ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 808/2012

Asupra recursului penal de față;

Prin plângerea penală înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 11 ianuarie 2011, sub

nr. 46/P/2011, petiționarul G.I. a

solicitat

efectuarea de cercetări penale față de comisarul șef M.G., șef al Poliției

Orașului Voluntari, precum și față de subinspectorii Z.G. și

D.C.Ș.,

lucrători de poliție în cadrul Poliției Orașului Voluntari, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzut de art. 246 C. pen.

În cuprinsul

plângerii penale, precum și a declarației date în fața organelor de anchetă,

numitul G.I. a susținut că lucrătorii de poliție și-au îndeplinit în

mod necorespunzător atribuțiile de

serviciu cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. 3806/P/2009 în care

susnumitul avea calitatea de parte vătămată, iar comisarul șef M.G., în

calitate de șef al Poliției Orașului Voluntari "i-a supravegheat și

îndrumat pe subinspectorii Z.G. și D.C.Ș. să întocmească referate mincinoase în

care au invocat documente referitoare la starea sa de sănătate".

În urma cercetărilor preliminare

efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 46/P/2011 din 7 aprilie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 228 alin. (6)

și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de comisarul șef M.G. și

subinspectorii

de poliție Z.G. și D.C.Ș. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 246 C. pen.

Plângerea

formulată de petiționar împotriva soluției procurorului, conform dispozițiilor art.

278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin

rezoluția nr. 1189/II/2/2011 din 20

mai 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

Nemulțumit de modul de soluționare a

plângerilor sale la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat o nouă

plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., pe

care a adresat-o Curții de Apel București.

Prin sentința

penală definitivă

nr. 464 din 21 octombrie 2011 a Curții de

Apel București - Secția a II-a Penală

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției

nr. 46/P/2011 din 7 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, menținându-se rezoluția atacată.

La data de 25

octombrie 2011, petiționarul G.T. a declarat recurs

împotriva sentinței penale nr. 464 din

21 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția

Penală sub nr. 5354/2/2011.

La termenul fixat pentru soluționarea

recursului, 19 martie 2012, înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 teza a Ii-a C. proc. pen. raportat la art. 278 alin. (10) C. proc. pen.

a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar.

Analizând

recursul declarat de petiționarul G.I., înalta Curte constată că este

inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesuală penală a stabilit un

cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită,

cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției

judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5,

6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

În consecință, revine părții

interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului

constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea

procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile

susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii

acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința penală nr. 464 din 21

octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Il-a Penală, pronunțată

sub imperiul modificărilor legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este

definitivă întrucât prin dispozițiile art. XVIII pct. 39 din actul normativ

susmenționat au fost modificate prevederile art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8)

al aceluiași text de lege, este definitivă.

În aceste

condiții, se constată că recursul formulat de petiționarul G.I.

vizează o hotărâre definitivă care,

potrivit dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., este exclusă

controlului jurisdicțional.

În consecință,

recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. In acest context,

cererile probatorii formulate de recurentul petiționar în scris, dar și oral,

în fața instanței de judecată nu pot fi puse în discuție întrucât acestea pot

fi invocate numai în cadrul jurisdicțiilor prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., înalta

Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.I.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 464 din 21

octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

martie 2012.