ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2010

Obiectul acțiunii. Reclamantul B.N. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.S. SA, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M07 nr. 1278 emis la data de 13.03.1996 de către M.A.D.R. și recunoașterea dreptului său pentru suprafața de 0,50 ha teren arabil, situat pe raza comunei Șimian din care 2.500 mp se suprapun cu terenul ocupat de SC A.S.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. Reclamantul a arătat că așa cum rezultă din actul „Partaj de ascendent din 28 august 1935”, bunica sa și-a împărțit averea imobilă celor trei fii ai săi, printre care tatăl reclamantului, D.S.B. și mătușa sa I.B., căreia i-a revenit suprafața de 2.500 mp. Neavând urmași, după decesul mătușii sale, terenul a trecut în stăpânirea tatălui reclamantului care l-a muncit până la colectivizarea agriculturii, fără menționarea acestei situații în registrul agricol. După apariția Legii nr. 18/1991 reclamantul a solicitat Comisiei Locale de fond funciar Șimian, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului tatălui său dar și pentru suprafața de 2.500 mp ce aparține mătușii sale. La data de 23 septembrie 2002, reclamantul a primit titlul de proprietate nr. 59731 în care nu a fost inclusă și suprafața de 2.500 mp, cu motivarea că nu figurează în registrul agricol la poziția tatălui său. Formulând o nouă cerere către C.L.F.F. Șimian și solicitând să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 2500 mp, prin hotărârea nr. 40 din 29 noiembrie 2006 C.L.F.F. Șimian i-a oferit în compensare un teren de 2500 mp, pe un alt amplasament, ofertă refuzată de reclamant.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 5 din 14 ianuarie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând întemeiată excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâți. S-a apreciat că momentul luării la cunoștință a actului administrativ contestat este data intabulării dreptului de proprietate în Cartea funciară din 23 august 1999, când dreptul real al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes. Apărările reclamantului, în sensul că a luat cunoștință de existența actului în cursul procesului din Dosarul nr. 1002/225/2008, în data de 3 aprilie 2009, nu au fost reținute de către judecătorul fondului, față de prevederile Legii nr. 7/1996.

Recursul formulat de reclamantul B.N. împotriva sentinței civile nr. 5 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul consideră că termenul a început să curgă de la data la care a luat cunoștință despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv de la data la care acesta a fost comunicat și nu de la data la care actul a fost înscris în Cartea funciară. Principiul a fost recunoscut pe cale jurisprudențială, iar deciziile Curții Constituționale confirmă același mod de calcul al termenului de introducere a acțiunii în instanță.

Întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că data luării la cunoștință nu poate fi alta decât data înscrierii în Cartea funciară, deoarece efectul înscrierii este opozabilitatea față de terți. Recurentul nu poate opune momentul luării la cunoștință ca fiind „momentul când i-a fost comunicat certificatul contestat”, întrucât prioritară este data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască existența acestuia, pe orice cale. A admite contrariul, înseamnă a se admite că se poate opune lipsa de minimă diligență, ceea ce este inadmisibil. Legiuitorul nu instituie condiția intrării în posesia actului, ci doar ca terța persoană să fi luat la cunoștință despre existența actului, dar nu mai târziu de un an de zile de la data luării la cunoștință, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a introduce acțiunea. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ modificată și completată, cererea poate fi introdusă nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință a actului, în ipoteza persoanei vătămate într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Astfel, în cazul terțului vătămat, nu este necesară comunicarea actului ca atacare, ci doar dovada că s-a luat la cunoștință pe orice cale de existența acestuia. Teoria luării la cunoștință a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din momentul înscrierii în Cartea funciară și însușită de jurisprudență, nu trebuie însă admisă fără a se corobora toate probele dosarului. Data înscrierii certificatului de atestare a dreptului de proprietate poate fi considerată a fi data luării la cunoștință a actului administrativ atacat numai în coroborare cu alte împrejurări ce au putut conduce la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Recurentul-reclamant a depus la dosar o cerere, ce se găsește la fila 37 din dosarul de fond, adresată Primarului comunei Șimian, județul Mehedinți, din care rezultă că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.500 mp. Din același înscris mai rezultă că recurentul cunoștea împrejurarea că terenul se află în perimetrul A. Șimian, motiv pentru care a solicitat fie plata c/valorii termenului de către actualul proprietar, fie punerea în posesie cu un teren de aceeași categorie. Deoarece recurentul avea reprezentarea faptului că terenul este în proprietatea A. Șimian, cel puțin de la data formulării cererii – 15 septembrie 2005 – obligația minimă de a intra în posesia actului administrativ nu poate fi înlăturată, iar înscrierea în Cartea funciară operează deplin în calcularea termenului de introducere a acțiunii. Astfel, comunicarea certificatului în anul 2008, cu mult peste termenul de un an de la data luării la cunoștință, nu este relevantă în calculul termenului pentru introducerea prezentei acțiuni. 1.2. În drept, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.