ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții I.C. și I.M.V. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtelor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat faptul că Primarul Municipiului Craiova a propus să le fie acordate despăgubiri pentru imobilul ce face obiectul judecății, urmare a imposibilității de restituire în natură a acestuia.

Cu toate acestea, nu au putut intra în posesia despăgubirilor din culpa autorităților pârâte care au tergiversat în mod nepermis soluționarea cererii având ca obiect emiterea titlului de despăgubire. Pârâtele au formulat întâmpinări în cauză: 1) Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că acțiunea reclamanților este prematur formulată, întrucât procedura administrativă, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost declanșată, deoarece dosarul nr. 12942/CC, aferent Dispoziției nr. 2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, a fost restituit acestei autorități publice, având în vedere faptul că Tribunalul Dolj a solicitat copii de pe acest dosar.

În plus, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat ca argument juridic pentru susținerea prematurității acțiunii și prevederile art. 16 alin. (2) și (2 1 ) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cele ale pct. 16.6 din Normele metodologice de aplicare ale acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. 2) Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu are competența legală de a numi evaluatori și de a emite titlul de despăgubire în favoarea reclamanților. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 242 din 20 aprilie 2011, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis acțiunea reclamanților I.C.

și I.M.V. și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este fondată, întrucât art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, dă în competența pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor desemnarea evaluatorului și emiterea deciziei ce reprezintă titlu de despăgubire.

2) Pe fondul cauzei, instanța a arătat că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării nr. 540/N/2001 către autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluționată la data 23 ianuarie 2006, prin emiterea Dispoziției nr. 2928 de către Primarul Municipiului Craiova. Prin acest act administrativ s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului aflat în discuție și s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare. Ulterior, dosarul reclamanților a fost transmis pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei, însă această obligație nu a fost adusă la îndeplinire.

Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În opinia primei instanțe, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților. Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale. Mai mult decât atât, curtea de apel a reținut că a fost încălcat și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamanților. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale H.G. nr. 1095/2005. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate: În mod greșit prima instanță a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii intimaților-reclamanți, în condițiile în care procedura administrativă aflată în discuție nici nu a fost declanșată, ca efect al restituirii dosarului nr. 12942/CC către Primăria Municipiului Craiova.

Soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea demarării procedurii de acordare a despăgubirilor, prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Totodată, Primăria avea obligația de a transmite dosarul Secretariatului Comisiei Centrale, în temeiul pct. 16.6 din H.G. nr. 1095/2005, după rămânerea definitivă și irevocabilă a soluției pronunțate în litigiul în care a fost contestată Dispoziția nr. 2928/2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Ca atare, recurenta a apreciat că obligația stabilită de prima instanță în sensul emiterii titlului de despăgubire în favoarea intimaților-reclamanți este imposibil de executat.

În altă ordine de idei, recurenta a apreciat că cuantumul cheltuielilor de judecată fixat de instanță este disproporționat, în raport de durata litigiului la instanța de fond. Recurenta a formulat și a depus la dosar concluzii scrise. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Obiectul litigiului dedus judecății instanței de contencios administrativ îl reprezintă obligarea recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea intimaților-reclamanți decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 540/N/2001 din 08 august 2001, situat în Craiova.

Prima instanță a admis acțiunea reclamanților, cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din CEDO, urmare a duratei excesive a procedurii administrative, precum și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În concepția Înaltei Curți, judecătorul fondului nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să lămurească situația de fapt și să dea o soluție legală acțiunii deduse judecății. Astfel, prin Dispoziția nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri intimaților-reclamanți I.C. și I.M.V., în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul aferent notificării nr. 540/N/2001, situat în Craiova.

Curtea de Apel a reținut refuzul nejustificat al recurentei-pârâte de a emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea intimaților-reclamanți, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că dosarul nr. 12942/CC a fost trimis Secretariatului instituției publice pârâte pentru îndeplinirea acestei obligații legale. Recurenta-pârâtă a invocat prematuritatea cererii intimaților-reclamanți pe considerentul că procedura administrativă reglementată de dispozițiile normative anterior enunțate nu a fost declanșată, urmare a faptului că dosarul aferent Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova a fost restituit acestei entități la data de 23 mai 2006, în baza adresei Tribunalului Dolj, înregistrată în evidențele instituției sub nr. 12942/CC.

Pentru clarificarea problemei deduse judecății prezintă relevanță dispozițiile art. 16 alin. (2) și (2 1 ) din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora: „(2)Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.

(2 1 ) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” De asemenea, au incidență în speța de față și prevederile pct. 16.5 alin. final din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, conform cărora deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale, prevăzute la pct. 16.1 - 16.3, obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, vor fi predate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești.

Din cuprinsul Adresei nr. 174621 din 11 decembrie 2008, rezultă faptul că Primarul Municipiului Craiova a solicitat intimaților-reclamanți să prezinte acestei instituții publice hotărârea judecătorească prin care a fost soluționat irevocabil litigiul având ca obiect anularea Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006. La data de 8 octombrie 2010, prin cererea înregistrată sub nr. 136787, intimații-reclamanți au solicitat Primăriei Municipiului Craiova să procedeze la predarea dosarului de notificare către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006, prin Decizia nr. 2431 din 11 aprilie 2008. Însă, intimații-reclamanți nu au prezentat hotărârea judecătorească emisă de instanța supremă în litigiul privind Dispoziția nr. 2928 din 23 ianuarie 2006. Totodată, la dosarul cauzei nu se regăsesc dovezi din care să rezulte faptul că au fost respectate prevederile art. 16 alin. (2 1 ) din Titlul VII, Capitolul V din Legea nr. 247/2005, modificată și completată, respectiv că dosarul nr. 12942/CC aparținând intimaților-reclamanți a fost înaintat de către Prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțit de avizul de legalitate al Prefectului cu privire la Dispoziția nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova. Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se poate analiza dacă există refuzul nejustificat al autorității recurente de a da curs cererii intimaților și de a emite titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 2928 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova în lipsa actelor anterior individualizate din care să rezulte situația dosarului nr. 12942/CC. Instanța de control judiciar consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ. Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Cum în cauză situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită nu se poate proceda la judecarea fondului pricinii ca urmare a casării hotărârii și este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție. Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei. În temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Cercetarea fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ. În concret, instanța de trimitere trebuie să solicite părților depunerea înscrisurilor doveditoare pe aspectele anterior individualizate de Înalta Curte. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 242/2011 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.