ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2010

HOTĂRÂRE
11.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 06 martie

2009, în dosarul nr. 21536/3/2007 al Curții de Apel București, secția a-VIII-a

contencios administrativ și fiscal, recurenții-reclamanți M.L. și C.A. au

invocat excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. 542/D/2005,

eliberat de intimata Primăria sectorului 5 pe numele intimaților D.R.M. și

În motivare, au

arătat că acest certificat de urbanism este cel pe baza căruia s-a emis

ulterior autorizația de construire atacată, nr. 655/D/17 octombrie 2006 și pe

care îl consideră nelegal.

La termenul de

judecată din 15 iunie 2009, instanța de recurs a pus în discuția părții

prezente admisibilitatea excepției de nelegalitate a certificatului de urbanism

nr. 542/D/2005, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, modificată.

Prin Încheierea de

ședință din 15 iunie 2009, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a

certificatului de urbanism nr. 542/D/2005 și a fixat termen pentru continuarea

judecății recursului.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, pentru a putea face

obiectul excepției de nelegalitate, actul administrativ trebuie să

îndeplinească cerințele impuse expres de lege și anume, să fie unilateral, cu

caracter individual, iar de acest act administrativ să depindă soluționarea

cauzei.

S-a apreciat că nu

sunt îndeplinite aceste condiții, certificatul de urbanism neavând caracterul

unui act administrativ individual, în sensul prevăzut de art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004, fiind conform art. 6 din Legea nr. 50/1991, un act de

informare.

Pe de altă parte, s-a

reținut că potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța este

competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6)

și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii actului supus judecății.

Prin urmare,

certificatul de urbanism, ca și operațiune administrativă care a stat la baza

emiterii autorizației de construire, este cenzurat de către instanța care

judecă acțiunea privind anularea autorizației de construire.

De asemenea, s-a

apreciat că de soluționarea excepției nu depinde soluționarea cauzei pe fond.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs, recurenții-reclamanții M.L. și C.A., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8, pct. 9 art. 304

1

, art.

306 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 lit. c) și art. 4 din Legea nr. 554/2004,

art. 6 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Au punctat

următoarele critici:

Excepția de

nelegalitate a fost soluționată în lipsa recurenților, care ceruseră un termen

pentru lipsă de apărare, fiind pusă numai în discuția părții prezente la acel

termen ; încălcarea dreptului la apărare; nu se menționează în încheierea

atacată că s-a răspuns la întâmpinarea pârâtelor și s-au depus planurile

proprietăților; instanța a calificat greșit certificatul de urbanism; nu s-a

dorit de către instanță a se vedea legătura de indisolubilitate dintre

certificatul de urbanism și autorizația de construire.

Intimații pârâți nu

au formulat întâmpinare.

La termenul de

judecată din 11 februarie 2010, instanța de control judiciar a pus în discuție

admisibilitatea recursului, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată.

Deliberând cu

prioritate asupra acestei excepții, care face de prisos cercetarea fondului, în

baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte apreciază că recursul este

inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.

Încheierea din 15

iunie 2009 a Curții de Apel București prin care s-a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Tribunalului București cu excepția de nelegalitate a

certificatului de urbanism nr. 542/D/2005 și s-a fixat termen pentru

continuarea judecății recursului, este o încheiere premergătoare deoarece nu

s-a întrerupt cursul judecății.

Potrivit prevederilor

art. 282 alin. (2) C. proc. civ, aplicabil și în faza recursului, conform art.

299 alin. (1) C. proc. civ, încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât

odată cu fondul, cu excepția cazului în care, prin ele s-a întrerupt cursul

judecății.

Aceste norme

procesuale de drept comun sunt incidente și în cauza de față, deoarece art. 4

din Legea nr. 554/2004, modificată nu instituie un regim derogatoriu pentru

încheierile pronunțate de instanța în fața căreia s-a ridicat o excepție de

nelegalitate, atunci când consideră că nu sunt întrunite condițiile de

admisibilitate prevăzute de alin. 1 al articolului menționat și respinge

cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competentă,

continuând judecarea cauzei.

Astfel de încheieri

nu întrerup cursul judecății și, prin urmare nu pot fi atacate cu recurs.

În speță, instanța în

fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate este o instanță de

contencios administrativ.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, „(...) Încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul.”

Pentru că Legea nr.

554/2004, modificată, nu prevede și posibilitatea atacării separate a

încheierii prin care s-a refuzat sesizarea instanței de contencios

administrativ cu excepția de nelegalitate, rezultă că Încheierea din 15 iunie

2009 a Curții de Apel București nu poate fi atacată decât odată cu fondul, iar

critica vizând modul de soluționare a acestei cereri poate constitui motiv de

recurs odată cu atacarea soluției pe fond.

În raport de cele

expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul

declarat de M.L. și C.A. împotriva Încheierii din 15 iunie 2009 a Curții de

Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1675/2015
acesteia. În motivarea recursului, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că în ceea ce privește competența de soluționare a excepției de nelegalitate, invocată în cauză, sunt aplicab
ÎCCJ 2010-06-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3090/2010
principiului neretroactivității legii civile noi, dispozițiile H.G. nr. 474/1999 nu își produc efectele decât pentru viitor. S-a mai arătat de asemenea că dreptul de proprietate al autoarei recurente G. a fost intabulat conform încheierii d
ÎCCJ 2009-04-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2018/2009
nelegalitate ale actului administrativ individual atacat, nu se mai impun a fi analizate față de inadmisibilitatea excepției. Astfel, examinând motivul de ordine publică ridicat din oficiu de instanța de recurs, referitor la inadmisibilitat
ÎCCJ 2015-05-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1886/2015
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 9175/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/2008, Judecătoria Constanța a admis plângerea cont
ÎCCJ 2011-12-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5848/2011
ției de nelegalitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, precum și excepția lipsei de interes a recurentei în formularea acestei excepții; totodată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Prin Deciz
Sursă