ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1050/2011

Asupra

recursului de față în baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

în temeiul art. 29 alin. ultim din Legea nr. 47/1992,

republicată a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de

petiționarul A.I.

În temeiul

art. 278/1 alin. (8), lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva ordonanței din data de 19

ianuarie 2009 a Parchetului de

pe lângă

Curtea de Apel București, dispusă în dosarul nr. 1485/P/2008 și

a

rezoluției din data de 23 februarie 2009 a procurorului General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București dispusă în dosarul nr. 201/II/2/2009.

Analizând

conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a

reținut că, prin Ordonanța din data de

19

ianuarie 2009, din Dosarul nr. 1485/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel

București a dispus, în temeiul art. 228, alin. (6), C. proc. pen., raportat la

art.10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii A.I. și A.A.I., pentru infracțiunea de distrugere a unor obiective

și însușirea unor bunuri, prevăzută de art. 359 C. pen., cu disjungerea cauzei,

în temeiul art.38 C. proc. pen., și declinarea competenței, în temeiul art. 42 C.

proc. pen., raportat la art. 30 alin. (1), lit. a), C. proc. pen. și la art. 25,

C. proc. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului

IV,

București, pentru continuarea cercetărilor penale față de

aceeași făptuitori, cu privire la infracțiunile de distrugere, prev. de art. 217

C. pen., de distrugere calificată, prev. de art. 218 C. pen.,

și de tulburarea de posesie, prev. de art. 220 C.

pen.

Împotriva

acesteia petentul-făptuitor A.I. a formulat plângere la prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, prin Rezoluția din data

de 23 februarie 2009 din Dosarul nr. 201/II/2/2009, a respins-o, ca

neîntemeiată.

Totodată,

Curtea a reținut că, în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate ale

art. 217 alin. (4), art. 218 alin. (3) și art. 220 C. proc. pen., precum și a

art. 359 alin. (5), C. pen., petentul-făptuitor nu a indicat normele din legea

fundamentală încălcate de dispozițiile dreptului material și procesual, pe care

doar Ie-a enumerat, fără a arăta motivele, ori, potrivit art. 29 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992, partea care invocă excepția de neconstituționalitate are

obligația de a-și prezenta punctul de vedere.

Simpla

susținere a neconstituționalității unor texte legale, fără a fi indicate, cel

puțin, normele constituționale încălcate și fără o motivare succintă și

coerentă, nu poate constitui un temei serios pentru declanșarea unui control

riguros și eficient exercitat de Curtea Constituțională.

Soluția de

neîncepere a urmăririi penale, pentru infracțiunea de distrugere a unor

obiective și însușirea unor bunuri, prevăzute de art. 359, C. pen., care atrage

competența curții de apel, potrivit art. 28/1 alin. (1), lit. a

1

, C.

proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, a fost apreciată ca fiind

legală

și temeinică.

S-a

constatat, totodată că, între părți există o situație conflictuală privind

imobilul situat în București, sectorul

IV,

București,

care nu conducea, nicidecum, la comiterea unor infracțiuni contra păcii și

omenirii.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs

petiționarul A.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub

aspectul

greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul

din data de 17 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul petiționar A.I. împotriva

sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public

au fost consemnate

în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar A.I.

împotriva sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel

București, secția

I p

enală, este inadmisibil pentru următoarele

considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010

"

Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 a

fost pronunțată de

Curtea de Apel București în calitate de instanță de

fond fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen.,

împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs

solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în

cauză în raport și cu

principiul unicității exercitării căilor de atac

decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate recursul în cauză se va

respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a)

teza a ll-a C. proc. pen.

cu consecința obligării petiționarului

potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 300 lei cheltuieli

judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar A.I. împotriva

sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie

2011.