ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3200/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Sănătății și pe Ministrul B.I., pentru a fi obligați să-i răspundă la

sesizările sale și pentru a-i plăti daune morale în sumă de un leu.

În

motivarea acțiunii reclamantul a susținut că s-a adresat pârâtului cu mai multe

sesizări, legate de măsurile privind răspunderea Clinicii Private Centrul

Medical Proctologic din Craiova, respectiv a medicului U.G. și pentru a-i fi

indicate drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății, în relațiile cu

aceste clinici private, însă nu i s-a răspuns, înaintându-se petițiile sale

Direcției de Sănătate Vâlcea, care la rândul său, le-a trimis Direcției de

Sănătate Dolj și care i-a răspuns evaziv.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei de obiect.

Pârâtul a mai susținut că

reclamantul a primit răspuns la sesizări, prin adresele nr. RA 1046/2009 și nr.

63120/2009 și că, pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale,

medicul poate fi reclamat la Colegiul Medicilor și la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006.

Prin sentința civilă nr. 214/F-CONT din 2

decembrie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului; a obligat

pârâtul să răspundă reclamantului la sesizările formulate; a respins cererea

privitoare la acordarea daunelor morale, ca fiind îndreptată împotriva unei

persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtul Ministerul

Sănătății să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400

lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de

fond a reținut că după investirea instanței, pârâtul a emis adresa nr. 63120

din 27 august 2009, informându-l pe reclamant că se poate adresa Colegiului

medicilor sau Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru

cazurile de malpraxis, constituită la nivelul direcțiilor de sănătate publică

județeană, precizând totodată că nu are atribuții legale cu privire la

intervenția în cazurile de malpraxis.

Instanța de fond a apreciat că din

această „corespondență", se poate constata că pârâtul i-a răspuns

reclamantului după ce a fost acționat în judecată, însă răspunsul este

incomplet, deoarece nu explică și dacă în sarcina sa există atribuții de a

verifica legala funcționare a clinicii reclamate, modul de desfășurare a

activității, realitatea publicității, corectitudinea perceperii taxelor, respectarea

disciplinei medicale în tratarea pacienților etc.

Câtă vreme pârâtul nu a transmis

către reclamant un răspuns complet, nu se poate aprecia că acțiunea a devenit

lipsită de obiect.

Cât privește daunele morale

solicitate, instanța de fond a apreciat că sunt simbolice și lipsite de

eficiență.

De asemenea, a constatat că nu sunt

pretinse de la persoana vinovată de acest refuz, ci de la un reprezentant al

acesteia, căruia nu i-a fost probată culpa și calitatea procesuală pasivă, iar

în raport de cuantum, acest capăt de cerere, este și lipsit de interes.

În raport de dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății a fost obligat și la plata

cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de instanței de

fond, pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a indica temeiul legal al acestuia.

Recurentul-pârât aduce critici sentinței

recurate susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins

excepția lipsei de obiect a acțiunii pe motiv că răspunsurile comunicate sunt

incomplete, întrucât prin adresele nr. RA 1046/2009 și nr. 63120/2009 s-a

răspuns solicitărilor reclamantului. Se arată că în cazul în care reclamantul

consideră că medicul și personalul medical al clinicii au avut un comportament

neprofesional și nu a beneficiat de un tratament medical corespunzător, medicul

poate fi reclamat la Colegiul Medicilor și la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit

Legii nr. 95/2006.

Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința

recurată este legală și temeinică.

Deși recurentul nu a indicat temeiul legal al

recursului, Înalta Curte apreciază că pot fi subsumate criticile formulate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul formulat este nefondat.

În mod corect instanța de fond a

reținut că acțiunea nu este lipsită de obiect întrucât răspunsul comunicat

reclamantului după chemarea în judecată nu răspunde tuturor solicitărilor

acestuia, fiind incomplet, lipsit de finalitate.

În completarea celor statuate de

prima instanță, se reține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 se

referă la atacarea în justiție a refuzului nejustificat de a rezolva cererea

privitoare la un drept, fără să prevadă prin ce anume trebuie rezolvată

cererea-prin act administrativ sau printr-o manifestare de voință.

Cum rezolvarea unei cereri poate

îmbrăca și forma unei operațiuni administrative faptice în raport de faptele

reclamate ce se referă la un drept subiectiv public opozabil autorității

publice pârâte, se reține că atitudinea acesteia reprezintă un „refuz

nejustificat de a soluționa o cerere”, astfel cum această noțiune este definită

în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Prima solicitare a reclamantului

este din anul 2008 și viza un drept subiectiv public (art. 34 din Constituția

României – dreptul la ocrotirea sănătății), iar autoritatea publică pârâtă a

răspuns în anul 2009, fără a întreprinde vreo operațiune administrativă faptică

relativ la aspectele reclamate, rezumându-se doar la a indica dispozițiile

legale ce reglementează malpraxixul, deși, potrivit art. 668 din Legea

nr.95/2006, cu modificările ulterioare, Comisia de monitorizare și competență

profesională pentru cauzele de malpraxis se constituie la nivelul Direcțiilor

de sănătate publică județene, care sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului

Sănătății, în subordinea și coordonarea acestuia, conform art. 12, art. 13, art.

15 din aceeași lege.

Prin urmare, în mod corect prima

instanță a reținut că răspunsul recurentului-pârât este incomplet, cu atât mai

mult cu cât acesta nu răspunde nici principiului operativității specifice

oricărei activități a autorităților publice administrative, nefiind întreprinsă

nici operațiunea administrativă faptică de a se înainta sesizarea comisiei

competente.

În consecință, criticile formulate sunt

nefondate.

Față de cele expuse, Înalta Curte nu poate

reține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 214/F-CONT din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2010.