ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1395/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7946/62/2010, printre altele, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, că prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2010, Tribunalul Brașov, admițând propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus arestarea în lipsă a inculpatului M.I.

în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (5) rap. la art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și de art. 25 din Legea nr. 365/2002, apreciind că subzistă indiciile temeinice cu privire la imputabilitatea faptelor reclamate, inculpatul fiind acuzat că a constituit împreună cu alți inculpați o grupare infracțională, la care au aderat și alți inculpați, trimiși în judecată într-un dosar separat, cooperând cu vinovăție la comiterea infracțiunilor privind comerțul electronic, constând în deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv s-a deplasat din Anglia în România și a planificat împreună cu alți membri ai grupării scoaterea din țară a unui skimmer care îi aparținea, iar în noaptea de 19/20 iulie 2009, l-a însoțit pe G.M.

la Aeroportul Băneasa București, ocazie cu care i-a remis dispozitivul și i-a dat indicații cu privire la modalitatea scoaterii acestuia din țară. La arestarea numitului G.M. la aeroport, inculpatul se îmbarcase deja într-un alt avion cu care a părăsit teritoriul țării. S-a reținut că, deși s-a încercat citarea lui prin intermediul unei cereri de asistență judiciară internațională, inculpatul nu a putut fi găsit nici la adresa pe care și-a dat-o în Canada, deoarece și-a schimbat domiciliul și, cu toate că a avut apărător ales în faza de urmărire penală, fapt din care rezultă că avea cunoștință de cercetările penale efectuate împotriva sa, inculpatul M.I. nu s-a prezentat niciodată pentru a fi audiat.

Din toate aceste elemente a rezultat intenția inculpatului M.I. de a se sustrage urmăririi penale și judecății, fapt care se încadrează în opinia Curții de apel în motivul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. a) C. proc. pen. Totodată, s-a constatat că ambele infracțiuni imputate inculpatului sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că el este cel care i-a determinat pe numiții M.A. și G.M. să participe la acțiunea de transportare a skimmerului pe care îl deținea, în scopul scoaterii acestuia din țară. De asemenea, din declarațiile celorlalte persoane implicate a rezultat că inculpatul M.I.

le-a dat acestora din urmă indicații cu privire la modul de săvârșire a acestei acțiuni și a făcut rezervările la avion, luându-și totodată măsuri de precauție pentru a nu putea fi depistat el personal, de organele de urmărire, ceea ce denotă un mod periculos de acțiune, care impune potrivit primei instanțe luarea unei măsuri privative de libertate față de inculpat. În plus, a fost avută în vedere și împrejurarea că inculpatul M.I. este acuzat că a săvârșit aceste infracțiuni după ce a fost pus în libertate dintr-un alt mandat de arestare preventivă, fapt ce denotă o personalitate periculoasă. Din actele de la dosar a rezultat că inculpatul a fost implicat în activități ilicite și pe teritoriul S.U.A., fapt ce i-a atras îmbarcarea lui într-un avion cu destinația Frankfurt, Germania.

Toate acestea au demonstrat, în optica Curții de apel, existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, singura măsură ce ar putea răspunde pentru moment necesității asigurării ordinii publice fiind arestarea preventivă. Având în vedere că inculpatul se sustrage de la judecată, fiind plecat din țară, s-a apreciat că orice altă măsură neprivativă de libertate ar fi ineficientă. Curtea de Apel Brașov, sesizând că astfel de cereri au fost formulate de inculpat și în fața instanței de fond, că inculpatul a fost arestat în lipsă încât mandatul de executare nu a fost niciodată pus în executare, necunoscându-se localizarea sa, acesta sustrăgându-se cercetării judecătorești, a apreciat că temeiul prevăzut la art. 148 lit. a) este actual, iar cel de la lit. f) se află în conexiune cu primul temei menționat.

Constatând că cererea se bazează pe aceleași date avute în vedere anterior, că în speță sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, că acesta și-a indicat un domiciliu inexistent, sustrăgându-se în orice mod de la urmărirea penală și de la judecată, date fiind și limitele de pedeapsă aferente infracțiunilor comise, starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice prin derularea unor astfel de infracțiuni, perseverența infracțională a inculpatului implicat în activități ilicite și pe teritoriul altor state, declarațiile celorlalți participanți relative la natura contribuției acestuia, la rolul jucat în procesul desăvârșirii faptelor penale, Curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecății, constatând a fi justificată măsura preventivă contestată.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., fără a indica motivele care stau la baza promovării căii de atac. La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate în cauză. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului și de apărătorul recurentului-inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează: Dispozițiile art. 141 C. proc. pen. prevăd că încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Brașov, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul M.I., încheierea pronunțată fiind definitivă, astfel că împotriva acesteia nu mai putea fi promovată calea de atac a recursului,, așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor legale anterior menționate. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului. În speță, inculpatul M.I. a declarat recurs împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, încheiere care, însă, este definitivă. Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul M.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva încheierii din 27 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 7946/62/2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2012.