ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2010

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 32 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva Ordonanței nr. 1148/P/2009 din 6 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Ordonanței nr. 1555/II/2/2009 din 6 octombrie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet, formulată de petenții persoane vătămate Ș.A., S.M. și S.T. În temeiul art. 193 alin. ultim, cererea formulată de petenții persoane vătămate de obligare a intimaților făptuitori la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În baza aceluiași text de lege, petenții persoane vătămate au fost obligați să plătească intimaților făptuitori M.C.-V. și M.L.-C. sume de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., fiecare petent a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 1148/P/2009 din 11 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228, alin. (6), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1), lit. d), C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii M.C.-V., cu privire la infracțiunile de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., și de lovire sau alte violențe în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, M.L.-C., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, și Z.T., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, precum și cu disjungerea, în temeiul art. 38, C. pen., raportat la art. 45, C. proc.

pen., și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului III, București, în vederea efectuării de cercetări penale față de făptuitorul Z.T. și autorii necunoscuți, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen. Persoanele vătămate Ș.A., S.M. și S.T. au formulat, în termen legal, plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția din data de 6 octombrie 2009, din Dosarul nr. 1555/II/2/2009. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoanele vătămate au formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., la instanță, susținând că în mod greșit procurorii au stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., sub aspectul laturii obiective, motivat de faptul că situația juridică a imobilului este neclară, prin existența a două titluri de proprietate, astfel că întocmirea formelor de publicitate de către făptuitori creează aparența de drept, însă a fost ignorată posesia pe care au exercitat-o continuu, neîntrerupt, netulburat, pașnic, public și sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani, terenul fiind delimitat. Au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor, cu trimiterea cauzei procurorului, pentru a începe urmărirea penală împotriva făptuitorilor M.C.-V., M.L.-C.

și Z.T., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen. Instanța de fond a apreciat că în cauză nu a existat situația premisă necesară întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, și anume însăși posesia exercitată de petenții-persoane vătămate. De asemenea, pe latură obiectivă, acțiunea de pătrundere pe teren a făptuitorilor M.C.-V. și Z.T. s-a făcut în baza unui titlu legitim, care i-a îndreptățit să creadă că suprafața de teren respectivă le aparține, astfel că, în egală măsură, pe latură subiectivă, nu există intenția făptuitorilor M.C.-V. și Z.T. de a ocupa, fără drept, imobilul. În ceea ce privește pe făptuitorul M.L.-C., care nu are calitatea de coproprietar, Curtea a apreciat că lipsește intenția, atâta timp cât acesta a avut reprezentarea că pătrunde pe terenul aflat în proprietatea făptuitorului M.C.-V., sora sa.

Referitor la infracțiunea de lovire sau alte violențe, în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen., pentru care persoanele vătămate au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.C.-V., Curtea a constatat că nu există nici o probă din care să rezulte că acesta a exercitat acte de violență asupra vreuneia dintre persoanele vătămate, astfel că temeiul corect al soluției de neîncepere a urmăririi penale pentru această infracțiune erau disp. art. 10, alin. (1), lit. a), C. proc. pen., respectiv fapta nu există în materialitatea sa, și nu disp. art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., însă nu poate fi ușurată situația juridică a făptuitorului în calea de atac exercitată doar de persoana vătămată.

În consecință, în temeiul art. 278 1 , alin. (8), lit. a), C. proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de persoanele vătămate. Prin recursul declarat în termen legal, recurentele petiționare au criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate, invocându-se cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. S-a susținut că instanța a apreciat greșit asupra dovezilor administrate în cauză și din care rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 220 C. pen. Totodată, s-a învederat că petiționarele nu au formulat plângere penală împotriva lui M.C.-V. și Z.T. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., astfel că pronunțarea de către procuror a unei soluții cu privire la această faptă, este nelegală.

S-a criticat și modul de obligare a petiționarelor la plata cheltuielilor de judecată către intimații făptuitori M.C.-V. și M.L.-C. S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Instanța de fond a examinat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor prezentate de părți în fața sa, în conformitate cu disp. art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constatând în mod just că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în Dosarul nr. 1148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și temeinică.

Instanța a examinat titlurile de proprietate ale persoanelor vătămate, schițele amplasamentelor, motivările hotărârilor civile pronunțate în cauză și a constatat că petentele nu au exercitat posesia asupra terenurilor în litigiu. Făptuitoarea M.C.-V. (avocat în cadrul Baroului B.) a acționat în baza aparenței unui drept asupra porțiunii de teren în litigiu, atâta timp cât la data întreprinderii demersurilor în vederea împrejmuirii suprafeței nu era stabilit cine este de fapt titularul dreptului de proprietate, niciunul dintre cele două titluri de proprietate nefiind anulat. Aceleași considerente au legitimat și acțiunile întreprinse de făptuitorii Z.T. și M.L.-C., astfel că în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 220 C. pen.

și față de aceștia. Este adevărat că în plângerea penală formulată, petiționarele îl acuză numai pe Z.T. de recurgerea la acte de agresiune fizică. Faptul că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M.C.-V. și pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., faptă în legătură cu care nu există plângere prealabilă, se datorează împrejurării că procurorul a examinat conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 220 C. pen. și în forma sa agravată prevăzută de alin. (2) C. pen. și care absoarbe și infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. Persoanele vătămate - petiționare au fost obligate în mod judicios la plata cheltuielilor judiciare către intimații făptuitori, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

Întrucât hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de desființare a acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de petente, în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarele Ș.A., S.M. și S.T. împotriva Sentinței penale nr. 32 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentele petiționare la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2010.