ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 384 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea formulată de reclamantul P.I. in contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6, prin care s-a solicitat să se interzică pârâtei fabricarea, comercializarea, reproducerea și folosirea spre vânzare a desenelor industriale pentru care s-a eliberat reclamantului certificatul de înregistrare nr. 016197 din 21 iunie 2006, precum și obligarea pârâtei la repararea prejudiciului patrimonial și la plata daunelor morale.

Curtea de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 62 A din 23 februarie 2010, a anulat ca insuficient timbrat, apelul declarat de reclamant pentru motivele ce urmează. Prin rezoluția de înregistrare a căii de atac, s-a stabilit în sarcina apelantului-reclamant, obligația de achitare a unei taxe de timbru în cuantum provizoriu de 4 lei, până la depunerea motivelor apelului, respectiv a unui timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Această obligație inițială de timbrare a fost îndeplinită de către apelant, pentru ca, ulterior stabilirii prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2009 ii cuantumului final de 2.593,2 lei al taxei judiciare de timbru, corespunzător valorii pretențiilor contestate și potrivit grilei din art. 2 al Legii nr. 146/1997, cu aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1), apelantul să nu se conformeze, achitând selectiv doar valoarea nou stabilită a timbrului judiciar de 5 lei.

Împotriva acestei dispoziții, apelantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă ca tardivă prin încheierea de ședință din data de 15 decembrie 2009. Apelantul a fost citat în continuare cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac, conform dovezii aflate la fila 46 dosar apel, fără ca acesta să își îndeplinească obligația legală ce îi revenea în acest sens. In cauză, apelantul-reclamant a învestit instanța de fond cu o cerere în contrafacere desen industrial și reparare prejudiciu, fiind incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificări ulterioare, în calea de atac devenind aplicabile dispozițiile speciale cuprinse în art. 11 alin. (2) din aceeași lege.

Întrucât apelantul-reclamant nu s-a conformat decât în parte, dispoziției instanței de apel, de a achita taxa de timbru, deși citarea a fost efectuată cu această mențiune, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea a anulat apelul ca insuficient timbrat, în conformitate cu art. 296 C. proc. civ. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. In motivarea recursului se arată că taxa judiciară de timbru a fost stabilită ilegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru reglementează la art. 18 determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru precum și procedura de urmat în situația în care partea obligată apreciază nelegalitatea modului de stabilire a acestora. Astfel, la alin. (2) se artă că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare ce se soluționează, conform alin. (3), printr-o încheiere irevocabilă. Rezultă astfel că modalitatea de calcul și, implicit, cuantumul taxelor judiciare de timbru datorate Statului nu mai poate fi repus în discuție prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, cât timp în cauză s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă sub acest aspect [ conform art. 254 alin. (2) C. proc.

civ., încheierea este o hotărâre dată de instanță]. Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces a intimatei-pârâte, Înalta Curte va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată apreciate ca utile și necesare față de gradul redus de complexitate al problemei de drept supusă dezbaterii, și a absenței întâmpinării, obligatorii a fi depusă față de dispozițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Drept urmare, în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei civile nr. 62/A din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă recurentul-reclamant la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.