ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2166/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel

București, secția I penală a respins, în temeiul art. 29 alin. ultim din Legea nr.

47/1992, republicată, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

petentul-făptuitor A.I.

Totodată, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea împotriva

ordonanței nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 201/II/2/2009 a

procurorului general al acestui parchet, formulată de petentul făptuitor A.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

petentul - făptuitor a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

în sumă de 700 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că prin ordonanța nr. 1485/P/2008 din 19 ianuarie 2009,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de făptuitorii A.I. și A.A.I. pentru infracțiunea de distrugere a

unor obiective și însușirea unor bunuri prevăzute de art. 359 C. pen.

În temeiul art. 38, art. 42 raportat la art. 30

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., cauza a fost disjunsă

și soluționarea ei declinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

București în vederea continuării cercetărilor penale față de aceeași făptuitori

cu privire la infracțiunile de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.,

distrugere calificată prevăzută de art. 218 C. pen., tulburare de posesie

prevăzută de art. 220 C. pen.

Plângerea formulată de petent împotriva

acestei ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 201/II/2/2009

din 23 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

Examinând plângerea cu care a fost investită

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., Curtea de Apel București a

verificat rezoluția atacată și a constatat că aceasta este legală și temeinică,

cu atât mai mult cu cât soluția procurorului este favorabilă petiționarului,

iar acesta nu a formulat motive de critică concrete și coerente împotriva ei.

În ceea ce privește excepțiile de necompetență

ale art. 217 alin. (4), art. 218 alin. (3) și art. 220 C. proc. pen., prima

instanță a constatat că petiționarul nu a arătat care sunt normele

constituționale încălcate de dispozițiile dreptului material și procesual, iar

acestea din urmă nu au nici o relevanță asupra fondului cauzei, nefiind,

astfel, îndeplinite cerințele art. 29 alin. (4) și, respectiv, alin. (1) al

aceluiași text al Legii nr. 47/1992.

În ceea ce privește excepția de

neconstituționalitate a art. 359 alin. (5) C. pen. (care, de altfel, nu are

decât trei alineate), adică a infracțiunii pentru care persoanele vătămate au

solicitat tragerea la răspundere penală a petentului-făptuitor, instanța a

constatat că acesta din urmă nu a oferit nici o explicație în legătură cu

pretinsa neconstituționalitate a acestui text și nici asupra modului în care

intră în coliziune cu normele din Legea fundamentală.

În consecință, instanța a respins atât cererea

de sesizare a Curții Constituționale, cât și plângerea petiționarului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a

declarat recurs petiționarul A.I., susținând că aceasta este nelegală și

netemeinică.

Petiționarul a susținut că sentința este

lovită de nulitate întrucât completul care a pronunțat-o a fost recuzat. A mai

arătat că nu a avut acces la dosar și nu a constatat vreo preocupare din partea

organelor judiciare de a stabili adevărul în cauză.

Verificând hotărârea atacată prin prisma

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că aceasta este legală și temeinică.

Judecând plângerea, instanța de fond a

verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că

aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate și dispozițiilor legale

în materie.

În cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de distrugere a unor obiective și însușirea unor

bunuri prevăzută de art. 359 C. pen., astfel că, existând o cauză care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, procurorul a dispus, în mod

întemeiat, neînceperea urmăririi penale.

Infracțiunea prevăzută de art. 359 C. pen.

este incriminată în C. pen. în titlul privind infracțiunile contra păcii și

omenirii, iar obiectul juridic al acestei infracțiuni presupune relațiile

sociale referitoare la protejarea obiectivelor și valorilor prin a căror

distrugere, în timp de război, se aduc prejudicii colectivității umane.

Aspectele reclamate și care au făcut

obiectul Dosarului penal nr. 1485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București se referă la distrugerea de către A.I. și A.A.I. a imobilului

situat în București, și la construirea altuia pe terenul proprietatea

persoanelor vătămate D.F. și D.O., fără acordul acestora.

Soluția instanței de fond fiind legală și

temeinică, criticile formulate de petent cu privire la aceste aspecte vor fi

respinse ca nefondate.

Înalta Curte constată nefondate și criticile

referitoare la nulitatea sentinței recurate întrucât cererile succesive

formulate de petent de recuzare a judecătorului, grefierului și procurorului

cauzei au fost respinse prin încheierile din 22 iunie 2009, 20 octombrie 2009

ale Curții de Apel București, astfel că nu există motive de incompatibilitate

care să conducă la casarea hotărârii.

Cât privește lipsa accesului la dosar

reclamată de petent, aceasta nu constituie motiv de casare și, de altfel nici

nu este probată, petentul depunând la dosar toate înscrisurile de care a

înțeles să se folosească în susținerea plângerii sale.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de petent în fața instanței de fond, Înalta Curte

constată că aceasta a fost temeinic examinată de Curtea de Apel București, prin

raportare la cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Petiționarul nu a arătat în ce constă

neconstituționalitatea textelor de lege, care sunt dispozițiile Constituției

pretins încălcate de aceste texte și care este relevanța acestora din urmă

asupra modului de rezolvare a pricinii atâta timp cât ele se referă la

instituția trecerii unor acte de cercetare penală de la procuror la organele

poliției judiciare (art. 217 alin. (4) C. proc. pen.), la modalitățile de

exercitare a supravegherii de către procuror (art. 218 alin. (3) C. proc. pen.),

la instituția infirmării de către procuror a actelor sau măsurilor procesuale

nelegale ale organului de urmărire penală (art. 220 C. proc. pen.).

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a

respins cererea petiționarului privind sesizarea Curții Constituționale cu

privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentul A.I. este nefondat și, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va

respinge ca atare.

În timpul judecării recursului, recurentul

petiționar a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale,

invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 303 C. proc.

civ. care, în opinia sa „intră în coliziune grea” cu prevederile Legii

fundamentale.

Înalta Curte constată că dispozițiile invocate

nu au nici o legătură cu soluționarea recursului, neavând nici o relevanță asupra

fondului cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele legale de sesizare a

Curții Constituționale astfel cum sunt ele statuate în dispozițiile art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, în calea de atac cu privire la

dispoziția de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu

o excepție de neconstituționalitate nu este permisă invocarea unei alte

excepții de neconstituționalitate întrucât instituțiile de drept sunt folosite

arbitrar și abuziv, dovedindu-se formalismul cererilor și excepțiilor invocate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în

temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale va respinge ca inadmisibilă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile art. 303 alin. (5) C. proc.

civ.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

303 alin. (5) C. proc. civ.

Cu recurs.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

A.I. împotriva sentinței penale nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la 200 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie

2010.