ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2460/2011

Asupra cauzei penale de față: Prin sentința nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 6/81/2010 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.N.I. împotriva ordonanței nr.2 3/VIII/1/2010 din 15 octombrie 2010 a procurorului general militar al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, constatându-se că soluția parchetului de respingere ca inadmisibilă a plângerii petiționarului formulată împotriva ordonanței nr. 5/P/2010 din 9 septembrie 2010 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este temeinică și legală întrucât ordonanța de declinare a procurorului nu constituie o soluție de netrimitere în judecată, nefiind, prin urmare, supusă controlului în procedura prevăzută de art. 278 și următoarele C. proc.

pen. Hotărârea pronunțată a fost dată cu recurs. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petiționarul F.N.I. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 6/81/2010. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 20 iunie 2011, reprezentantul parchetului a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de petiționar, arătând că acesta a promovat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. care, potrivit dispozițiilor alin. (10) al aceluiași text de lege, este definitivă.

Analizând recursul declarat de petiționarul F.N.I., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, art. 5, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă" În cauză, prin sentința nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.N.I. împotriva ordonanței nr. 23/VIII/1/2010 din 15 octombrie 2010 a procurorului general militar al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. această hotărâre este definitivă, mențiunea „cu recurs" cuprinsă în dispozitivul sentinței atacate, fiind, evident, o simplă eroare materială care nu poate constitui fundament pentru promovarea unei căi de atac atâta vreme cât legea interzice expres gradul de jurisdicție. Prin urmare, exercitarea de către petiționarul F.N.I. a căii de atac a recursului în condițiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.N.I. împotriva sentinței nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 6/81/2010. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.N.I. împotriva sentinței nr. 1 din 19 ianuarie 2011 a Curții Militare de Apel, pronunțată în dosarul nr. 6/81/2010. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 iunie 2011.