ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1433/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 139/F din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul T.I.

împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la

data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011, pe care o menținut-o. A obligat

petentul să plătească părții interesate S.T. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare reprezentând onorariu de avocat.

A reținut instanța că petentul T.I. a formulat

plângere împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată

la data de 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 647/P/2011 și a solicitat infirmarea

acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând, în esență, că au fost formulate

mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar, iar procurorul nu a

efectuat niciun act de cercetare și nu au fost audiați martori, deși s-a solicitat

audierea executorului judecătoresc M.M.I. ce nu a mai fost audiat. A mai susținut

că nu s-au efectuat cercetări în vederea stabilirii veridicității contractului de

închiriere depus și nu a fost audiată proprietara acelui spațiu și că numita T.S.

nu este adevărata moștenitoare.

Prin rezoluția nr. 647/P/2011 din data

de 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de S.T., avocat în cadrul Baroului Brașov și M.M.l.,

executor judecătoresc, relativ la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de

fals, prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C. pen., reținându-se că faptele

reclamate nu există.

În considerentele rezoluției, s-a arătat,

în esență, că prin sentința civilă nr. 7587 din 9 iunie 2010 pronunțată de Judecătoria

Brașov a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T.S. împotriva pârâților T.I.

și L., s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu de locuință, s-a constatat refuzul

pârâților în acest sens și s-a hotărât evacuarea acestora din locuința situată în

Brașov, str. L., dacă nu respectă obligația impusă de instanță.

Deoarece petentul și soția acestuia nu

s-au conformat hotărârii instanței, prin încheierea din data de 13 decembrie 2010,

Judecătoria Brașov a admis cererea de încuviințare a executării silite având ca

obiect titlul executoriu reprezentat de sentința civilă menționată și la data de

02 martie 2011 s-a procedat la evacuarea silită a petentului și soției sale din

imobil, la inventarierea bunurilor existente în locuință și lăsarea acestora în

custodia numitei T. prin mandatar S.T., cu obligația pentru petent și soția sa de

a le ridica în termen de 5 zile, în caz contrar, urmând a fi depozitate într-un

alt spațiu, pe cheltuiala lor.

Petentul a considerat că mandatarul proprietarei,

S.T., și executorul judecătoresc M.M.I. au abuzat de funcțiile lor, fie prin utilizarea

unor înscrisuri falsificate cu care au indus în eroare completul de judecată, reușind

să transforme un proces de schimb obligatoriu de locuință într-unui de evacuare,

că au fost ignorate contestațiile la executare pe care le-a formulat, au refuzat

citirea unor înscrisuri invocate în apărare.

Procurorul a constatat că faptele reclamate

nu există, că nu sunt indicii de plăsmuire a unui înscris de către avocatul S.T.

și că celelalte aprecieri reprezintă considerați personale ale petentului.

Prin rezoluția 947/H-2/2011 din data de

26 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a constatat că plângerea

este neîntemeiată, soluția dată este conformă cu art. 203 C. proc. pen. și în mod

corect s-a apreciat că în speță nu sunt incidente textele legale menționate în cauză.

În considerente, s-a reținut că din moment

ce prin sentința civilă nr. 7587/2010 a Judecătoriei Brașov s-a reținut că numita

T.S. este proprietara imobilului situat în Brașov, str. L., nu se impune verificarea

autenticității presupușilor moștenitori pe care avocatul S.T. îi reprezintă și nu

este relevantă audierea proprietarei imobilului situat în str. C., de vreme ce prin

dispozitivul sentinței s-a dispus efectuarea schimbului obligatoriu, iar petentul

poate exercita folosința asupra acestui imobil de îndată, în temeiul contractului

de închiriere încheiat în condițiile legii cu proprietarul acestui spațiu, numita

W.Ș.H., la 20 septembrie 2009.

Instanța de fond a constatat că raportat

la starea de fapt, petentul contestă dreptul de proprietate al numitei T.R. și moștenitorilor

acesteia, a împrejurării că procura judiciară prin care T.H.A. și S.M.I.L. l-au

împuternicit pe avocatul S.T. să-i reprezinte în instanțe este falsă, deoarece nu

are număr de înregistrare, data și numele în clar a persoanei care semnează pentru

conformitate, că proprietarii au primit despăgubiri pentru acest imobil și din România

și din Germania.

Împrejurarea că proprietarii doresc sau

nu să locuiască în acest imobil este complet lipsită de relevanță, fiind o chestiune

ce ține de atributele dreptului de proprietate.

Actele utilizate în cadrul proceselor civile

nu pot face obiectul cauze penale, nici calitatea de proprietar a numiților T.,

nici autenticitatea procurii, singura problemă ce poate fi abordată fiind aceea

a existenței indiciilor de comitere a vreunei infracțiuni de fals material în înscrisuri

sub semnătură privată referitoare la contractul de închiriere încheiat în favoarea

petentului și soției sale privind spațiul situat în Brașov, str. C., uz de fals

cu privire la acest contract și abuz în serviciu de către executorul judecătoresc.

În acest context, a constatat instanța

de fond că în speță nu există indicii de comitere a vreunui fals de către avocatul

S.T., la dosarul de urmărire penală fiind depus originalul contractului de închiriere

încheiat în beneficiul petentului, iar cu privire la executorul judecătoresc, a

constatat că activitatea acestuia se circumscrie dispozițiilor legale în materie,

fiind specifică executorului judecătoresc.

Curtea de Apel Brașov constatând că rezoluția

atacată este legală și temeinică și, potrivit art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul T.I.

La data de 03 ianuarie 2012, nemulțumit

de această hotărâre, petentul T.I. a formulat recurs împotriva sentinței menționate,

solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea

plângerii cu consecința trimiterii în judecată a intimaților T.S. și M.M.I., arătând

că au fost formulate mai multe plângeri ce au fost reunite în cadrul unui dosar

care nu a fost corect soluționat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

admisibilității căii de atac a recursului, în fața Înaltei Curți, în raport de obiectul

cauzei, de prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. astfel cum

a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul este inadmisibil.

Astfel, Curtea de Apel Brașov, față de

noile dispoziții legale menționate mai sus, a pronunțat o hotărâre definitivă, decizie

ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă”. Astfel, în noua reglementare

a art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale

ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul

pronunțării. Textul modificat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie

o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului

la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2

din Protocolul nr. 7 al Convenției Europeane a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziția

menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în materie penală, dar

face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la toate chestiunile procesual

penale. Față de noile modificări, sentințele întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

pronunțate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței,

anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive

în momentul pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, față de cele menționate anterior,

urmează a fi respins, ca inadmisibil, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție,

recursul declarat de petentul T.I., conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul T.I. împotriva sentinței penale nr. 139/F din 16 decembrie 2011 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent T.I. la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei

de 408,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul S.T.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai

2012.