ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând în condițiile art. 256 C.
proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 384 din 17
martie 2009 pronunțată de
Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca fiind introdusă
împotriva
unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de
reclamantul P.I. in contradictoriu cu pârâta
Administrația
Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, prin
care s-a solicitat să se interzică pârâtei
fabricarea, comercializarea,
reproducerea
și folosirea spre vânzare a desenelor industriale pentru care s-a eliberat reclamantului
certificatul de înregistrare nr.
016197 din 21 iunie 2006, precum și
obligarea pârâtei la repararea
prejudiciului
patrimonial și la plata daunelor morale.
Curtea de Apel
București, secția a
IX-
a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia
nr. 62 A din 23 februarie 2010, a
anulat
ca insuficient timbrat, apelul declarat de reclamant pentru motivele ce
urmează.
Prin rezoluția de
înregistrare a căii de atac, s-a stabilit în sarcina apelantului-reclamant,
obligația de achitare a unei taxe de timbru în
cuantum provizoriu de 4 lei, până la depunerea
motivelor apelului,
respectiv
a unui timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Această obligație
inițială de timbrare a fost îndeplinită de către
apelant, pentru ca, ulterior stabilirii prin încheierea de ședință din 10
noiembrie 2009 ii cuantumului final de 2.593,2 lei al taxei judiciare de
timbru,
corespunzător valorii pretențiilor
contestate și potrivit grilei din art. 2
al Legii nr. 146/1997, cu aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1),
apelantul
să nu se conformeze,
achitând selectiv doar valoarea nou stabilită a
timbrului judiciar de 5
lei.
Împotriva acestei
dispoziții, apelantul a formulat cerere de
reexaminare, respinsă ca tardivă prin încheierea
de ședință din data de 15 decembrie 2009. Apelantul a fost citat în continuare
cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac, conform
dovezii aflate la
fila
46 dosar apel, fără ca acesta să își îndeplinească obligația legală ce îi
revenea în acest sens.
In cauză, apelantul-reclamant a învestit
instanța de fond cu o
cerere în contrafacere
desen industrial și reparare prejudiciu, fiind
incidente dispozițiile
art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare
de timbru, cu modificări ulterioare, în calea de atac devenind
aplicabile dispozițiile speciale cuprinse în art.
11 alin. (2) din aceeași lege.
Întrucât apelantul-reclamant nu s-a
conformat decât în parte,
dispoziției
instanței de apel, de a achita taxa de timbru, deși citarea a
fost efectuată cu această mențiune, în temeiul
art. 20 din Legea nr.
146/1997
privind taxele judiciare de timbru, Curtea a anulat apelul ca insuficient
timbrat, în conformitate cu art. 296 C. proc. civ.
Împotriva deciziei a
declarat recurs reclamantul, întemeiat pe
dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea
recursului se arată că taxa judiciară de timbru a fost
stabilită ilegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 3
lit. m) din Legea nr. 146/1997.
Înalta Curte,
analizând recursul prin prisma criticilor formulate și
a dispozițiilor legale
aplicabile cauzei reține caracterul nefondat al
recursului pentru argumentele ce succed.
Legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru
reglementează la art. 18
determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru precum și procedura de
urmat în situația în care partea obligată
apreciază nelegalitatea modului de stabilire a acestora.
Astfel, la alin.
(2) se artă că împotriva modului de stabilire a taxei
judiciare de timbru se poate face cerere de
reexaminare ce se
soluționează, conform
alin. (3), printr-o încheiere irevocabilă.
Rezultă astfel că
modalitatea de calcul și, implicit, cuantumul
taxelor judiciare de timbru datorate Statului nu
mai poate fi repus în
discuție prin
intermediul căii extraordinare de atac a recursului, cât
timp în cauză s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă
sub acest aspect [
conform art. 254 alin. (2) C. proc. civ., încheierea
este o hotărâre dată de instanță].
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va
respinge recursul ca
nefondat în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Dat fiind poziția de parte câștigătoare
în proces a intimatei-pârâte, Înalta Curte va obliga recurentul la plata
cheltuielilor de judecată apreciate ca utile și necesare față de gradul redus
de
complexitate al problemei de drept supusă
dezbaterii, și a absenței întâmpinării, obligatorii a fi depusă față de
dispozițiile art. 308 alin. (2)
C. proc. civ.
Drept urmare, în
condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,
recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei
cu titlu de cheltuieli
de judecată către
intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamantul P.I.
împotriva
deciziei civile nr. 62/A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel
București, secția a
IX-
a civilă și pentru cauze privind
proprietatea
intelectuală.
Obligă
recurentul-reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată
către intimata-pârâtă, reduse
conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ
.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 ianuarie 2011.