ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4092/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4092/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 159 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petenții I.T. și I.I.I., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A.G., din București, sector 3, împotriva rezoluțiilor nr. 1252/P/2008 din 01

februarie 2010 și nr. 363/II/2/2010 din 12 martie 2010 date de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

Au fost menținute rezoluțiile

atacate.

În baza art. 192 alin. (2) și (4) C.

proc. pen., au fost obligați petenții la câte 50 lei fiecare, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr.

3164/2 din 09 aprilie 2010, petenții I.T. și I.I.I. au formulat plângere

împotriva rezoluțiilor nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 și nr. 363/II/2/2010

din 12 martie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

apreciindu-le ca netemeinice și nelegale.

În motivarea plângerii formulate,

petenții au arătat că au formulat plângere penală împotriva intimatei A.L.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., deoarece, aceasta

din urmă, a falsificat mențiunile cu privire la onorariu, precum și semnăturile

petenților, mențiuni cuprinse în contractul de asistență juridică între petenți

și Cabinetul Individual de Avocat A.P., în cadrul căruia își exercita profesia

intimata.

Petenții au mai arătat că nu ar fi

avut cunoștință despre această situație dacă, în cursul anului 2008, nu s-ar fi

pornit împotriva lor, dar și împotriva fraților acestora, numiții I.P. și I.V.,

care nici nu apăreau ca semnatari ai contractului de asistență juridică, o

procedură de executare silită prin care se încerca scoaterea la vânzare a unui

număr de patru apartamente, ce aparțineau celor patru frați - fiecare fiind

proprietar a câte unui bun imobil.

În drept, plângerea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

La prezenta cauză au fost atașate

dosarele în care s-au pronunțat rezoluțiile atacate.

Analizând actele și lucrările din

dosarul cauzei, Curtea a reșinut următoarele:

Prin rezoluția din 01 februarie 2010

dată în Dosarul nr. 1252/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata A.L.,

sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât, din

materialul probator, a rezultat că fapta sesizată nu există.

Prin rezoluția din 12 martie 2010

dată în Dosarul nr. 363/II/2/2010 al aceluiași parchet, în baza art. 278 C.

proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții I.T. și

I.I.I. împotriva soluției dată în Dosarul nr. 1252/P/2008.

Curtea a constatat că rezoluțiile

atacate sunt legale și temeinice, în considerarea următoarelor argumente:

La data de 07 august 2008, petenții

au formulat plângere penală împotriva intimatei A.L., avocat în cadrul Baroului

București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., arătând, în esență, că

semnăturile existente la rubrica „client” în subsolul contractului de asistență

juridică din 24 iunie 2003 nu au fost executate de persoanele cărora li se

atribuie, respectiv, petenții.

În cauză, au fost efectuate acte

premergătoare începerii urmăririi penale, rezultând următoarele:

În cursul anului 2003, frații I.T.,

I.I.I., I.P. și I.V. au inițiat demersuri, ce urmau să se desfășoare prin

avocat A.L., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a două

imobile - teren, în suprafață de 1.851 mp și, respectiv, 1.151 mp, situate în

București, sector 1, aparținând autorilor lor – unchi și, respectiv, mamă.

Pentru reglementarea raporturilor

juridice dintre părți s-a încheiat contractul de asistență juridică din 24

iunie 2003, contestat prin plângerea adresată procurorului, de către petenți,

sub aspectul autenticității semnăturilor executate la rubrica „client”.

Conform art. 1 din acest contract,

avocatul se obliga la „reprezentare, susținere și întocmire acte juridice în

fața tuturor organelor administrației publice sector 1, servicii consultanță,

reprezentare în instanță, pentru obținerea, conform Legii nr. 18/1991, a

suprafețelor de teren respective”. Onorariul avocațial a fost stabilit la „suma

de 30.000.000 lei și 1.000 mp teren din suprafața de 1.151 mp reconstituire

pentru I.I. sau contravaloarea acestei suprafețe”.

Potrivit art. 5 din contractul de

asistență juridică din 24 iunie 2003, la solicitarea clienților - pensionari,

s-a convenit ca plata onorariului de avocat să se efectueze în două tranșe,

respectiv, suma de bani să fie plătită în momentul finalizării contractului,

iar predarea terenului să fie făcută în maxim 10 zile de la obținerea titlului

de proprietate asupra terenului.

În partea finală, contractul poartă

semnătura avocatului A.L. și ștampila Cabinetului de avocatură P. și,

respectiv, numele, seriile actelor de identitate și semnăturile petenților.

După câștigarea suprafețelor

respective de teren, intimata a procedat la notificarea clienților, pentru ca

aceștia să-și onoreze obligațiile stabilite prin contract.

Fiind audiați, petenții au arătat

că, în cursul anului 2003, împreună cu frații săi - I.P. și I.V. - au apelat la

serviciile avocatului A.L., în vederea reconstituirii dreptului de proprietate

asupra a două suprafețe de teren situate în municipiul București, sector 1,

intimata efectuând demersuri finalizate prin obținerea câștigului de cauză.

Ulterior, în luna iulie 2008, petenții au fost notificați, prin intermediul

executorului judecătoresc, să plătească onorariul avocatului A.L., primind câte

o xerocopie a contractului de asistență juridică din 24 iunie 2003 și, astfel,

luând la cunoștință despre existența acestui înscris.

Petenții au susținut că nu au

încheiat, cu intimata, un astfel de contract, iar semnăturile existente la

rubrica „client”, în dreptul numelui acestora, nu le aparțin.

Cu ocazia audierii sale, intimata a

arătat că semnăturile au fost executate de către petenți, în prezența sa, la

sediul cabinetului de avocatură, conținutul contractului reprezentând

rezultatul acordului de voință dintre părți, înscrierea, la onorariu, a

suprafeței de 1.000 mp s-a făcut la inițiativa petenților, iar exemplarul original

al contractului a fost predat acestora din urmă, fiind realizate xerocopii

pentru toți frații.

A mai arătat intimata că, după

obținerea titlurilor de proprietate, petenții au solicitat renegocierea

contractului de asistență juridică, intimata fiind de acord, în principiu, dar

nu au reușit să se înțeleagă, motiv pentru care, i-a atenționat că va proceda

la executare silită.

Martora D.C.S.F. - avocat

colaborator în cadrul Cabinetului de Avocat A.P. - a confirmat semnarea

contractului, fără obiecțiuni, de către petenți.

Din concluziile raportului de constatare

tehnico-științifică din 21 ianuarie 2010 întocmit în cauză au rezultat

următoarele: semnătura depusă la rubrica „client” în dreptul numelui I.I.I., pe

contractul de asistență juridică din 24 iunie 2003 reproduce o semnătură

executată de I.I.I. și, totodată, nu se poate stabili dacă semnătura depusă la

rubrica „client” în dreptul numelui T., pe același înscris, reproduce sau nu o

semnătură executată de I.T. La rubrica „onorariu”, mențiunile referitoare la

suprafața de 1.000 mp par a fi ulterioare întocmirii contractului, fără a se

putea formula o concluzie în acest sens.

Curtea a reținut că infracțiunea de

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.,

presupune, sub aspectul elementului material, în primul rând, falsificarea unui

înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C.

pen., adică, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea

înscrisului, în orice mod. Ori, în cauză nu s-a făcut dovada existenței

vreuneia dintre modalitățile normative, alternative, ale elementului material

al laturii obiective a acestei infracțiuni.

Pe de altă parte, Curtea a constatat

că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, care

este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., socotit de la data

săvârșirii presupusei fapte, în conformitate cu art. 122 alin. (2) teza I C.

pen., respectiv, data încheierii contractului de asistență juridică din 24

iunie 2003, în condițiile în care petenții au formulat plângere penală la data

de 07 august 2008.

Față de considerentele expuse

anterior, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea

va respinge plângerea, ca nefondată și va menține rezoluțiile atacate.

II. Împotriva acestei sentințe

penale au declarat recurs petiționarii T.I. și I.I.I., criticând-o ca

netemeinică, întrucât intimata a folosit contractul de asistență juridică

încheiat la Cabinetul de avocatură P.A., contract de asistență juridică ce a

fost falsificat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în

cauză. A mai arătat că acest contract a fost prezentat Biroului de executori

judecătorești G., că acest contract a fost falsificat, că s-au făcut adăugiri

și modificări, dând citire din concluziile procurorului care a dispus

rezoluția.

A mai arătat că s-a formulat

contestație la executare, ce a fost respinsă ca urmare a decesului avocatului A.P.,

ce a condus la desființarea cabinetului de avocatură al acestuia.

Ulterior, la data de 24 septembrie

2010, avocat A.L. a învestit acest contract fals cu formulă executorie la Tribunalul București, deși anterior Judecătoria Sectorului 1 îi refuzase acest lucru.

S-a solicitat în consecință casarea

hotărârii recurate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale a intimatei avocat A.L. sub aspectul infracțiunii de uz de

fals la Biroul executorilor judecătorești, Tribunalul București și Cartea

funciară.

Examinând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică invocate, cât și

din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte are în vedere,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul declarat de

petiționarii T.I. și I.I.I. se privește ca fondat și urmează a fi admis ca

atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) teza

ultimă C. proc. pen.

În propriul demers analitic, Înalta

Curte are în vedere că prin rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi

penale nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția nr. 363/II/2/2010 din 12 martie 2010 a procurorului general al aceleiași unități de parchet și menținută prin sentința atacată a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a stabilit o gravă eroare de fapt semnificată ca fiind o

contradicție evidentă, intrinsecă, esențială și manifestă între cele rezultate

în actele premergătoare efectuate de procuror și soluția de neîncepere a

urmăririi penale, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., a făptuitoarei avocat A.L. pentru săvârșirea infracțiunii de

fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte

reține că o primă eroare în stabilirea situației de fapt corespunzătoare este

aceea că, contractul de asistență juridică din 24 iunie 2003 încheiat de

avocatul A.L. nu a fost încheiat doar cu petiționarii din plângerea penală,

numiții T.I. și I.I.I., ci și cu frații acestora, corevendicatorii I.V. și I.P.

Această chestiune rezultă din

practicarea încheierii de amânare a pronunțării în soluționarea recursului

declarat de toți cei patru frați împotriva sentinței civile nr. 2260 din 13

februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr.

27296/299/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât Comisia Municipiului

București de aplicare a legilor fondului funciar și care făceau obiectul Dosarului

nr. 27296/299/2006 al Tribunalului București, secția a V-a civilă (fila 21 Dosar

urmărire penală nr. 1252/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București).

Astfel, «in terminis» în practicaua

acelei hotărâri se menționează că „la apelul nominal făcut în ședință publică

au răspuns recurenții reclamanți I.I.I., I.V., I.T. și I.P., toți personal și

asistați de avocat A.L., lipsă fiind intimatul pârât Comisia Municipiului

București de Aplicare a Legilor fondului funciar”.

Același aspect este concordant și cu

cele menționate în plângerea formulată de petiționarul I.T., care susține că

„în data de 03 octombrie 2006 am fost chemați toți patru frați să semnăm un

contract de asistență juridică, din acei 3.000 m

2

dânsa a cerut 1.000 m

2

teren, noi nu am fost de acord să-i dăm 1.000 m

2

.” (pag. 59 dosar urmărire penală).

Esențială este declarația dată

ofițerului de poliție judiciară delegat de procurorul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București la data de 24 septembrie 2008 (fila 71 dosar urmărire

penală) de către numitul I.V., fratele corevendicator al petiționarilor

nominalizați, care a susținut că „eu am fost de două ori la cabinetul avocatei

împreună cu frații mei. Nu am semnat niciun act cu avocata” și că „nu știu cât

au plătit frații mei onorariul avocatei care s-a ocupat de scoaterea actelor”.

Aceleași susțineri sunt făcute și în

depoziția olografă a celuilalt frate al petiționarilor, numitul I.P., dată în

fața aceluiași ofițer de poliție judiciară delegat de procuror (filele 76 și

următoarele din dosarul de urmărire penală).

Astfel, sus-numitul I.P. susține că

de la data de 27 februarie 2004, când s-au deplasat la un notar pentru

încheierea unui precontract de vânzare-cumpărare cu avocatul P.A., în al cărui

cabinet își exercita profesia de avocat și A.L., având ca obiect vânzarea a 375

mp din terenul de 1.851 mp, ce se revendica de toți cei patru frați

comoștenitori, către primul avocat și până la începutul lunii octombrie 2006 nu

i-a mai văzut pe frații săi, petiționarii T.I. și I.I.I.

Același I.P. arată că la începutul

anului 2006 s-au deplasat toți cei patru frați la cabinetul avocatului P.A.,

unde au fost primiți de intimata avocat A.L., care le-a cerut să semneze un alt

contract, iar personal i-a cerut acesteia să îi citească ce scrie în contract,

lucru pe care făptuitoarea l-a refuzat; niciunul dintre cei patru frați

prezenți, inclusiv petiționara, nesemnând contractul.

Este real pe de altă parte că atât

procurorul ce a dispus prin rezoluția atacată soluția de neîncepere a urmăririi

penale, cât și judecătorul primei instanțe au arătat că prin concluziile

raportului de constatare tehnico-științifică din 21 ianuarie 2010 (filele 49-57

dosar urmărire penală) al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică s-a constatat

că semnătura depusă la rubrica „client” în dreptul numelui I.I.I., pe contractul

de asistență juridică din 24 iunie 2003 reproduce o semnătură executată de I.I.I.

și, totodată, nu se poate stabili dacă semnătura depusă la rubrica „client” în

dreptul numelui T. pe contractul de asistență juridică din 24 iunie 2003

reproduce sau nu o semnătură executată de I.T.

Or, în cuprinsul aceluiași raport de

constatare tehnico-științifică, după ce sunt evidențiate mai multe

defectuozități ce țin de specialitatea expertizelor de tip grafologic (filele

56-57 dosar urmărire penală) se indică că „aspectele prezentate mai sus

sugerează completarea mențiunilor incluse în categoria b) ulterior întocmirii

documentului în litigiu, însă având în vedere completarea acestuia cu ajutorul

hârtiei copiative, nu putem formula o concluzie de certitudine cu privire la

acest aspect”.

Această observație științifică

esențială trebuie a fi evaluată coroborat cu concluziile raportului de

expertiză criminalistică extrajudiciară din 22 septembrie 2008 întocmit de

expert G.N. la cererea petiționarilor și care concluzionează că semnăturile de

la poziția client de pe contractul de asistență juridică în litigiu nu au fost

realizate de către cei doi petiționari, numiții T.I. și I.I.I.

În sfârșit, ceea ce interesează

pentru judicioasa încadrare juridică dată faptelor imputate intimatei avocat A.L.

este valoarea sumei de 1.130.000 euro pretinsă de făptuitoarea avocat de la

petiționar în temeiul acelui contract de asistență juridică în litigiu

semnificat ulterior ca fiind titlu executor, în condițiile în care este

esențială statuarea că procurorul nu este ținut de o anume încadrare în

procedura de cercetare a unei plângeri penale și „a fortiori” judecătorul în

procedura examinării plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată

în tiparul configurat de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, față de toate cele

sus-expuse, date fiind contradicțiile esențiale și intrinseci din ceea ce s-a

pretins a fi o corectă situație de fapt reținută de către procuror și, în

consecință, de către judecătorul instanței de fond, urmează ca admițându-se

recursurile de față declarate de petiționarii T.I. și I.I.I. să se caseze

sentința atacată, iar în rejudecare, menținându-se incidența dispozițiilor art.

278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. se va admite plângerea

acestora, se va desființa rezoluția atacată indicată și, în consecință, se va

trimite plângerea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea

începerii urmăririi penale față de intimata avocat A.L. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 C. pen.,

încadrarea juridică semnificată ca fiind corespunzătoare faptelor imputate și

prejudiciului consistent cauzat cu ocazia inducerii și menținerii în eroare a

petiționarilor și a fraților acestora, I.V. și I.P. cu ocazia încheierii

contractului de asistență judiciară din 24 iunie 2003.

Cu această ocazie se va evalua

corespunzător și existența concursului real de infracțiuni în sensul existenței

după caz a infracțiunilor de fals sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.

pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Pentru judicioasa configurare a

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., date

fiind cele evidențiate de chiar specialistul criminalist al I.G.P.R. în

raportul de constatare tehnico-științifică în sensul existenței „unor

completări ulterioare documentului în litigiu” și în raport de concluziile

esențial contrare din raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară,

urmează a se dispune și administra o expertiză criminalistică grafologică cu

obiective corespunzătoare ce se va efectua de Laboratorul de Expertize

Criminalistice București și după caz de către I.N.E.C. pentru ipoteza facerii

de obiecțiuni la primul, ambele în subordinea M.J.

Urmează concomitent a fi reascultați

petiționarii și frații acestora, în calități unice sau variabile de persoane

vătămate sau doar martori și reascultată făptuitoarea avocat A.L. și martora

avocat D.C.S.F. cu privire la totalitatea elementelor esențiale în vederea

stabilirii adevărului judiciar în cauză.

În fine, urmează a fi identificate

după caz și ascultate orice alte persoane care cunosc aspecte relative la

plângerea petiționarilor și respectiv vor fi administrate orice alte probe care

să servească la lămurirea tuturor aspectelor cauzei de față.

Urmează ca sumele de bani cu titlu

de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi:

Admite recursurile declarate de petiționarii T.I. și I.I.I. împotriva

sentinței penale nr. 159 din 28 mai 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite plângerea formulată de petiționarii T.I. și I.I.I. împotriva

rezoluției nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pe care o desființează și trimite plângerea

aceleiași unități de parchet în vederea începerii urmăririi penale față de

intimata A.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 C.

pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursurilor declarate de petiționari rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

noiembrie 2010.