ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5600/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 27 noiembrie 2009, sub nr. 3845/115/2009, reclamantele T.A.G. și M.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în baza prevederilor Legii nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit de bunicii lor, I.T. și I.M., ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic dispuse împotriva acestora prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, constând în dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în Câmpia B., în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955. Prin sentința civilă nr. 55 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis, în parte, acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a sumei de 220.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin decizia nr. 213/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantelor suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la data plății, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței; totodată, a respins apelul declarat de reclamante, ca nefondat.

Prin decizia nr. 6378 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate reclamante și pârât împotriva deciziei din apel, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelurilor ambelor părți și schimbării în tot a sentinței primei instanțe, sens în care a respins acțiunea formulată de reclamante, constatând autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 92/A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 10 octombrie 2011, reclamantele T.A.G. și M.S. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 6378 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, solicitând anularea acestei decizii și rejudecarea recursurilor pe fond.

În motivarea cererii, revizuentele au arătat că prin decizia atacată s-a constatat în mod greșit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 92 A din 21 aprilie 20101 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Înaltei Curți. Astfel, prin cererea înregistrată sub nr. 3824/115/2009 au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 după defunctul lor tată. Această cerere a fost soluționată prin decizia Curții de Apel Timișoara 92/A din 21 aprilie 2010. Acțiunea formulată în Dosarul nr. 3845/115/2009, soluționată în mod irevocabil prin decizia supusă revizuirii, a avut ca obiect tot acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009, dar după bunici.

Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare Ia motivele formulate și la dispozițiile art. 322 C. proc. civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de dezbateri din 21 septembrie 2012, Înalta Curte retine următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării ei, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Așadar, în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită. În speță, prin decizia supusă revizuirii - decizia nr. 6378 din 23 septembrie 2011, Î.C.C.J. a admis recursurile ambelor părți și a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelurile și a schimbat în tot sentința apelată, dispunând respingerea acțiunii reclamantelor pentru existența autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 92 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Î.C.C.J.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs, a reținut că în cauză, unde reclamantele solicită despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 de pe urma bunicilor I.T. și I.M., operează autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 92/A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Î.C.C.J., deoarece prin această hotărâre s-a recunoscut în mod irevocabil dreptul reclamantelor la despăgubiri și pentru prejudiciul încercat de bunicii lor, I.T. și I.M., deci pentru aceiași autori pentru care se solicită despăgubiri în cauza pendinte.

Prin cererea de revizuire dedusă judecății, revizuentele critică această soluție pe considerentul că nu erau întrunite cerințele autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civilă nr. 92 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, imputând instanței de recurs că a reținut greșit identitatea de obiect între cele două pricini, deoarece în prima au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 de pe urma tatălui, iar în cea de-a doua de pe urma bunicilor. Rezultă că, revizuentele repun în discuție problema de drept a autorității de lucru judecat, analizată de instanța de recurs prin raportare la decizia civilă nr. 92A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Î.C.C.J., formulând o veritabilă critică de nelegalitate la adresa deciziei supuse revizuirii.

Or, așa cum s-a arătat deja, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a revizuirii să deschidă părților calea recursului la recurs, ci să deschidă calea unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente care nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită. În concluzie, reținând că susținerile revizuentelor nu se încadrează în niciunul dintre cele nouă cazuri de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele T.A.G. și M.S. împotriva deciziei civile nr. 6378 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publica astăzi 21 septembrie 2012.