ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.C. și

I.M.V. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună

obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat faptul că Primarul Municipiului Craiova a

propus să le fie acordate despăgubiri pentru imobilul ce face obiectul

judecății, urmare a imposibilității de restituire în natură a acestuia. Cu

toate acestea, nu au putut intra în posesia despăgubirilor din culpa

autorităților pârâte care au tergiversat în mod nepermis soluționarea cererii

având ca obiect emiterea titlului de despăgubire.

Pârâtele au formulat

întâmpinări în cauză:

1) Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că acțiunea reclamanților

este prematur formulată, întrucât procedura administrativă, prevăzută de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu a

fost declanșată, deoarece dosarul nr. 12942/CC, aferent Dispoziției nr.

2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a fost restituit acestei

autorități publice, având în vedere faptul că Tribunalul Dolj a solicitat copii

de pe acest dosar.

În plus, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat ca argument juridic

pentru susținerea prematurității acțiunii și prevederile art. 16 alin. (2) și

(2

1

) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, precum și pe cele ale pct. 16.6 din Normele

metodologice de aplicare ale acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

2) Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive, cu motivarea că nu are competența legală de a numi evaluatori

și de a emite titlul de despăgubire în favoarea reclamanților.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 242

din 20 aprilie 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins

acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis acțiunea reclamanților

I.C. și I.M.V. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru

imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților este fondată, întrucât art. 13 alin. (1) din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, dă în

competența pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor desemnarea

evaluatorului și emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire.

2) Pe fondul cauzei,

instanța a arătat că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului

litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării nr.

540/N/2001 către autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și

plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost

soluționată la data 23 ianuarie 2006, prin emiterea Dispoziției nr. 2928 de

către Primarul Municipiului Craiova. Prin acest act administrativ s-a respins

cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului aflat în discuție și

s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior, dosarul

reclamanților a fost transmis pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor pentru emiterea deciziei, însă această obligație nu a fost adusă

la îndeplinire.

Curtea a apreciat că

durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a

încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia primei

instanțe, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri

eficiente pentru soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să

conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.

Punerea în executare

a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului,

care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern

cât și tratatele internaționale.

Mai mult decât atât,

curtea de apel a reținut că a fost încălcat și art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât absența totală

a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu

dreptul la respectarea bunurilor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii

reclamanților.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 1095/2005.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate:

În mod greșit prima

instanță a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a

cererii intimaților-reclamanți, în condițiile în care procedura administrativă

aflată în discuție nici nu a fost declanșată, ca efect al restituirii dosarului

nr. 12942/CC către Primăria Municipiului Craiova.

Soluționarea

dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea demarării

procedurii de acordare a despăgubirilor, prevăzută în Titlul VII din Legea nr.

247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și nu în baza unei cereri

exprimate de persoana îndreptățită.

Totodată, Primăria

avea obligația de a transmite dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, în

temeiul pct. 16.6 din H.G. nr. 1095/2005, după rămânerea definitivă și

irevocabilă a soluției pronunțate în litigiul în care a fost contestată

Dispoziția nr. 2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Ca atare, recurenta a

apreciat că obligația stabilită de prima instanță în sensul emiterii titlului

de despăgubire în favoarea intimaților-reclamanți este imposibil de executat.

În altă ordine de

idei, recurenta a apreciat că cuantumul cheltuielilor de judecată fixat de

instanță este disproporționat, în raport de durata litigiului la instanța de

fond.

Recurenta a formulat

și a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul litigiului

dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea

recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în

favoarea intimaților-reclamanți decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în

Craiova.

Prima instanță a

admis acțiunea reclamanților, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile

art. 6 din CEDO, urmare a duratei excesive a procedurii administrative, precum

și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

În concepția Înaltei

Curți, judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza

căruia să lămurească situația de fapt și să dea o soluție legală acțiunii

deduse judecății.

Astfel, prin

Dispoziția nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a

propus acordarea de despăgubiri intimaților-reclamanți I.C. și I.M.V., în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul aferent

notificării nr. 540/N/2001, situat în Craiova.

Curtea de Apel a

reținut refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de a emite decizia ce

reprezintă titlu de despăgubire în favoarea intimaților-reclamanți, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, cu motivarea că dosarul nr. 12942/CC a fost trimis Secretariatului

instituției publice pârâte pentru îndeplinirea acestei obligații legale.

Recurenta-pârâtă a

invocat prematuritatea cererii intimaților-reclamanți pe considerentul că

procedura administrativă reglementată de dispozițiile normative anterior enunțate

nu a fost declanșată, urmare a faptului că dosarul aferent Dispoziției nr. 2928

din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova a fost restituit

acestei entități la data de 23 mai 2006, în baza adresei Tribunalului Dolj,

înregistrată în evidențele instituției sub nr. 12942/CC.

Pentru clarificarea

problemei deduse judecății prezintă relevanță dispozițiile art. 16 alin. (2) și

(2

1

) din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 potrivit

cărora:

„(2)Notificările

formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost

soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de

deciziile dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor

administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a

despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al

restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte

juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana

îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2

1

)

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de

referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior

exercitării controlului de legalitate de către acesta.”

De asemenea, au

incidență în speța de față și prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005, conform cărora deciziile/dispozițiile sau, după caz,

ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1

- 16.3, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor

fi predate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor

judecătorești.

Din cuprinsul Adresei

nr. 174621 din 11 decembrie 2008, rezultă faptul că Primarul Municipiului

Craiova a solicitat intimaților-reclamanți să prezinte acestei instituții

publice hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat irevocabil

litigiul având ca obiect anularea Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006.

La data de 8

octombrie 2010, prin cererea înregistrată sub nr. 136787, intimații-reclamanți

au solicitat Primăriei Municipiului Craiova să procedeze la predarea dosarului

de notificare către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, prin

Decizia nr. 2431 din 11 aprilie 2008.

Însă,

intimații-reclamanți nu au prezentat hotărârea judecătorească emisă de instanța

supremă în litigiul privind Dispoziția nr. 2928 din 23 ianuarie 2006.

Totodată, la dosarul

cauzei nu se regăsesc dovezi din care să rezulte faptul că au fost respectate

prevederile art. 16 alin. (2

1

) din Titlul VII, Capitolul V din Legea

nr. 247/2005, modificată și completată, respectiv că dosarul nr. 12942/CC

aparținând intimaților-reclamanți a fost înaintat de către Prefect către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțit de

avizul de legalitate al Prefectului cu privire la Dispoziția nr. 2928 din 23

ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

Ca atare, Înalta

Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al

autorității recurente de a da curs cererii intimaților și de a emite titlul de

despăgubire aferent Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul

Municipiului Craiova în lipsa actelor anterior individualizate din care să

rezulte situația dosarului nr. 12942/CC.

Instanța de control

judiciar consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile

prevederile art. 305 C. proc. civ.

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

Cum în cauză situația

de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului

pricinii ca urmare a casării hotărârii și este necesară trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

În temeiul art. 312

alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este

recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea

casată.

Cercetarea fondului

cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor

elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice

pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar

cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și

revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de

C. proc. civ.

În concret, instanța

de trimitere trebuie să solicite părților depunerea înscrisurilor doveditoare

pe aspectele anterior individualizate de Înalta Curte.

În raport de motivul

de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai

impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I

și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 242/2011 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 mai 2012.