ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2323/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, solicitând instanței: - obligarea pârâților la plata, cu titlu de daune materiale, a sumei de 124.201 RON, pentru perioada iunie 2004 - octombrie 2006; - obligarea pârâților la plata de daune morale de 750.000 RON, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că refuzul discriminator al pârâtelor de a-i elibera autorizația de liberă practică, necesară exercitării profesiei de medic, i-au adus atât lui cât și familiei sale grave prejudicii.

Astfel, lipsa sa de activitate în acest interval de timp l-a afectat în plan profesional, fiind împiedicat a obține titlul de primariat; datorită lipsei veniturilor aferente exercitării profesiei familia sa a fost condamnată la sărăcie, cu toate consecințele dăunătoare care și-au pus amprenta în special asupra celor doi copii ai săi, condamnați astfel la sărăcie, la lipsă de stabilitate în familie într-o perioada în care aveau o atât de mare nevoie de asta. În data de 15 ianuarie 2007 au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții B.L.

și B.G., soția, respectiv fiul minor al reclamantului, solicitând obligarea pârâților să le plătească fiecăruia dintre ei câte 750.000 RON cu titlu de daune morale, arătând că „suprimarea nejustificată și discriminatorie de către pârâți a dreptului la muncă și la exercitarea profesiei de medic specialist" a reclamantului a avut repercusiuni asupra lor, întrucât în tot acest timp au trăit într-o stare de sărăcie, stress, degradare morală. Perioada pentru care solicită acordarea acestor daune este iunie 2004 - 16 octombrie 2006 (data eliberării avizului de liberă practică). În data de 7 aprilie 2008 a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu intervenientul B.A.A., celălalt fiu al reclamantului, solicitând la rândul său obligarea pârâților la plata sumei de 750.000 RON cu titlu de daune morale, precum și obligarea acestora la acordarea către tatăl său, reclamant, a unui spațiu cu destinație medicală.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantului B.A. împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România, astfel: - a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 30.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente perioadei 04 mai 2006 - 16 octombrie 2006 și a respins ca nefondate restul pretențiilor reclamantului față de pârâtul Colegiul Medicilor din România; - a respins excepția lipsei de interes a intervenienților B.L. și B.G. în formularea cererii de intervenție; - a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.L. și B.G.

împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România în sensul că a obligat pârâtul să achite celor doi intervenienți câte 10.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente perioadei 04 mai 2006 - 16 octombrie 2006, și a respins restul pretențiilor intervenientilor împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București și Ministerul Sănătății Publice și, în consecință, a respins atât acțiunea reclamantului față de acești pârâți, cât și cererea de intervenție formulată de intervenienții B.L. și B.G.; - a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul B.A.A.

astfel: ca prescrise pretențiile intervenientului privind plata daunelor morale in suma de 750.000 Ron și ca inadmisibile pretențiile privind obligarea la acordarea către reclamant a unui spațiu cu destinație medicală. - a obligat pârâtul Colegiul Medicilor din România să achite reclamantului și intervenientilor B.L. și B.G. câte 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1487/2005 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâților Colegiul Medicilor din România, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății, aceștia fiind obligați să îi recunoască reclamantului dreptul de a-și exercita profesia de medic, precum și să-i elibereze autorizația de liberă practică.

În reținerea eventualelor culpe, pentru angajarea răspunderii instituțiilor pentru daunele pretinse de reclamant și intervenienți, au fost avute în vedere considerentele care au fundamentat această soluție. Astfel, Curtea de Apel București a reținut că, într-adevăr în art. 1 din Legea nr. 306/2004, în forma în vigoare la momentul de referință, nu erau prevăzuți expres ca încadrându-se printre categoriile care pot exercita profesia de medic pe teritoriul României, nici beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de statul român, nici soțul sau descendenții aflați în întreținerea unui cetățean român, situații în care se încadra reclamantul. Instanța a reținut însă ca aplicarea art. 18 din Constituția României, potrivit căruia cetățenii străini care locuiesc în România se bucură de protecția generală a persoanelor și averilor îndreptățește reclamantul la obținerea autorizației de liberă practică.

De asemenea, a reținut că potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 194/2002, străinii, titulari ai dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei pot fi angajați sau pot desfășura activități economice, în condițiile legii. Curtea de Apel București a continuat argumentarea, invocând caracterul discriminatoriu al art. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, astfel cum s-a reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 210 din 31 august 2005 Instanța de fond a stabilit că față de considerentele sentinței civile nr. 1487/2005 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, pentru perioada de timp de la momentul cererii de eliberare a autorizației de liberă practică și până la momentul rămânerii irevocabile a sentinței menționate, pârâții nu sunt răspunzători pentru discriminarea legislativă reținută de instanță când a sancționat refuzul de eliberare a autorizației.

S-a apreciat că de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1487/2005, respectiv de la data de 4 mai 2006 și până la 10 octombrie 2006 (data punerii în executare a acestei hotărâri judecătorești), culpabil pentru neîndeplinirea obligației de eliberare a autorizației de liberă practică este Colegiul Medicilor din România, căruia îi revenea o astfel de atribuție, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic. S-a mai considerat că reclamantul nu a justificat, cu probe concludente, daunele materiale solicitate, respectiv venituri salariale și venituri dintr-un cabinet privat în sumă totală de 124.201 lei pentru perioada iunie 2004-octombrie 2006. Instanța de fond a apreciat însă ca justificată cererea de daune morale a reclamantului și intervenienților B.L.

și B.G. (soția și unul din fii reclamantului) pentru perioada nepunerii în executare a sentinței civile nr. 1487/2005, respectiv 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006; aceste daune au fost apreciate la 30.000 RON pentru reclamant și 10.000 RON pentru fiecare dintre cei doi intervenienți, fiind generate de neîmplinirea profesională, afectarea vieții de familie și a vieții sociale, sentimentele de frustrare pentru nepunerea în executare a hotărârii. Împotriva acestei dispoziții au formulat recurs atât reclamantul B.A. și intervenienții în nume propriu B.G., B.L. și B.A.A., cât și pârâtul Colegiul Medicilor din România. Reclamantul recurent B.A.

a criticat sentința atacată susținând că în mod greșit i-au fost respinse capetele de cerere privind despăgubirile materiale în sumă de 124.201 lei, reprezentând venituri din exercitarea profesiei sale de medic de laborator într-o unitate spitalicească și într-un laborator privat, cu atât mai mut cu cât această sumă a fost determinată prin expertiza contabilă aflată la dosarul cauzei, iar în perioada 1993 – 2003 a profesat în Siria, făcând dovada unui venit mediu lunar de 3.000 dolari SUA.

Totodată, reclamantul-recurent susține că în mod greșit nu i s-au acordat în totalitate daunele morale de 750.000 lei RON), luându-se în considerare doar perioada refuzului de punere în executare a hotărârii judecătorești privind obligarea la eliberarea autorizației de liberă practică, în realitate consecințele negative ale refuzului de recunoaștere a acestui drept existând pentru toată perioada iunie 2004 - 16 octombrie 2004 de la data primului refuz de eliberare a respectivei autorizații.

În fine, recurentul mai invocă greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice și a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, în sensul admiterii acestei excepții, deși aceste autorități au avut calitate procesuală pasivă conform sentinței civile nr. 1487/2005 a Curții de Apel București, fiind obligate, alături de Colegiul Medicilor din România, să-i recunoască reclamantului dreptul la exercitarea profesiei de medic. Recurenții - intervenienți B.L. și B.G. au criticat, de asemenea, sentința, pentru neacordarea în totalitate a daunelor morale pretinse în sumă de 750.000 lei (RON), aferente întregii perioade iunie 2004 – octombrie 2006, iar nu numai iunie 2006 – octombrie 2006. La rândul său recurentul-intervenient B.A.A.

a susținut că în mod greșit i-a fost admisă doar parțial cererea sa de intervenție, cu luarea în considerare doar a perioadei 4 mai 2006-16 octombrie 2006, deși consecințele negative ale nerecunoașterii dreptului tatălui său de a profesa au existat, asupra familiei, în toată perioada iunie 2004 – octombrie 2006. Recurentul Colegiul Medicilor a arătat că obligarea sa la plata daunelor morale către reclamant și intervenienți s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, neobservându-se că potrivit art. 408 și art. 410 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și art. 5 din Decizia nr. 8/2006, înscrierea ca membru în Colegiul Medicilor din România, depunerea jurământului, precum și eliberarea certificatului de membru al acestui colegiu sunt de competența colegiului teritorial în care urmează să își desfășoare activitatea sau domiciliază medicul respectiv.

Prin urmare, instanța de fond ar fi trebuit să rețină că pârâtul Colegiul Medicilor din România nu este răspunzător de neeliberarea certificatului de membru și, prin urmare, pentru prejudiciul aferent perioadei 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006, reținut ca fiind dovedit în cauză nu avea calitate procesuală pasivă. Recurenții nu și-au încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct.9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamantul B.A. și pârâtul Colegiul Medicilor din România sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul formulat de B.A.

urmează a fi reținut ca întemeiat motivul ce se referă la calitatea procesuală pasivă a pârâților Ministerul Sănătății Publice și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie o cerere de despăgubiri pe cale separată – întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentința civilă nr. 1487/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1597/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut obligația acestor unități administrative, alături de Colegiul Medicilor din România, de a recunoaște reclamantului dreptul de a-și exercita profesia de medic, precum și să-i elibereze autorizația de liberă practică.

Prejudiciul reclamat de B.A. și al cărui singur element – întinderea acestuia - nu-i era cunoscut la data soluționării acțiunii în anulare, are ca fapt cauzator (în sensul art. 998-999 C. civ.) nerecunoașterea dreptului de a profesa ca medic în România prin refuzul eliberării autorizației de liberă practică, începând cu luna iunie 2004 și până la eliberarea efectivă a acestei autorizații, respectiv luna octombrie 2006, iar calitatea procesuală pasivă a tuturor celor trei pârâți rezultă, cu autoritate de lucru judecat, din conținutul sentinței civile nr. 1487/2005 menționate. Înalta Curte consideră că întinderea prejudiciului i-a fost cunoscută reclamantului-recurent la data de 5 mai 2006, la momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1487/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, numai de la această dată începând să curgă termenul de prescripție conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În mod greșit instanța de fond a reținut, că nu există o culpă a autorităților administrative menționate în perioada iunie 2004 – iunie 2006, deoarece recunoașterea dreptului subiectiv al reclamantului este rezultatul interpretării legislației în vigoare la acea dată în raport cu Constituția și convențiile internaționale (interpretare ce reprezintă atributul instanței); elementul culpei, în sensul art. 998-999 există independent de buna-credință a autorităților administrative, care au aplicat o lege existentă. În ceea ce privește recursul formulat de Colegiul Medicilor din România, acesta este întemeiat, însă numai în ceea ce privește întinderea despăgubirilor acordate reclamantului și greșita admitere a cererilor de intervenție în nume propriu a intervenienților.

Astfel, chiar dacă reclamantul nu a făcut dovada unor demersuri concrete de angajare în perioada 2004 - 2006 – dovadă imposibilă din moment ce nu avea permis de liberă practică – totuși a furnizat instanței elemente concrete din care se putea reține prezumția simplă că, pornind de la experiența sa ca medic de laborator în Siria, dacă i s-ar fi recunoscut, nediscriminatoriu, dreptul de a profesa în România, ar fi putut obține cel puțin veniturile unui medic cu pregătire similară dintr-o unitate spitalicească din România, respectiv un venit net calculat de expertul contabil de 19.625 lei pentru întreaga perioadă iunie 2004 – octombrie 2006. În mod corect a stabilit instanța de fond, însă, că nu există elemente din care să rezulte că reclamantul ar fi putut obține venituri ca deținător al unui laborator particular sau ca angajat al unui astfel de laborator, neexistând nici un fel de demersuri inițiate în acest sens sau investiții, nici chiar după obținerea autorizării de a profesa (în octombrie 2006), neputându-se lua în calcul un „prejudiciu eventual”.

Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile Colegiului Medicilor privitoare la daunele morale acordate atât reclamantului, cât și intervenienților. Se reține în ceea ce-l privește pe reclamant că prin nerecunoașterea dreptului de a profesa în România, o anumită perioadă, ca urmare a unor necorelări legislative, singurul prejudiciu suferit este cel de natură materială, decurgând din restrângerea dreptului a muncă și care a încetat odată cu emiterea autorizației respective, echivalentul acestui prejudiciu reprezentându-l veniturile salariale. Nu se poate susține că, prin conduita autorităților administrative, recurentul a suferit atingeri ale onoarei sau demnității, ori că a fost afectat psihic, neexistând, în acest sens, nici un element probatoriu la dosar.

În ceea ce privește cererile de intervenție formulate de membrii de familie în mod greșit au fost admise de instanță, nefiind întrunite condițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., intervenienții neavând un drept al lor propriu, în raport cu autoritățile administrative răspunzătoare de recunoașterea dreptului de a profesa ca medic; potrivit textului de lege menționat, aceste cereri ar fi trebuit respinse ca inadmisibile, pentru considerente procedurale. Pentru aceleași considerente Înalta Curte reține ca fiind nefondate recursurile formulate de fiecare dintre cei trei intervenienți, aceștia neavând un drept propriu de a interveni în cadrul prezentei acțiuni, formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3), recursul reclamantului va fi admis în parte, respectiv cu privire la veniturile salariale la nivelul unei unități spitalicești de stat, pentru perioada iunie 2004 – octombrie 2006 și cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății Publice și a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, iar recursul pârâtului Colegiul Medicilor din România va fi admis în ceea ce privește greșita soluționare a cererii de daune morale și a cererilor de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul B.A. și pârâtul Colegiul Medicilor din Românie împotriva sentinței civile nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Respinge recursurile formulate de intervenienții în nume propriu B.A.A., B.G. și B.L. ca nefondate. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Colegiul Medicilor din România, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâții pârâților Colegiul Medicilor din România, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății și obligă pârâții în solitar la plata sumei de 19.625 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

Respinge celelalte capete de cerere din acțiune ca neîntemeiate, formulate de B.A. Respinge cererile de intervenție în nume propriu formulate de B.L., B.G. și B.A.A. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.