ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5600/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 27 noiembrie 2009, sub

nr. 3845/115/2009, reclamantele T.A.G. și M.S. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța să dispună, în baza prevederilor Legii nr. 221/2009, obligarea

pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul

suferit de bunicii lor, I.T. și I.M., ca urmare a măsurilor administrative cu caracter

politic dispuse împotriva acestora prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, constând în

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în Câmpia B., în perioada 18 iunie

1951-20 decembrie 1955.

Prin sentința civilă nr. 55 din

19 ianuarie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis, în parte, acțiunea și l-a obligat

pe pârât la plata către reclamante a sumei de 220.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin decizia

nr. 213/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în parte,

în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantelor suma de 30.000 euro,

cu titlu de daune morale sau echivalentul în RON la data plății, cu menținerea restului

dispozițiilor sentinței; totodată, a respins apelul declarat de reclamante, ca nefondat.

Prin decizia

nr. 6378 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate reclamante și pârât

împotriva deciziei din apel, pe care a modificat-o în sensul admiterii apelurilor

ambelor părți și schimbării în tot a sentinței primei instanțe, sens în care a respins

acțiunea formulată de reclamante, constatând autoritatea de lucru judecat a deciziei

civile nr. 92/A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

La data de 10

octombrie 2011, reclamantele T.A.G. și M.S. au formulat cerere de revizuire a deciziei

nr. 6378 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, solicitând anularea acestei decizii și rejudecarea

recursurilor pe fond.

În motivarea cererii,

revizuentele au arătat că prin decizia atacată s-a constatat în mod greșit autoritatea

de lucru judecat a deciziei civile nr. 92 A din 21 aprilie 20101 a Curții de Apel

Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a

Înaltei Curți.

Astfel, prin cererea

înregistrată sub nr. 3824/115/2009 au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009

după defunctul lor tată. Această cerere a fost soluționată prin decizia Curții de

Apel Timișoara 92/A din 21 aprilie 2010.

Acțiunea formulată

în Dosarul nr. 3845/115/2009, soluționată în mod irevocabil prin decizia supusă

revizuirii, a avut ca obiect tot acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009,

dar după bunici.

Verificând admisibilitatea

cererii de revizuire prin raportare Ia motivele formulate și la dispozițiile

art. 322 C. proc. civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de dezbateri

din 21 septembrie 2012, Înalta Curte retine următoarele:

Revizuirea este

o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai în cazurile

și în condițiile expres prevăzute de art. 322 C. proc. civ.

Fiind o cale de

retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru

alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție

a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță

cu ocazia rezolvării litigiului în fond.

Hotărârea atacată

prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului

existent la data pronunțării ei, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute

de instanță la data pronunțării.

Așadar, în cadrul

revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți,

pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea

hotărârii a cărei revizuire se solicită.

În speță, prin

decizia supusă revizuirii - decizia nr. 6378 din 23 septembrie 2011, Î.C.C.J. a

admis recursurile ambelor părți și a modificat decizia recurată, în sensul că a

admis apelurile și a schimbat în tot sentința apelată, dispunând respingerea acțiunii

reclamantelor pentru existența autorității de lucru judecat a deciziei civile

nr. 92 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin

decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Î.C.C.J. Pentru a decide astfel, instanța

de recurs, a reținut că în cauză, unde reclamantele solicită despăgubiri în baza

Legii nr. 221/2009 de pe urma bunicilor I.T. și I.M., operează autoritatea de lucru

judecat a deciziei civile nr. 92/A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011 a Î.C.C.J., deoarece

prin această hotărâre s-a recunoscut în mod irevocabil dreptul reclamantelor la

despăgubiri și pentru prejudiciul încercat de bunicii lor, I.T. și I.M., deci pentru

aceiași autori pentru care se solicită despăgubiri în cauza pendinte.

Prin cererea de

revizuire dedusă judecății, revizuentele critică această soluție pe considerentul

că nu erau întrunite cerințele autorității de lucru judecat prin raportare la decizia

civilă nr. 92 A din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, imputând instanței

de recurs că a reținut greșit identitatea de obiect între cele două pricini, deoarece

în prima au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 de pe urma tatălui,

iar în cea de-a doua de pe urma bunicilor.

Rezultă că, revizuentele

repun în discuție problema de drept a autorității de lucru judecat, analizată de

instanța de recurs prin raportare la decizia civilă nr. 92A din 21 aprilie 2010

a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1657 din 24

februarie 2011 a Î.C.C.J., formulând o veritabilă critică de nelegalitate la adresa

deciziei supuse revizuirii.

Or, așa cum s-a

arătat deja, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a revizuirii

să deschidă părților calea recursului la recurs, ci să deschidă calea unei noi judecăți,

pe temeiul unor elemente care nu au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea

hotărârii a cărei revizuire se solicită.

În concluzie,

reținând că susținerile revizuentelor nu se încadrează în niciunul dintre cele nouă

cazuri de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge

cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentele T.A.G. și M.S. împotriva deciziei

civile nr. 6378 din 23 septembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publica astăzi 21 septembrie 2012.