ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2460/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2460/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința nr. 1 din 19 ianuarie
2011 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 6/81/2010 s-a
respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.N.I. împotriva
ordonanței nr.2 3/VIII/1/2010 din 15 octombrie 2010 a procurorului general
militar al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, constatându-se că
soluția parchetului de respingere ca inadmisibilă a plângerii petiționarului
formulată împotriva ordonanței nr. 5/P/2010 din 9 septembrie 2010 a Parchetului
Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care s-a dispus declinarea
competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Timișoara este temeinică și legală întrucât ordonanța de declinare a
procurorului nu constituie o soluție de netrimitere în judecată, nefiind, prin
urmare, supusă controlului în procedura prevăzută de art. 278 și următoarele C.
proc. pen.
Hotărârea pronunțată a fost dată cu
recurs.
Împotriva acestei hotărâri a formulat
recurs petiționarul F.N.I. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 6/81/2010.
La termenul acordat pentru
soluționarea recursului, 20 iunie 2011, reprezentantul parchetului a solicitat,
în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. a) teza a
II
a C. proc. pen. raportat la art. 278
1
alin.
(10) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de
petiționar, arătând că acesta a promovat recurs împotriva unei hotărâri
pronunțate în procedura prevăzută de art. 278
1
C. proc. pen. care,
potrivit dispozițiilor alin. (10) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Analizând recursul declarat de
petiționarul F.N.I., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un
cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită,
cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției
judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, art.
5, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții
interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea
procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului
constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea
procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile
susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii
acestora, precum și cazurile de casare.
Potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39
din Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)
este definitivă"
În cauză, prin sentința nr. 1 din 19
ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel s-a respins, ca nefondată, plângerea
formulată de petiționarul F.N.I. împotriva ordonanței nr. 23/VIII/1/2010 din 15
octombrie 2010 a procurorului general militar al Parchetului de pe lângă Curtea
Militară de Apel.
Potrivit art. 278
1
alin.
(10) C. proc. pen. această hotărâre este definitivă, mențiunea „cu recurs"
cuprinsă în dispozitivul sentinței atacate, fiind, evident, o simplă eroare
materială care nu poate constitui fundament pentru promovarea unei căi de atac
atâta vreme cât legea interzice expres gradul de jurisdicție.
Prin urmare, exercitarea de către
petiționarul F.N.I. a căii de atac a recursului în condițiile în care legea
interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoașterea unei căi de atac în alte
condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare
a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție
inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, pentru considerentele
ce preced, conform art. 385
15
pct. 1 lit. a) teza a
II
a C. proc. pen., Înalta Curte va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.N.I. împotriva
sentinței nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel, pronunțată în
dosarul nr. 6/81/2010.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2)
din același cod, va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor
judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat
de petiționarul F.N.I. împotriva sentinței nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții
Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 6/81/2010.
Obligă recurentul petiționar la plata
sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20
iunie 2011.