ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2403/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 20 decembrie 2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 31.01.2013 sub nr. x/2013, astfel cum a fost completată la termenul de judecată din 22.02.2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională "Poșta Română" - S.A. la plata următoarelor sume de bani: 10.264.336 RON, cu titlu de preț al serviciilor prestate în perioada mai - august 2010 în temeiul contractului de prestări-servicii înregistrat în evidențele CNPR sub nr. x din 27.04.2006 și în cele ale A. sub nr. x din 27.04.2006; 3.681.521 RON, cu titlu de penalități de întârziere pentru neachitarea la scadență a prețului serviciilor prestate în perioada mai - august 2010 în temeiul contractului, calculate până la data introducerii cererii, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului principal; 23.383.824 RON, cu titlu de cost al serviciilor prestate în temeiul actelor adiționale la contract ce au fost anulate prin sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2010; dobânda legală aferentă sumei solicitate cu titlu de cost al serviciilor prestate în temeiul actelor adiționale până la data achitării debitului principal; 27.360.186 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin suspendarea contractului; dobânda legală a sumei pretinse cu titlu de despăgubiri calculată până la data plății efective a debitului principal.

Pârâta Compania Națională Poșta Română a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată și cerere reconvențională, solicitând prin întâmpinare respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. Prin cererea reconvențională, astfel cum a fost majorată la termenul de judecată din 27.09.2013, a solicitat obligarea A. la restituirea sumei de 106.438.624 RON, respectiv a sumei plătite în plus peste obligația de plată asumată prin contract, în temeiul actelor adiționale a căror nulitate absolută a fost constatată pe cale judecătorească.

Reclamanta A. a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată.

La termenul de judecată din 22.11.2013 instanța a unit cu fondul excepția de prescripție și a încuviințat pentru ambele părți proba cu acte, atât cu privire la cererea principală, cât și cu privire la cererea reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 2953/06.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. și a fost respinsă cererea reconvențională ca nefondată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 10.264.336 RON, cu titlu de preț al serviciilor prestate în perioada mai - august 2010 în temeiul contractului de prestări-servicii înregistrat în evidențele Companiei Naționale Poșta Română sub nr. x din 27.04.2006 și în cele ale A. sub nr. x din 27.04.2006, suma de 3.681.521 RON, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și penalități de întârziere de 0,04% pe zi, calculate începând cu data de 31.01.2013 până la achitarea integrală a debitului principal, fără ca valoarea penalităților de întârziere să depășească valoarea debitului principal, suma de 22.876.724 RON, cu titlu de cost al serviciilor prestate de A. în perioada mai - august 2010 în temeiul actelor adiționale anulate prin sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2010, suma de 4.721.760 RON, cu titlu de dobânda legală, precum și dobânda legală cursă în continuare, de la data de 31.01.2013 până la achitarea integrală a debitului.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta pârâtă A. S.R.L., cât și pârâta reclamantă CN Posta Română S.A..

În apel a fost încuviințată administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul părților și expertiza contabilă.

În ședința publică din data de 24.11.2016, apelanta pârâtă a depus la dosar cerere de modificare a cererii reconvenționale, prin care a solicitat să fie admisă modificarea valorii obiectului cererii de la suma de 106.438.624,30 RON la valoarea de 184.761.694,41 RON (diferența de 78.323.070,11 RON provenind din recalcularea transportului rural potrivit răspunsului la obiectivele suplimentare ale raportului de expertiză, la care se adaugă dobânda legală).

Apelanta reclamantă A. a invocat excepția inadmisibilității modificării cererii reconvenționale în etapa procesuală a apelului față de dispozițiile art. 294 alin. (1) Cod prococedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 564 din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, instanța a admis atât apelul declarat de pârâta reclamantă CN POȘTA ROMÂNĂ S.A. împotriva sentinței civile nr. 2953 din 6 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, cât și apelul declarat de reclamanta pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea principală, a obligat pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 8.823.356,73 RON cu titlu de preț al serviciilor prestate în perioada mai - august 2010 în temeiul contractului de prestări-servicii înregistrat în evidențele CNPR sub nr. x din 27.04.2006 și în cele ale A. sub nr. x din 27.04.2006, a sumei de 6.644.419,18 RON penalități de întârziere aferente debitului principal (calculate până la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv 23.02.2016), precum și penalități de întârziere de 0,04% pe zi, calculate începând cu data de 24.02.2016 până la achitarea integrală a debitului principal, fără ca valoarea penalităților de întârziere să depășească valoarea debitului principal.

A obligat pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 22.544.410 RON cu titlu de cost al serviciilor prestate de A. în perioada mai- august 2010 în temeiul actelor adiționale anulate prin sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2010, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de 22.544.410 RON, începând cu data scadenței și până la plata debitului principal (dobânda legală calculată de la data scadenței și până la data efectuării raportului de expertiză, respectiv 23.02.2016, fiind în cuantum de 10.486.314 RON).

A obligat pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 4.742.600 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin suspendarea contractului, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de bani, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (31.01.2013) și până la plata efectivă a debitului principal.

A admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 52.199.695,2 RON reprezentând diferența dintre valoarea serviciilor de B. și procesare numerar achitate conform actelor adiționale anulate și valoarea acelorași servicii astfel cum a fost prevăzută în contract.

A obligat pârâta reclamantă la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 603.362,6 RON cheltuieli de judecată în fond, iar reclamanta pârâtă la plata către pârâta reclamantă a sumei de 526.112,95 RON cheltuieli de judecată în fond.

A compensat cheltuielile de judecată acordate părților, urmând ca pârâta reclamantă să achite reclamantei pârâte suma de 77.249,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.

A menținut dispozițiile sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.

A obligat apelanta pârâtă reclamantă la plata către apelanta reclamantă pârâtă a sumei de 136.444,57 RON cheltuieli de judecată în apel, iar pe apelanta reclamantă pârâtă la plata către apelanta pârâtă reclamantă a sumei de 92.520 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A compensat cheltuielile de judecată acordate părților în apel, urmând ca apelanta pârâtă reclamantă să plătească apelantei reclamante pârâte suma de 43.924,57 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în privința situației de fapt, avută în vedere de altfel și de către prima instanță, că între părți a fost încheiat contractul de prestări-servicii, înregistrat în evidențele CNPR sub nr. x din 27.04.2006 și în cele ale A. sub nr. x din 27.04.2006, la acea dată fiind în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 61/2001.

Prin acest contract, A. s-a obligat să presteze contra cost în favoarea CN Poșta Română pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării, servicii de administrare a numerarului conform procedurilor indicate în anexele contractului, respectiv transporturi bancare, transporturi nebancare, transporturi speciale, transporturi de obiecte de cultură și artă, procesare numerar, depozitare numerar și pază a valorilor încredințate.

Tarifele serviciilor la prestarea cărora s-a obligat A. au fost stipulate în anexa nr. 1 a contractului la care urma a se adăuga și valoarea TVA, conform legislației în vigoare, astfel cum s-a stipulat la art. 3.2 din contract.

S-a mai reținut că părțile au mai încheiat 19 acte adiționale la acest contract, iar actele adiționale nr. 1-15 au fost anulate prin sentința civilă nr. 7511 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2578/24.05.2012 Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de apel a reținut că prin Actul Adițional nr. 6 au fost majorate tarifele menționate inițial în contract, prin Actul Adițional nr. 7 s-a prevăzut realizarea serviciilor de transport prestate de A. și pentru alte locații menționate în Anexa 1 a acestuia, la care părțile se referă ca fiind servicii de transport rural, iar prin Actul Adițional nr. 13 au fost majorate din nou tarifele față de cele prevăzute prin Actul Adițional nr. 6.

S-a mai reținut că anterior anulării actelor adiționale, reclamanta A. a invocat excepția de neexecutare a contractului, arătând că înțelege să suspende furnizarea serviciilor începând cu data de 31.08.2010 pentru neîndeplinirea de către pârâta CN Poșta Română a obligațiilor de plată.

Din conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010, rezultă că motivul pentru care actele adiționale au fost anulate a fost reprezentat de nerespectarea procedurilor de atribuire prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006, reținându-se că dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile actelor adiționale, întrucât prin acestea au fost modificate elemente fundamentale ale contractului, respectiv prețul, durata contractului, etc.

Prin urmare, ceea se s-a reținut cu putere de lucru judecat prin hotărârile pronunțate în acest dosar este nulitatea actelor adiționale pentru nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, precum și faptul că acestea au adus modificări contractului încheiat inițial în principal în ceea ce privește durata acestuia și prețurile, care au fost majorate față de cele convenite inițial.

În consecință, instanța de apel a constat că instanțele de contencios administrativ nu au analizat care dintre actele adiționale sunt aplicabile în raporturile juridice dintre părți într-o anumită perioadă contractuală, sau dacă într-o anumită perioadă este aplicabil actul adițional sau contractul, ci au aplicat sancțiunea nulității, urmând ca repunerea părților în situația anterioară, ca urmare a aplicării efectelor nulității și a principiilor acestora, să revină instanței în prezentul dosar, în limitele învestirii de către părți. Nu a fost analizată în cadrul litigiului menționat anterior valabilitatea contractului din data de 27.04.2006, aplicabilitatea/inaplicabilitatea acestuia într-o anumită perioadă și cu atât mai puțin faptul că ar fi avut loc sau nu o deghizare a acestui contract.

S-a subliniat în acest context și faptul că, deși au fost anulate actele adiționale prin care a fost modificat, printre altele, prețul serviciilor contractate inițial și a fost prelungită durata acestuia, contractul încheiat în forma inițială a rămas ca fiind valabil încheiat (având o valabilitate inclusiv pentru perioada pentru care s-a solicitat contravaloarea serviciilor prestate, respectiv mai- august 2010).

Toate serviciile a căror contravaloare face obiectul primului capăt de cerere (respectiv contravaloare servicii B., de procesare a numerarului - procesare simplificată/completă, și valoarea materialelor suport) au fost agreate de către părți prin contractul încheiat în 2006, prin unele acte adiționale modificându-se într-adevăr tariful pentru aceste servicii.

Însă drept urmare a aplicării efectului retroactiv al nulității actelor adiționale, reclamanta a solicitat plata serviciilor prestate în temeiul contractului, prin raportare la prețul prevăzut în cuprinsul acestuia și nicidecum la prețul majorat prin actele adiționale. În raport de aceste considerente, instanța de apel a constatat ca nefondată susținerea apelantei pârâte în sensul că obligarea acesteia la plata unor daune interese în temeiul actelor adiționale ar fi neîntemeiată, din moment ce nu s-a formulat o solicitare în acest sens.

S-a reținut în sarcina apelantei pârâte existența unei fapte ilicite constând în nerespectarea obligației prevăzute la art. 3.3 din contract (respectiv de a efectua plata serviciilor prestate în termen de 7 zile de la primirea facturii fiscale).

După cum în mod temeinic a reținut și tribunalul, reclamanta a depus la dosar toate facturile fiscale emise pentru serviciile prestate, primite de pârâtă și înregistrate în evidențele acesteia, confirmări ale prepușilor CNPR cu privire la prestarea serviciilor. Totodată, tribunalul a reținut că pârâta CNPR a confirmat la data de 31.12.2010 existența unui debit în valoare de 49.888.609 RON.

Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert C., astfel cum a fost completat prin răspunsul la obiecțiuni, s-a reținut că a fost stabilită contravaloarea serviciilor de B., calculate conform contractului, pentru perioada mai- august 2010 la suma de 2.494.800,41 RON.

În ceea ce privește contravaloarea serviciilor de procesare numerar simplificată și completă, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de către expertul contabil C., rezultă că valoarea acestora este de 6.083.152,73 RON.

Referitor la contravaloarea materialelor suport, în răspunsul la obiectivul nr. 3 la raportul de expertiză, aceasta a fost stabilită de către expert, în urma verificării centralizatoarelor de materiale de suport pentru perioada mai- august 2010 și în raport de prețul stabilit conform contractului, la suma de 378.502 RON.

Prin urmare, s-a constatat că fișa de cont prin care apelanta pârâtă a recunoscut existența debitului se coroborează cu concluziile raportului de expertiză, precum și cu facturile fiscale emise de către apelanta reclamantă privind prestarea serviciilor, astfel încât susținerea apelantei pârâte în sensul că practica confirmărilor de sold ar fi impusă de legislația financiar contabilă (sens în care s-a făcut referire la prevederile OMEF nr. 3512/2008) nu este de natură a susține prin ea însăși caracterul fondat al criticii formulate.

În ceea ce privește prestarea corespunzătoare a serviciilor de către apelanta reclamantă A., instanța de apel a constatat că deși prin apelul formulat pârâta a făcut referire la existența unor disfuncționalități care ar fi fost semnalate pe parcursul executării obligațiilor contractuale de către A., probele administrate în cauză nu au confirmat existența unei astfel de ipoteze, motiv pentru care critica a fost apreciată ca nefondată.

În ceea ce privește prejudiciul, instanța de apel a avut în vedere la stabilirea cuantumului acestuia, suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă administrat în cauză, completat cu răspunsul la obiecțiuni, reținând în acest sens: contravaloarea serviciilor de B., calculat conform contractului, pentru perioada mai- august 2010 ca fiind de 2.494.800,41 RON (însă în condițiile în care reclamanta a solicitat cu acest titlu suma de 2.361.702 RON, a fost avută în vedere conform principiului disponibilității această din urmă sumă de bani); contravaloarea serviciilor de procesare numerar simplificată și completă, pentru perioada mai- august 2010 ca fiind de 6.083.152,73 RON și contravaloarea materialelor suport pentru perioada mai- august 2010 ca fiind de 378.502 RON.

Din cumularea acestor sume de bani, instanța de apel a constatat că rezultă un cuantum total al prejudiciului de 8.823.356,73 RON față de suma de 10.264.336 RON acordată de prima instanță, fiind schimbată sentința tribunalului în mod corespunzător.

S-a mai reținut și că poate fi angajată răspunderea contractuală a apelantei pârâte pentru neexecutarea obligațiilor asumate chiar dacă nu s-a solicitat și rezilierea contractului, întrucât dreptul de opțiune între a solicita rezilierea contractului cu daune interese și a solicita exclusiv angajarea răspunderii contractuale a debitorului obligației neexecutate aparține creditorului, în speță apelanta reclamantă A..

S-a apreciat ca nefondată susținerea apelantei pârâte în sensul că instanța ar fi dat eficiență unei clauze care nu își găsea aplicabilitatea în contract, respectiv art. 8.12, din moment ce din cuprinsul considerentelor sentinței apelate nu rezultă că ar fi fost avute în vedere aceste prevederi contractuale, ci soluția cu privire la capătul doi de cerere (accesoriu celui dintâi) a fost pronunțată în raport de dispozițiile art. 43 Codul comercial și art. 1088 alin. (2) C. civ. (prevederi legale), precum și cele ale art. 3.3 din contract (prevederi contractuale).

În ceea ce privește temeinicia soluției de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța a avut în vedere expertiza contabilă administrată în apel, la solicitarea părților. Astfel, s-a reținut că penalitățile aferente sumei de 2.494.810 RON reprezentând servicii de B. sunt în sumă de 2.023.256 RON, însă, având în vedere că suma solicitată de către reclamantă cu titlu de cost al serviciilor de B. este de 2.361.702 RON și nu de 2.494.810 RON, stabilită de expert, rezultă că penalitățile aferente sumei de 2.361.702 RON reprezentând contravaloare servicii B. sunt în cuantum de 1.915.314,18 RON; penalitățile aferente sumei de 6.083.153 RON reprezentând servicii procesare numerar sunt în cuantum de 4.424.469 RON; iar penalitățile aferente sumei de 378.502 RON reprezentând materiale suport sunt în cuantum de 304.636 RON.

A rezultat astfel un cuantum total al penalităților de întârziere de 6.644.419,18 RON, calculat în raport de valoarea de 0,04% prevăzută în contract și numărul de zile de întârziere până la data efectuării raportului de expertiză (23.02.2016), la care se adaugă penalități de întârziere ce urmează a fi calculate în continuare pe fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal, fără ca valoarea penalităților de întârziere să depășească valoarea debitului principal (conform dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 reținute de prima instanță și necontestate în apel).

În raport de aceste considerente, sentința primei instanțe a fost schimbată și în ceea ce privește soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, fiind obligată pârâta la plata sumei de 6.644.419,18 RON penalități de întârziere aferente debitului principal (calculate până la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv 23.02.2016), precum și penalități de întârziere de 0,04% pe zi, calculate începând cu data de 24.02.2016 până la achitarea integrală a debitului principal, fără ca valoarea penalităților de întârziere să depășească valoarea debitului principal.

Referitor la modalitatea de soluționare a celui de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect costul serviciilor prestate de A. în perioada mai august 2010 în temeiul actelor adiționale anulate, instanța de apel a reținut că prin actele adiționale anulate, părțile au convenit extinderea serviciilor de transport numerar și în afara zonelor urbane, fiind astfel reglementate serviciile de transport rural, astfel cum menționează și reclamanta prin cererea de chemare în judecată.

Întrucât actele adiționale prin care au fost convenite serviciile de transport și în afara zonelor urbane au fost anulate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 23.383.824 RON cu titlu de cost al serviciilor de "transport rural" în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

În privința temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, instanța de apel a avut în vedere că prestarea serviciilor (necontestată prin apel) rezultă și din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul primei instanțe, fiind administrată suplimentar expertiza contabilă în apel.

Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat de către expertul C., rezultă că au fost stabilite următoarele categorii de costuri pentru prestarea serviciilor de transport rural: 10.177.092 RON cheltuieli cu salarii și contribuții; cheltuieli cu flota de autovehicule blindate, compuse din suma de 4.489.851 RON amortizare, 2.656.453 RON cheltuieli cu combustibilul, 3.170.930 RON întreținere autovehicule 1.569.850 RON asigurări - autovehicule; 397.385 RON costuri cu chiriile; 82.849 RON costuri cu utilitățile.

A concluzionat astfel expertul că în fapt, costurile efectuate de A. în legătură directă cu prestarea serviciilor de transport rural pentru perioada mai- august 2010 sunt de 22.544.410 RON, considerente în raport cu care a fost schimbată sentința apelată și în privința acestui capăt de cerere, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.544.410 RON cu titlu de cost al serviciilor prestate de A. în perioada mai - august 2010 în temeiul actelor adiționale anulate prin sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr. x/2010.

A fost schimbat în mod corespunzător și capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei-reclamante CNPR la plata dobânzii legale aferente acestei sume.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâta CNPR S.A., instnața de apel a reținut că prin aceasta s-a solicitat obligarea reclamantei A. la plata sumei de 106.157.687,29 RON reprezentând diferența dintre tarifele majorate prin actele adiționale și tarifele agreate prin contract. Temeiul juridic al cererii formulate este îmbogățirea fără justă cauză, apreciind pârâta reclamantă că este posibilă restabilirea situației anterioare încheierii actelor adiționale nule absolut, prin raportare la prețul agreat prin contract.

Pârâta reclamantă CNPR a depus la dosarul primei instanțe cerere precizatoare a cererii reconvenționale, prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 106.438.624 RON, arătând că suma de 280.937 RON reprezintă diferența la factura nr. x/31.10.2007, omisă la primul calcul.

În apel, pârâta reclamantă CNPR a depus la dosar cerere de modificare a cererii reconvenționale de la valoarea de 106.438.624 RON la 184.761.694,41 RON, arătând că diferența de sumă de 78.323.070,11 RON provine din recalcularea transportului rural. Prin aceeași cerere, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.

Instanța de apel a constatat că suma de 184.761.694,41 RON solicitată prin modificarea cererii reconvenționale în apel cuprinde: suma de 24.012.966,56 RON reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de B. achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale (de 4,94 respectiv 5,69 RON/km) și prețul agreat inițial prin contract (de 4,26 RON/km); suma de 28.186.728,79 RON reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de procesare simplificată/completă achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale (de 0,06%/0,15% respectiv 0,07%/0,17%) și prețul agreat inițial prin contract (de 0.05%/0,13%); suma de 132.561.999,07 RON reprezentând diferența dintre facturile emise pentru serviciul de transport rural pentru toată perioada de derulare a contractului (de 265.115.775,13 RON) și costurile aferente serviciului de transport rural suportate de reclamanta A. pe toată perioada de derulare a contractului.

Suma a fost stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind calculate totodată și dobânzile legale aferente sumei de 132.561.999,07 RON, fiind stabilit cuantumul acestora la suma de 60.852.464,61 RON.

Apelanta reclamantă pârâtă A. a depus la dosar note de ședință prin care a invocat inadmisibilitatea modificării cererii reconvenționale în apel în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanța de apel a constatat că prin cererea modificatoare a cererii reconvenționale depuse în apel, apelanta pârâtă reclamantă CNPR a schimbat parțial cauza cererii reconvenționale în privința sumei reprezentând contravaloare servicii transport rural.

Pentru a concluziona în acest sens, s-a avut în vedere că prin cererea depusă în fața primei instanțe, pârâta reclamantă CNPR a a solicitat diferența dintre contravaloarea serviciilor de transport rural la prețul prevăzut în actele adiționale și prețul din contract, iar în apel diferența dintre facturile emise pentru serviciul de transport rural pentru toată perioada de derulare a contractului și costurile aferente serviciului de transport rural suportate de reclamanta A. pe toată perioada de derulare a contractului.

Prin urmare, s-a constatat că apelanta pârâtă reclamantă CNPR S.A. nu s-a limitat la o precizare a cuantumului pretențiilor din cererea reconvențională reprezentând contravaloare servicii de transport rural în raport de expertiza efectuată în apel, ci a calculat în mod diferit această sumă de bani prin raportare la coordonate substanțial opuse celor menționate inițial în cererea formulată, ceea ce echivalează cu o schimbare a cererii de chemare în judecată în apel, contrar dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește suma de 24.012.966,56 RON, reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de B. achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul agreat inițial prin contract, și suma de 28.186.728,79 RON, reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de procesare simplificată/completă achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul agreat inițial prin contract, s-a constatat că nu a avut loc o schimbare a cauzei în apel, aceeași modalitate de calcul fiind avută în vedere și prin cererea formulată inițial.

În continuare, instanța de apel a reținut și că prin modificarea cererii reconvenționale în apel în sensul solicitării de obligare a reclamantei pârâte A. la plata dobânzii legale aferent debitului principal se aduce atingere dispozițiilor art. 294 alin. (2) din C. proc. civ., în condițiile în care apelanta pârâtă reclamantă CNPR S.A. a solicitat pentru prima dată în apel obligarea părții adverse la plata dobânzilor legale, capătul de cerere accesoriu fiind formulat doar în apel nu și prin cererea reconvențională depusă în fața primei instanțe.

În consecință, în apel a fost analizată cererea reconvențională exclusiv în limitele învestirii primei instanțe, atât în ceea ce privește obiectul cât și cauza cererii.

Astfel, s-a constatat că cererea reconvențională privește obligarea reclamantei pârâte A., în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, la plata sumei de 106.438.624 RON, reprezentând: suma de 24.012.966,56 RON diferența dintre contravaloarea serviciilor de B. achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul agreat inițial prin contract; suma de 28.186.728,79 RON diferența dintre contravaloarea serviciilor de procesare simplificată/completă achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul agreat inițial prin contract; suma de 54.238.928,8 RON diferența dintre contravaloarea serviciilor de transport rural achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul din contractul inițial.

Instanța de apel a reținut că apelanta reclamantă pârâtă A. nu a contestat plata acestor servicii de către CNPR S.A. și nici modalitatea de calcul expusă prin cererea reconvențională, iar referitor la criticile acestei apelante, s-a constata că nu există nicio dispoziție legală care să instituie faptul că în dreptul administrativ nu poate avea loc de principiu o repunere a părților în situația anterioară și că în toate cazurile anulării unui contract administrativ nulitatea nu poate produce efecte decât pentru viitor (ex nunc). Opiniile exprimate în doctrină cu privire la poziția inegală a părților în raportul juridic contractual nu au nicio relevanță în ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară anulării actului administrativ, ca de altfel nici directivele invocate de apelantă, adoptate la nivel comunitar, care nu au o aplicabilitate internă în dreptul național, și care în plus se referă la posibilitatea nedeclarării unui contract ca fiind lipsit de efecte în cazul în care motive imperative de ordin general ar impune menținerea efectelor contractului.

De asemenea, în privința jurisprudenței CJUE invocate, în care s-a apreciat că efectele contractului administrativ se impun a fi menținute și pentru viitor, cu scopul de-a continua asigurarea serviciului public care ar fi grav perturbat de încetarea raporturilor contractuale, instanța de apel a constatat că de asemenea aceasta este nerelevantă, câtă vreme în cauza de față, instanța nu are de analizat în ce măsură se impun a fi menținute sau nu efectele actelor adiționale pentru viitor fată de oportunitatea asigurării în continuare a serviciului public, asupra acestui aspect pronunțându-se deja instanțele de contencios administrativ care au statuat asupra nulității actelor adiționale.

Mai mult decât atât, nici nu s-a învederat care ar fi motivele imperative de ordin general care să impună menținerea pentru trecut a efectelor unor acte adiționale prin care a fost majorat prețul convenit prin contractul încheiat inițial, fără respectarea procedurii de achiziție publică prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006.

În consecință, instanța de apel a apreciat că și în privința actelor administrative în cauză urmează a fi avute în vedere efectele generale al nulității, constând în aplicarea sancțiunii retroactiv (astfel încât efectele sale se produc chiar din momentul încheierii actului juridic), fiind aplicabil și principiul repunerii părților în situația anterioară, astfel încât tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile să ajungă în situația în care actul nu s-ar fi încheiat.

Repunerea părților în situația anterioară chiar și în privința contractelor cu executare succesivă trebuie realizată pentru restabilirea legalității, cu excepția cazului în care există o imposibilitate obiectivă.

S-a mai constata de asemenea că nu este incidentă în cauză nici excepția de la principiul repunerii părților în situația anterioară determinată de aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, pe de-o parte deoarece chiar și în doctrină admisibilitatea acestei excepții este una controversată, iar pe de altă parte, nu se poate reține culpa exclusivă a autorității contractante pentru nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006.

Aceasta întrucât și apelanta reclamantă A., având calitatea de profesionist (comerciant în accepțiunea C. civ. 1864) este obligată să cunoască și să respecte, în egală măsură ca și autoritatea contractantă, dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 întrucât acestea instituie norme de ordine publică, imperativă, pentru respectarea procedurii de atribuire a unor contracte de achiziție publică.

În privința sumelor reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de B. achitate în raport de prețul majorat prin Actele Adiționale și prețul agreat inițial prin contract (de 24.012.966,56 RON) respectiv diferența dintre contravaloarea serviciilor de procesare simplificată/completă achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul agreat inițial prin contract (de 28.186.728,79 RON), instața de apel a apreciat că poate avea loc o repunere a părților în situația anterioară în limitele stabilite prin cererea reconvențională.

Astfel, atât serviciile de B. cât și cele de procesare simplificată/completă au fost agreate de către părți prin contractul din data de 27.04.2006, în privința căruia s-a reținut deja că nu a fost anulat prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2010.

În aceste condiții, părțile pot fi repuse în situația anterioară încheierii actelor adiționale cu privire la cele două categorii de servicii agreate prin contract, în limita prețului prevăzut în cuprinsul acestuia.

S-a reținut și că de altfel, prin formularea primului capăt de cerere, și reclamanta A. recunoaște efectul retroactiv al nulității actelor adiționale, din moment ce a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de B. și procesare numerar efectuate de către aceasta în perioada mai - august 2010 (dată la care actele adiționale își produceau efecte juridice între părți, facturile fiscale fiind emise pentru tariful majorat din actele adiționale) însă prin raportare la prețul prevăzut inițial în contract.

Instanța de apel a apreciat astfel că este fondată susținerea apelantei pârâte reclamante CNPR S.A. în sensul că același raționament avut în vedere la soluționarea primului capăt din cererea principală trebuie avut în vedere, în privința serviciilor agreate prin contract, și la soluționarea cererii reconvenționale, fiind îndreptățită și pârâta la repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii diferenței de preț percepută în mod nelegal de către reclamanta A..

În continuare, instanța a apreciat a fi îndeplinite în cauză condițiile îmbogățirii fără justă cauză, instituție juridică recunoscută în unanimitate de doctrina și jurisprudența C. civ. 1864, cu atât mai mult cu cât apelanta pârâtă reclamantă CNPR S.A. nu a solicitat restituirea în integralitate a prestațiilor efectuate de către aceasta în baza actelor adiționale cu privire la serviciile de B. și procesare numerar, ci doar în limitele îmbogățirii reclamantei cu diferența de sume dintre prețul prevăzut inițial în contract și prețul majorat din actele adiționale.

De altfel, în doctrină s-a statuat că temeiul juridic al repunerii părților în situația anterioară poate fi reprezentat fie de instituția îmbogățirii fără justă cauză fie de plata nedatorată, astfel încât instanța de apel a considerat că nu i se poate imputa apelantei pârâte că nu ar fi formulat cererea în baza dispozițiilor art. 1092 din C. civ. referitoare la plata nedatorată.

Pe de altă parte, și reclamanta și-a întemeiat cel de-al treilea capăt de cerere pe instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză și nu pe plata nedatorată, în condițiile în care "plata" în sensul dispozițiilor C. civ. 1864 nu înseamnă doar achitarea unei sume de bani, ci poate avea și semnificația prestării unui serviciu.

În raport de toate aceste considerente, s-a concluzionat că este îndreptățită apelanta pârâtă reclamantă CNPR S.A. la plata de către apelanta reclamantă pârâtă A. a sumei de bani reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de B. și procesare numerar calculate la prețul majorat prin actele adiționale și costul acestor servicii astfel cum a fost agreat prin contract, această diferență fiind în cuantum de 52.199.695,2 RON.

În ceea ce privește suma de 54.238.928,8 RON reprezentând diferența dintre contravaloarea serviciilor de transport rural achitate în raport de prețul majorat prin actele adiționale și prețul din contractul inițial, instanța de apel a apreciat că nu poate avea loc în mod obiectiv o repunere a părților în situația anterioară în modalitatea solicitată, întrucât aceste servicii, spre deosebire de serviciile de B. și cele de procesare numerar, nu au fost agreate prin contractul din data de 27.04.2006 ci exclusiv prin actele adiționale.

Deși nu este exclusă de plano posibilitatea repunerii părților în situația anterioară și în privința serviciilor de transport rural agreate exclusiv prin actele adiționale, spre exemplu prin raportare la diferența dintre suma de bani achitată pentru prestarea acestor servicii și costurile suportate de reclamantă, instanța a constatat că, prin cererea reconvențională formulată în fața primei instanțe, pârâta CNPR S.A. nu a solicitat repunerea în situația anterioară în această modalitate.

Modificarea adusă cererii reconvenționale în apel a fost apreciată ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care solicitarea de repunere în situația anterioară prin modalitatea solicitată în apel nu putea face obiectul analizei, fiind efectuată direct în fața instanței de apel.

În raport de aceste considerente, s-a procedat, în baza dispozițiilor art. 296 alin. (1) din C. proc. civ., la schimbarea sentinței apelate și în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea reconvențională, ce a fost admisă în parte, cu consecința obligării reclamantei pârâte A. la plata către pârâta reclamantă CNPR S.A. la plata sumei de 52.199.695,2 RON, reprezentând diferența dintre valoarea serviciilor de B. și procesare numerar achitate conform actelor adiționale anulate și valoarea acelorași servicii astfel cum a fost prevăzută în contract.

Referitor la apelul declarat de reclamanta pârâtă A. s-a reținut că acesta privește soluția primei instanțe de admitere în parte a capătului de cerere referitor la costul serviciilor prestate în temeiul actelor adiționale anulate, precum și capetele de cerere vizând suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin suspendarea contractului și dobânda aferentă acesteia.

Având în vedere concluziile expertizei efectuate în apel, s-a constata a fi parțial fondată critica apelantei reclamante, reținându-se că au fost efectuate cheltuieli cu chiria de 397.385 RON și 82.849 RON costuri cu utilitățile, la care se adaugă sumele de 10.177.092 RON cheltuieli cu salarii și contribuții; 4.489.851 RON amortizare, 2.656.453 RON cheltuieli cu combustibilul, 3.170.930 RON întreținere autovehicule 1.569.850 RON asigurări - autovehicule.

A rezultat astfel că toate costurile avute în vedere și calculate de către expert totalizează suma de 22.544.410 RON, pârâta fiind obligată în apel la plata aceasteia.

Curtea nu a luat în considerare referirea apelantei reclamante la suma de 23.395,538 RON calculată prin anexa nr. 6 la raport de către expert, întrucât aceasta reprezintă contravaloarea serviciilor de transport rural, însă apelanta reclamantă nu a solicitat prin capătul de cerere contravaloarea acestor servicii, ci costul suportat pentru efectuarea lor.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea apelantei pârâte reclamante la plata sumei reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului reprezentând costurile generate de suspendarea contractului, precum și dobânda legală aferentă, Curtea a reținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că suma de 27.360.186 RON a fost solicitată cu titlu de prejudiciu cauzat ca urmare a neexecutării de către pârâta CNPR S.A. a obligațiilor de plată a serviciilor prestate, sens în care s-a menționat că a fost invocată la data de 31.08.2010 de către reclamanta A. excepția de neexecutare a contractului.

În consecință, începând cu această dată, apelanta reclamantă A. a suspendat furnizarea tuturor serviciilor către apelanta pârâtă CNPR S.A., împrejurare necontestată de către nici una dintre părți. Prejudiciul invocat constă în costurile pe care apelanta reclamantă A. susține că a fost nevoită să le suporte în perioada imediat următoare invocării excepției de neexecutare și care se compun din două mari categorii: costurile cu personalul (compensațiile angajaților disponibilizați - 9.517.042 RON și a celor inactivi pentru perioada septembrie- decembrie 2010 - 7.729.456 RON), în total 17.246.498 RON; costurile de logistică (rate de leasing, comisioane de închidere anticipată a contractelor de leasing și prime de asigurare plătite pentru autovehiculele achiziționate în vederea executării contractului, fiind cuantificate la suma de 10.113.688).

În analiza modalității de soluționare a capătului de cerere de către instanța de fond, Curtea a avut în vedere faptul că temeiul juridic al cererii a fost reprezentat de răspunderea contractuală, fiind solicitat prejudiciul pe care reclamanta a susținut că ar fi fost generat de suspendarea raporturilor contractuale ca urmare a culpei pârâtei.

A subliniat instanța de apel că reclamanta a comunicat pârâtei că înțelege să se prevaleze de excepția de neexecutare anterior pronunțării de către instanțele de contencios administrativ a hotărârilor prin care au fost anulate actele adiționale.

Prin urmare, la data invocării excepției de neexecutare a contractului, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, acestea din urmă nu erau anulate, iar prejudiciul cauzat de suspendarea efectelor contractului era deja produs, astfel încât Curtea a apreciat că acesta poate fi acordat, însă numai în limita îndeplinirii condițiilor specifice formei de răspundere invocate.

În acest sens, s-a reținut că potrivit art. 1082 din C. civ. 1864, debitorul poate fi obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației, iar conform art. 1084 din același cod, daunele interese cuprind atât pierderea suferită de către creditor cât și beneficiul nerealizat.

În cauza de față, toate categoriile de daune pretinse prin capătul de cerere privesc pierderea efectiv suferită de către apelanta reclamantă A. ca urmare a neexecutării de către apelanta pârâtă CNPR S.A. a propriilor obligații contractuale, constând în compensațiile plătite salariaților angajați în executarea obligațiilor contractuale, și ulterior disponibilizați, costurile cu angajații inactivi pentru perioada imediat următoare suspendării raporturilor contractuale septembrie- decembrie 2010, precum și costurile cu flota de autovehicule blindate achiziționate în vederea executării de către reclamantă a obligațiilor contractuale.

Contrar susținerilor apelantei pârâte, creditorul poate solicita plata acestui prejudiciu chiar dacă nu a solicitat rezilierea contractului, întrucât dreptul de opțiune între invocarea excepției de neexecutare cu daune interese și rezilierea contractului aparține acestuia.

În același sens, art. 9.3 din contract prevede că îndeplinirea în mod necorespunzător de către prestator a obligațiilor dă dreptul beneficiarului să rezilieze contractul, fără a institui însă o obligație în acest sens.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că apelanta reclamantă A. este îndreptățită la a solicita angajarea răspunderii contractuale a apelantei pârâte CNPR S.A. în vederea acoperirii în integralitate a prejudiciului, chiar dacă nu a solicitat rezilierea contractului, în contextul în care sunt îndeplinite condițiile acestui tip de răspundere, fără a putea fi obligată să se prevaleze exclusiv de prevederile art. 9.3 sau 9.4 din contract.

Procedând la analizarea fiecărei categorii de prejudicii solicitate, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește costurile cu personalul activ, respectiv compensațiile celor 1635 angajați disponibilizați ulterior suspendării contractului, că pentru perioada septembrie- decembrie 2010 au fost depuse la dosar liste ale angajaților implicați în furnizarea serviciilor, statele de plată aferente personalului concediat, notificările emise conform art. 69 alin. (2) Codul muncii cu privire la concedierile colective și deciziile de concediere individuale.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în apel de către expertul contabil D., rezultă că au fost identificați 1633 angajați (dintre cei 1635 menționați de reclamantă), care au fost disponibilizați în perioada septembrie- decembrie 2010, fiind achitate de către apelanta reclamantă salarii compensatorii în cuantum de 1.602.102 RON, la care se adaugă contribuțiile sociale achitate în cuantum de 509.404 RON, cuantumul total al prejudiciului fiind de 2.111.506 RON.

Curtea a constatat că acest prejudiciu a fost calculat de către expert în urma analizării documentelor de evidență contabilă, documente de prelucrare contabilă corespunzătoare perioadei septembrie - decembrie 2010, notificarea nr. x/05.11.2010 transmisă ANOFM, deciziile de încetare a contractelor de muncă, listele pentru plata salariilor compensatorii. De asemenea, s-a procedat la verificarea prin sondaj, la solicitarea apelantei pârâte CNPR S.A., a unui număr de 516 șoferi și 908 agenți transport valori, individual pentru fiecare persoană înscrisă în lista personalului disponibilizat, funcția pe care a fost angajat (direct/indirect, activ/inactiv), precum și concordanța dintre personalul disponibilizat cu evidența personalului care a lucrat pe una dintre cele 207 mașini scoase din folosință la data suspendării contractului cu CNPR.

În urma acestor verificări, s-a constatat că toate persoanele verificate s-au regăsit integral în lista personalului disponibilizat care a lucrat pentru contractul cu CNPR, fapt dovedit prin verificarea listei cu ordinele de deplasare ce poartă ștampila CNPR și semnături conform cerinței formularului.

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat ca nefondată susținerea apelantei pârâte CNPR S.A. în sensul că personalul direct/indirect ar fi lucrat și pentru alte contracte comerciale, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de către expertul contabil D. rezultând contrariul.

S-a constatat astfel de către instanța de apel, contrar celor reținute de prima instanță, că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale în privința sumei de 2.111.506 RON, reprezentând compensații acordate celor 1633 angajați disponibilizați în perioada septembrie- decembrie 2010 plus contribuțiile sociale achitate, prejudiciul fiind unul cert.

S-a considerat a fi de asemenea îndeplinită și condiția legăturii de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta ilicită, având în vedere că toți cei 1633 angajați au fost folosiți în derularea contractului încheiat de apelanta reclamantă A. cu apelanta pârâtă CNPR S.A., suspendat din culpa acesteia din urmă, astfel încât apelanta reclamantă a procedat la disponibilizarea personalului angajat în executarea contractului, achitând în mod corespunzător compensații și contribuții sociale.

În privința costurilor cu personalul inactiv pentru perioada imediat următoare suspendării contractului, instanța de apel a apreciat ca fiind fondată susținerea apelantei pârâte în sensul că aceasta poate fi obligată doar la plata cheltuielilor salariale (tichete masă, venit brut, contribuții sociale, cheltuieli cu salariile) aferente lunii septembrie 2010, respectiv perioadei imediat următoare suspendării contractului, în considerarea perioadei de termen de preaviz pentru desființarea contractului de muncă din motive neimputabile angajatului, conform art. 73 din Codul muncii.

Împrejurarea că apelanta reclamantă a decis ca personalul să rămână la dispoziția sa și pentru perioada octombrie - decembrie 2010, achitând acestora în continuare drepturi salariale, s-a considerat că nu poate fi imputată apelantei pârâte; Curtea constatând și că apelanta reclamantă nu a oferit nicio explicație pentru care a hotărât să țină în continuare la dispoziția sa personalul în activitate.

În acest sens, au fost avute în vedere dispozițiile art. 1086 din C. civ., conform cărora poate fi supus reparației numai prejudiciul care se găsește în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea obligației, deci numai ceea ce este o consecință necesară și directă a neexecutării obligației.

În aceeași ordine de idei, Curtea a apreciat și că deși creditorul obligației are dreptul de-a opta între a solicita rezilierea contractului cu daune interese și invocarea excepției de neexecutare cu daune interese, în condițiile în care optează pentru invocarea excepției de neexecutare, acesta nu poate pretinde prejudicii mai însemnate decât cele ce ar fi putut fi obținute ca urmare a solicitării de reziliere a contractului.

De asemenea, s-a apreciat că apelanta nu poate fi obligată la plata diurnelor achitate de către apelanta reclamantă A. propriilor salariați, având în vedere că drept urmare a suspendării executării contractului, aceștia nu au mai efectuat deplasări astfel încât să beneficieze de diurne.

Referitor la costurile de logistică (rate de leasing, comisioane de închidere anticipată a contractelor de leasing și prime de asigurare), Curtea a constatat că în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că acestea nu pot fi imputate pârâtei CNPR S.A., întrucât nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a apelantei pârâte și sumele de bani solicitate cu titlu de prejudiciu.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 1086 din C. civ., conform cărora poate fi supus reparației numai prejudiciul care se găsește în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea obligației, deci numai ceea ce este o consecință necesară și directă a neexecutării obligației.

Astfel, achitarea ratelor de leasing și a primelor de asigurare, precum și a comisioanelor de închidere anticipată nu a fost determinată de neexecutarea de către apelanta pârâtă a propriilor obligații, ci de încheierea contractului de leasing, respectiv a celor de asigurare între apelanta reclamantă și respectivele societăți de leasing/asigurare.

De asemenea, contrar susținerilor apelantei reclamante, Curtea nu a considerat irelevant faptul că drept urmare a achitării sumelor de bani menționate anterior, aceste autovehicule au intrat în patrimoniul său, ceea ce face ca prejudiciul imputat să nu fie unul cert, din moment ce valoarea patrimonială a sumelor de bani achitate a fost înlocuită cu valoarea autovehiculelor dobândite în proprietate de către apelanta reclamantă.

Totodată, Curtea a constatat că este întemeiat și ultimul capăt de cerere, dispunând obligarea pârâtei reclamante CNPR S.A. la plata către reclamanta pârâtă A. a dobânzii legale aferentă sumei de 4.742.600 RON, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a debitu