ÎCCJ, Decizia nr. 330/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 330/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea

nr. 1436 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7378/1/2011, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.M.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Arestarea preventivă

a inculpatului R.M. s-a dispus prin Încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin

respingerea recursului, potrivit încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost prelungită, succesiv, rămânând definitivă prin respingerea

căii de atac promovate.

Prima instanță a

reținut că inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, respectiv aderare și sprijinire grup

infracțional organizat, în sensul că, în perioada anului 2010, începutul anului

2011 a aderat și sprijinit grupul constituit la Portul Constanța Sud – Agigea,

context în care, reținându-se în sarcina lui și infracțiunea de dare de mită, prevăzută

și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., în

intervalul octombrie 2010 – februarie 2011, ca intermediar vamal, la diferite

intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a

săvârșit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind și dând sume de

bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul lui, trebuia să

le remită lucrătorilor vamali, precum și conducătorilor grupului infracțional

pentru ca vameșii să-și încalce îndatoririle de serviciu și să permită accesul

în țară a unor containere din import, ce conțineau fie mărfuri contrafăcute,

fie în alte cantități decât cele înscrise în documentele însoțitoare, sau

subevaluate ori, ca vameșii să proceseze containerele, în loc să fie blocate,

fără justificare legală plauzibilă.

Detaliat, urmărirea

penală a reținut faptele de dare de mită din 10 noiembrie 2010, din 12

noiembrie 2010, din 15 noiembrie 2010, din 16 noiembrie 2010, din 17 noiembrie

2010, din 18 noiembrie 2010, din 6 decembrie 2010 și din 23 decembrie 2010, sumele

de bani fiind în dolari S.U.A., mărfurile fiind carcase de telefoane mobile,

icoane și ale articole religioase ortodoxe, lenjerie masculină contrafăcută,

jucării, ochelari, tampoane igienice, perdele, ochelari de vedere, parfumuri,

umbrele, cărți de joc, artificii.

În cauză, presupusa

existență a grupului infracțional îl plasează pe inculpatul R.M. pe palierul de

execuție, intermediar vamal, coinculpații T.D.I. făcând, posibil, parte din

palierul execuțional superior - cel al comisionarilor vamali angajați ai

acestora.

Indiciile temeinice

sau probatoriul, în sensul dispozițiilor art. 143 alin. (1), cu referire la

art. 68

1

C. proc. pen., de la urmărirea penală, funcția inculpatului

și atribuțiile celorlalți coinculpați au condus la presupunerea rezonabilă că

activitatea infracțională era organizată, iar în ceea ce privește faptele de

dare de mită, în condițiile infracțiunii continuate, au fost individualizate în

sarcina inculpatului, toate acestea justificând necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, prin

influențarea părților, martorilor, alterarea sau distrugerea mijloacelor de

probă.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.R.

Concluziile

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

2

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., prevăd condițiile concrete în care aceasta poate fi

acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă,

neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței

[(art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea

unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii

prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care

aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea

de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor

părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau

prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din

reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării

luate față de învinuit sau inculpat.

Raportând

considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că

prin Încheierea

din Camera de Consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011 (definitivă prin

încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin

respingerea, ca nefundat, a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de

Casație și Justiție a dispus, în baza art. 149

1

raportat la art. 143,

148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului M.R. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice

suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.

39/2003 și art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv de către

instanță, pe o durată de 30 de zile.

Se reține, astfel, că

în perioada anului

2010, începutul anului 2011 a aderat și sprijinit grupul constituit în portul

Constanța Sud – Agigea, context în care, în calitate de intermediar vamal, la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, a săvârșit acte specifice dării de mită, el, concret, oferind și

dând sume de bani comisionarului vamal, coinculpatul T.D.I., care, la rândul

lui, trebuia să le remită lucrătorilor vamali, precum și conducătorilor

grupului infracțional pentru ca vameșii să-și încalce îndatoririle de serviciu

și să permită accesul în țară a unor containere din import ce conțineau fie

mărfuri contrafăcute, fie în alte cantități decât cele înscrise în documentele

însoțitoare sau subevaluate ori, ca vameșii să proceseze containerele în loc să

fie blocate, fără justificare legală plauzibilă.

De asemenea, se are

în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.

proc. pen., nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a

inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,

apte să justifice, în mod rezonabil, presupunerea că atașamentul inculpatului

față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru

a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în

care, în cauză, sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții

sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.

Față de aspectele

anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie sub

control judiciar îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al

pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

Din coroborarea

elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost

comise de către inculpat, rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie

un pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest

moment procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor

preventive, de asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o

corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează

instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar și a măsurilor

preventive, în general.

Dreptul părții aflată

în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate

în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a

dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza

dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al

inculpatului, de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.

Astfel, detenția

provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența

indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce

se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a

beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și

necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a

inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar

conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta

este reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Criticile invocate de

apărare sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în

corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor

fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a

constitui un temei de admitere a cererii.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat

de inculpatul M.R. va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva încheierii nr. 1436

din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 7378/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.