ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș-Severin, reclamanții E.P. și M.E. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să

constate că asupra lor a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic

și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând

despăgubiri pentru daunele morale.

Prin sentința civilă nr.

1129 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin a fost admisă în parte

acțiunea și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească fiecărui

reclamant echivalentul în lei la data efectuării plății, a sumei de 40.000

euro.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că

reclamanții, în

vârstă de 10 și respectiv13 ani, împreună cu părinții și o bunică, au fost

strămutați prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 din localitatea de domiciliu

Ciclova Română în localitatea Pietroiu Nou din Câmpia Bărăganului, începând din

data de 18 iunie 1951 până în 20 decembrie 1955.

Prin hotărârile nr. 305/1990

și 306/1990, emise în baza Decretul-lege 118/1990, li s-au acordat

reclamanților o indemnizație lunară de 924 lei.

Împotriva sentinței a

declarat apel pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 271/ A din 17 februarie 2011

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în

sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că motivul pentru care reclamanții nu au

dreptul la despăgubiri morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 constă în aceea că textul a fost declarat neconstituțional prin

decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.

Astfel, Curtea

Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 din Legea nr. 221/2009

nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă

cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate

juridică.

S-a constatat că,

potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

de la data publicării lor în M. Of., deciziile instanței constituționale sunt

general obligatorii.

Ca atare, art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-a încetat existența juridică, iar

inexistența temeiului legal care a fundamentat pretenția reclamantului atrage

și caracterul nefondat al acțiunii promovate de acesta.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamanți care au expus, în mod detaliat,

elementele de fapt ale pricinii, legate de modalitatea în care s-a dispus

strămutarea în Câmpia Bărăganului și de condițiile de viață în localitatea în

care au fost obligați să trăiască aproape 5 ani.

- S-a susținut că

suferințele fizice și psihice pricinuite prin adoptarea acestei măsuri au fost

corect comensurate de instanța de fond la suma de 40.000 euro pentru fiecare

persoană.

- Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, atunci când analizează incidența acordării daunelor morale

ia în considerare prejudiciul moral, adică repararea stării de temere care a

rezultat din încălcarea dispozițiilor Convenției.

- În ce privește

acordarea despăgubirilor materiale pentru daunele suferite de foștii deportați

din Bărăgan, instanța trebuia să aibă în vedere fundamentul juridic și etic al

Legii nr. 221/2009, conținut în motivele acestui act normativ și efectele

reparatorii ale acestuia.

- Noțiunea de bunuri,

în sensul jurisprudenței instanței de contencios european, privește atât

bunurile actuale având o valoare patrimonială cât și creanțele determinate

potrivit dreptului intern, iar în ce privește cuantumul despăgubirilor morale,

acesta este la latitudinea instanței de judecată.

În drept, a fost

indicat ca motiv de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de

încadrare în dispozițiile indicate, ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici,

în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în alt motiv de recurs din cele

expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, soluția

instanței de apel

-

care, schimbând sentința tribunalului, a respins acțiunea ca nefondată - s-a

fundamentat pe efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, care a

constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009.

Reținând caracterul

obligatoriu al acestei decizii a organului de jurisdicție constituțională (față

de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ale art. 31 din Legea nr. 47/1992),

instanța de apel a constatat că temeiul juridic al acțiunii promovate nu mai

subzistă și că reclamanții nu-și mai pot justifica în drept pretențiile.

Exercitând calea de

atac a recursului prin intermediul căreia se pot deduce judecății numai aspecte

de nelegalitate, reclamanții nu combat în niciun fel argumentele instanței de

apel, pentru a declanșa astfel controlul de legalitate.

Dimpotrivă,

reclamanții se limitează la a reitera elemente de fapt ale judecății și la a

supune analizei aspecte străine de considerentele deciziei din apel.

Astfel, fără să

indice de ce, în condițiile exercitării controlului a posteriori de

constituționalitate și declarării ca neconstituțional a textului care le

justificase demersul judiciar, acțiunea lor ar mai avea suport legal (contrar

aprecierii instanței de apel), recurenții-reclamanți aduc în dezbaterea

judiciară din recurs aspecte străine celor care au justificat soluția atacată.

Or, în calea

extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi

exercitat decât în măsura în care argumentele părții prin care este exprimată

nemulțumirea față de decizia din apel se circumscriu motivelor de recurs

reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Cum, în speță, o

asemenea încadrare nu este posibilă, în condițiile în care aspectele deduse

judecății nu au în vedere și nu combat considerentele care au fundamentat soluția

din apel, se va constata incidența art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., care sancționează cu nulitatea cererea de recurs în care nu sunt

indicate motivele de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanții E.P. și M.E. împotriva deciziei nr. 271/ A din 17

februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.