- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 19 mai 2011
Decizia nr. 1966/2011 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 4881/2010 a Tribunalului București
Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4881 din 15 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins cererea petentului expert contabil G.I. privind stabilirea onorariului definitiv, ca neîntemeiată. Apelul declarat de petent împotriva sentinței instanței de fond a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 480 din 29 noiembrie 2010. Împotriva acestei din urmă hotărâri G.I. a formulat recurs pe care nu l-a timbrat. La data de 2 martie 2011 recurentul a fost citat, pentru termenul de judecată de la 19 mai 2011, cu mențiunea de a timbra recursul cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbrul judiciar, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o conform dispozițiilor instanței.
Este de reținut că în ședința de judecată recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici timbrul judiciar și nu a înțeles să timbreze recursul, formulând cerere de amânare a judecării cauzei și că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru conform dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Cum chestiunea timbrajului este prioritară oricăror altor cereri formulate de părți, Curtea a rămas în pronunțate pe această chestiune. Or, este de reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru datorată și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează ca netimbrată.
Constatând că recurentul, deși a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul, nu și-a îndeplinit această obligație și în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus, Curtea urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de G.I. împotriva deciziei comerciale nr. 480 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.