ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 5348 din data de 8 septembrie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999. Prin sentința civilă nr. 739 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.E., ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din ansamblul declarației martorului B.A.

(dosar) rezultă că starea de fapt relatată este confuză și nerelevantă, toate datele legate de refugiul familiei reclamatului bazându-se pe simpla împrejurare că martorul s-a întâlnit un timp foarte scurt cu reclamantul (2-3 zile), acesta din urmă plecând din localitate împreună cu familia către o altă destinație, fără a se putea oferi mai multe detalii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv recurentul-reclamant arată că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 188 alin. (3) C. proc.

civ., în sensul că în mod eronat a considerat veridic procesul-verbal de executare a mandatului de aducere a martorei D.L., în care se menționează aspectul că aceasta a declarat că nu mă cunoaște, în detrimentul declarației notariale a aceleiași D.L., în care afirmă că știe despre situația mea de refugiat. Se mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de situația potrivit căreia surorii reclamantului S.A. i s-a recunoscut calitatea de refugiat prin hotărâre judecătorească pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999. Reclamantul a adus în sprijinul pretențiilor sale, declarațiile notariale ale numiților D.L. și B.A., care au afirmat că au fost refugiați împreună cu familiile lor în aceeași localitate în care s-a refugiat și familia reclamantului respectiv D.M., jud. Cluj, fără însă a da detalii despre motivele refugiului. Depoziția martorului B.A., audiat de instanța de fond, nu oferă nici o informație concretă referitoare la refugiul reclamantului, arătând că familia reclamantului au stat în localitatea Dîngăul Mare doar 2-3 zile, după care au plecat în altă localitate pe care nu o poate indica. În aceste condiții, față de lipsa actelor de stare civilă și chiar a unui act oficial care să confirme susținerile reclamantului și ale martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Pe de altă parte aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. (3) C. proc. civ. a fost făcută corect de către instanța de fond și, oricum acest motiv de recurs nu are relevanță asupra fondului pretențiilor deduse judecății. Mai mult, orice argument adus de reclamant în susținerea demersului judiciar trebuie dovedit, iar recurentul-reclamant nu a administrat nici o probă din care să reiasă că sora și fratele său au recunoscută calitatea de refugiat și nici măcar nu a demonstrat cu acte de stare civilă legătura de rudenie cu persoanele indicate. Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.E., împotriva sentinței civile nr. 739 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.