28 august 2008).
Nu poate fi reținută
apărarea apelantei reclamante, în sensul că hotărârea de stabilire a
despăgubirilor nr. 4 din 10 noiembrie 2010 a avut în vedere doar o parte a
construcțiilor afectate de expropriere și anume, doar hala și cabina poartă,
care ar totaliza 903 m.p., astfel că li s-ar cuveni în plus sumele determinate
prin expertiza efectuată în fața primei instanțe pentru platforme, puț forat și
gard, luând în considerare, pe de o parte, că din hotărârea menționată anterior
cu privire la care reclamanta și-a exprimat acordul, rezultă că a avut ca
obiect stabilirea despăgubirilor pentru construcțiile ce urmau a fi
expropriate, situate pe terenul având numărul cadastral 610/1, în suprafață de
498 m.p., reclamanta neformulând, cu prilejul exprimării acordului menționat
anterior, vreo obiecție în sensul că ar mai exista pe acest teren vreo
construcție supusă exproprierii cu privire la care nu a fost despăgubită.
În ceea ce privește
suprafața construită de 903 m.p., menționată în hotărârea de stabilire a
despăgubirilor, se poate observa că este mult mai mare decât cea determinată
prin raportul de expertiză efectuat la prima instanță, potrivit căruia hala,
platformele, cabina poartă totalizează 762 m.p., gardul având 22,54 m.l., iar
puțul forat 35 m.
Ca atare, având în
vedere că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 noiembrie
2010 s-a avut în vedere o suprafață construită mai mare decât cea determinată
prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței, că prin această hotărâre
i-au fost acordate reclamantului despăgubiri pentru construcțiile edificate pe
terenul expropriat mai mari decât cele determinate prin raportul de expertiză
și chiar mai mari decât cele evaluate de către reclamant prin acțiune, Curtea a
constatat că sunt nefondate susținerile reclamantului în sensul că ar fi rămas
o parte din construcțiile expropriate pentru care nu a primit despăgubiri
echitabile.
În ceea ce privește
terenul expropriat, în suprafață de 498 m.p. pentru care au fost stabilite
despăgubiri prin hotărârea nr. 17 din 26 august 2008 de 140 euro/mp, în cuantum
total de 69.720 Euro, Curtea a reținut concluziile raportului de expertiză
efectuat în apel, având în vedere că prin raportul efectuat la prima instanță
au fost avute în vedere exclusiv ofertele de preț din anunțurile publicitare,
care nu se încadrează în prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,
care se referă la prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială, adică prețurile de vânzare
(tranzacționare), în timp ce la efectuarea raportului de expertiză în apel au
fost avute în vedere în mod orientativ și prețurile terenurilor intravilane
înscrise în evidențele fiscale ale comunei Tunari în perioada 1 ianuarie 2009 -
1 martie 2010 comunicate pârâtei prin adresa nr. 555 din 1 martie 2010.
Pe de altă parte,
reclamanta nu a făcut nicio dovadă a prețului de tranzacționare în mod obișnuit
a imobilelor de același fel din unitatea administrativ-teritorială care să
susțină ideea că acesta ar fi mai mare decât cel reținut în decizia de stabilire
a despăgubirilor, de 140 euro/mp și cu atât mai puțin, că ar fi la nivelul
celui determinat prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe,
de 205 euro/mp.
Conform concluziilor
raportului de expertiză efectuat în apel, prețul de tranzacție a unui teren
care ar avea caracteristicile terenului expertizat este sub nivelul oferit de
expropriator, atât raportat la data efectuării expertizei, cât și la data
transferului dreptului de proprietate, 3 octombrie 2008, aceeași fiind situația
și la nivelul anului 2009 - începutul anului 2010, raportat la datele care
rezultă din evidența Primăriei comunei Tunari.
Mai mult, în această
adresă sunt menționate și contracte vizând terenuri din aceeași tarla 40, ca și
cea în care se află terenul în cauză, tranzacționate cu 50-60 de euro/mp,
situație care se menține și în perioada ulterioară datei de 1 martie 2010,
potrivit adresei nr. 1049 din 19 martie 2010 a Primăriei comunei Tunari (fila
27), unde valoarea unui metru pătrat de teren este chiar mai mică, de 45
euro/mp.
Mai este de menționat
că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea
cuantumului despăgubirilor, trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând,
în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,
astfel că sunt nerelevante tranzacțiile care au valori nepotrivit de mici sau
de mari față de cele practicate în mod normal pe piața imobiliară, în raportul
de expertiză efectuat în apel fiind respectată această condiție.
Ca atare, din coroborarea
probelor administrate în cauză rezultă că prețul de tranzacționare în mod
obișnuit a imobilelor de același fel cu terenul în cauză din unitatea
administrativ-teritorială a fost mai mic decât cel reținut în decizia de
stabilire a despăgubirilor, de 140 euro/mp, în întreaga perioadă 2008-2012,
indiferent care ar fi momentul luat ca reper pentru determinarea
despăgubirilor, transferul proprietății, efectuarea raportului de expertiză în
primă instanță sau în apel.
În ceea ce privește
apelul reclamantei prin care se critică doar neacordarea integrală a
cheltuielilor de judecată, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că,
dată fiind soluția pronunțată în cauză, nu se mai impune acordarea vreunor
cheltuieli de judecată către reclamant, conform art. 274 alin. (1) C. proc.
civ.
În consecință, în
temeiul art. 296 raportat la art. 295 C. proc. civ., Curtea a respins, ca
nefondat, apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului, a schimbat, în tot,
sentința atacată, a respins ca neîntemeiată cererea referitoare la terenul în
cauză, a respins ca rămasă fără obiect cererea referitoare la construcțiile în
cauză.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta S.C. K.C. S.R.L., criticând-o din
perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că prin
încheierea de ședință din data de 24 mai 2011 instanța de apel a admis pentru
apelanta-pârâtă proba cu expertiză imobiliară având ca obiectiv stabilirea
despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea imobilului (teren și construcții)
în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (2) Legea nr. 33/1994
(în funcție de prețul la care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același
fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de
expertiză), cât și prin raportare la dispozițiile art. 15 din Legea nr.
198/2004 (prețul de circulație la momentul transferului dreptului de
proprietate ca efect al exproprierii).
Raportul de expertiză
efectuat în faza apelului (depus pentru termenul din 13 decembrie 2011) nu a
fost întocmit cu respectarea dispozițiilor citate anterior, respectiv nu a avut
în vedere acele „preturi reale de tranzacționare", astfel că acest raport
nu se circumscrie scopului avut în vedere la momentul admiterii probei
solicitate de apelantul-pârât. La punctul B.3 din raport comisia de experți a
specificat că adresa emisă de Primăria Tunari nu conține informații despre
achiziționarea terenurilor, cu avantaje și dezavantaje, lipsa unor elemente de
identificare conducând la imposibilitatea de a se proceda la determinarea
valorii imobilului expropriat.
Pe de altă parte,
datele găsite în anexa nr. 6 a raportului de expertiză nu puteau fi avute în
vedere, întrucât tranzacțiile acolo arătate s-au produs într-o perioadă care nu
coincide nici cu momentul efectuării raportului de expertiză, nici cu momentul
transferării dreptului de proprietate.
De altfel, comisia de
experți s-a raportat tot la oferte postate pe internet sau apărute în mica
publicitate, anunțurile selecționate fiind prezentate în anexele 4, 5, 6 ale
raportului de expertiză, tocmai această procedură fiind criticată de Statul
Român prin CNADNR pe calea apelului.
Prin urmare, se
constată fără echivoc inutilitatea expertizei efectuată în apel, criteriile
folosite („valoarea" a fost stabilită tot prin raportare la ofertele din
publicitate) nefiind cu nimic diferite față de cele avute în vedere în cursul
judecății în fond a pricinii, motiv pentru care instanța de apel nu-i putea
acorda o valoare probatorie mai mare decât celei efectuate în fond.
Mai mult decât atât,
se susține că experții nu au respectat și nu au răspuns obiectivelor stabilite
de cate instanța de apel, aceștia calculând în concret valoarea terenului
expropriat. Indicarea unor intervale de prețuri pe metru pătrat la care se
aplică aceste corecții, dar fără a se arăta în final cât anume valorează
terenul nu satisface exigențele textului de lege, art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994.
Pentru aceste motive,
instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii când a omologat concluziile
acestui din urmă raport de expertiză și, pe cale de consecință, a respins
cererea de acordare a unei despăgubiri juste pentru terenul în cauză.
În ceea ce privește
soluția de respingere ca rămasă fără obiect a cererii de acordare a unei
despăgubiri juste pentru construcții, aceasta este nelegală și nefondată pentru
următoarele argumente:
Hotărârea de
stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 noiembrie 2010 dată de Comisia de
aplicare a Legii nr. 198/2004 prin care s-a acordat recurentei-reclamante suma
de 769.932 RON (180.000 Euro) a fost emisă ulterior pronunțării sentinței în
fond. Suma stabilită cu titlu de despăgubire a avut în vedere construcțiile în
suprafața de 903 m.p.
Din raportul de
expertiză efectuat la fond, întrucât cel din apel nu se mai referă și la
construcții, dar și din planul de amplasament și delimitare a imobilului și
fișa corpului de proprietate rezultă că au fost afectate de expropriere
următoarele construcții: hala, puț forat, gard, cabină poartă și platforme.
În planul de
amplasament și delimitare a imobilului este identificată hala în suprafață de
879 m.p. (notata cu C6), iar cabina poartă în suprafață de 24 m.p. (notată cu
C7), totalizând suprafața de 903 m.p.
Rezultă că suprafața
de 903 m.p. cuprinde doar cele două construcții indicate mai sus, nefiind inclusă
în despăgubirea acordată și despăgubirile pentru: puț forat, gard și platforme
(dar care au fost evaluate în raportul de expertiză de la fond la suma de
98.000 RON).
Argumentul instanței
de apel constând în faptul că la momentul la care s-a acceptat suma de 180.000
Euro (adică ulterior pronunțării primei instanțe) nu s-a făcut nicio obiecție,
în sensul că ar mai exista pe teren vreo altă construcție supusă exproprierii
este contrazisă atât de susținerile din cererea de chemare în judecată, dar mai
ales de constatările din teren de către prima comisie de experți, precum și de
concluziile raportului de expertiză întocmit la fond. Câtă vreme de la început
s-a solicitat acordarea de despăgubiri și pentru construcțiile afectate de
expropriere și există prezentul dosar pe rolul instanțelor, nu s-a considerat
necesar să se atace separat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din
10 noiembrie 2010.
În altă ordine de
idei, urmează să se constate că raportul de expertiză întocmit în faza apelului
nu cuprinde și evaluarea construcțiilor, astfel cum a fost dispus de către
instanța de apel la termenul din 1 mai 2011, sens în care omologarea acestuia
de către instanță încalcă dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,
respectiv „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din
prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite".
Examinând recursul
prin prisma criticilor formulate și în raport de motivul de nelegalitate
invocat, Înalta Curte a constatat următoarele:
Prin motivele de
recurs recurenta reclamantă și-a exprimat nemulțumirea, în primul rând, cu
privire la modul în care instanța de apel s-a raportat la expertiza efectuată
în calea de atac a apelului, în mod deosebit, prin nesocotirea dispozițiilor
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se dreptul la despăgubiri
prin omologarea raportului de expertiză efectuat și în această etapă procesuală
cu încălcarea legii.
În raport de
criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit
art. 9 din Legea nr. 198/2004 „acțiunea formulată în conformitate cu
prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.
21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".
Prin urmare,
criteriile în raport de care se stabilește despăgubirea sunt prevăzute de Legea
nr. 33/1994, care în art. 26 prevede că, despăgubirea se compune din valoarea
reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane
îndreptățite și că la calcularea cuantumului acestor valori, atât experții, cât
și instanța vor ține seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii
raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după
caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare dovezile depuse de
acestea.
Pentru stabilirea
despăgubirilor se impune, așadar, efectuarea unei expertize de către o comisie
de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în
vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din această lege.
În speță, pârâtul
Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România S.A. a formulat apel și a criticat încălcarea dispozițiilor art. 26 din
Legea nr. 33/1994 de către prima instanță solicitând, în mod expres, să se
dispună efectuarea unei noi expertize tehnice evaluatorie, întocmită în
conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994.
Curtea de apel a
dispus efectuarea unui nou raport de expertiză cu obiectivele stabilite în
ședința publică din data de 24 mai 2011, raportul fiind depus la dosar pentru
termenul din 13 decembrie 2011. Rațiunea pentru care s-a dispus efectuarea unei
noi expertize în apel a constat în faptul că raportul de expertiză întocmit la
fond nu respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în
sensul că au fost avute în vedere doar oferte de prețuri existente în
publicitate, fără a se raporta la „preturi reale de tranzacție".
Se constată, însă, că
și prin raportul de expertiză întocmit în apel, la punctul A.3 (fila 140-dosar
apel), experții din comisie s-au raportat tot la oferte postate pe internet,
utilizând site-ul www.X.ro sau apărute în mica publicitate, anunțurile
selecționate astfel fiind prezentate în anexele 4, 5, 6 ale raportului de
expertiză.
De asemenea, la
punctul B.3 din raport, comisia de experți a specificat că adresa emisă de
Primăria Tunari prezintă prețurile declarate cu care au fost achiziționate o
serie de terenuri în zonă în anul 2009 și în primele două luni ale anului 2010,
însă aceasta nu conține informații despre poziționarea terenurilor, cu avantaje
și dezavantaje.
Totodată, se constată
că instanța de apel nu a avut în vedere adresa nr. 154 din 4 februarie 2011
eliberată de Primăria comunei Tunari în care au fost menționate date cu privire
la încheierea a 10 tranzacții referitoare la terenuri intravilane, situate în
tarlalele 40 și 41, între care și o tranzacție din 30 noiembrie 2010 (fila
169-dosar apel), pe care nu a valorificat-o în cauză.
Înalta Curte
constată, în aceste condiții, în care valoarea despăgubirilor a fost stabilită
tot prin raportare la ofertele din publicitate, că s-au încălcat dispozițiile
legale în materia exproprierii, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a despăgubirilor, care fac
trimitere la „prețurile obișnuite de tranzacționare", operațiune pentru
îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere mai multe prețuri cu care se vând
în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea
administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
De asemenea se
constată că, în speță, nu s-au prezentat oferte pentru comparație din care să
reiasă, eventual, că imobilele la care se face raportarea fac parte din aceeași
categorie de folosință cu terenul expropriat.
Acesta situație, în
raport de care s-a făcut judecata în apel, atrage incidența art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., în ipoteza când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii.
În acest context,
Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice de
specialitate cu privire la imobilul teren expropriat, cu respectarea strictă a
cerințelor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, în scopul de a preveni
orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale
și temeinice.
Cum o asemenea probă
nu se poate administra direct în recurs, față de dispozițiile art. 305 C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite
cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel, pentru ca în baza efectului
devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația terenului în
litigiu, față de care să facă o corectă aplicare a legii speciale de reparație
în materia exproprierii, respectiv să se facă dovada prețurilor cu care se vând
în mod real terenurile de același fel din unitatea administrativ teritorială
unde este amplasat terenul în litigiu, la data întocmirii raportului de
expertiză.
O altă critică
privește soluția de respingere ca rămasă fără obiect a cererii de acordare a
unei despăgubiri juste pentru construcțiile în cauză.
Critica astfel
formulată este nefondată, deoarece prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor
nr. 4 din 10 noiembrie 2010 dată de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004
s-a acordat recurentei-reclamante suma de 769.932 RON (180.000 Euro), iar
aceasta a fost emisă ulterior pronunțării sentinței civile de prima instanță, în
fond. Suma stabilită cu titlu de despăgubire a avut în vedere construcțiile în
suprafață de 903 m.p.
Potrivit procesului
verbal nr. 4 din10 noiembrie 2010 recurenta reclamantă a fost de acord ca
pentru construcțiile care au făcut obiectul hotărârii să primească suma
menționată, fără ca aceasta să fi formulat, cu prilejul exprimării acordului
vreo obiecție în sensul că ar mai exista pe acest teren vreo construcție supusă
exproprierii cu privire la care nu a fost despăgubită.
Prin acțiune
reclamanta a precizat că solicită suma de 178.500 Euro pentru construcțiile
aflate pe terenul în cauză în suprafață de 498 m.p., care nu au fost avute în
vedere inițial de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Prin raportul de
expertiză efectuat în fața instanței de apel, experții au consemnat că
„reclamanta a precizat, în timpul vizitei, susținută și de documente (11), că
în discuție a rămas numai evaluarea terenului, deoarece suma cuvenită pentru
construcții, a fost rezolvată" (fila 139 - dosar apel). Acesta este
motivul pentru care experții nu au făcut în apel o evaluare a construcțiilor în
cauză.
Recurenta reclamantă
nu a combătut în mod concret această susținere din raportul de expertiză, iar
obiecțiunea referitoare la valoarea construcțiilor a fost respinsă de către
instanța de apel.
Ca atare, având în
vedere că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 4 din 10 noiembrie
2010 s-a avut în vedere o suprafață construită de 903 m.p., cu privire la care
recurenta reclamantă susține că nu cuprinde toate construcțiile astfel cum au
fost determinate prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe,
Înalta Curte constată că susținerile recurentei reclamante în sensul că ar mai
fi rămas o parte din construcțiile expropriate pentru care nu a primit despăgubiri
echitabile, presupune exercitarea unui control de temeinicie asupra hotărârii
atacate, ce excede atribuțiilor instanței de recurs.
În consecință, Înalta
Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314
C. proc. civ. și, drept urmare, va casa decizia atacată, cu trimiterea cauzei
spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel, în limitele stabilite
în considerentele ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta S.C. K.C. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 28A din
14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Casează decizia
atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași curți de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG