ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii

nr. 5348 din data de 8 septembrie 2008 emisă de pârâtă și recunoașterea

calității de refugiat din motive etnice și obligarea pârâtei să-i acorde

drepturile bănești conferite de O.G. nr. 105/1999.

Prin sentința civilă nr. 739 din 26

noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.E., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că din ansamblul declarației martorului B.A. (dosar) rezultă că

starea de fapt relatată este confuză și nerelevantă, toate datele legate de

refugiul familiei reclamatului bazându-se pe simpla împrejurare că martorul s-a

întâlnit un timp foarte scurt cu reclamantul (2-3 zile), acesta din urmă

plecând din localitate împreună cu familia către o altă destinație, fără a se

putea oferi mai multe detalii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul P.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În susținerea acestui motiv

recurentul-reclamant arată că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 188 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în mod eronat a

considerat veridic procesul-verbal de executare a mandatului de aducere a

martorei D.L., în care se menționează aspectul că aceasta a declarat că nu mă

cunoaște, în detrimentul declarației notariale a aceleiași D.L., în care afirmă

că știe despre situația mea de refugiat.

Se mai arată că instanța de fond nu

a ținut cont de situația potrivit căreia surorii reclamantului S.A. i s-a

recunoscut calitatea de refugiat prin hotărâre judecătorească pronunțată de

Curtea de Apel Cluj.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor

români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații

de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Reclamantul a adus în sprijinul

pretențiilor sale, declarațiile notariale ale numiților D.L. și B.A., care au

afirmat că au fost refugiați împreună cu familiile lor în aceeași localitate în

care s-a refugiat și familia reclamantului respectiv D.M., jud. Cluj, fără însă

a da detalii despre motivele refugiului.

Depoziția martorului B.A., audiat de

instanța de fond, nu oferă nici o informație concretă referitoare la refugiul reclamantului,

arătând că familia reclamantului au stat în localitatea Dîngăul Mare doar 2-3

zile, după care au plecat în altă localitate pe care nu o poate indica.

În aceste condiții, față de lipsa actelor

de stare civilă și chiar a unui act oficial care să confirme susținerile

reclamantului și ale martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică.

Pe de altă parte aplicarea

dispozițiilor art. 188 alin. (3) C. proc. civ. a fost făcută corect de către

instanța de fond și, oricum acest motiv de recurs nu are relevanță asupra

fondului pretențiilor deduse judecății.

Mai mult, orice argument adus de

reclamant în susținerea demersului judiciar trebuie dovedit, iar recurentul-reclamant

nu a administrat nici o probă din care să reiasă că sora și fratele său au

recunoscută calitatea de refugiat și nici măcar nu a demonstrat cu acte de

stare civilă legătura de rudenie cu persoanele indicate.

Față de argumentele expuse mai sus,

Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal este temeinică și legală, și

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.E., împotriva

sentinței civile nr. 739 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2010.