ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2486/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 2822 din 19 februarie 2009 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC R.E. SRL București în contradictoriu cu

pârâta SC T.S. SA București.

A fost obligată

pârâta la implementarea modulului Asistate Manager și a modulului Management de

contracte ale sistemului informatic integrat conform contractului nr. 1036/2004,

la reprogramarea modulului Service și la plata de penalități în cuantum de

43.066,71 lei pentru neîndeplinirea obligației de implementare și instalare a

fiecărui modul și la plata sumei de 1.912,5 Euro, echivalent în lei la cursul

oficial al BNR din data plății pentru întârzierea obligației de implementare a

modulelor Contabilitate, Achiziții, Financiar, Gestiunea stocurilor, Vânzare și

Mijloace Fixe pentru perioada 7 iulie 2005 – 30 septembrie 2005.

În final a mai fost

obligată pârâta la plata sumei de 8.831,50 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea

acestei soluții, instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei SC R.E.

SRL izvorăsc din contractul nr. 1036 din 3 decembrie 2004 prin care pârâta s-a

obligat să vândă reclamantei licența și să implementeze sistemul informatic integrat

Charisma Enteprinse în schimbul unui preț stipulat la art. 4 din contract ce

cuprinde atât costul licențelor cât și al implementării pentru fiecare modul în

parte. Valoarea totală a costurilor se stabilea în baza fișelor orare avizate

de beneficiar.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune invocată de pârâtă potrivit art. 7 raportat la art. 3 din

Decretul nr. 167/1958, art. 3 din contract, nu poate fi primită atâta vreme cât

serverul necesar punerii în aplicarea sistemului informatic a fost achiziționat

la 24 martie 2005. Astfel de la această dată a început să curgă termenul de

implementare de 3, 5 luni cu scadența 7 iulie 2005.

Pârâta nu a dovedit

că și-a îndeplinit corespunzător obligațiile prevăzute la art. 6.1 și art. 6.2

din contract în sensul neexecutării obligațiilor de implementare a unor module

pct. 8-9 anexa 1 ori neimplementarea în termenul stabilit a modulelor de la

pct. 1-6 din anexa 1.

Astfel, raportat la

valoarea prestațiilor neexecutate în funcție de costul convenit de părți sunt

datorate penalități de 43.066,17 lei pe perioada 7 iulie 2005 scadența – 13 mai

2008 data introducerii acțiunii. De asemenea, sunt datorate penalități pentru

întârzierea îndeplinirii obligației de implementare a unor module:

Contabilitate, Financiar, Achiziții, Gestiunea stocurilor, Vânzare, Mijloace

fixe în sumă de 7.033,21 lei de la 7 iulie 2005 până la executare 30 septembrie

2005.

Apărările pârâtei cu

privire la valorile aferente achiziției avută în vedere de reclamantă în

susținerea pretențiilor cu titlu de penalități vor fi înlăturate față de

obiectul contractului, licența și implementarea produsului Software pentru a

face funcțional sistemul.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 460 din 12

noiembrie 2010 a admis apelul pârâtei SC T.S. SA împotriva sentinței comerciale

nr. 2822 din 19 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

a schimbat în tot sentința atacată, a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune al reclamantei și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a stabilit că din interpretarea dispozițiilor art. 3

din contract, apelanta executantă trebuia să-și îndeplinească obligațiile

asumate până la data de 18 martie 2005.

În situația în care

aceasta nu își îndeplinea obligațiile, intimata beneficiară avea dreptul de a

cere îndeplinirea obligațiilor de către cealaltă parte în termen de 3 ani

începând cu data de 18 martie 2005 potrivit art. 3 alin. (1) raportat la art. 7

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

În cauză nu s-a făcut

dovada existenței unui alt termen în cadrul căruia executantul era ținut să-și

îndeplinească obligațiile potrivit art. 3 teza a II-a din contract și nici a

unei cauze care să ducă la întreruperea curgerii termenului de prescripție.

Actul adițional nr. 1

încheiat la data de 24 martie 2005 nu reprezintă o prelungire a termenului

prevăzut la art. 3 din contract așa cum susține reclamanta și nici nu există

clauze prin care să se deroge de termenul inițial.

Nu a fost primită

nici apărarea reclamantei potrivit căreia termenul de 3,5 luni a început să

curgă de la data instalării serverului, sistemului informativ, deoarece părțile

nu au prevăzut o asemenea situație derogatorie.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 460 din12 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R.E. SRL care a

criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului sub aspectul

prescripției dreptului material la acțiune și modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului ca neîntemeiat și menținerii sentinței date de

prima instanță, care a dezlegat în mod legal excepția prescripției extinctive

prin respingerea acesteia ca neîntemeiată. Sub aspectul fondului pricinii s-a

cerut casarea deciziei dată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe cu recomandarea de a soluționa apelul sub aspectul fondului

pricinii, pe motivul reținerii în mod greșit a incidenței prescripției

extinctive a acțiunii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că activitatea de implementare are

o deosebită complexitate și durată în timp, presupune acte succesive de

executare din partea pârâtei și prestații bănești succesive din partea

reclamantei, ultima prestație parțială – 1 oră – fiind executată de intimată la

data de 14 august 2007 pentru care a fost emisă factura nr. 10863, aceasta

putând fi considerată o cauză de recunoaștere a dreptului.

Un asemenea act

reprezintă o recunoaștere tacită, dar neîndoielnică a datoriei, respectiv a

dreptului, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în condițiile

art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Greșit au fost

înlăturate toate apărările reclamantei, putându-se observa că acțiunea a fost introdusă

în termenul general de prescripție de 3 ani.

Intimata-pârâtă SC T.S.

SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse

de recurenta-reclamantă SC R.E. SRL constată că sunt nejustificate, urmând a

respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat

că între reclamanta SC R. SRL în calitatea de beneficiar și pârâta SC T.S. SA

în calitatea de executant a fost încheiat contractul nr. 1036 din 3 decembrie

2004 având ca obiect achiziția și implementarea sistemului informatic integrat

Charisma Enterprise. Executantului îi revenea obligația să implementeze la

sediul beneficiarului sistemul informativ integrat și să asigure consultanța,

suportul tehnic, școlarizarea și mentenanța, activitatea începând cu elaborarea

specificației de către executant în colaborare cu beneficiarul.

Relevanță în corecta

stabilire a situației de fapt și de drept, a realei întinderi a drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc, o reprezintă clauzele care se regăsesc la art.3

din contract, intitulat „durata contractului”, care precizează că durata de

implementare a sistemului integrat Charisma Enterprise este de 3,5 luni de la

semnarea contractului de către ambele părți și se va desfășura conform

planificării din Anexa 2. De asemenea, dacă în urma întocmirii specificației de

către executant, rezultă o altă planificare a activităților, cu care

beneficiarul este de acord, aceasta devine parte a contractului inițial.

Apare cât se poate de

evident, potrivit clauzelor contractuale expuse mai sus, că obligațiile asumate

contractual de executant trebuiau îndeplinite în intervalul de timp cuprins

între data de 3 decembrie 2004, când a fost semnat contractul și data de 18

martie 2005 când s-au împlinit cele 3,5 luni de la semnarea contractului, așa

cum este menționat expres la art.3 din convenție.

În materia

prescripției extinctive art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958,

statornicește că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin

prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul

general de prescripție este de 3 ani, iar potrivit art. 7 alin. (1) începe să

curgă de la data când se naște dreptul la acțiune și în condițiile art. 1886 C.

civ. „nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște

acțiunea supusă acestui mod de stingere”.

Actul adițional nr.1

la contractul nr. 1036 din 3 decembrie 2004 încheiat la data de 24 martie 2005

stipulează că SC T.S. SA a livrat, în baza comenzii beneficiarului SC R.E. SRL

un server, fără însă a fi aduse modificări clauzelor contractuale, nefiind

afectat termenul inițial de 3,5 luni reglementat prin libera manifestare de

voință a părților.

Nu poate fi primită

nici teza acreditată de recurenta-reclamantă vizând efectul întreruptiv de

prescripție al plăților parțiale efectuate de cel în folosul căruia curge

prescripția, ca o cauză de recunoaștere cu caracter tacit și neîndoielnică a

dreptului, deoarece, așa cum amplu argumentat în întâmpinările depuse de pârâtă

excepția invocată este circumscrisă strict momentului nașterii și respectiv

stingerii dreptului la acțiune al reclamantei prin raportare la nerespectarea

obligației contractuale de implementare înăuntrul termenului contractual de 3,5

luni calculat de la data semnării contractului.

Din această

perspectivă dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 18 martie

2005 și s-a stins la data de 18 martie 2008, interval de timp în care nu a fost

exercitat acest drept așa cum reglementează dispozițiile art. 3 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958, cererea de chemare în judecată având data poștei de 13

mai 2008.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC R.E. SRL București

împotriva deciziei comerciale nr. 460 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o

cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.E. SRL București împotriva deciziei nr. 460 de la 12 noiembrie

2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 23 iunie 2011.