ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2010

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața

primei instanțe

p

rin încheierea din

data de 14 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 5

București, a fost învestită, în primă instanță, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate din 3 aprilie 1995, emis de M.E.C.M.A. în

favoarea SC E. SA.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că terenul

nominalizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost

dobândit în baza Decretului de expropriere nr. 126 din 27 aprilie 1976, cu

scopul construirii unei școli profesionale pe lângă SC E. SA, scop

care nu a fost niciodată atins, pentru că școala nu a fost

construită, iar ulterior a fost emis Decretul nr. 45/1986 prin care au

fost expropriate mai multe suprafețe de teren care au aparținut unor

persoane fizice, decret care a produs efecte juridice, prin construirea în

zonă a unor blocuri.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata - pârâtă SC E. SA a invocat

excepțiile tardivității excepției de nelegalitate, lipsei

de interes și a lipsei calității procesuale active, iar pe fond

a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar printr-o

cerere distinctă a chemat în garanție A.V.A.S..

Curții de Apel

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 285 din 19 ianuarie 2009, a respins excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 3 aprilie 1995,

ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în

esență, următoarele:

Excepția de

nelegalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu de fond funciar, în

care reclamantul a formulat plângere împotriva încheierii de C.F. din 14

aprilie 2009 prin care O.C.P.I București sector 5 a admis cererea de înscriere a referatului de suprapunere din 23 martie 2009 emis de O.C.P.I București

Serviciul de Cadastru.

Instanța în

fața căreia s-a ridicat excepția trebuie să

soluționeze cauza fără a ține seama de actul a cărui

nelegalitate a fost constatată, or acest lucru nu ar conduce la radierea

certificatului în cartea funciară, pentru că opozabilitatea care se

face prin sistemul de carte funciară este erga omnes, iar ca efect al

excepției de nelegalitate, actul rămâne valabil față de

terți, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care

s-a constatat nelegalitatea unui act producându-și efectele doar între

părțile procesului, în sensul că judecătorul cauzei nu va

ține cont de actul respectiv.

Astfel, Biroul de

carte funciară nu poate să dispună radierea certificatului doar

în ceea ce îl privește pe reclamant, în ipoteza în care s-ar admite

excepția și se menține înscrierea în ceea ce îi privește pe

terți, față de care certificatul rămâne valabil.

A mai reținut

că fiul reclamantului, V.M.A., a dobândit la 14 iulie 2007 o parte din

terenul înscris în certificatul de atestare, prin acte de vânzare

cumpărare succesive, iar în anul 2003 s-a solicitat anularea

aceluiași certificat de atestare, cerere care a fost respinsă,

hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. Aceeași

soluție a fost dată și în acțiunea privind constatarea

nulității absolute a aceluiași certificat de atestare a

dreptului de proprietate (sentința nr. 486/2009 a Curții de Apel

București), introdusă de succesorul cu titlu particular, V.M.A., anterior

donației unei părți din suprafața de teren situată în,

sector 5, reclamantului. De altfel, aceeași excepție și

împotriva aceluiași act a fost invocată și în Dosarul nr. 31521/3/2008

al Curții de Apel București, hotărârea, de asemenea, rămânând

irevocabilă.

Așa fiind,

instanța de fond a avut în vedere faptul că nu este posibilă

cenzurarea pe calea excepției de nelegalitate a unui act, pe fondul

său, în condițiile în care titularul acțiunii a pierdut calea

acțiunii directe și deci a pierdut posibilitatea anulării

actului, instanța de judecată pronunțându-se irevocabil în acest

sens, cu atât mai mult, cu cât se urmărește ca prin invocarea acestei

excepții să se dispună radierea dreptului de proprietate din

cartea funciară și înlăturarea efectului de opozabilitate „erga

omnes”.

cauză

î

mpotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul V.C.T., întemeiat pe prevederile art. 304/1 C.

proc. civ., invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant

a arătat că soluția de respingere ca inadmisibilă a

excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, emis la 3 aprilie 1995, este nelegală, întrucât instanța

trebuia să se pronunțe pe fondul acestei excepții.

În criticile aduse

hotărârii instanței de fond, recurentul a arătat în motivele de recurs

că instanța a făcut o analiză a excepției de

nelegalitate prin prisma instanței de drept comun, respectiv

Judecătoria sectorului 5 București, în fața căreia s-a

invocat excepția, or această excepție ar fi fost

inadmisibilă în condițiile în care temeiul de drept ar fi fost altul

decât Legea nr. 554/2004. Totodată, a adus critici și în ceea ce

privește cadrul procesual fixat de instanța de apel, arătând

că acesta a fost depășit, încălcându-se și principiul

disponibilității părților, pentru că s-a substituit

instanței de fond, depășindu-și competența și

atribuțiile conferite de Legea nr. 554/2004.

În ce privește

referirile în motivarea sentinței cu privire la litigiile care au avut loc

pe rolul instanțelor în legătură cu actul administrativ atacat, recurentul

arată că acestea nu exonerează instanța de la analizarea

excepției cu care a fost învestită.

Recurentul a

solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond

a excepției de nelegalitate.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, intimata - pârâtă SC E. SA a solicitat

respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate.

II.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurrent, a

apărărilor cuprinse în întâmpinare și în raport de

dispozițile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Potrivit

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al

excepției invocate) „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din

oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 262/2007 „Excepția de nelegalitate

poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 în forma sa

inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ.”

Însă, prin

raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O.

precum și la reglementările comunitare și jurisprudența

Curții de Justiție de la Luxemburg, aceste dispoziții trebuie

înlăturate în măsura în care ele permit cenzurarea fără

limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că

aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale

și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al

drepturilor fundamentale ale omului.

Cu privire la

raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin.

(2) din Constituția României, instituie, în situația în care

există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în

pactele și tratatele internaționale la care România este parte,

regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor

internaționale (mai puțin în situația existenței unor

dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern).

Astfel, rezultă

că judecătorul național este cel ce aplică direct și

nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având

și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție,

cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul

intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

Din această

perspectivă, judecătorul național, în calitate de prim

judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are

obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții,

asigurându-le preeminența deplină și efectivă

față de orice altă prevedere contrară din legislația

națională, fără să fie nevoie să aștepte

abrogarea acesteia de către legiuitor.

Așa fiind,

Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale în această materie,

apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea 554/2004

care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără

limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă

principiile fundamentale ale Convenției Europene a Drepturilor Omului cu

privire la dreptul la un proces echitabil, precum și prevederile Cartei

Drepturilor Fundamentale ale U.E. referitoare la principiul

securității raporturilor juridice și contravin jurisprudenței

C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în

privința actelor administrative individuale admiterea excepției de

nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu

anularea actului.

Dar, chiar dacă

admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului

administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost

invocată excepția, beneficiarul actului administrativ constitutiv sau

constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața

instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

Concluzionând,

instanța de control judiciar constată că, așa cum corect a

reținut și prima instanță, în speță, certificatul

de atestare a dreptului de proprietate atacat este emis în anul 1995, anterior

Legii nr. 554/2004, astfel că nu poate forma obiect al cenzurii

instanței de contencios administrativ pe calea excepției, expirarea

termenelor pentru contestarea lui pe calea acțiunii directe

constituindu-se într-un fine de neprimire.

În privința

criticilor aduse de către recurent cadrului procesul fixat, acestea nu pot

fi primite, întrucât instanța de fond a stabilit în mod corect cadrul

procesual conform legii.

În raport de cele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.C.T. împotriva sentinței civile nr. 285 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 15 iulie 2010.