ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2323/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2323/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamantul B.A. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Sănătății, Colegiul Medicilor din România și

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București,

solicitând instanței:

- obligarea pârâților la plata, cu

titlu de daune materiale, a sumei de 124.201 RON, pentru perioada iunie 2004 -

octombrie 2006;

- obligarea pârâților la plata de

daune morale de 750.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a învederat instanței că refuzul discriminator al

pârâtelor de a-i elibera autorizația de liberă practică,

necesară exercitării profesiei de medic, i-au adus atât lui cât și

familiei sale grave prejudicii.

Astfel, lipsa sa de activitate în acest

interval de timp l-a afectat în plan profesional, fiind împiedicat a

obține titlul de primariat; datorită lipsei veniturilor aferente

exercitării profesiei familia sa a fost condamnată la sărăcie,

cu toate consecințele dăunătoare care și-au pus amprenta în

special asupra celor doi copii ai săi, condamnați astfel la

sărăcie, la lipsă de stabilitate în familie într-o perioada în

care aveau o atât de mare nevoie de asta.

În data de 15 ianuarie 2007 au formulat

cerere de intervenție în interes propriu intervenienții B.L. și B.G.,

soția, respectiv fiul minor al reclamantului, solicitând obligarea

pârâților să le plătească fiecăruia dintre ei câte

750.000 RON cu titlu de daune morale, arătând că „suprimarea nejustificată

și discriminatorie de către pârâți a dreptului la muncă

și la exercitarea profesiei de medic specialist" a reclamantului a

avut repercusiuni asupra lor, întrucât în tot acest timp au trăit într-o

stare de sărăcie, stress, degradare morală. Perioada pentru care

solicită acordarea acestor daune este iunie 2004 - 16 octombrie 2006 (data

eliberării avizului de liberă practică).

În data de 7 aprilie 2008 a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu intervenientul B.A.A., celălalt

fiu al reclamantului, solicitând la rândul său obligarea pârâților la

plata sumei de 750.000 RON cu titlu de daune morale, precum și obligarea

acestora la acordarea către tatăl său, reclamant, a unui

spațiu cu destinație medicală.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantului B.A.

împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România, astfel:

- a obligat pârâtul să achite

reclamantului suma de 30.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente

perioadei 04 mai 2006 - 16 octombrie 2006 și a respins ca nefondate restul

pretențiilor reclamantului față de pârâtul Colegiul Medicilor

din România;

- a respins excepția lipsei de

interes a intervenienților B.L. și B.G. în formularea cererii de

intervenție;

- a admis în parte cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B.L.

și B.G. împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România în sensul

că a obligat pârâtul să achite celor doi intervenienți câte

10.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente perioadei 04 mai 2006 - 16

octombrie 2006, și a respins restul pretențiilor intervenientilor

împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România;

- a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Direcția de

Sănătate Publica a Municipiului București și Ministerul

Sănătății Publice și, în consecință, a

respins atât acțiunea reclamantului față de acești

pârâți, cât și cererea de intervenție formulată de

intervenienții B.L. și B.G.;

- a respins cererea de intervenție

în interes propriu formulată de intervenientul B.A.A. astfel: ca prescrise

pretențiile intervenientului privind plata daunelor morale in suma de

750.000 Ron și ca inadmisibile pretențiile privind obligarea la acordarea

către reclamant a unui spațiu cu destinație medicală.

- a obligat pârâtul Colegiul Medicilor

din România să achite reclamantului și intervenientilor B.L. și B.G.

câte 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-au

reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1487/2005 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâților Colegiul Medicilor

din România, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului

București și Ministerul Sănătății, aceștia

fiind obligați să îi recunoască reclamantului dreptul de

a-și exercita profesia de medic, precum și să-i elibereze

autorizația de liberă practică.

În reținerea eventualelor culpe,

pentru angajarea răspunderii instituțiilor pentru daunele pretinse de

reclamant și intervenienți, au fost avute în vedere considerentele

care au fundamentat această soluție.

Astfel, Curtea de Apel București a

reținut că, într-adevăr în art. 1 din Legea nr. 306/2004, în

forma în vigoare la momentul de referință, nu erau

prevăzuți expres ca încadrându-se printre categoriile care pot

exercita profesia de medic pe teritoriul României, nici beneficiarii statutului

de rezident pe termen lung acordat de statul român, nici soțul sau

descendenții aflați în întreținerea unui cetățean

român, situații în care se încadra reclamantul.

Instanța a reținut însă ca

aplicarea art. 18 din Constituția României, potrivit căruia

cetățenii străini care locuiesc în România se bucură de

protecția generală a persoanelor și averilor îndreptățește

reclamantul la obținerea autorizației de liberă practică.

De asemenea, a reținut că potrivit art. 66 din O.U.G. nr. 194/2002,

străinii, titulari ai dreptului de ședere pentru reîntregirea

familiei pot fi angajați sau pot desfășura activități

economice, în condițiile legii.

Curtea de Apel București a continuat

argumentarea, invocând caracterul discriminatoriu al art. 1 lit. b) și c)

din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, astfel cum s-a

reținut și de către Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării prin hotărârea nr. 210 din 31 august 2005

Instanța de fond a stabilit că

față de considerentele sentinței civile nr. 1487/2005 a

Curții de Apel București, secția contencios administrativ,

pentru perioada de timp de la momentul cererii de eliberare a autorizației

de liberă practică și până la momentul rămânerii

irevocabile a sentinței menționate, pârâții nu sunt

răspunzători pentru discriminarea legislativă reținută

de instanță când a sancționat refuzul de eliberare a

autorizației.

S-a apreciat că de la data rămânerii

irevocabile a sentinței civile nr. 1487/2005, respectiv de la data de 4

mai 2006 și până la 10 octombrie 2006 (data punerii în executare a

acestei hotărâri judecătorești), culpabil pentru neîndeplinirea obligației

de eliberare a autorizației de liberă practică este Colegiul

Medicilor din România, căruia îi revenea o astfel de atribuție,

potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei

de medic.

S-a mai considerat că reclamantul nu

a justificat, cu probe concludente, daunele materiale solicitate, respectiv

venituri salariale și venituri dintr-un cabinet privat în sumă

totală de 124.201 lei pentru perioada iunie 2004-octombrie 2006.

Instanța de fond a apreciat

însă ca justificată cererea de daune morale a reclamantului și

intervenienților B.L. și B.G. (soția și unul din fii

reclamantului) pentru perioada nepunerii în executare a sentinței civile

nr. 1487/2005, respectiv 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006; aceste daune au fost apreciate

la 30.000 RON pentru reclamant și 10.000 RON pentru fiecare dintre cei doi

intervenienți, fiind generate de neîmplinirea profesională, afectarea

vieții de familie și a vieții sociale, sentimentele de frustrare

pentru nepunerea în executare a hotărârii.

Împotriva acestei dispoziții au formulat

recurs atât reclamantul B.A. și intervenienții în nume propriu B.G., B.L.

și B.A.A., cât și pârâtul Colegiul Medicilor din România.

Reclamantul recurent B.A. a criticat sentința

atacată susținând că în mod greșit i-au fost respinse capetele

de cerere privind despăgubirile materiale în sumă de 124.201 lei,

reprezentând venituri din exercitarea profesiei sale de medic de laborator

într-o unitate spitalicească și într-un laborator privat, cu atât mai

mut cu cât această sumă a fost determinată prin expertiza

contabilă aflată la dosarul cauzei, iar în perioada 1993 – 2003 a profesat în Siria, făcând dovada unui venit mediu lunar de 3.000 dolari SUA.

Totodată, reclamantul-recurent susține

că în mod greșit nu i s-au acordat în totalitate daunele morale de

750.000 lei RON), luându-se în considerare doar perioada refuzului de punere în

executare a hotărârii judecătorești privind obligarea la

eliberarea autorizației de liberă practică, în realitate

consecințele negative ale refuzului de recunoaștere a acestui drept

existând pentru toată perioada iunie 2004 - 16 octombrie 2004 de la data primului

refuz de eliberare a respectivei autorizații.

În fine, recurentul mai invocă

greșita soluționare a excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice și

a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului

București, în sensul admiterii acestei excepții, deși aceste autorități

au avut calitate procesuală pasivă conform sentinței civile nr.

1487/2005 a Curții de Apel București, fiind obligate, alături de

Colegiul Medicilor din România, să-i recunoască reclamantului dreptul

la exercitarea profesiei de medic.

Recurenții - intervenienți B.L.

și B.G. au criticat, de asemenea, sentința, pentru neacordarea în totalitate

a daunelor morale pretinse în sumă de 750.000 lei (RON), aferente întregii

perioade iunie 2004 – octombrie 2006, iar nu numai iunie 2006 – octombrie 2006.

La rândul său

recurentul-intervenient B.A.A. a susținut că în mod greșit i-a

fost admisă doar parțial cererea sa de intervenție, cu luarea în

considerare doar a perioadei 4 mai 2006-16 octombrie 2006, deși consecințele

negative ale nerecunoașterii dreptului tatălui său de a profesa au

existat, asupra familiei, în toată perioada iunie 2004 – octombrie 2006.

Recurentul Colegiul Medicilor a

arătat că obligarea sa la plata daunelor morale către reclamant

și intervenienți s-a făcut cu aplicarea greșită a

legii, neobservându-se că potrivit art. 408 și art. 410 din Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și

art. 5 din Decizia nr. 8/2006, înscrierea ca membru în Colegiul Medicilor din

România, depunerea jurământului, precum și eliberarea certificatului

de membru al acestui colegiu sunt de competența colegiului teritorial în care

urmează să își desfășoare activitatea sau

domiciliază medicul respectiv.

Prin urmare, instanța de fond ar fi

trebuit să rețină că pârâtul Colegiul Medicilor din România

nu este răspunzător de neeliberarea certificatului de membru și,

prin urmare, pentru prejudiciul aferent perioadei 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006,

reținut ca fiind dovedit în cauză nu avea calitate procesuală pasivă.

Recurenții nu și-au încadrat în

drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului

de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în

drept în prevederile art. 304 pct.9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamantul B.A. și

pârâtul Colegiul Medicilor din România sunt întemeiate, pentru următoarele

considerente:

Cu privire la recursul formulat de B.A. urmează

a fi reținut ca întemeiat motivul ce se referă la calitatea procesuală

pasivă a pârâților Ministerul Sănătății Publice

și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București,

având în vedere că obiectul acțiunii îl constituie o cerere de despăgubiri

pe cale separată – întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar

prin sentința civilă nr. 1487/2005 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin

decizia civilă nr. 1597/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a reținut obligația acestor unități

administrative, alături de Colegiul Medicilor din România, de a

recunoaște reclamantului dreptul de a-și exercita profesia de medic,

precum și să-i elibereze autorizația de liberă

practică.

Prejudiciul reclamat de B.A. și al

cărui singur element – întinderea acestuia - nu-i era cunoscut la data

soluționării acțiunii în anulare, are ca fapt cauzator (în

sensul art. 998-999 C. civ.) nerecunoașterea dreptului de a profesa ca

medic în România prin refuzul eliberării autorizației de liberă

practică, începând cu luna iunie 2004 și până la eliberarea efectivă

a acestei autorizații, respectiv luna octombrie 2006, iar calitatea procesuală

pasivă a tuturor celor trei pârâți rezultă, cu autoritate de lucru

judecat, din conținutul sentinței civile nr. 1487/2005

menționate.

Înalta Curte consideră că întinderea

prejudiciului i-a fost cunoscută reclamantului-recurent la data de 5 mai

2006, la momentul rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.

1487/2005 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, numai de la această dată începând să curgă

termenul de prescripție conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În mod greșit instanța de fond a

reținut, că nu există o culpă a autorităților

administrative menționate în perioada iunie 2004 – iunie 2006, deoarece

recunoașterea dreptului subiectiv al reclamantului este rezultatul interpretării

legislației în vigoare la acea dată în raport cu Constituția

și convențiile internaționale (interpretare ce reprezintă

atributul instanței); elementul culpei, în sensul art. 998-999 există

independent de buna-credință a autorităților administrative,

care au aplicat o lege existentă.

În ceea ce privește recursul formulat

de Colegiul Medicilor din România, acesta este întemeiat, însă numai în

ceea ce privește întinderea despăgubirilor acordate reclamantului

și greșita admitere a cererilor de intervenție în nume propriu a

intervenienților.

Astfel, chiar dacă reclamantul nu a

făcut dovada unor demersuri concrete de angajare în perioada 2004 - 2006 –

dovadă imposibilă din moment ce nu avea permis de liberă practică

– totuși a furnizat instanței elemente concrete din care se putea

reține prezumția simplă că, pornind de la experiența

sa ca medic de laborator în Siria, dacă i s-ar fi recunoscut,

nediscriminatoriu, dreptul de a profesa în România, ar fi putut obține cel

puțin veniturile unui medic cu pregătire similară dintr-o

unitate spitalicească din România, respectiv un venit net calculat de

expertul contabil de 19.625 lei pentru întreaga perioadă iunie 2004 –

octombrie 2006.

În mod corect a stabilit instanța de

fond, însă, că nu există elemente din care să rezulte

că reclamantul ar fi putut obține venituri ca deținător al

unui laborator particular sau ca angajat al unui astfel de laborator,

neexistând nici un fel de demersuri inițiate în acest sens sau investiții,

nici chiar după obținerea autorizării de a profesa (în octombrie

2006), neputându-se lua în calcul un „prejudiciu eventual”.

Înalta Curte constată ca fiind

întemeiate criticile Colegiului Medicilor privitoare la daunele morale acordate

atât reclamantului, cât și intervenienților. Se reține în ceea ce-l

privește pe reclamant că prin nerecunoașterea dreptului de a

profesa în România, o anumită perioadă, ca urmare a unor necorelări

legislative, singurul prejudiciu suferit este cel de natură materială,

decurgând din restrângerea dreptului a muncă și care a încetat

odată cu emiterea autorizației respective, echivalentul acestui

prejudiciu reprezentându-l veniturile salariale. Nu se poate susține

că, prin conduita autorităților administrative, recurentul a

suferit atingeri ale onoarei sau demnității, ori că a fost

afectat psihic, neexistând, în acest sens, nici un element probatoriu la dosar.

În ceea ce privește cererile de intervenție

formulate de membrii de familie în mod greșit au fost admise de instanță,

nefiind întrunite condițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ.,

intervenienții neavând un drept al lor propriu, în raport cu autoritățile

administrative răspunzătoare de recunoașterea dreptului de a

profesa ca medic; potrivit textului de lege menționat, aceste cereri ar fi

trebuit respinse ca inadmisibile, pentru considerente procedurale.

Pentru aceleași considerente Înalta

Curte reține ca fiind nefondate recursurile formulate de fiecare dintre

cei trei intervenienți, aceștia neavând un drept propriu de a

interveni în cadrul prezentei acțiuni, formulate în temeiul art. 19 din Legea

nr. 554/2004.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1), (2), (3), recursul reclamantului va fi admis în

parte, respectiv cu privire la veniturile salariale la nivelul unei

unități spitalicești de stat, pentru perioada iunie 2004 –

octombrie 2006 și cu privire la calitatea procesuală pasivă a

Ministerului Sănătății Publice și a Direcției de

Sănătate Publică a Municipiului București, iar recursul pârâtului

Colegiul Medicilor din România va fi admis în ceea ce privește

greșita soluționare a cererii de daune morale și a cererilor de

intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul

B.A. și pârâtul Colegiul Medicilor din Românie împotriva sentinței

civile nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursurile formulate de intervenienții

în nume propriu B.A.A., B.G. și B.L. ca nefondate.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâților Colegiul Medicilor din România, Direcția de

Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul

Sănătății.

Admite în parte acțiunea

formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâții

pârâților Colegiul Medicilor din România, Direcția de

Sănătate Publică a Municipiului București și

Ministerul Sănătății și obligă pârâții în

solitar la plata sumei de 19.625 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

Respinge celelalte capete de cerere din acțiune

ca neîntemeiate, formulate de B.A.

Respinge cererile de intervenție în

nume propriu formulate de B.L., B.G. și B.A.A.

Compensează cheltuielile de judecată

efectuate de părți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 mai 2010.