ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului

negativ de competență de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 648 R din 29 martie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat întrerupt

cursul justiției și în baza art. 29 pct. 5 lit. b) C. proc. pen. a fost

înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru stabilirea

instanței ce va continua judecata.

Pentru a pronunța

această soluție s-a constatat că prin sentința penală nr. 1463 din 28 octombrie

2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie împotriva părții vătămate S.A.

S-a constatat că

inculpatul e arestat în altă cauză.

În baza art. 346

alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată

împotriva inculpatului de partea civilă S.A.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 5 București, criticând-o ca netemeinică și nelegală și

solicitând condamnarea inculpatului L.R.

Prin decizia penală

nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 5 București.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Prin decizia penală

nr. 2329 din 18 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București formulat împotriva deciziei penale nr. 179/A din 16 septembrie 2011 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, a casat decizia și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București, întrucât în

hotărârea acesteia a fost preluată în totalitate motivarea primei instanțe,

fără o analiză critică a motivelor de apel formulate de Parchet.

În rejudecare,

Tribunalul București, prin decizia nr. 3/A din 08 februarie 2012, în baza art.

42 C. proc. pen. raportat la art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen. cu

referire la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, a dispus declinarea

soluționării căii de atac declarate de Parchet în favoarea Curții de Apel

București.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București, invocând dispozițiile art. 29 alin. (5) C. proc. pen. și solicitând

sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a și decis Curtea de

apel prin decizia penală nr. 648/R din 29 martie 2012 a secției a II-a penală.

Înalta Curte, constată

că în cauză nu sunt incidente dispozițiile privind întreruperea cursului

justiției, ci cele privind conflictul negativ de competență prevăzut de art. 43

alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) C. proc. pen.,

întrucât în cauză nu au fost emise opinii contradictorii la nivelul aceleiași

instanțe cu privire la competența de soluționare a cauzei, ci Tribunalul

București și Curtea de Apel București și-au declinat reciproc competența de a

soluționa calea de atac împotriva sentinței penale nr. 1463 din 28 octombrie

2010 a Judecătoriei Sectorului 5.

Înalta Curte constată

că hotărârea primei instanțe, sentința penală nr. 1463 din 28 octombrie 2010 a Judecătoriei

Sectorului 5 a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Prin această lege au fost

aduse modificări C. proc. pen. de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, așa cum este

cazul apelului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii,

respectiv tribunalul militar, în alte cauze decât cele privind infracțiuni pentru

care punerea în mișcare a acțiunii se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Aceste modificări au impus

inserarea în cadrul legii a unor dispoziții tranzitorii ce se regăsesc în art. 24.

Din examinarea acestor

norme tranzitorii rezultă că acestea se referă la trei chestiuni distincte: regimul

căilor de atac, competența organelor judiciare și recursul în interesul legii.

În privința căilor de

atac singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. 24, iar aceasta

stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute

de lege data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

În cauză, hotărârea primei

instanțe fiind anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, ea rămâne supusă

căilor de atac reglementate de lege la momentul pronunțării (apelul soluționat de

Tribunal și recursul soluționat de Curtea de apel).

Dispozițiile alin.

(4) din art. 24 conform cărora „în caz de desființare sau casare cu trimitere spre

rejudecare dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile”

sunt incidente doar în situația în care se derogă de la dispozițiile alin. (1) din

același articol, în sensul că este casată sau desființată și hotărârea primei instanțe,

în cazul în care se casează doar decizia pronunțată în apel, fiind incidente dispozițiile

art. 1 al art. 24 din Legea nr. 202/2010.

De aceea, Înalta Curte

de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, instanță căreia îi va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe inculpatul L.R., în favoarea Tribunalului București,

instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.