ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3731/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 6916/110/2010/a4, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților F.I., D.A. și N.C.C., fost A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații F.I., D.A. și N.C.C. au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Astfel, în cursul urmăririi penale și a judecății în primă instanță, au fost audiați inculpații cât și mai mulți martori, care au dat indicii cu privire la comiterea faptelor.

Tribunalul Bacău a reținut că începând cu anul 2010, în vederea obținerii de beneficii financiare ilicite, inculpații au aderat la un grup infracțional cu caracter transfrontalier specializat în confecționarea artizanală, comercializarea și exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică, procurând și deținând echipamente de skimming și aplicații informatice în scop de falsificare instrumente de plată electronică, fiind în conexiune infracțională directă cu alți coinculpați și dezvoltând colaborări ilicite cu inculpatul M.E. și alți membri ai grupării din țară, precum și cu alți întreprinzători infracționali din țară și străinătate. Instanța de apel, în concordanță cu legislația internă dar și cu cea europeană, a avut în vedere principiul potrivit căruia arestarea este o măsură preventivă care atinge grav libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.

Cu privire la probe, au fost avute în vedere și înregistrările convorbirilor telefonice din care rezultă legăturile dintre inculpați, ce sunt indicii ale modului de constituire a unui grup organizat. Referitor la incidența în cauză a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a reținut că este îndeplinită cerința pedepsei mai mari de 4 ani, totodată, existând și probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar acest pericol este un pericol concret, iar nu doar unul abstract. În acest sens, s-a constatat că multitudinea infracțiunilor în formă continuată contra sistemelor informatice, dar și cele care sunt reglementate de legea privind criminalitatea organizată într-un interval relativ scurt și starea de recidivă specializată a inculpaților cu privire la același gen de fapte demonstrează existența pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, s-a apreciat că nu se pune problema încălcării termenului rezonabil al măsurii preventive, raportat la complexitatea cauzei, la comportamentul autorităților și comportamentul unora din părți care au uzat de unele tertipuri juridice pentru a tergiversa soluționarea cauzei. În aceste circumstanțe, s-a constatat că nu se poate dispune nici înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate, ci se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, existând riscul ca inculpații, odată eliberați, să comită din nou infracțiuni informatice și de crimă organizată, mai ales că sunt recidiviști specializați pe același gen de fapte prevăzute de legea penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații F.I. și N. (fost A.) C.C., solicitând, prin intermediul apărătorului, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării inculpaților de a nu părăsi localitatea sau țara. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului și de apărătorul recurenților inculpați au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc.

pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpați, cât și la cele ce privesc persoana acestora.

Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.] poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaților nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceștia, în acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest moment lăsarea în libertate a inculpaților. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.I. și N. (fost A.) C.C. împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 6916/110/2010/a4. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.