ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7692/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2010 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanții N.C., N.A., N.O., L.D., D.E. și B.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, reprezentând prejudiciul moral și material suferit prin condamnarea la moarte și executarea tatălui și, respectiv, bunicului lor, N.D., în Penitenciarul din Craiova la data de 20 iulie 1953. În motivarea cererii au arătat că N.D. a fost unul din conducătorii mișcării de rezistență anticomunistă în perioada anilor 1942 - 1952, fiind arestat la data de 3 noiembrie 1952. A fost judecat pentru ”crime de uneltiri împotriva securității interne și externe a Republicii Populare Române” și a fost condamnat la moarte.

Prin Sentința civilă 218 din 17 mai 2010 a Tribunalului Mehedinți, s-a admis acțiunea în parte, fiind obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 180.000 euro echivalent în RON la data efectuării plății, cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin Sentința nr. 307 din 26 noiembrie 1952 a Tribunalului Militar Teritorial București pronunțată în Dosarul nr. 465/52, N.C.D., tatăl și respectiv bunicul reclamanților, a fost condamnat la moarte pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1 lit. a), b) și c) din Decretul nr. 199/1950 combinat cu art. 4 din același decret, ceea ce constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

S-au considerat incidente dispozițiile art. 5 din același act normativ, întrucât prin condamnarea la moarte a numitului N.D. au fost cauzate prejudicii materiale și morale lui și membrilor familiei sale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâtul. Prin Decizia nr. 469 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul pârâtului și schimbată sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanți privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de reclamanți.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele: Reclamanții au promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15.11.2010, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. Instanța a reținut că, deși la data soluționării apelului termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional nu a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că după împlinirea termenului dispozițiile legale își încetează efectele. În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Instanța de apel a mai reținut că nu este fondată susținerea reclamanților, în sensul că efectele acestei decizii nu se răsfrâng asupra cauzelor în curs de judecată, pentru că s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile, deoarece modificarea legii, abrogarea ei sau, în cazul de față, declararea ca fiind neconstituțională se supun principiului aplicării imediate a legii civile, iar o cauză care nu a fost definitiv judecată este supusă legii în vigoare la data soluționării definitive.

Asupra caracterului și obligativității unor astfel de decizii s-a pronunțat Curtea Constituțională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele judecătorești, ca de altfel și pentru celelalte persoane fizice și juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituție, în redactarea de la data respectivă, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de instituțiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, și anume de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

Mai mult, în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăși termenul de 45 zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare. Instanța de apel a concluzionat că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

În măsura în care este necesar, instanța judecătorească va aplica direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în absența unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispozițiile prevăzute prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, promovând astfel actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremației Constituției, precum și importanța controlului constituționalității legilor de către Curtea Constituțională, ca factori pentru întărirea statului de drept. Constatând că dispozițiile invocate de reclamanți în promovarea acțiunii și aplicate de prima instanță pentru admiterea cererii privind acordarea daunelor morale nu mai sunt aplicabile, fiind contrare Constituției, instanța de apel a apreciat că acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.C., N.A., N.O., L.D., D.E., B.R.(R.), invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții solicită admiterea recursului, desființarea deciziei pronunțate în apel și, pe fond, admiterea cererii privind acordarea despăgubirilor morale solicitate pentru prejudiciul suferit prin condamnarea la moarte și executarea prin împușcare a tatălui, respectiv bunicului reclamanților. În motivarea cererii de recurs se arată că declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu produce efecte pentru trecut, conform principiului neretroactivității legii civile în timp, sentința instanței de fond fiind legală, instanța de apel neavând niciun motiv să o desființeze.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat în considerarea argumentelor ce succed. Aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizează lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010. După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, prin urmare, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestora. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.C., N.A., N.O., L.D., D.E., B.R.(R.) împotriva Deciziei nr. 469 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N.C., N.A., N.O., L.D., D.E., B.R.(R.) împotriva Deciziei nr. 469 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2011.