ÎCCJ, Decizia nr. 111/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 5 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul D.S. împotriva rezoluției nr. 166/P/2008 din 17 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică. A fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 24 aprilie

2009, prin sentința nr. 827, pronunțată în dosarul nr. 981/1/2009, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (13) C.

proc. pen. raportat la art. 278 alin. (3) C. proc. pen., a dispus trimiterea

plângerii formulată de petiționarul D.S. împotriva soluției emisă în dosarul

nr. 166/P/2009 procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare.

Verificările

efectuate au relevat că prin plângerea adresată conducerii Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.S. a solicitat „să se ia act că

statul Român prin Parchetul General (procuror A.I., O.V. și G.M.) a dispus

arestarea sa, prin acte pe care le consideră false și care au stat la baza

adopțiilor ilegale din dosarul nr. 7463/302/2005”.

Ulterior,

petentul a revenit cu o nouă plângere prin care a solicitat efectuarea de

cercetări atât față de procurorii anterior menționați, precum și față de

judecătorii care au soluționat dosarul nr. 7463/302/2005 al Judecătoriei

Sectorului 5 București și lucrătorii de poliție M.D. și M.I.

La

data de 24 august 2001, prin rechizitoriul nr. 90/P/2001 al Secției de

Combatere a Corupției și Criminalității Organizate (întocmit de procuror O.V.)

s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatului D.S. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin

sentința nr. 2315 din 8 iunie 2006, Judecătoria Sectorului 5 București

(judecător S.I.I.) a dispus condamnarea inculpatului D.S. (pentru faptele

reținute în actul de inculpare), precum și a celorlalți inculpați.

Tribunalul

București, secția I penală, prin decizia nr. 577/A din 25 septembrie 2007,

pronunțată de judecătorii M.D. și T.L., a admis apelurile declarate de

inculpații D.S., F.I.C., L.M. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 2315 din 8

iunie 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, a desființat în parte

sentința apelată și în fond, rejudecând, a încetat procesul penal cu privire la

inculpatul D.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 alin. (1) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De

asemenea, a încetat procesul penal cu privire la inculpații F.I.C., L.M. și B.G.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. și au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin

decizia nr. 132/R din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, (pronunțată de

judecătorii L.R., A.B.O. și S.E.) s-au respins, ca nefondate recursurile formulate

de inculpații B.G., L.M. și D.S. împotriva sentinței penale nr. 2315/2005 a

Judecătoriei Sectorului 5 București și a deciziei penale nr. 577/A/2007

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

La

data de 17 februarie 2009, prin rezoluția nr. 166/P/2009 a Secției de Urmărire

Penală și Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de I.A., O.V. și G.M. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, S.I.I. – judecător la Judecătoria Sectorului 5 București, T.L. și M.D. – judecători la Tribunalul București, L.R., A.B.O. și S.E. – judecători în cadrul Curții de Apel București,

precum și față de lucrătorii de poliție D.M. și M.I., cercetați sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și

art. 289 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

Împotriva

acestei soluții a formulat plângere petentul, aceasta fiind respinsă prin

rezoluția nr. 6503/3099/II/2/2009 din 24 iunie 2009 de procurorul șef al

Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că neînceperea urmăririi

penale dispuse de procuror este legală și temeinică.

Nemulțumit,

petentul s-a adresat cu plângere instanței supreme, solicitând desființarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de intimați.

Cu

privire la plângerea adresată instanței aceasta a reținut că este nefondată.

S-a

apreciat că petentul a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliție, a

magistraților procurori și judecători, care au instrumentat dosarul penal în

care a avut calitatea de inculpat și în care a fost condamnat în fond,

încetându-se procesul penal în apel pentru intervenirea prescripției,

considerând că cei implicați în instrumentarea acestei cauze penale, polițiști,

procurori și judecători au comis infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art.

264 C. pen. și art. 289 C. pen., or, actele premergătoare efectuate în cauză au

stabilit fără niciun dubiu că intimații și-au exercitat cu bună credință și

într-un cadru de deplină legalitate atribuțiunile conferite de lege, iar actele

și măsurile lor nu pot fi cenzurate decât prin folosirea căilor de atac

prevăzute de lege și nu prin plângeri penale, rezoluția atacată fiind legală și

temeinică, faptele reclamate în sarcina magistraților și lucrătorilor de

poliție neexistând în materialitatea lor.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive a existenței de date privind comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma legală invocată.

În

speță, procurorul sesizat prin plângerea petentului a efectuat, în etapa

actelor premergătoare, verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a

apreciat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând față

de intimați soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Verificând

actele dosarului se constată că nemulțumirile petentului, care au stat la

originea plângerii penale formulate, privesc modul de desfășurare și

soluționare a unei cauze în care a avut calitatea de inculpat.

Astfel,

conferind relevanță penală activității judiciare desfășurate de către intimați

petentul a solicitat tragerea acestora la răspundere penală.

Se

reține sub acest aspect că activitatea de interpretare și aplicare a legii

cauzelor repartizate spre instrumentare, judecată sau cercetare organelor

judiciare și dispunerea unor soluții nu pot să constituie prin ele însele infracțiuni,

chiar dacă nemulțumesc părțile din proces.

În

speță, intimații s-au limitat la a-și desfășura legal atribuțiile de serviciu

specifice funcțiilor deținute, iar criticile sau nemulțumirile părții trebuiau

să fie exprimate pe calea exercitării căilor de atac prevăzute de legea

procesuală, ce nu pot fi completate și cărora plângerea penală nu poate

substitui, neputând conduce la reformarea soluțiilor apreciate negativ de către

parte.

Așa

fiind, se constată că, atât soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă

de către procuror, cât și menținerea acesteia prin hotărârea recurată sunt

legale și temeinice, în sarcina intimaților neputându-se reține comiterea

vreunei fapte din sfera ilicitului penal, spre a fi angajată răspunderea penală

a acestora.

Se

constată, totodată, că prima instanță a dat o evaluare proprie justă

materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului, potrivit

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pronunțând o hotărâre legală,

temeinică și riguros argumentată.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul D.S. împotriva sentinței nr. 5 din 12

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5806/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.