ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 808/2012

Asupra recursului penal de față; Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 11 ianuarie 2011, sub nr. 46/P/2011, petiționarul G.I. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de comisarul șef M.G., șef al Poliției Orașului Voluntari, precum și față de subinspectorii Z.G. și D.C.Ș., lucrători de poliție în cadrul Poliției Orașului Voluntari, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen. În cuprinsul plângerii penale, precum și a declarației date în fața organelor de anchetă, numitul G.I. a susținut că lucrătorii de poliție și-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. 3806/P/2009 în care susnumitul avea calitatea de parte vătămată, iar comisarul șef M.G., în calitate de șef al Poliției Orașului Voluntari "i-a supravegheat și îndrumat pe subinspectorii Z.G.

și D.C.Ș. să întocmească referate mincinoase în care au invocat documente referitoare la starea sa de sănătate". În urma cercetărilor preliminare efectuate în cauză, prin rezoluția nr. 46/P/2011 din 7 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul șef M.G. și subinspectorii de poliție Z.G. și D.C.Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Plângerea formulată de petiționar împotriva soluției procurorului, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1189/II/2/2011 din 20 mai 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Nemulțumit de modul de soluționare a plângerilor sale la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat o nouă plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., pe care a adresat-o Curții de Apel București. Prin sentința penală definitivă nr. 464 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 46/P/2011 din 7 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluția atacată. La data de 25 octombrie 2011, petiționarul G.T. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 464 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală sub nr. 5354/2/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului, 19 martie 2012, înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 teza a Ii-a C. proc. pen. raportat la art. 278 alin. (10) C. proc. pen. a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar. Analizând recursul declarat de petiționarul G.I., înalta Curte constată că este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința penală nr. 464 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Il-a Penală, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite de Legea nr. 202/2010, este definitivă întrucât prin dispozițiile art. XVIII pct. 39 din actul normativ susmenționat au fost modificate prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., în sensul că hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă. În aceste condiții, se constată că recursul formulat de petiționarul G.I. vizează o hotărâre definitivă care, potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., este exclusă controlului jurisdicțional. În consecință, recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. In acest context, cererile probatorii formulate de recurentul petiționar în scris, dar și oral, în fața instanței de judecată nu pot fi puse în discuție întrucât acestea pot fi invocate numai în cadrul jurisdicțiilor prevăzute de lege. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 464 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a Ii-a Penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.