ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2014

Asupra recursurilor de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte

constată următoarele :

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 1071/115

din 16 martie 2010, reclamanții l.M., l.R. și l.A. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce

se va pronunța, să oblige pârâtul să plătească despăgubiri de 3.000.000 (trei

milioane) euro, cu titlu de daune, atât morale, cât și materiale, pentru luarea

măsurilor administrative cu caracter politic, în baza Decretului nr. 83/1949,

privind confiscarea totală a averii și stabilirea obligatorie de domiciliu,

măsura nedreaptă luată împotriva părinților acestora, l.C.C. și l.A. și

obligarea Statului Român la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de

desfășurarea și derularea prezentei cauze.

Tribunalul Caras - Severin, prin sentința civilă nr. 1138

din 16 iunie 2010, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții l.M.,

l.R. și l.A. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P.

Caraș-Severin, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate

împotriva reclamanților, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților l.M.

și l.R. suma de 200.000 euro și reclamantei l.A. suma de 250.000 euro,

echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale și a fost

respins capătul de cerere referitor la acordarea de daune materiale, fără

cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia civilă

nr. 36 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr 1071/115/2010, a admis

apelurile declarate de reclamanții l.M., l.R. și l.A., precum și de pârâtul

Statul Român, prin D.G.F.P. Caraș-Severin pentru M.F.P. împotriva sentinței

civile nr. 1138 din 10 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

Dosar nr. 1071/115/2010, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caras - Severin

sub nr. 1071/115/2010, iar, prin sentința sentința civilă nr. 880 din 14 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1071/115/2010, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții l.M., l.R. și l.A. în

sensul obligării pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P.

Caraș-Severin să plătească reclamanților suma de 1.056.017,60 lei reprezentând

daune materiale și a fost respins petitul privind acordarea daunelor morale, cu

motivarea că, în cauză, a fost dovedită atât existența în patrimoniul

antecesorilor reclamanților, cât și faptul confiscării a bunurilor descrise în

procesul verbal de inventar, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de

"bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. (1) lit.

b) Legea nr. 221/2009) și care au fost avute în vedere la data efectuării

expertizelor de specialitate.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 202

din 29 noiembrie 2012, a respins apelurile declarate de reclamanții l.M., l.A.

și l.R. și de pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Caras Severin, reținând că

instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a articolului 5 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, raportat la probatoriul administrat pentru

dovedirea prejudiciului material suferit de reclamanți, iar, cu privire la

criticile pârâtului privind modul de interpretare și aplicare a aceluiași

articol, s-a apreciat că acestea exced controlului judiciar, întrucât se opun

efectului puterii de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii, reclamanții l.M., l.A. și l.R. și

pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Caras Severin au declarat recurs, după cum

urmează:

deciziei recurate, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în

sensul obligării pârâtului la plata diferenței valorice privind totalul

recoltelor de care a beneficiat nelegal pârâtul, invocând drept motiv de

nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, aceștia au învederat că

instanța trebuia să oblige pârâtul la plata despăgubirilor materiale a

recoltelor cantitative obținute anual pe toată perioada folosirii abuzive.

parte a deciziei recurate referitor la capătul de cerere având ca obiect

obligarea la plata despăgubirilor materiale și, pe fond, respingerea acțiunii

ca neîntemeiate, invocând drept motiv de nelegalitate prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate,

în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, iar recursul

pârâtului este fondat pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prevede că recursul este

admisibil atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/ 2009,

orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descedenții acesteia până la gradul al II lea inclusiv, pot solicita

instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca

efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost

restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Textul de lege anterior menționat nu acordă dreptul la

despăgubiri materiale pentru bunuri mobile, ci numai pentru bunuri imobile,

condiționat de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în

condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce

reglementează situația imobilelor preluate abuziv.

Având în vedere că daunele materiale solicitate de

reclamanți se referă la bunuri mobile, respectiv recolte obținute anual, iar

textul de lege invocat drept temei legal pentru acordarea daunelor materiale

actualizate se referă la bunuri imobile, Înalta Curte va dispune respingerea ca

nefondat a recursului declarat de reclamanții I.M., I.R. și I.A. împotriva Deciziei

nr. 202 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Pentru aceleași considerente, constatând că instanța de apel

a nesocotit dispozițiile legale, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009,

Înalta Curte va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., va modifica în parte Decizia nr. 202 din 29 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în sensul că va admite

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Caras - Severin

împotriva sentinței nr. 880 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Caras

Severin, secția I civilă, va schimba în parte sentința apelată în sensul că

respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor

materiale, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate și va menține

restul dispozițiilor deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.M.,

I.R. și I.A. împotriva Deciziei civile nr. 202 din 29 noiembrie 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Caras - Severin împotriva aceleiași decizii, modifică în parte Decizia

nr. 202 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P.

Caras - Severin împotriva sentinței nr. 880 din 14 iunie 2012 pronunțată de

Tribunalul Caras Severin, secția I civilă.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge

cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.