ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2010

Asupra recursurilor

de față:

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 din 5 februarie

2010, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea

împotriva Ordonanței nr. 1148/P/2009 din 6 octombrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a Ordonanței nr. 1555/II/2/2009 din 6

octombrie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet, formulată de

petenții persoane vătămate Ș.A., S.M. și S.T.

În temeiul art. 193

alin. ultim, cererea formulată de petenții persoane vătămate de obligare a

intimaților făptuitori la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca

neîntemeiată.

În baza aceluiași

text de lege, petenții persoane vătămate au fost obligați să plătească

intimaților făptuitori M.C.-V. și M.L.-C. sume de 2000 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 192

alin. (2) și (4) C. proc. pen., fiecare petent a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 1148/P/2009 din 11

septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în

temeiul art. 228, alin. (6), C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1), lit.

d), C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii M.C.-V., cu

privire la infracțiunile de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1),

C. pen., și de lovire sau alte violențe în varianta simplă, prev. de art. 180,

alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub

aspectul laturii obiective, M.L.-C., pentru infracțiunea de tulburare de

posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, și Z.T., pentru

infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen.,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive sub aspectul laturii

obiective, precum și cu disjungerea, în temeiul art. 38, C. pen., raportat la

art. 45, C. proc. pen., și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului III, București, în vederea efectuării de cercetări penale față de

făptuitorul Z.T. și autorii necunoscuți, pentru infracțiunea de lovire sau alte

violențe, în varianta simplă, prev. de art. 180, alin. (1), C. pen.

Persoanele vătămate

Ș.A., S.M. și S.T. au formulat, în termen legal, plângere la Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a respins-o, ca

neîntemeiată, prin rezoluția din data de 6 octombrie 2009, din Dosarul nr.

1555/II/2/2009.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, persoanele vătămate au formulat plângere, în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., la instanță, susținând că în mod

greșit procurorii au stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220, alin. (1), C. pen.,

sub aspectul laturii obiective, motivat de faptul că situația juridică a

imobilului este neclară, prin existența a două titluri de proprietate, astfel

că întocmirea formelor de publicitate de către făptuitori creează aparența de

drept, însă a fost ignorată posesia pe care au exercitat-o continuu,

neîntrerupt, netulburat, pașnic, public și sub nume de proprietar, timp de

peste 30 de ani, terenul fiind delimitat.

Au solicitat

admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor, cu trimiterea cauzei

procurorului, pentru a începe urmărirea penală împotriva făptuitorilor M.C.-V.,

M.L.-C. și Z.T., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev. de art.

220, alin. (1), C. pen.

Instanța de fond a

apreciat că în cauză nu a existat situația premisă necesară întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, și anume

însăși posesia exercitată de petenții-persoane vătămate. De asemenea, pe latură

obiectivă, acțiunea de pătrundere pe teren a făptuitorilor M.C.-V. și Z.T. s-a

făcut în baza unui titlu legitim, care i-a îndreptățit să creadă că suprafața

de teren respectivă le aparține, astfel că, în egală măsură, pe latură

subiectivă, nu există intenția făptuitorilor M.C.-V. și Z.T. de a ocupa, fără

drept, imobilul. În ceea ce privește pe făptuitorul M.L.-C., care nu are

calitatea de coproprietar, Curtea a apreciat că lipsește intenția, atâta timp

cât acesta a avut reprezentarea că pătrunde pe terenul aflat în proprietatea

făptuitorului M.C.-V., sora sa.

Referitor la

infracțiunea de lovire sau alte violențe, în varianta simplă, prev. de art.

180, alin. (1), C. pen., pentru care persoanele vătămate au solicitat tragerea

la răspundere penală a făptuitorului M.C.-V., Curtea a constatat că nu există

nici o probă din care să rezulte că acesta a exercitat acte de violență asupra

vreuneia dintre persoanele vătămate, astfel că temeiul corect al soluției de

neîncepere a urmăririi penale pentru această infracțiune erau disp. art. 10,

alin. (1), lit. a), C. proc. pen., respectiv fapta nu există în materialitatea

sa, și nu disp. art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., însă nu poate fi

ușurată situația juridică a făptuitorului în calea de atac exercitată doar de

persoana vătămată.

În consecință, în

temeiul art. 278

1

, alin. (8), lit. a), C. proc. pen., Curtea a

respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de persoanele vătămate.

Prin recursul

declarat în termen legal, recurentele petiționare au criticat hotărârea

pronunțată pentru nelegalitate, invocându-se cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

S-a susținut că

instanța a apreciat greșit asupra dovezilor administrate în cauză și din care

rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 220

C. pen.

Totodată, s-a

învederat că petiționarele nu au formulat plângere penală împotriva lui M.C.-V.

și Z.T. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C.

pen., astfel că pronunțarea de către procuror a unei soluții cu privire la

această faptă, este nelegală.

S-a criticat și modul

de obligare a petiționarelor la plata cheltuielilor de judecată către intimații

făptuitori M.C.-V. și M.L.-C.

S-a solicitat

admiterea recursurilor, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

la prima instanță.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

Instanța de fond a

examinat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, precum și a înscrisurilor prezentate de părți în fața sa, în

conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., constatând

în mod just că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în

Dosarul nr. 1148/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

este legală și temeinică.

Instanța a examinat

titlurile de proprietate ale persoanelor vătămate, schițele amplasamentelor,

motivările hotărârilor civile pronunțate în cauză și a constatat că petentele

nu au exercitat posesia asupra terenurilor în litigiu.

Făptuitoarea M.C.-V.

(avocat în cadrul Baroului B.) a acționat în baza aparenței unui drept asupra

porțiunii de teren în litigiu, atâta timp cât la data întreprinderii

demersurilor în vederea împrejmuirii suprafeței nu era stabilit cine este de

fapt titularul dreptului de proprietate, niciunul dintre cele două titluri de

proprietate nefiind anulat.

Aceleași considerente

au legitimat și acțiunile întreprinse de făptuitorii Z.T. și M.L.-C., astfel că

în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 220 C. pen. și față de aceștia.

Este adevărat că în

plângerea penală formulată, petiționarele îl acuză numai pe Z.T. de recurgerea

la acte de agresiune fizică.

Faptul că procurorul

a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M.C.-V. și pentru

infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.,

faptă în legătură cu care nu există plângere prealabilă, se datorează

împrejurării că procurorul a examinat conținutul constitutiv al infracțiunii

prev. de art. 220 C. pen. și în forma sa agravată prevăzută de alin. (2) C.

pen. și care absoarbe și infracțiunea prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Persoanele vătămate -

petiționare au fost obligate în mod judicios la plata cheltuielilor judiciare

către intimații făptuitori, conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

Întrucât hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive de desființare a

acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de

petente, în conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.,

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarele Ș.A., S.M. și S.T. împotriva

Sentinței penale nr. 32 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentele

petiționare la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 septembrie 2010.