ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2014

Asupra recursurilor de față; Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele : Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 1071/115 din 16 martie 2010, reclamanții l.M., l.R. și l.A. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul să plătească despăgubiri de 3.000.000 (trei milioane) euro, cu titlu de daune, atât morale, cât și materiale, pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic, în baza Decretului nr. 83/1949, privind confiscarea totală a averii și stabilirea obligatorie de domiciliu, măsura nedreaptă luată împotriva părinților acestora, l.C.C.

și l.A. și obligarea Statului Român la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea și derularea prezentei cauze. Tribunalul Caras - Severin, prin sentința civilă nr. 1138 din 16 iunie 2010, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții l.M., l.R. și l.A. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Caraș-Severin, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamanților, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților l.M. și l.R. suma de 200.000 euro și reclamantei l.A. suma de 250.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, cu titlu de daune morale și a fost respins capătul de cerere referitor la acordarea de daune materiale, fără cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 36 din 18 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr 1071/115/2010, a admis apelurile declarate de reclamanții l.M., l.R. și l.A., precum și de pârâtul Statul Român, prin D.G.F.P. Caraș-Severin pentru M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 1138 din 10 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosar nr. 1071/115/2010, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caras - Severin sub nr. 1071/115/2010, iar, prin sentința sentința civilă nr. 880 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 1071/115/2010, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții l.M., l.R.

și l.A. în sensul obligării pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Caraș-Severin să plătească reclamanților suma de 1.056.017,60 lei reprezentând daune materiale și a fost respins petitul privind acordarea daunelor morale, cu motivarea că, în cauză, a fost dovedită atât existența în patrimoniul antecesorilor reclamanților, cât și faptul confiscării a bunurilor descrise în procesul verbal de inventar, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de "bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. b) Legea nr. 221/2009) și care au fost avute în vedere la data efectuării expertizelor de specialitate. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 202 din 29 noiembrie 2012, a respins apelurile declarate de reclamanții l.M., l.A.

și l.R. și de pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Caras Severin, reținând că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a articolului 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, raportat la probatoriul administrat pentru dovedirea prejudiciului material suferit de reclamanți, iar, cu privire la criticile pârâtului privind modul de interpretare și aplicare a aceluiași articol, s-a apreciat că acestea exced controlului judiciar, întrucât se opun efectului puterii de lucru judecat. Împotriva acestei decizii, reclamanții l.M., l.A. și l.R. și pârâtul Statul Român prin D.G.F.P. Caras Severin au declarat recurs, după cum urmează: 1. Reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul obligării pârâtului la plata diferenței valorice privind totalul recoltelor de care a beneficiat nelegal pârâtul, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, aceștia au învederat că instanța trebuia să oblige pârâtul la plata despăgubirilor materiale a recoltelor cantitative obținute anual pe toată perioada folosirii abuzive. 2. Pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor materiale și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate, invocând drept motiv de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, iar recursul pârâtului este fondat pentru următoarele considerente: Art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prevede că recursul este admisibil atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/ 2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descedenții acesteia până la gradul al II lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Textul de lege anterior menționat nu acordă dreptul la despăgubiri materiale pentru bunuri mobile, ci numai pentru bunuri imobile, condiționat de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv. Având în vedere că daunele materiale solicitate de reclamanți se referă la bunuri mobile, respectiv recolte obținute anual, iar textul de lege invocat drept temei legal pentru acordarea daunelor materiale actualizate se referă la bunuri imobile, Înalta Curte va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanții I.M., I.R. și I.A. împotriva Deciziei nr. 202 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Pentru aceleași considerente, constatând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale, art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Înalta Curte va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte Decizia nr. 202 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Caras - Severin împotriva sentinței nr. 880 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Caras Severin, secția I civilă, va schimba în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, va păstra celelalte dispoziții ale sentinței apelate și va menține restul dispozițiilor deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.M., I.R. și I.A. împotriva Deciziei civile nr. 202 din 29 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Caras - Severin împotriva aceleiași decizii, modifică în parte Decizia nr. 202 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Caras - Severin împotriva sentinței nr. 880 din 14 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Caras Severin, secția I civilă. Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata daunelor materiale.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.