ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3731/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 octombrie 2011 a Curții

de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul

nr. 6916/110/2010/a4, printre altele, în baza art. 300

2

raportat la

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpaților F.I., D.A. și N.C.C., fost A.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt probe

și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații

F.I., D.A. și N.C.C. au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Astfel, în cursul

urmăririi penale și a judecății în primă instanță, au fost audiați inculpații

cât și mai mulți martori, care au dat indicii cu privire la comiterea faptelor.

Tribunalul Bacău a

reținut că începând cu anul 2010, în vederea obținerii de beneficii financiare

ilicite, inculpații au aderat la un grup infracțional cu caracter

transfrontalier specializat în confecționarea artizanală, comercializarea și

exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică,

procurând și deținând echipamente de skimming și aplicații informatice în scop

de falsificare instrumente de plată electronică, fiind în conexiune

infracțională directă cu alți coinculpați și dezvoltând colaborări ilicite cu

inculpatul M.E. și alți membri ai grupării din țară, precum și cu alți

întreprinzători infracționali din țară și străinătate.

Instanța de apel, în

concordanță cu legislația internă dar și cu cea europeană, a avut în vedere

principiul potrivit căruia arestarea este o măsură preventivă care atinge grav

libertatea individuală, ea având consecințe nebănuite asupra reputației

persoanei, a vieții inculpatului și familiei sale.

Cu privire la probe,

au fost avute în vedere și înregistrările convorbirilor telefonice din care

rezultă legăturile dintre inculpați, ce sunt indicii ale modului de constituire

a unui grup organizat.

Referitor la

incidența în cauză a prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a

reținut că este îndeplinită cerința pedepsei mai mari de 4 ani, totodată, existând

și probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, iar acest pericol este un pericol concret, iar nu doar

unul abstract. În acest sens, s-a constatat că multitudinea infracțiunilor în

formă continuată contra sistemelor informatice, dar și cele care sunt

reglementate de legea privind criminalitatea organizată într-un interval

relativ scurt și starea de recidivă specializată a inculpaților cu privire la

același gen de fapte demonstrează existența pericolului concret pentru ordinea

publică.

Totodată, s-a

apreciat că nu se pune problema încălcării termenului rezonabil al măsurii

preventive, raportat la complexitatea cauzei, la comportamentul autorităților

și comportamentul unora din părți care au uzat de unele tertipuri juridice

pentru a tergiversa soluționarea cauzei.

În aceste

circumstanțe, s-a constatat că nu se poate dispune nici înlocuirea arestării

preventive cu o altă măsură restrictivă de libertate, ci se impune menținerea

în continuare a măsurii arestării preventive, existând riscul ca inculpații,

odată eliberați, să comită din nou infracțiuni informatice și de crimă

organizată, mai ales că sunt recidiviști specializați pe același gen de fapte

prevăzute de legea penală.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații F.I. și N. (fost A.)

C.C., solicitând, prin intermediul apărătorului, revocarea măsurii arestării

preventive și continuarea judecății în stare de libertate, iar în subsidiar,

înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării inculpaților de a nu

părăsi localitatea sau țara.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului și de apărătorul recurenților inculpați au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,

existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul

social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi

judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește

solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură

alternativă, în aprecierea acestei cereri, Înalta Curte se raportează atât la elementele

ce privesc faptele presupus comise de inculpați, cât și la cele ce privesc

persoana acestora. Aceste criterii consacrate de practică se analizează în mod

coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost

dispusă măsura arestării preventive [conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.]

poate fi atins prin aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate.

Examinarea gradului

de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe

care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaților nu pot fi ignorate cu

ocazia verificării temeiniciei cererii formulate de aceștia, în acest sens

pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens cauza

Calmonovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).

Natura infracțiunilor

presupus săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, astfel cum

este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, frecvența pe

care o înregistrează aceste tipuri de infracțiuni, urmările negative pe care le

produc în societate conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune în acest

moment lăsarea în libertate a inculpaților.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de

câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații F.I. și N. (fost A.) C.C. împotriva

încheierii din 4 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 6916/110/2010/a4.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru

apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 octombrie 2011.