ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii,

Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Mureș, Judecătoria Alba

Iulia, Judecătoria Mediaș, Judecătoria Blaj, obligarea acestora în solidar la

plata sumei de 150.000 Euro daune morale și cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a fost vătămată prin faptul că în luna septembrie 2009 magistrații au

intrat în grevă, fapt care a determinat amânarea mai multor dosare.

Prin sentința civilă nr. 3462 din 21

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.M., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel

Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Mureș, Judecătoria Alba Iulia,

Judecătoria Mediaș și Judecătoria Blaj, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 alin. (1) „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public."

Potrivit art. 18 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 554/2004, intitulat „Soluțiile pe care le poate da

instanța",

„ (1) Instanța, soluționând cererea la

care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în

parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită

operațiune administrativă.

(2)

Instanța este competentă să se pronunțe,

în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității

operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus

judecății.

(3)

In cazul soluționării cererii,

instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale

cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

In acest context legal, instanța de

fond a constatat că soluționarea cererii de plată a unor despăgubiri se face

doar în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ ce are ca obiect

principal anularea unui act administrativ sau cenzurarea refuzului de a emite

un astfel de act ori neemiterea lui în termen.

Prin urmare, cererea de plată a

despăgubirilor nu poate constitui singurul capăt de cerere decât în situația în

care acțiunea în pretenții este formulată în condițiile art. 19 din Legea nr.

554/2004, adică după ce instanța s-a pronunțat deja într-u litigiu având ca

obiect anularea unui act administrativ sau cenzurarea refuzului de a emite un

astfel de act ori neemiterea lui în termen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 fără însă a le dezvolta pe

fiecare separat.

Prin motivele de recurs,

recurenta-reclamantă susține în esență că în mod greșit prima instanță a

respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că soluționarea litigiilor nu

reprezintă o activitate administrativă, în realitate instanța judecătorească

fiind o „autoritate publică" în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004,

astfel încât activitatea s-a poate fi cenzurată pe calea contenciosului

administrativ.

Mai arată că în ceea ce privește

încălcarea legii de către intimați, susține că aceasta constă în neîndeplinirea

timp de o lună de zile a atribuției pentru care au fost înființate, prevăzute

de art. 124 din Constituția României, fiindu-i astfel încălcat dreptul privind

accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României.

Mai susține că greva judecătorilor

este un fapt notoriu, care nu trebuie dovedit, repararea pagubei trebuind

admisă direct în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârea atacată, în raport

de criticile formulate de recurent, precum și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este

nefondat.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 alin. (1) „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public."

Acest text legal reglementează

condițiile cumulative de admisibilitate a unei acțiuni în contencios administrativ,

iar una dintre aceste condiții constă în existența unui act administrativ în

formă tipică sau asimilată (refuz nejustificat, nesoluționarea în termenul

legal a cererii) apreciat ca vătămător de titularul acțiunii în contencios

administrativ.

Or, ceea ce invocă

recurenta-reclamantă că a produs consecințe vătămătoare drepturilor sale

născute în legătură cu litigiile pe care le are pe rolul instanțelor

judecătorești, este un fapt, respectiv greva magistraților din septembrie 2009,

și nu un act producător de efecte juridice, emis în regim de putere publică.

Pornind de la definiția actului

administrativ consacrată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) potrivit

căreia actul administrativ este un act unilateral cu caracter normativ sau

individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, se constată că în cauză nu

poate fi îndeplinită ipoteza textului legal menționat, întreruperea activității

de judecată prin declanșarea grevei magistraților neputând fi asimilată unui

act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, chiar dacă

instanțele judecătorești fac parte generic din noțiunea de „autorități

publice", acestea reprezintă: putere în stat, respectiv puterea

judecătorească, astfel încât potrivit principiului separației puterilor în

stat, activitatea judiciară decizională, care presupune inclusiv amânarea

judecări cauzei în cadrul derulării litigiului, nu poate fi cenzurată pe calea

contenciosului administrativ.

Prin urmare, de vreme ce reclamanta nu

a invocat în susținerea pretențiilor sale niciun act administrativ vătămător

care să fi produs consecințe de natură a crea un prejudiciu material sau moral

reclamantei și care să îi dea dreptul acesteia de a solicita despăgubiri în

temeiul art. 18 sau art. 19 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, că

în mod legal prima instanță a constatat inadmisibilitatea acțiunii în contencios

administrativ formulată de reclamantă.

Celelalte susțineri expuse de

recurenta-reclamantă în cererea de recurs nu vor mai fi analizate deoarece ele

nu reprezintă critici referitoare la soluția de inadmisibilitate a acțiunii

pronunțată de instanța de fond, ci simple alegații referitoare la modul în care

instanța judecătorească a înțeles să coordoneze, din punct de vedere procedural

drepturile și obligațiile procesuale ale părților.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.M.,

împotriva sentinței civile nr. 3462 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 30 iunie 2011.