ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1395/2012

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 martie 2012

a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 7946/62/2010, printre altele, a fost respinsă cererea de revocare a

măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, că prin încheierea

de ședință din 10 decembrie 2010, Tribunalul Brașov, admițând propunerea formulată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus arestarea în

lipsă a inculpatului M.I. în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (5) rap. la

art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea

nr. 39/2003 și de art. 25 din Legea nr. 365/2002, apreciind că subzistă indiciile

temeinice cu privire la imputabilitatea faptelor reclamate, inculpatul fiind acuzat

că a constituit împreună cu alți inculpați o grupare infracțională, la care au aderat

și alți inculpați, trimiși în judecată într-un dosar separat, cooperând cu vinovăție

la comiterea infracțiunilor privind comerțul electronic, constând în deținerea de

echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv

s-a deplasat din Anglia în România și a planificat împreună cu alți membri ai grupării

scoaterea din țară a unui skimmer care îi aparținea, iar în noaptea de 19/20

iulie 2009, l-a însoțit pe G.M. la Aeroportul Băneasa București, ocazie cu care

i-a remis dispozitivul și i-a dat indicații cu privire la modalitatea scoaterii

acestuia din țară. La arestarea numitului G.M. la aeroport, inculpatul se îmbarcase

deja într-un alt avion cu care a părăsit teritoriul țării. S-a reținut că, deși

s-a încercat citarea lui prin intermediul unei cereri de asistență judiciară internațională,

inculpatul nu a putut fi găsit nici la adresa pe care și-a dat-o în Canada, deoarece

și-a schimbat domiciliul și, cu toate că a avut apărător ales în faza de urmărire

penală, fapt din care rezultă că avea cunoștință de cercetările penale efectuate

împotriva sa, inculpatul M.I. nu s-a prezentat niciodată pentru a fi audiat. Din

toate aceste elemente a rezultat intenția inculpatului M.I. de a se sustrage urmăririi

penale și judecății, fapt care se încadrează în opinia Curții de apel în motivul

de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, s-a

constatat că ambele infracțiuni imputate inculpatului sunt sancționate cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și că el este cel care i-a determinat pe numiții M.A.

și G.M. să participe la acțiunea de transportare a skimmerului pe care îl deținea,

în scopul scoaterii acestuia din țară. De asemenea, din declarațiile celorlalte

persoane implicate a rezultat că inculpatul M.I. le-a dat acestora din urmă indicații

cu privire la modul de săvârșire a acestei acțiuni și a făcut rezervările la avion,

luându-și totodată măsuri de precauție pentru a nu putea fi depistat el personal,

de organele de urmărire, ceea ce denotă un mod periculos de acțiune, care impune

potrivit primei instanțe luarea unei măsuri privative de libertate față de inculpat.

În plus, a fost avută în vedere și împrejurarea că inculpatul M.I. este acuzat că

a săvârșit aceste infracțiuni după ce a fost pus în libertate dintr-un alt mandat

de arestare preventivă, fapt ce denotă o personalitate periculoasă. Din actele de

la dosar a rezultat că inculpatul a fost implicat în activități ilicite și pe teritoriul

S.U.A., fapt ce i-a atras îmbarcarea lui într-un avion cu destinația Frankfurt,

Germania.

Toate acestea

au demonstrat, în optica Curții de apel, existența pericolului concret pentru ordinea

publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, singura măsură

ce ar putea răspunde pentru moment necesității asigurării ordinii publice fiind

arestarea preventivă. Având în vedere că inculpatul se sustrage de la judecată,

fiind plecat din țară, s-a apreciat că orice altă măsură neprivativă de libertate

ar fi ineficientă.

Curtea de Apel

Brașov, sesizând că astfel de cereri au fost formulate de inculpat și în fața instanței

de fond, că inculpatul a fost arestat în lipsă încât mandatul de executare nu a

fost niciodată pus în executare, necunoscându-se localizarea sa, acesta sustrăgându-se

cercetării judecătorești, a apreciat că temeiul prevăzut la art. 148 lit. a) este

actual, iar cel de la lit. f) se află în conexiune cu primul temei menționat. Constatând

că cererea se bazează pe aceleași date avute în vedere anterior, că în speță sunt

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa,

că acesta și-a indicat un domiciliu inexistent, sustrăgându-se în orice mod de la

urmărirea penală și de la judecată, date fiind și limitele de pedeapsă aferente

infracțiunilor comise, starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice prin

derularea unor astfel de infracțiuni, perseverența infracțională a inculpatului

implicat în activități ilicite și pe teritoriul altor state, declarațiile celorlalți

participanți relative la natura contribuției acestuia, la rolul jucat în procesul

desăvârșirii faptelor penale, Curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea dedusă

judecății, constatând a fi justificată măsura preventivă contestată.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., fără a indica motivele

care stau la baza promovării căii de atac.

La termenul de

judecată din data de 30 aprilie 2012, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția

inadmisibilității căii de atac promovate în cauză.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului și de apărătorul recurentului-inculpat au fost consemnate

în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil pentru considerentele care urmează:

Dispozițiile

art. 141 C. proc. pen. prevăd că încheierea prin care prima instanță sau instanța

de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

În prezenta cauză,

Înalta Curte constată că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Brașov, a respins

cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I.,

încheierea pronunțată fiind definitivă, astfel că împotriva acesteia nu mai putea

fi promovată calea de atac a recursului,, așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor

legale anterior menționate.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de

atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces

la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor

art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de

atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură

penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de

atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare

și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu

recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ

hotărârile care sunt supuse recursului.

În speță, inculpatul

M.I. a declarat recurs împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, încheiere care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit

prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.I.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 7946/62/2010.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 aprilie 2012.