ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139/F din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011, pe care o menținut-o. A obligat petentul să plătească părții interesate S.T. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat. A reținut instanța că petentul T.I.

a formulat plângere împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011 și a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând, în esență, că au fost formulate mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar, iar procurorul nu a efectuat niciun act de cercetare și nu au fost audiați martori, deși s-a solicitat audierea executorului judecătoresc M.M.I. ce nu a mai fost audiat. A mai susținut că nu s-au efectuat cercetări în vederea stabilirii veridicității contractului de închiriere depus și nu a fost audiată proprietara acelui spațiu și că numita T.S. nu este adevărata moștenitoare.

Prin rezoluția nr. 647/P/2011 din data de 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.T., avocat în cadrul Baroului Brașov și M.M.l., executor judecătoresc, relativ la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C. pen., reținându-se că faptele reclamate nu există. În considerentele rezoluției, s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 7587 din 9 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T.S. împotriva pârâților T.I. și L., s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu de locuință, s-a constatat refuzul pârâților în acest sens și s-a hotărât evacuarea acestora din locuința situată în Brașov, str. L., dacă nu respectă obligația impusă de instanță.

Deoarece petentul și soția acestuia nu s-au conformat hotărârii instanței, prin încheierea din data de 13 decembrie 2010, Judecătoria Brașov a admis cererea de încuviințare a executării silite având ca obiect titlul executoriu reprezentat de sentința civilă menționată și la data de 02 martie 2011 s-a procedat la evacuarea silită a petentului și soției sale din imobil, la inventarierea bunurilor existente în locuință și lăsarea acestora în custodia numitei T. prin mandatar S.T., cu obligația pentru petent și soția sa de a le ridica în termen de 5 zile, în caz contrar, urmând a fi depozitate într-un alt spațiu, pe cheltuiala lor. Petentul a considerat că mandatarul proprietarei, S.T., și executorul judecătoresc M.M.I.

au abuzat de funcțiile lor, fie prin utilizarea unor înscrisuri falsificate cu care au indus în eroare completul de judecată, reușind să transforme un proces de schimb obligatoriu de locuință într-unui de evacuare, că au fost ignorate contestațiile la executare pe care le-a formulat, au refuzat citirea unor înscrisuri invocate în apărare. Procurorul a constatat că faptele reclamate nu există, că nu sunt indicii de plăsmuire a unui înscris de către avocatul S.T. și că celelalte aprecieri reprezintă considerați personale ale petentului. Prin rezoluția 947/H-2/2011 din data de 26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a constatat că plângerea este neîntemeiată, soluția dată este conformă cu art. 203 C. proc.

pen. și în mod corect s-a apreciat că în speță nu sunt incidente textele legale menționate în cauză. În considerente, s-a reținut că din moment ce prin sentința civilă nr. 7587/2010 a Judecătoriei Brașov s-a reținut că numita T.S. este proprietara imobilului situat în Brașov, str. L., nu se impune verificarea autenticității presupușilor moștenitori pe care avocatul S.T. îi reprezintă și nu este relevantă audierea proprietarei imobilului situat în str. C., de vreme ce prin dispozitivul sentinței s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu, iar petentul poate exercita folosința asupra acestui imobil de îndată, în temeiul contractului de închiriere încheiat în condițiile legii cu proprietarul acestui spațiu, numita W.Ș.H., la 20 septembrie 2009. Instanța de fond a constatat că raportat la starea de fapt, petentul contestă dreptul de proprietate al numitei T.R.

și moștenitorilor acesteia, a împrejurării că procura judiciară prin care T.H.A. și S.M.I.L. l-au împuternicit pe avocatul S.T. să-i reprezinte în instanțe este falsă, deoarece nu are număr de înregistrare, data și numele în clar a persoanei care semnează pentru conformitate, că proprietarii au primit despăgubiri pentru acest imobil și din România și din Germania. Împrejurarea că proprietarii doresc sau nu să locuiască în acest imobil este complet lipsită de relevanță, fiind o chestiune ce ține de atributele dreptului de proprietate.

Actele utilizate în cadrul proceselor civile nu pot face obiectul cauze penale, nici calitatea de proprietar a numiților T., nici autenticitatea procurii, singura problemă ce poate fi abordată fiind aceea a existenței indiciilor de comitere a vreunei infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată referitoare la contractul de închiriere încheiat în favoarea petentului și soției sale privind spațiul situat în Brașov, str. C., uz de fals cu privire la acest contract și abuz în serviciu de către executorul judecătoresc. În acest context, a constatat instanța de fond că în speță nu există indicii de comitere a vreunui fals de către avocatul S.T., la dosarul de urmărire penală fiind depus originalul contractului de închiriere încheiat în beneficiul petentului, iar cu privire la executorul judecătoresc, a constatat că activitatea acestuia se circumscrie dispozițiilor legale în materie, fiind specifică executorului judecătoresc.

Curtea de Apel Brașov constatând că rezoluția atacată este legală și temeinică și, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul T.I. La data de 03 ianuarie 2012, nemulțumit de această hotărâre, petentul T.I. a formulat recurs împotriva sentinței menționate, solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea plângerii cu consecința trimiterii în judecată a intimaților T.S. și M.M.I., arătând că au fost formulate mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar care nu a fost corect soluționat. Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este inadmisibil. Astfel, Curtea de Apel Brașov, față de noile dispoziții legale menționate mai sus, a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă”. Astfel, în noua reglementare a art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europeane a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual penale.

Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare. Astfel, față de cele menționate anterior, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul declarat de petentul T.I., conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.I. împotriva sentinței penale nr. 139/F din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent T.I. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 408,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul S.T. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai 2012.