ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4272/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 33 din 19 februarie

2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal , judecând cauza, în fond după casare, a respins

acțiunea reclamantului M.M. în contradictoriu cu pârâții Camera Notarilor

Publici Mureș și Uniunea Națională a Notarilor Publici, având ca obiect

anularea Hotărârii Consiliului Uniunii nr. 56 din 19 mai 2006 și a Consiliului

de Disciplină al Uniunii Națională a Notarilor Publici din România nr. 3 din 14

ianuarie 2006.

Recursul formulat de M.M. împotriva

sentinței civile nr. 33 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , a fost respins ca nefondat

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 234 din 20 ianuarie 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre

Înalta Curte a reținut că susținerile și criticile recurentului potrivit cărora

instanța de judecată a soluționat cauza fără a efectua cercetarea

judecătorească și fără ca la dosarul cauzei să existe actele care au stat la

baza încheierii actelor notariale pentru care a fost aplicată sancțiunea sunt

nefondate.

Astfel, instanța de recurs a

soluționat pricina în raport cu actele depuse de reclamant la termenul de

judecată din 20 noiembrie 2008, cât și cu cele depuse de pârâți, având astfel

suficient material probator pentru a pronunța hotărârea recurată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte a

constat că instanța de fond, în mod corect a apreciat că notarul public M.M.

și-a încălcat obligațiile stabilite de regulamentul, statutul, Codul

deontologic și de Legea nr. 36/2005 a notarilor publici și a activității

notariale.

Astfel, reține instanța, în cauză,

încheierea actelor notariale s-a făcut cu nerespectarea condițiilor de formă și

de fond ceea ce constituie o abatere disciplinară care aduce atingere onoarei

și probității profesionale și la concluzia că sancțiunea disciplinară aplicată

este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii,

considerată nelegală și netemeinică, în temeiul art. 317 alin. (2) și art. 318 C.

proc. civ. a formulat contestație în anulare M.M.

Contestatorul a susținut, în esență,

că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Târgu Mureș în rejudecare, respectiv

sentința civilă nr. 33 din 19 februarie 2009 în dosar nr. 59/43/2006 a fost

dată de aceeași judecătoare care s-a pronunțat și în dosarul nr. 59/43/2006

prin sentința civilă nr. 136 din 23 noiembrie 2006.

Consideră contestatorul că în

rejudecare, nu mai putea soluționa cauza același judecător, conform

dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. și în consecință apreciază că sunt

aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 317 pct. 2.

În ceea ce privește invocarea

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut că instanța de

recurs a omis să cerceteze motivele de modificare invocate respectiv faptul că

nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea prevederilor Ordinului Ministrului Justiției

nr. 1758 din 20 iulie 2009 potrivit cărora acțiunea disciplinară împotriva

notarului public se exercită în termen de 60 de zile de la data la care s-a

luat la cunoștință de abaterea disciplinară, dar nu mai târziu de un an de la

data săvârșirii ei, nefiind respectat principiul neretroactivității legii

civile.

Intimatele Uniunea Națională a

Notarilor Publici din România și Camera Notarilor Publici Târgu Mureș au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare

formulată de contestatorul M.M. susținând în esență că aceasta este inadmisibilă

și în subsidiar, nefondată.

Analizând contestația în anulare

formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru

considerentele arătate în continuare.

Conform dispozițiilor art. 317 pct. 2

C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului; „când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.

În speță, contestatorul a invocat acest motiv,

susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 24 C. proc. civ., apreciind că

atât decizia nr. 234 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți cât și sentința nr. 33

din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș au fost pronunțate cu

încălcare normelor legale privind incompatibilitatea.

Verificând susținerile

contestatorului, Înalta Curte constată că în cauză, nu au fost încălcate

dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorul care s-a

pronunțat asupra unei excepții procesuale, nu devine incompatibil în caz de

casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform dispozițiilor art. 99

alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,

potrivit cărora „cauzele trimise spre rejudecare după desființare/casare revin

la completul inițial investit”. În fapt, prin sentința nr. 33 din 19 februarie 2009

a Curții de Apel Târgu Mureș, nu au fost încălcate dispozițiile art. 24 C.

proc. civ., întrucât anterior prin sentința civilă nr. 136 din 23 noiembrie 2006

instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei cercetării

prealabile, fără a se pronunța asupra fondului cauzei.

Pe de altă parte, motivul prevăzut

de dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., referitoare la încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privind competența nu poate fi invocat în cazul

nerespectării normelor privitoare la incompatibilitate, întrucât acestea nu fac

parte din categoria dispozițiilor legale privind competența.

În ceea ce privește motivul prevăzut

de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra unui motiv de recurs, Înalta Curte constată că susținerile

contestatorului sunt nefondate, din analiza deciziei atacate rezultând că

instanța de recurs a analizat hotărârea recurată, constatând pentru fiecare

motiv în parte legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța

de fond.

Contestația în anulare, reprezintă o

cale extraordinară de atac, care este deschisă exclusiv pentru situațiile

prevăzute de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., ori în cauză se

constată că motivele invocate de contestator în cauză sunt nefondate și în

consecință contestația în anulare formulată de acesta, va fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de M.M. împotriva deciziei nr. 234 din 20

ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

octombrie 2010.