ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3200/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății și pe Ministrul B.I., pentru a fi obligați să-i răspundă la sesizările sale și pentru a-i plăti daune morale în sumă de un leu. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că s-a adresat pârâtului cu mai multe sesizări, legate de măsurile privind răspunderea Clinicii Private Centrul Medical Proctologic din Craiova, respectiv a medicului U.G. și pentru a-i fi indicate drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății, în relațiile cu aceste clinici private, însă nu i s-a răspuns, înaintându-se petițiile sale Direcției de Sănătate Vâlcea, care la rândul său, le-a trimis Direcției de Sănătate Dolj și care i-a răspuns evaziv.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei de obiect. Pârâtul a mai susținut că reclamantul a primit răspuns la sesizări, prin adresele nr. RA 1046/2009 și nr. 63120/2009 și că, pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, medicul poate fi reclamat la Colegiul Medicilor și la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006. Prin sentința civilă nr. 214/F-CONT din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului; a obligat pârâtul să răspundă reclamantului la sesizările formulate; a respins cererea privitoare la acordarea daunelor morale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că după investirea instanței, pârâtul a emis adresa nr. 63120 din 27 august 2009, informându-l pe reclamant că se poate adresa Colegiului medicilor sau Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, constituită la nivelul direcțiilor de sănătate publică județeană, precizând totodată că nu are atribuții legale cu privire la intervenția în cazurile de malpraxis.

Instanța de fond a apreciat că din această „corespondență", se poate constata că pârâtul i-a răspuns reclamantului după ce a fost acționat în judecată, însă răspunsul este incomplet, deoarece nu explică și dacă în sarcina sa există atribuții de a verifica legala funcționare a clinicii reclamate, modul de desfășurare a activității, realitatea publicității, corectitudinea perceperii taxelor, respectarea disciplinei medicale în tratarea pacienților etc. Câtă vreme pârâtul nu a transmis către reclamant un răspuns complet, nu se poate aprecia că acțiunea a devenit lipsită de obiect. Cât privește daunele morale solicitate, instanța de fond a apreciat că sunt simbolice și lipsite de eficiență. De asemenea, a constatat că nu sunt pretinse de la persoana vinovată de acest refuz, ci de la un reprezentant al acesteia, căruia nu i-a fost probată culpa și calitatea procesuală pasivă, iar în raport de cuantum, acest capăt de cerere, este și lipsit de interes.

În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței pronunțată de instanței de fond, pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica temeiul legal al acestuia. Recurentul-pârât aduce critici sentinței recurate susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii pe motiv că răspunsurile comunicate sunt incomplete, întrucât prin adresele nr. RA 1046/2009 și nr. 63120/2009 s-a răspuns solicitărilor reclamantului. Se arată că în cazul în care reclamantul consideră că medicul și personalul medical al clinicii au avut un comportament neprofesional și nu a beneficiat de un tratament medical corespunzător, medicul poate fi reclamat la Colegiul Medicilor și la Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cauzele de malpraxis, potrivit Legii nr. 95/2006.

Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sentința recurată este legală și temeinică. Deși recurentul nu a indicat temeiul legal al recursului, Înalta Curte apreciază că pot fi subsumate criticile formulate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul formulat este nefondat. În mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea nu este lipsită de obiect întrucât răspunsul comunicat reclamantului după chemarea în judecată nu răspunde tuturor solicitărilor acestuia, fiind incomplet, lipsit de finalitate. În completarea celor statuate de prima instanță, se reține că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 se referă la atacarea în justiție a refuzului nejustificat de a rezolva cererea privitoare la un drept, fără să prevadă prin ce anume trebuie rezolvată cererea-prin act administrativ sau printr-o manifestare de voință.

Cum rezolvarea unei cereri poate îmbrăca și forma unei operațiuni administrative faptice în raport de faptele reclamate ce se referă la un drept subiectiv public opozabil autorității publice pârâte, se reține că atitudinea acesteia reprezintă un „refuz nejustificat de a soluționa o cerere”, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prima solicitare a reclamantului este din anul 2008 și viza un drept subiectiv public (art. 34 din Constituția României – dreptul la ocrotirea sănătății), iar autoritatea publică pârâtă a răspuns în anul 2009, fără a întreprinde vreo operațiune administrativă faptică relativ la aspectele reclamate, rezumându-se doar la a indica dispozițiile legale ce reglementează malpraxixul, deși, potrivit art. 668 din Legea nr.95/2006, cu modificările ulterioare, Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cauzele de malpraxis se constituie la nivelul Direcțiilor de sănătate publică județene, care sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății, în subordinea și coordonarea acestuia, conform art. 12, art. 13, art. 15 din aceeași lege.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că răspunsul recurentului-pârât este incomplet, cu atât mai mult cu cât acesta nu răspunde nici principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților publice administrative, nefiind întreprinsă nici operațiunea administrativă faptică de a se înainta sesizarea comisiei competente. În consecință, criticile formulate sunt nefondate. Față de cele expuse, Înalta Curte nu poate reține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 214/F-CONT din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.