ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2365/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 18 septembrie 2009 sub nr. dos. x/2009, reclamanta Compania Națională "Loteria Națională" S.A. (CNLR) a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.345.900,416 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30 septembrie 2006 - 26 noiembrie 2006, datorate ca urmare a nerealizării Sistemului Informatic Integrat care face obiectul contractului nr. x/2 octombrie 2003 încheiat între părțile în litigiu, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată în esență că, între părți s-a încheiat un contract, modificat succesiv prin acte adiționale, prin care pârâta s-a angajat să realizeze și să implementeze, la cheie, Sistemul Informații Integrat, care cuprindea hardware și software pentru cinci sisteme informatice corespunzătoare domeniilor de activitate ale reclamantei, echipamente, documentație, piese de schimb și servicii necesare implementării sistemelor. Întrucât termenul de predare -30 septembrie 2006- nu a fost respectat, reclamanta a notificat pârâta și apoi a acționat-o în judecată în temeiul art. 12 din contract, solicitându-i penalități de întârziere de 0,4% pe zi.

La 15 martie 2010 pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.620.007,2 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate corespunzător gradului de realizare la data de 26 noiembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20 mai 2010, prin cererea formulată oral, precum și în concluziile scrise, pârâta a declarat că nu înțelege să achite taxa arbitrală aferentă cererii reconvenționale, întrucât înțelege să invoce caducitatea arbitrajului, potrivit art. 353

1

C. proc. civ. și art. 35 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală, ca urmare a nesoluționării cauzei în termen de 5 luni de la data constituirii Tribunalului arbitral. Excepția a fost respinsă prin încheierea din 9 iunie 2010.

La 23 iunie 2011 pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul art. 7 alin. (1) și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, pe motiv că potrivit graficului general de implementare, în perioada 30 octombrie 2003 - 31 august 2006, fiecare componentă trebuia să fie executată la o anumită dată, data realizării ultimei componente fiind 31 august 2006 în timp ce acțiunea arbitrală a fost introdusă la data de 18 septembrie 2009, deci, după împlinirea termenului general de prescripției de 3 ani. Excepția a fost unită cu fondul.

Prin sentința arbitrală nr. 176 din 14 iulie 2011, Tribunalul arbitral a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis în parte cererea de arbitrare, obligând pârâta la plata echivalentului în RON, la cursul BNR din ziua plății a sumei de 1.131.008 euro cu titlu de penalități de întârziere și 472.338,26 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței Tribunalul arbitral a reținut în esență, faptul că, în baza probelor administrate, printre care expertiza contabilă judiciară și cea în specialitatea IT, pârâta datorează în temeiul art. 12 din contract penalități de întârziere calculate pentru perioada 30 septembrie 2006 - 26 noiembrie 2006, prin raportare la întregul Sistem Informatic Integrat, în ansamblul său, ori considerat întârziat în funcție de gradul de implementare stabilit prin raportul de expertiză tehnică specialitatea IT din dosarul nr. x/2007.

În ceea ce privește excepția prescripției, Tribunalul arbitral a respins-o, raportându-se la obiectul cererii de arbitrare și anume, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere datorate nerealizării Sistemului Informatic Integrat în ansamblul său, iar nu pe componente. Astfel, dreptul la daune interese moratorii nu se putea naște decât în caz de întârziere a implementării întregului sistem, deci, numai în cazul depășirii ultimului termen contractual convenit prin actul adițional nr. x din 22 februarie 2006, respectiv data de 30 septembrie 2006, împrejurare în care, în raport cu data introducerii acțiunii - 18 septembrie 2009 - cererea s-a formulat înăuntrul termenului de prescripției de 3 ani.

Împotriva sentinței pronunțate în arbitraj, pârâta S.C. A. S.A. a formulat acțiune în anulare, care a fost admisă prin sentința civilă nr. 10 din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința anulării sentinței arbitrale nr. 176/14 iulie 2011, fixându-se termen pentru soluționarea pricinii în fond.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că este întemeiată critica formulată pe dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ.

În acest context, în care conduita procesuală a S.C. A. S.A., pretins abuzivă de Tribunalul arbitral, nu a fost contestată de reclamantă și nici cenzurată și sancționată de tribunal, în condițiile în care pârâta a arătat in terminis că are intenția de a invoca incidentul caducității și a acționat în consecință, în condițiile în care nu s-a dovedit existența vreunei cauze legale de suspendare, întrerupere sau prelungire a termenului arbitrajului, prevăzute de art. 353

3

C. proc. civ., curtea a apreciat că hotărârea arbitrală, pronunțată la aproximativ un an și opt luni de la constituirea tribunalului arbitral este anulabilă, potrivit art. 364 lit. e) C. proc. civ.

Analizând cererea reclamantei Compania Națională Loteria Română S.A., după anularea hotărârii arbitrale conform celor mai sus reținute, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 36 din 3 iulie 2014 în dosarul nr. x/2011 prin care a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.A. și a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta la plata echivalentului în RON, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 1.131.008 euro cu titlu de penalități de întârziere și 472.338,26 RON cheltuieli de judecată. S-au respins în rest atât cererea reclamantei, cât și cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele acestei sentințe, curtea a reținut următoarele:

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Întrucât prestația a cărei neexecutare a fost invocată de reclamantă o constituie neimplementarea la termen a Sistemului Informatic Integrat, care este distinctă de obligația de implementare a celor 5 sisteme componente, având o existență de sine stătătoare, dreptul de a solicita penalități de întârziere pentru neimplementarea sistemului în ansamblul său s-a născut la data de 1 octombrie 2006, după expirarea termenului stabilit prin contract pentru livrarea acestui sistem integrat - 30 septembrie 2006.

Cu toate acestea, termenul de prescripției de 3 ani care a început să curgă de la 1 octombrie 2006 nu s-a împlinit întrucât a intervenit la data de 18 septembrie 2009 o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, odată cu formularea cererii de arbitrare și nu a început să curgă o nouă prescripției deoarece nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă în cauză.

Cât privește fondul, curtea a reținut că este întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei S.C. A. S.A., în baza art. 12 pct. 1 din Contractul nr. x din 2 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale.

Potrivit contractului, în cazul în care furnizorul - integrator nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contract, la termenul de livrare stabilit pentru întregul Sistem Informatic Integrat și/sau a fiecărui sistem contractat, acesta are obligația de a plăti ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată din valoarea respectivului sistem întârziat, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, dar nu mai mult de valoarea sistemului întârziat, cu excepția situațiilor în care neîndeplinirea obligațiilor este rezultatul acțiunii sau inacțiunii culpabile a beneficiarului.

Curtea a interpretat aceste dispoziții contractuale în sensul că prin folosirea conjuncțiilor "și/sau" părțile au înțeles să prevadă posibilitatea perceperii penalităților în orice situație: fie Sistemul Informatic Integrat nu este implementat la termen, fie oricare dintre sistemele componente nu este livrat la termen.

S-a mai reținut că, dat fiind caracterul de clauză penală, potrivit art. 1066 C. civ., a dispozițiilor art. 12.1 din Contractul nr. x/2 octombrie 2003, aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii contractuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului patrimonial, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și punerea în întârziere a debitorului.

Instanța a analizat fiecare dintre aceste condiții și a reținut că sunt cumulativ întrunite în speță, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 595 din 24 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 36 din 3 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin aceeași decizie, s-a respins recursul declarat de reclamanta Compania Națională "Loteria Română" S.A. București împotriva aceleiași sentințe.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că statuările din considerentele sentinței arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. x/2007 referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a sistemului informațional integrat se impun cu autoritate de lucru judecat, contrar susținerilor S.C. A. S.A. cuprinse în memoriul de recurs, care nu au nicio bază legală.

Prin decizia de casare, instanța supremă a mai reținut că, în speță, contractul în litigiu este unul cu executare succesivă, cu caracter complex, având ca obiect realizarea și implementarea unui sistem informatic integrat, alcătuit din 5 subsisteme cu termene de finalizare diferite, conform anexei 2 la actul adițional nr. x/22.02.2006.

Prestația a cărei neexecutare a fost invocată de reclamanta C.N.L.R. o constituie neimplementarea la termen a sistemului informatic integrat care trebuia efectuată până la data de 30.09.2006, așa cum rezultă din art. 1 și anexa 2 la actul adițional nr. x/22.02.2006.

Această prestație este distinctă de obligația de realizare a celor 5 subsisteme componente și are o existență de sine-stătătoare.

Astfel, s-a reținut că în Graficul General de Implementare, obligația de a implementa sistemul informatic integrat a fost stabilită separat de obligațiile de a livra cele 5 sisteme componente, fiind evident că este o prestație distinctă la care s-a obligat S.C. A. S.A.

Prin urmare, instanța supremă a subliniat că dreptul de a solicita penalități de întârziere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale scadente la 30.09.2006 s-a născut la data de 1.10.2006 și nu s-a împlinit întrucât a intervenit la data de 18.09.2009 o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive, respectiv promovarea acțiunii arbitrale.

Pe fond, Înalta Curte a reținut că neîndeplinirea obligației de implementare până la 30.09.2006 a sistemului informatic integrat din culpa S.C. A. S.A. a fost reținută prin sentința arbitrală nr. 146/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional cu autoritate de lucru judecat, astfel că sub aspectul faptei ilicite și a vinovăției, ca și condiții ale răspunderii civile contractuale, vor fi reținute cele statuate prin hotărârea irevocabilă anterioară.

Criticile recurentei cu privire la cuantumul penalităților de întârziere au fost apreciate ca fiind întemeiate, prin reportare la interpretarea și aplicarea greșită a art. 12 din contractul x/02.10.2003, care reprezintă temeiul acordării penalităților de întârziere.

În accepțiunea instanței supreme, expresia "sistem întârziat" se referă, contrar interpretării curții, la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale sistemului informatic integrat, așa încât, la calcularea penalităților de întârziere trebuie să se țină seama dacă furnizorul-integrator și-a îndeplinit obligațiile asumate pentru vreunul dintre sistemele componente ale sistemului informatic integrat.

Clauzele stipulate în cuprinsul art. 12.1 pot fi puse la îndoială, potrivit celor constatate de Înalta Curte, fiind deci, aplicabile prevederile art. 983 C. civ., tocmai pentru că sintagma "valoarea respectivului sistem întârziat" poate primi interpretări diferite.

Așadar, față de statuarea potrivit căreia furnizorul-integrator nu și-a îndeplinit obligația de a livra la termenul scadent - 30.09.2006 - întreg sistemul informatic integrat, acesta are obligația de a plăti ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată și neachitată.

Din această perspectivă, hotărârea Curții de Apel București a fost casată cu trimitere, pentru a fi administrate și analizate motivat toate probele care se impun pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a mai reținut că revenirea asupra probei cu expertiza contabilă nu încalcă dispozițiile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., care vizează doar încheierile interlocutorii, nu și pe cele preparatorii, de care instanța nu este legată și că această chestiune ține de oportunitatea măsurii, de temeinicia ei și nu de nelegalitate.

După casare dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de apel București sub nr. x/2011*.

Prin sentința nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.A.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Compania Națională "Loteria Română" S.A., în sensul obligării pârâtei S.C. A. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 190.059,02 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând penalități de întârziere.

A fost obligată pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamantei Compania Națională "Loteria Română" S.A. suma de 137.985,65 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost obligată reclamanta Compania Națională "Loteria Română" S.A. să plătească pârâtei S.C. A. S.A. suma de 140802,79 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost compensare în tot cheltuielile de judecată.

În rejudecare s-a administrat proba cu expertiză contabilă, conform celor dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Curtea de apel nu a mai analizat susținerile care privesc aspectele tranșate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, respectiv cele referitoare la excepția prescripției extinctive, aspectele reținute pe fondul pretențiilor cu privire la fapta ilicită și vinovăție, ca și condiții ale răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește prejudiciul, Curtea a reținut că potrivit art. 12 din convenția părților, astfel cum a fost interpretat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, S.C. A. S.A. "are obligația de a plăti ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată și neachitată".

Potrivit raportului de expertiză administrat în rejudecarea fondului, probă administrată ținând cont de dispozițiile instanței superioare și de raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul arbitral nr. 184/2007, rezultă suma de 190.059,02 euro fără tva.

Cât privește modalitatea de realizare a raportului de expertiză, Curtea de Apel București a constatat că, în cuprinsul acestuia s-a indicat că nu a fost luată în considerare poziția nr. 104, care nu apare în expertiza tehnică inițială. Nu s-a solicitat refacerea raportului, cât timp, în considerentele sentinței arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. x/2007, referitor la neîndeplinirea obligațiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a sistemului informațional integrat, s-a reținut că gradul de realizare din punct de vedere tehnic era de 82,63%, iar stadiul de implementare al componentelor de 78,20% din totalul contractului. A aprecia în sens contrar ar fi însemna încălcarea puterii de lucru judecat a acestei hotărâri.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată și a obligat pârâtă să achite reclamantei suma de 190.059,02 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății.

La data de 23 noiembrie 2017, reclamanta CN Loteria Română S.A. București a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și a obligării pârâtului și la plata sumei de 940.948.98 euro, calculată ca fiind diferența dintre suma de 1.131.008 euro pretinsă de către CNLR S.A. și suma de 190.059.02 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, acordată de către instanța de fond, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 30.09.2006-26.11.2006 datorate urmare a nerealizării Sistemului Informatic Integrat ce face obiectul contractului nr. x/02.10.2003.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că se consideră îndreptațită la achitarea de către A. a sumei de 1.131.008 euro, calculata la valoarea integrală a contractului nr. x/2003, raportat la scopul pentru care acesta a fost încheiat.

În acest sens, s-a învederat că Sistemul Informatic Integrat nu a fost implementat și pus în funcțiune și că niciuna din componentele individuale nu poate fi utilizată în scopul pentru care a fost încheiat contractul.

În cadrul contractului au fost livrate și plătite mai multe servicii, echipamente și licențe, însă, întrucât Sistemul Informatic Integrat nu a fost finalizat, aceste livrabile nu au putut fi folosite în condițiile prevăzute în contract. Mai mult decât atât, s-a susținut că o parte din livrabile nu au putut fi utilizate.

Recurenta-reclamantă a precizat că suma solicitată de la pârâta A. S.A., cu titlu de penalități de întârziere, este conformă cu cea calculată de către expertul contabil desemnat de către Tribunalul Arbitral în cauza ce a format obiectul dosarului arbitral nr. 349/2009.

Astfel, s-a susținut că reclamanta CNLR S.A. este îndreptățită la primirea sumei de 1.131.008 euro, conform variantei 2 din raportul de expertiză contabilă depus în dosarul arbitral nr. 349/2009 instrumentat de Curtea de Arbitraj Comercial, întrucât Contractul nr. x/2003 nu a fost finalizat de către A., nefiind dat în exploatare Sistemul Informatic Integrat contractat.

Recurenta-reclamantă subliniază că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil judiciar B., reprezintă doar un calcul matematic, pornind de la obiectivele stabilite de instanța de judecată și de la raportul de expertiză tehnică IT, dar fără să fie realizat prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 2.1 și 12.1 din contractul nr. x/2003.

Prin urmare, în accepțiunea recurentei, concluziile raportului nu reflectă realitatea, conform căreia contractul reprezintă înțelegerea părților într-o relație de afaceri, astfel încat raportul de expertiza nu poate fi luat în considerare de către instanța de judecată.

Din această perspectivă, reclamanta a arătat că înțelege să susțină în continuare concluziile formulate de către expertul contabil judiciar C. în raportul de expertiză contabilă judiciară, care a concluzionat că, raportat la stadiul de implementare al componentelor de 78.20% din totalul contractului, valoarea penalităților de întârziere este egală cu 1.131.009.39 euro.

La data de 25 ianuarie 2018, intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Intimata a susținut, în esență, că instanța care a rejudecat fondul cauzei după casarea cu trimitere a procedat în mod corect, procurându-și toate instrumentele necesare pentru justa și completa soluționare a cauzei, respectând în mod corespunzător limitele și instrucțiunile impuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. București este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Criticile recurentei-reclamnate, astfel cum rezultă din memoriul de recurs, vizează cuantumul penalităților de întârziere datorate de către pârâta A. S.A. pentru neexecutarea obligației de implementare a Sistemului Informatic Integrat. Astfel, în accepțiunea recurentei, penalitățile de întârziere trebuie calculate la valoarea întregului Sistem Informatic Integrat, având în vedere scopul pentru care a fost încheiat contractul nr. x/2003.

Analizând decizia de casare nr. 595 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, se constată că în cuprinsul acesteia s-a reținut că modul în care trebuie interpretat articolul 12.1 din Contract este prin coroborarea sa cu articolul 12.2, în sensul în care expresia "sistem întârziat" se referă la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale sistemului informatic integrat și deci, este necesar ca la calcularea penalităților de întârziere să se țină seama dacă pârâta A. și-a îndeplinit obligațiile asumate pentru vreunul dintre sistemele componenete ale Sistemului Informatic Integrat.

În plus, instanța de casare a reținut că, față de statuarea potrivit căreia furnizorul-integrator nu și-a îndeplinit obligația de a livra la termenul scadent, respectiv 30.09.2006, întregul sistem informatic integrat, acesta are obligația de a plăti ca penalități o suma echivalentă cu o cotă procentuală de 0.4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată/e și neachitată/e.

Prin urmare, această critică a recurentei-reclamante este nefondată, având în vedere că Înalta Curte a reținut în decizia de casare că noțiunea de "sistem întârziat" se referă la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale Sistemului Informatic Integrat, Curtea de apel stabilind penalitățile de întârziere prin raportare la aceste dezlegări date de instanța de casare.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil judiciar B. nu reflectă realitatea, întrucât cuprinde doar un calcul matematic, pornind de la obiectivele stabilite de instanța de judecata și de la raportul de expertiză tehnică IT, dar fără să fie realizat prin aplicarea coroborata a prevederilor art. 2.1 și 12.1 din contractul nr. x/2003.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța a argumentat care a fost modalitatea de realizare a raportului de expertiză, reținându-se în acest sens că nu a fost luată în considerare poziția nr. 104, care nu apare în expertiza tehnică inițială.

În plus, instanța de rejudecare a constatat că, în speță, nu s-a solicitat refacerea raportului, cât timp, în considerentele sentinței arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional în dosarul nr. x/2007, referitor la neîndeplinirea obligațiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a Sistemului Informațional Integrat, s-a reținut că gradul de realizare din punct de vedere tehnic era de 82,63%, iar stadiul de implementare al componentelor de 78,20% din totalul contractului.

Prin urmare, și această critică va fi respinsă, având în vedere că, prin decizia pronunțată, Curtea de apel a rejudecat litigiul prin raportare la dezlegările instanței supreme din decizia de casare.

Astfel, în rejudecare, Curtea de apel a administrat proba cu expertiză, din cuprinsul acesteia rezultând că penalitățile de întârziere datorate de către pârâtă reclamantei sunt în cuantum de 190.059,02 euro, echivalentul în RON din ziua plății.

Acest prejudiciu a fost stabilit avându-se în vedere toate elementele care îl puteau caracteriza, prin raportare la limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare.

În consecință, se constată că, în speță, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat și situația de fapt stabilită, stabilind cuantumului penalităților de întârziere prin raportare la toate elementele de fapt și de drept.

Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. București.

Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă CN Loteria Română S.A. București să achite intimatei-pârâte S.C. A. S.A. București suma de 5538,26 RON cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. București împotriva sentinței civile nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă CN Loteria Română S.A. București să achite intimatei-pârâte S.C. A. S.A. București suma de 5538,26 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.